Tenis: Sinner, mândru că Italia va avea de luni pentru prima oară un lider ATP
Jannik Sinner, semifinalist la Roland Garros, va deveni de luni noul lider ATP, după ce sârbul Novak Djokovic a fost forţat să se retragă în sferturi, şi a declarat că această realizare vine după ani de muncă grea şi este un moment de mândrie pentru Italia, scrie Reuters.
La începutul Grand Slam-ului de la Paris, Sinner trebuia să ajungă în finală pentru a deveni noul lider mondial al tenisului, dar organizatorii au confirmat că prin retragerea lui Djokovic, din cauza unui rupturi de menisc la genunchiul drept, italianul avea nevoie doar de calificarea în semifinale pentru a ajunge pe primul loc în ATP.
Sinner, care a aflat acest lucru după sfertul cu Grigor Dimitrov (6-2, 6-4, 7-6), a declarat: ''Acest lucru înseamnă mult pentru mine. Nu este modul în care noi toţi ne aşteptam. Djokovic a avut două meciuri lungi, grele, de cinci seturi, aşa că a fost dur. Unul s-a terminat foarte târziu de asemenea. Este dificil şi pentru turneu. Novak s-a retras, mereu este dificil. Vorbind despre mine, sunt foarte fericit de această realizare. Este munca intensă depusă în fiecare zi. Este rutina zilnică. Evident sunt fericit să devin nr. 1. Am un meci foarte important pentru mine, semifinala cu Carlos Alcaraz, aşa că sunt concentrat pe asta. Dar da, sunt fericit să fiu nr. 1''.
Sinner, care a condus Italia la succesul din Cupa Davis în 2023, crede că ţara sa merită recentele succese: ''Înseamnă multe, dar cred că este grozav pentru Italia. Suntem o ţară mare cu mulţi antrenori şi jucători grozavi şi putem vedea asta în acest moment. Sunt fericită că fac parte din această mişcare italiană. Lumea, va începe să joace tenis şi mai mult acum, ceea ce e grozav de văzut, asta e cel mai important''.
Sinner, antrenat de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a recunoscut importanţa australianului în ultimele lui succese, inclusiv Australian Open 2024: ''Am început să lucrăm aproape cu doi ani în urmă. Este o plăcere imensă să-l avem alături de noi. Îmi amintesc încă de prima săptămână cu el la Eastbourne, pe iarbă. Imediat am avut senzaţii bune cu el, pentru că evident are multă experienţă. Ştiu că el a dus jucători diferiţi la nr. 1 mondial. A avut realizări cu jucători diferiţi. Ştie cum să se adapteze la fiecare jucător şi cred că asta este o calitate uimitoare''.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Bradley Barcola (Liverpool) a vorbit despre diferențele dintre campionatul Angliei și cel al Franței
Bradley Barcola, noul fotbalist al lui Liverpool, a comparat Ligue 1 cu Premier League, într-un interviu acordat Sky Sports, și a evidențiat principalele diferențe dintre cele două campionate, relatează L'Equipe. Întrebat despre primele sale săptămâni la Liverpool, în urma transferului de 140 de milioane de euro de
Fotbal: Antrenorul lui Villarreal, Inigo Perez, apelează la 'forța mentală' a jucătorilor înainte de partida cu Napoli
Antrenorul echipei Villarreal, Inigo Perez, a declarat luni că forța mentală va fi un factor decisiv în meciul din Liga Campionilor împotriva lui Napoli, scrie EFE. Marți, echipa sa va căuta victoria pentru a lăsa în urmă dubiile create de rezultatele recente și pentru a-și recăpăta încrederea în fața propriilor s
Tenis: Filipineza Alexandra Eala, eliminată surprinzător în primul tur la Wuhan (WTA)
Jucătoarea filipineză de tenis Alexandra Eala, locul 19 mondial și favorită numărul 13, a fost învinsă de chinezoaica Shi Han, locul 217 mondial, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3, luni, în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari. La 21 de ani, Han Shi, venită din califică
''Nu ne amăgim cu victoria cu 6-0 din Bundesliga înainte de meciul cu PSV'',spune antrenorul Demichelis (RB Leipzig)
Antrenorul echipei RB Leipzig, Martin Demichelis, nu vrea să se lase amăgit de victoria cu 6-0 obținută sâmbătă în Bundesliga împotriva celor de la Eintracht Frankfurt, înaintea confruntării din Liga Campionilor cu PSV Eindhoven, scrie DPA. Pentru meciul de marți, el se așteaptă la un adversar de un alt calibru.
