Fotbal: Unsprezece cluburi cer suspendarea temporară a campionatului Braziliei din cauza inundaţiilor

Unsprezece dintre cele douăzeci de cluburi care compun prima divizie a campionatului brazilian de fotbal au cerut luni suspendarea competiţiei până la 31 mai, din cauza inundaţiilor din sudul Braziliei, în urma cărora 148 de persoane şi-au pierdut viaţa şi zeci de oraşe au fost inundate, informează EFE.
Fluminense, Internacional, Athletico Paranaense, Botafogo, Vasco da Gama, Cruzeiro, Fortaleza, Cuiaba, Atletico Goianiense, Juventude şi Criciuma, membre ale blocului "Liga Forte Unio", susţin că oprirea competiţiei este o "măsură umanitară necesară" şi "corectă".
Acest lucru a fost afirmat de cele unsprezece cluburi într-o solicitare transmisă Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), care organizează turneele naţionale.
"Fiecare în parte şi în bloc, suntem cu toţii în favoarea suspendării imediate a Campionatului Brazilian până la 31 mai", ceea ce ar însemna amânarea etapelor a şaptea şi a opta, au subliniat cele unsprezece cluburi menţionate mai sus.
Preşedintele CBF, Ednaldo Rodrigues, a recunoscut vinerea trecută că studiază posibilitatea suspendării campionatului din cauza catastrofei climatice care a devastat sudul Braziliei.
CBF a decis anterior să amâne meciurile din luna mai ale echipelor din statul Rio Grande do Sul, regiunea cea mai afectată de inundaţii, în toate competiţiile naţionale şi la orice nivel.
În prima divizie masculină, măsura a afectat formaţiile Gremio, care susţine la rândul ei oprirea temporară a campionatului, Internacional şi Juventude.
La Porto Alegre, stadioanele lui Gremio şi Internacional, două dintre echipele tradiţionale din Brazilia, au devenit adevărate lagune de noroi.
Potrivit celui mai recent raport al Apărării Civile, inundaţiile din statul Rio Grande do Sul, la graniţa cu Uruguay şi Argentina, au provocat cel puţin 147 de morţi, 127 dispăruţi şi 806 răniţi.
Celălalt deces a fost înregistrat în statul vecin Santa Catarina, afectat şi de furtuna puternică care a devastat Rio Grande do Sul, dar într-o măsură mai mică.
În total, sunt 2,1 milioane de victime şi aproximativ 600.000 de persoane strămutate care au fost nevoite să-şi abandoneze casele din cauza inundaţiilor devastatoare provocate de râurile din regiune.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Handbal masculin: România s-a calificat dramatic la EURO 2026
Naționala masculină de handbal a României s-a calificat dramatic la turneul final al Campionatului European - EHF EURO 2026, deși a fost învinsă de Polonia cu scorul de 30-29 (15-14), duminică seara, la Gorzow Wielkopolski, în ultimul meci din Grupa 8-a a preliminariilor. Finalul a fost unul pe muchie de cuțit, tricolorii pie
Ciclism: Danezul Mads Pedersen (Lidl-Trek) a câștigat etapa a 3-a a Turului Italiei
Ciclistul danez Mads Pedersen (Lidl-Trek) a câștigat duminică, la sprint, etapa a treia a Turului Italiei, care a avut loc pe distanța de 160 km, cu plecare și sosire în orașul albanez Vlora. Pedersen a fost cronometrat în 3:49:47, fiind urmat, cu același timp, de australianul Corbin Strong (Israel - Premier Tech) și de colum
Tenis: Emma Răducanu și Bianca Andreescu, în optimi la Roma (WTA)
Jucătoarele de tenis Emma Răducanu (Marea Britanie) și Bianca Andreescu (Canada), ambele de origine română, s-au calificat duminică în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro. Răducanu, câștigătoarea US Open 2021, în prezent pe locul 49 WTA, a trecut în tr
Atletism: Echipa masculină a Africii de Sud, câștigătoare la 4x100 metri, la Mondialele de ștafetă din China
Echipa masculină de ștafetă a Africii de Sud, condusă de sprinterul Akani Simbine, a câștigat duminică proba de 4x100 metri la Mondialele de ștafetă de la Guangzhou, China, calificându-se pentru Campionatele Mondiale din 2025, cu un timp de 37,61 secunde, scrie AFP. Bayanda Walaza, Sinesipho Dambile, Bradley Nkoana și Akani Simbine
Fotbal: Newcastle United a învins-o pe Chelsea, în Premier League
