Fotbal: Antrenorul echipei RB Leipzig regretă anularea golului marcat în meciul cu Real Madrid
Marco Rose, antrenorul lui RB Leipzig, consideră că arbitrul a anulat în mod eronat golul marcat de echipa sa în debutul meciului cu Real Madrid (scor 0-1), marţi seara, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
"Adevărul este că nu ştim de ce nu a fost validată acea acţiune. Nu a fost nici ofsaid, nici fault. Dacă ajungea pe tabela de marcaj, nu ştiu cum ar fi decurs jocul. Poate că arbitrul a fost puţin nervos, pentru că a fost primul său meci la acest nivel", a declarat Rose la conferinţa de presă.
În ciuda înfrângerii suferite pe teren propriu, antrenorul lui RB Leipzig speră într-o calificare a echipei sale în meciul retur de pe stadionul Santiago Bernabeu şi a tras concluzii pozitive după jocul de marţi.
"Am fost foarte curajoşi şi am pierdut meciul cu un gol care trebuia să fie validat. Am făcut multe lucruri bune în cursul partidei, dar am pierdut din cauza unui gol grozav marcat de Brahim. Trebuie să acceptăm rezultatul, ne-a lipsit succesul în careu. Suntem într-o situaţie complicată, dar putem reuşi. Avem jucători tineri şi sunt lucruri de îmbunătăţit, iar echipa este într-o dinamică bună de creştere. O să încercăm pe Bernabeu", a conchis antrenorul lui RB Leipzig.
Real Madrid s-a impus în Germania printr-un gol spectaculos marcat de Brahim Diaz în minutul 48, la capătul unei acţiuni personale. Manşa secundă se va juca în data de 6 martie, în capitala Spaniei.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Fotbal: Arbitrul a anulat corect golul marcat de RB Leipzig, afirmă antrenorul echipei Real Madrid
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: Africa de Sud a surclasat Italia (66-7) în Campionatul Națiunilor
Africa de Sud, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei Mondiale, a surclasat Italia cu scorul de 66-7 într-un meci disputat sâmbătă la Torino, în Campionatul Națiunilor la rugby, informează AFP. De la sosirea în Europa, selecționerul Rassie Erasmus și elevii săi au subliniat în mod repetat că 'La N
Tenis: Gael Monfils, noul căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței
Gael Monfils, fost număr 6 al tenisului masculin, retras recent din activitatea competițională, a fost numit sâmbătă căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței, la doar patru zile după ce i-a fost adus un omagiu cu ocazia turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, informează AFP. Anunțul surpriză a fost făcut sâmbătă de către Federaț
Fotbal: 'Sunt fericit la Fiorentina', a spus Radu Drăgușin
'Sunt fericit la Fiorentina', a declarat fotbalistul român Radu Drăgușin înaintea meciului de duminică împotriva lui Juventus Torino, echipa la care a debutat în Serie A în anul 2020, informează site-ul TuttoMercatoWeb. 'Sunt mândru de parcursul meu, fiecare experiență m-a ajutat să cresc. Am aju
Tenis: Alexandra Eala și Claire Liu vor juca finala turneului de la Hong Kong (WTA)
Filipineza Alexandra Eala, locul 17 în ierarhia tenisului feminin, și Claire Liu, din Statele Unite, locul 102 mondial, vor juca finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. În semifinale, Alexandra Eala a eliminat-o pe grecoaica Maria Sakkari, locul 30 mondial și favorită numărul 4, după u
Auto - F1: Lando Norris nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, care participă în acest weekend la Marele Premiu al Braziliei, a declarat, pentru radioteleviziunea belgiană RTBF, că nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial. Lando Norris nu intenționează să se relaxeze în acest final de sezon după ce Kimi Antonelli, pilo
Fotbal: Tatăl lui Neymar a fost numit director executiv al clubului Santos
Clubul brazilian de fotbal Santos FC a anunțat vineri că l-a numit pe tatăl și agentul lui Neymar, Neymar Sr., în funcția de director executiv, informează Reuters. Tatăl lui Neymar a jucat un rol esențial în cariera fiului său și a fondat agenția NR Sports, care deține drepturile asupra numelui și imaginii jucătorului lui Santos.
Hochei - NHL: Minnesota Wild, învingătoare în fața lui San Jose Sharks
Rusul Kiril Kaprizov a marcat un gol și a oferit pase decisive la celelalte trei reușite ale echipei Minnesota Wild, în victoria cu 4-1 împotriva lui San Jose Sharks, vineri, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL), informează Reuters. Kaprizov are 16 goluri în actualul sezon, fiind lider la acest
Baschet - NBA: Doncic a reușit 53 de puncte pentru Los Angeles Lakers în meciul cu Portland Trail Blazers
Starul sloven Luka Doncic a reușit 53 de puncte în victoria lui Los Angeles Lakers împotriva lui Portland Trail Blazers, scor 124-118, vineri, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Luka Doncic a înscris cel puțin 40 de puncte în șase dintre ultimele sale șapte meciuri, alăturâ
Fotbal: Remiză albă între Sevilla FC și Alaves, în primul meci al etapei a 12-a din La Liga
Sevilla FC a remizat pe teren propriu cu Alaves, scor 0-0, vineri, în primul meci din etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Alaves și-a prelungit seria de meciuri fără victorie pe stadionul Sanchez-Pizjuan la opt partide, în fața unei echipe a Sevillei care a dus lipsă de inspirație în atac și a irosit o lovitură
Fotbal: Venezia a învins-o pe Udinese în meciul dintre ultimele două clasate din Serie A
Venezia a învins-o pe Udinese cu scorul de 2-1, vineri, pe teren propriu, în meciul dintre ultimele două clasate din campionatul de fotbal al Italiei, în prologul etapei a 11-a. Venezia a deschis scorul în minutul 54 prin Toma Basic. Udinese a egalat după numai trei minute în urma autogolului lui Matias Moreno. Ga
Fotbal: Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria în fața lui Coventry
Echipa de fotbal Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria de vineri, 3-1 acasă cu Coventry, în prologul etapei a 10-a. Succesul lui Everton s-a datorat mai ales unei duble a atacantului francez Thierno Barry, care a marcat șase goluri în ultimele sale șapte meciuri, în toate competițiile, no
Auto - F1: Kimi Antonelli a dominat a doua sesiune de antrenamente libere pentru MP al Braziliei
Noul campion mondial de Formula 1, italianul Kimi Antonelli, care concurează pentru Mercedes, a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Braziliei, a 20-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul Interlagos (4,309 km) din Sao Paulo, scrie AFP. După ce britanicul Lando Nor
Tenis - ATP: Alcaraz, în semifinale la Paris după ce a salvat două mingi de meci în fața lui Fritz
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe americanul Taylor Fritz, numărul 12 mondial, în trei seturi, 6-7 (10/12), 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Carlos Alcaraz s-a impus la capăt
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu














