logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tenis: Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS de la 4 ani la 9 luni

Imagine din galeria Agerpres

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

În comunicatul publicat de TAS marţi se precizează că tribunalul a făcut publica partea ''operativă'' a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă. În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani.

În apelul său, fostul lider mondial a cerut ca sancţiunea să fie redusă şi să nu fie mai mare decât perioada deja ispăşită. În apelul său separat, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a cerut cea mai drastică pedeapsă, cuprinsă între patru şi şase ani.

''Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător'', se arată în comunicat.

Completul TAS a decis ca toate rezultatele oficiale realizate de Simona Halep din 29 august 2022 (data testului pozitiv) până pe 7 octombrie 2022 să fie anulate, incluzând retragerea oricăror medalii, titluri, puncte sau premii în bani. ''În consecinţă, apelul depus de ITIA este respins, iar cel înaintat de Simona Halep este parţial acceptat (cererea ei de a data suspendarea de la 29 august 2022 a fost respinsă)'', precizează TAS.

Legat de testul pozitiv la roxadustat, în conformitate cu articolele 2.1 şi2.2 din Programul Antidoping din Tenis (TADP), ''este datoria fiecărui jucător să se asigure că nicio substanţă interzisă nu intră în corpul său, iar jucătorii sunt responsabili pentru price substanţe interzise sunt găsite în probele prelevate lor''.

''În acest caz, o substanţă interzisă (roxadustat) a fost depistată în proba colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022 în timpul US Open. Halep nu a contestat răspunderea pe care o avea şi acceptat că, având în vedere prezenţa substanţei în eşantion, a comis încălcarea regulamentului antidoping, articolele 2.1 şi 2.2 din TADP. Totuşi, ea a obiectat în privinţa intenţiei şi a pretins că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări. După ce a luat în considerare, cu atenţie, toate probele prezentate, comisia TAS a determinat că Simona Halep a dovedit, cu probabilitate, că roxadustatul a intrat în corpul său prin consumul unui supliment alimentar contaminat pe care îl folosise în zilele dinainte de 29 august 2022 şi că roxadustatul, cum s-a dovedit în proba sa, a provenit din produsul contaminat. În consecinţă, comisia TAS a determinat că Halep a dovedit că încălcarea regulilor antidoping a fost neintenţionată. Deşi comisia a considerat că Simona Halep are o anumită vină sau este vinovată de neglijenţă pentru violările regulamentului antidoping, deoarece nu a avut destulă grijă când a utilizat suplimentul Keto MCT, a concluzionat că vina sa nu este una semnificativă'', se arată în decizia TAS.

În legătură cu acuzaţia de nereguli în paşaportul biologic (ABP) al Simonei Halep, ITIA a avut sarcina de a stabili că Halep a folosit substanţe sau metode interzise, iar acest lucru s-a bazat în principal de proba prelevată în data de 22 septembrie 2022, a cărei analiză ar fi demonstrat violarea articolului 2.2 din TADP.

''Contrar raţionamentului primei instanţe, completul CAS a stabilit că este adecvat să ia în considerare rezultatele unei probe de sânge private oferite de Simona Halep pe 9 septembrie 2022 în contextul unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la scurt timp după aceea. Aceste rezultate şi declaraţiile publice făcute de Simona Halep că nu a intenţionat să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, a afectat plauzibilitatea scenariilor dopajului pe care s-a bazat tribunalul Independent al ITF. Având în vedere probele în ansamblu, completul CAS nu a considerat că s-a produs o încălcare a regulilor antidoping în temeiul articolului 2.2. din TADP. Astfel, a respins această acuzaţie'', se arată în a doua decizie luată de TAS.

Comisia TAS a luat astfel următoarele decizii:
1. Apelul depus de Simona Halep pe 28 septembrie 2023 împotriva deciziei anunţate pe 22 septembrie 2023 de tribunalul independent al ITF este admisibil şi acceptat parţial.
2. Apelul depus de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 14 decembrie 2023 împotriva deciziei din 22 septembrie 2023 a tribunalului independent ITF este admisibil şi respins.
3. Decizia luată pe 22 septembrie 2023 de tribunalul independent ITF nu este luată în considerare.
4. Simona Halep a comis violări ale regulilor antidoping, articolele 2.1 (prezenţa) şi 2.2 (uzul) din TADP 2022, ca rezultat al prezenţei substanţei interzise (roxadustat) în proba sa de urină prelevată pe 29 august 2022.
5. Simona Halep este sancţionată o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni, cu începere din 7 octombrie 2022.
6. Se consideră că Simona Halep a început efectuarea suspendării provizorii cu începere din 7 octombrie 2022.
7. Toate rezultatele obţinute de Simona Halep în competiţii care au avut loc în perioada 29 august 2022-7 octombrie 2022 sunt descalificate, incluzând anularea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani.
8. Sentinţa este pronunţată fără costuri, cu excepţia taxelor de judecată de 1.000 de franci elveţieni, plătite de Simona Halep şi de ITIA pentru apelurile lor.
9. Ordonă ca ITIA să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 de franci elveţieni reprezentând onorariile sale juridice şi alte cheltuieli legate de procesul de arbitraj.