Tenis: Monegascul Valentin Vacherot, deținătorul titlului, eliminat la Shanghai (ATP)
La un an după victoria sa surprinzătoare din finala turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai 2025, monegascul Valentin Vacherot a fost eliminat luni în turul al treilea de americanul Tommy Paul, pierzând cu 6-4, 6-2 în competiția dotată cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP. Jucătorul clasat pe locul 14 mo
Fotbal - Inter: ''Niciun meci din Liga Campionilor nu e ușor'', a avertizat Chivu înaintea partidei cu FC Bruges
''Niciun meci din Liga Campionilor nu este ușor'', a avertizat Cristian Chivu, antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, într-o conferință de presă înaintea partidei cu FC Bruges din etapa a doua a Ligii Campionilor, informează site-ul
Fotbal: Arsenal, fără Hincapie și Zubimendi împotriva lui Lille, în Liga Campionilor
Luni, înaintea confruntării din Liga Campionilor cu Lille, programată pe Emirates Stadium, antrenorul echipei Arsenal, Mikel Arteta, a anunțat că nu se va putea baza pe doi jucători - Martin Zubimendi și Piero Hincapie - din cauza unor accidentări la gleznă, scrie L'Equipe. ''I-am pierdut pe ambii jucători în urma unor
Atletism: Liga de Diamant 2027 va debuta la Doha (Qatar) pe 7 mai și se va încheia la Zurich, în august
Sezonul 2027 al Ligii de Diamant va începe la Doha (Qatar) pe 7 mai și se va încheia cu o finală de două zile la Zurich (Elveția), pe 25 și 26 august, a anunțat luni World Athletics, scrie EFE. Pe parcursul a patru luni, cei mai buni atleți ai lumii se vor reuni din nou în cadrul unora dintre cele cincisprezece etape ale circ
Tenis: Alexander Zverev va deveni numărul unu mondial în urma înfrângerii suferite de Carlos Alcaraz la Shanghai
Germanul Alexander Zverev va deveni numărul unu mondial în tenisul masculin pentru prima dată în carieră, în urma înfrângerii suferite de Carlos Alcaraz în fața lui Zizou Bergs la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, informează DPA. Zverev va încheia anul 2026 pe locul întâi, devenind
Tenis: Carlos Alcaraz a fost eliminat în turul al treilea la Shanghai (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, favorit numărul 2, a fost învins luni de belgianul Zizou Bergs, cu 7-5, 7-6 (7/4), în turul al treilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP. După ce câștigase unsprezece meciuri consecutive de la
Fotbal: Spaniolul Felix Sanchez, numit selecționer al naționalei Bahrainului, în locul croatului Dragan Talajic
Felix Sanchez, fostul selecționer al Qatarului și al Ecuadorului, a fost numit antrenor al naționalei de fotbal a statului Bahrain, în perspectiva Cupei Asiei din 2027, a anunțat luni federația de fotbal a țării (BFA), scrie Reuters. Bahrainul s-a despărțit de antrenorul croat Dragan Talajic în urma eliminării premature a echipei d
Fotbal feminin: România, surclasată de Cehia cu 6-1, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a fost surclasată de Cehia cu scorul de 6-1 (4-1), luni, la Centrul Național de Fotbal Ta'qali (Malta), în ultimul său meci din Grupa B6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2027. România, care a jucat în inferioritate numerică din min. 9, când a fost el
Fotbal: Osasuna l-a demis pe antrenorul Luis Miguel Ramis și l-a înlocuit cu Jagoba Arrasate
Clubul spaniol de fotbal Osasuna l-a demis pe Luis Miguel Ramis din funcția de antrenor principal după opt etape din La Liga și a decis să-l readucă pe Jagoba Arrasate, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria recentă a clubului, scrie EFE. Decizia a fost luată luni dimineață, în cadrul unei ședințe a consiliului de administr
Tenis: Italianca Jasmine Paolini, cap de serie numărul 15, calificată în turul secund la Wuhan (WTA)
Jucătoarea italiană Jasmine Paolini, a 15-a favorită, s-a calificat luni în turul doi al turneului de tenis WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după ce a învins-o pe cehoaica Sara Bejlek cu 6-3, 6-4. Primele două favorite, Arina Sabalenka și Jessica Pegula, au primul tur liber și vor debuta mi
Ciclism: Italianul Giulio Ciccone se alătură lui Tom Pidcock la Pinarello Q36.5
Ciclistul italian Giulio Ciccone, specialist în cățărări, se va alătura lui Tom Pidcock la echipa Pinarello Q36.5 pentru următoarele trei sezoane, după opt ani petrecuți la Lidl-Trek, a anunțat luni formația elvețiană, citată de cotidianul L'Equipe. După evoluții impresionante la finalul sezonului, clasându-se pe locul al doile