Newcastle United a învins-o duminică, acasă, pe Chelsea cu 2-0, în etapa a 36-a, antepenultima, din Premier League, și a urcat pe ultima treaptă a podiumului în locul lui Manchester City. Pe St. James'Park, golurile gazdelor au fost reușite de Sandro Tonali (2) și Bruno Guimaraes (90). Chelsea a încheiat partida cu
MotoGP: Francezul Johann Zarco (Honda-LCR) a câștigat Marele Premiu al Franței
Francezul Johann Zarco (Honda-LCR) a câștigat duminică Mare Premiu al Franței la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, pe legendarul circuit Bugatti de la Le Mans, în fața a mii de fani care l-au ovaționat îndelung, scrie AFP. A fost pentru prima dată din 1954, de la victoria lui Pierre Monneret la Reims, când
Fotbal: Florin Andone a înscris pentru Atletico Baleares în barajul pentru promovare
Atacantul român Florin Andone a marcat golul echipei Atletico Baleares, care a terminat la egalitate cu Teruel, 1-1, duminică, în deplasare, în prima manșă a barajului pentru promovarea în liga a treia spaniolă de fotbal. Andone a deschis scorul în min. 53, dar Teruel a egalat prin Jose Val (67). In
Tenis: Gabriela Ruse și Marta Kostiuk s-au retras din proba de dublu la Roma (WTA)
Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a s-a retras din proba de dublu a turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, au anunțat, duminică, organizatorii, pe site-ul WTA. Ruse și Kostiuk trebuiau să joace duminică împotriva perechii Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Eri Hozumi (Jap
Tenis: Sabalenka, principala favorită, în optimi la Roma (WTA)
Belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial al tenisului feminin, s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce a trecut în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-3, de americanca Sofia Kenin (31 WTA). Sabalenka, învinsă în finală anul trecut de
Fotbal: Inter Miami, echipa lui Messi, înfrângere drastică în MLS
Echipa lui Lionel Messi, Inter Miami, a suferit sâmbătă cea mai grea înfrângere în MLS, fiind învinsă cu 4-1 de Minnesota United, în ciuda unui gol marcat de vedeta argentiniană, scrie AFP. Messi, care a marcat în repriza secundă, nu a putut face nimic însă pentru a opri spirala descendentă care
Box: Francezul Souleymane Cissokho țintește centura mondială la categoria welter, versiunea WBC
Boxerul francez Souleymane Cissokho l-a învins, prin decizie a juriului, sâmbătă seara pe lituanianul Egidijus Kavaliauskas în semifinala categoriei welter, versiunea WBC, la Malabo, capitala Guineei Ecuatoriale, într-un meci amânat din luna decembrie a anului trecut din cauza accidentării pugilistului francez, scrie AFP.
Baschet - NBA: Victorii pentru Boston Celtics și Minnesota Timberwolves, în play-off
Echipele Boston Celtics și Minnesota Timberwolves au obținut victorii în partidele disputate sâmbătă seara, în seria meciurilor din play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). În Conferința Est, Boston Celtics, campioana en-titre, a redus din diferență în seria partidelor cu New York Knicks, c
Tenis: Americanca Jessica Pegula, a treia favorită, eliminată la Roma (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula (4 WTA, favorită nr. 3) a fost eliminată sâmbătă seara în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce s-a înclina surprinzător, în două seturi, 5-7, 1-6, în fața belgiencei Elise Mertens (24 WTA, cap de serie nr. 25).
Fotbal: Atletico Madrid a învins cu 4-0 pe Real Sociedad, în La Liga
Atletico Madrid a învins cu un categoric 4-0, sâmbătă seara, pe teren propriu pe Real Sociedad, într-un meci din etapa a 35-a din La Liga, iar în cazul în care Real Madrid va pierde duminică seara în El Clasico, cu FC Barcelona, gruparea 'colchonero' poate spera, teoretic, chiar la treapta a doua a podiumului.
Fotbal: Aston Villa, victorie cu Bournemouth, în Premier League
Aston Villa a învins la limită, 1-0, sâmbătă seara, în deplasare pe Bournemouth, în etapa a 36-a, antepenultima, din Premier League, și s-a apropiat la doar două puncte de podiumul clasamentului. Singurul gol al partidei de pe Vitality Stadium a fost reușit de Ollie Watkins (45+6). Villa a terminat însă partida cu