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi:  

 

Tenis: George Cosac - Decizia TAS este o victorie a sportului românesc, Simona Halep e un brand important  

 

Tenis: Elisabeta Lipă - Este o victorie uriaşă a Simonei Halep, mă bucur nespus că şi-a dovedit nevinovăţia 

 

Tenis: Ilie Năstase - Simona Halep ar putea reveni în top, nu cred că are o problemă de formă 

 

Tenis: Virginia Ruzici - Au revenit Kerber şi Wozniacki, de ce să nu revină Simona Halep la 32 de ani? 

 

Lumea sportului internaţional salută revenirea Simonei Halep

 

Tenis: ITIA 'aşteaptă decizia motivată completă' în cazul reducerii suspendării Simonei Halep

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 19-08-2026 17:59

Fotbal: Unul dintre vicepreședinții Consiliului FIFA și-a retras susținerea pentru Infantino

Ungurul Sandor Csanyi, unul dintre cei opt vicepreședinți ai Consiliului FIFA, a anunțat că își retrage sprijinul pentru președintele forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, care a fost aspru criticat din cauza planului său, ulterior abandonat, de a deschide organizația către investitori privați, informează AFP. Într-o scris

Sport Extern 19-08-2026 17:28

Tenis: Adrian Boitan, calificat în sferturile turneului challenger de la Roehampton

Tenismanul român Adrian Boitan s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roehampton (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe britanicul Alastair Gray cu 4-6, 6-3, 6-2. Boitan (27 ani, 441 ATP), care a reușit 8 ași, a avut nevoie de mai bine de două

Sport Extern 19-08-2026 17:16

Fotbal: Nicolae Stanciu a marcat din nou în campionatul Chinei

Internaționalul român Nicolae Stanciu a marcat golul prin care Dalian Yingbo a remizat în deplasare cu Shanghai Port, 1-1, miercuri, într-un meci restant din etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Chinei (CSL). Stanciu a deschis scorul din penalty (22) și a jucat tot meciul la oaspeți. Shanghai Port a egalat

Sport Extern 19-08-2026 17:10

Auto - F1: Netflix va difuza un documentar despre Michael Schumacher

Platforma de streaming Netflix a anunțat că va difuza un documentar despre legenda germană a Formulei 1, Michael Schumacher, pe 2 octombrie, informează DPA. Documentarul a fost realizat cu implicarea soției lui Schumacher, Corinna, și trece în revistă sezonul 1994, când pilotul, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a c&aci

Sport Extern 19-08-2026 16:46

Fotbal: Inter Milano a ajuns la un acord pentru transferul lui Curtis Jones (Liverpool)

Mai multe surse relatează că Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, a ajuns la un acord pentru transferul definitiv al mijlocașului central Curtis Jones de la Liverpool, scrie site-ul Football Italia. Jones, produsul academiei lui Liverpool, care a petrecut 16 ani în cadrul clubului, urmează să se alăture lui Inter după o tran

Sport Extern 19-08-2026 16:20

Fotbal: Internaționalul elvețian Nico Elvedi a semnat cu Leeds United

Fotbalistul elvețian Nico Elvedi a părăsit Bundesliga pentru Premier League, la unsprezece ani după sosirea sa la Borussia Moenchengladbach, fundașul central în vârstă de 29 de ani semnând un contract pe trei ani cu Leeds United, a anunțat clubul englez, potrivit site-ului radioteleviziunii RTS. Elvedi, fost junior al FC Zurich, care a părăsi

Sport Extern 19-08-2026 15:41

Fotbal: Jeremy Doku (Manchester City) va fi indisponibil câteva săptămâni din cauza unei accidentări

Jeremy Doku, fotbalistul belgian al echipei Manchester City, va fi indisponibil câteva săptămâni după ce s-a accidentat la gambă în timpul Community Shield, Supercupa Angliei, pierdută duminică în fața lui Arsenal (0-3), informează cotidianul Het Nieuwsblad, citat de site-ul radioteleviziunii RTBF. Înlocuit după 4

Sport Extern 19-08-2026 13:54

Auto - F1: Francezul Isack Hadjar va rata Marele Premiu al Olandei din cauza unei accidentări

Francezul Isack Hadjar, de la echipa Red Bull, va rata Marele Premiu al Olandei din acest weekend, după ce a suferit o accidentare la încheietura mâinii în timpul antrenamentului, potrivit presei, citată de Reuters. Pilotul de 21 de ani, conform relatărilor, a suferit accidentarea în timpul unei sesiuni de antrenament obișnuite și este

Sport Extern 19-08-2026 13:20

Atletism: Audrey Werro vrea să doboare un record vechi de 43 de ani, la reuniunea de la Lausanne

Atleta elvețiană Audrey Werro, recenta campioană europeană de la 800 m, va încerca să doboare, vineri, recordul mondial în această probă, vechi de 43 de ani, cu ocazia reuniunii Diamond League de la Lausanne (Elveția), penultima etapă a circuitului, înaintea finalei de la Bruxelles, informează EFE. Audrey Werro (22 ani), care

Sport Extern 19-08-2026 12:46

Fotbal: Mbappe este la un nivel stratosferic, afirmă antrenorul Jose Mourinho

Noul antrenor al echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, s-a arătat extrem de elogios la adresa starului francez Kylian Mbappe, despre care a afirmat că este 'un jucător de un nivel stratosferic', informează L'Equipe. 'Mbappe este incredibil. Uneori mă face să râd la antrenamente... pentru că este pur și simplu prea

Sport Extern 19-08-2026 12:40

Tenis: Australianul Nick Kyrgios, suspendat provizoriu după un test pozitiv la cocaină

Jucătorul australian de tenis Nick Kyrgios a fost suspendat provizoriu de către Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA), în cadrul Programului antidoping din tenis, după ce în proba recoltată la testul antidoping din data de 4 august a fost detectată prezența benzoilecgoninei, un metabolit al cocainei, relatează EFE. Kyrgios

Sport Extern 19-08-2026 12:10

Fotbal: Cariera lui Jamal Musiala nu este în pericol, afirmă Bayern Munchen

Cariera fotbalistului german Jamal Musiala nu este în pericol, după ce a fost diagnosticat cu o disfuncție neurologică, au declarat miercuri surse din cadrul clubului Bayern Munchen, citate de DPA. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani s-a prăbușit marți pe teren în cursul amicalului pe care Bayern l-a câștigat cu 4-2 în

Sport Extern 19-08-2026 11:47

Fotbalul: Israelul și-a retras susținerea pentru președintele FIFA, Gianni Infantino

Israelul a devenit cel mai recent membru FIFA care și-a retras oficial sprijinul pentru realegerea președintelui Gianni Infantino, într-o scrisoare trimisă de șeful Federației Israeliene de Fotbal (IFA), Moshe Zuares, citată de ziarul The Guardian. Decizia lui Gianni Infantino de a-l demite pe directorul general de operațiuni Kevin Lamour, după ce france

Sport Extern 19-08-2026 11:22

Fotbal: Echipa saudită Al-Hilal l-a contactat pe atacantul Harry Kane

Echipa de fotbal Al-Hilal l-a contactat pe Harry Kane, pentru a studia posibilitatea de a-l atrage pe atacantul englez în Saudi Pro League, informează ESPN. Kane nu și-a prelungit deocamdată contractul cu Bayern Munchen, scadent în vara anului viitor, însă mass-media germană anunță că se pregătește să înceapă negocierile cu clubul bavar

Sport Extern 19-08-2026 10:12

Fotbal: Lionel Messi, 'împăcat' după moartea tatălui său, afirmă antrenorul echipei Inter Miami

Superstarul argentinian al fotbalului Lionel Messi pare să fie împăcat după moartea tatălui său, la începutul acestei luni, a declarat marți antrenorul echipei de fotbal Inter Miami, Guillermo Hoyos, informează Reuters. Tatăl lui Messi, Jorge, a murit la vârsta de 68 de ani, pe 8 august la Rosario (Argentina). Messi a revenit în acțiune