Biatlon: România a câştigat o medalie de argint la Europenele de seniori din Slovacia
Sportivul român Dmitrii Shamaev a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de biatlon de la Brezno-Osrbile (Slovacia), în proba masculină de urmărire, 12,5 km, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de Federaţia Română de Schi-Biatlon.
Shamaev, sportiv de origine rusă, a terminat cursa pe locul al doilea, după norvegianul Isak Frey, podiumul fiind completat de francezul Antonin Guigonnat.
Tot în proba de urmărire, George Colţea s-a clasat pe locul 36, iar Cornel Puchianu pe locul 49, dintr-un total de 60 de sportivi.
"Participarea echipei României la Campionatele Europene de biatlon a venit cu o performanţă extraordinară de care suntem extrem de mândri. Dmitrii Shamaev a reuşit să obţină titlul de vicecampion european după ce s-a clasat pe locul 2 în proba masculină de 12,5 km pursuit. Este proba în care se califică cei mai buni 60 de sportivi, ca urmare a rezultatelor din proba de sprint a Campionatelor Europene. Noi îi susţinem pe sportivi şi, cu ajutorul forurilor competente şi o finanţare corespunzătoare, facem totul pentru a obţine performanţe. Potenţial există, iar voinţă cu atât mai mult! Dmitrii Shamaev a confirmat încă o dată că este un sportiv extrem de valoros, după titlul de vicecampion mondial câştigat vara trecută, la Campionatele Mondiale de Biatlon-Role. Felicitări pentru acest nou rezultat important şi ne dorim să venim în faţa iubitorilor sporturilor de iarnă cu cât mai multe astfel de rezultate excepţionale!", a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon.
Tot în cadrul Campionatelor Europene de biatlon, miercuri, în proba de 20 km individual masculin, George Colţea s-a clasat pe locul 13, Dimitrii Shamaev pe locul 14, George Buta pe locul 25, Cornel Puchianu pe locul 33, iar Raul Flore pe locul 70.
Vineri, sportivii au concurat în proba de 10 km sprint, iar George Colţea s-a clasat tot pe locul 13, Dimitrii Shamaev pe locul 16, Cornel Puchianu pe locul 29, George Buta pe locul 43 şi Raul Flore pe locul 61.
România participă cu nouă sportivi la Campionatele Europene de biatlon de la Brezno-Osrbile (Slovacia): cinci la masculin (Dmitrii Shamaev, Cornel Puchianu, Raul Flore, George Buta şi George Colţea) şi patru la feminin (Anastasia Tolmacheva, Elena Chirkova, Andreea Mezdrea şi Adelina Rimbeu).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Federația Română de Schi Biatlon / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FC Barcelona a câștigat a 61-a ediție a Trofeului Gamper
Echipa de fotbal FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a câștigat cea de-a 61-a ediție a Trofeului Gamper, învingând cu scorul de 2-1 echipa egipteană Al-Ahly, miercuri seara, pe stadionul Camp Nou, în fața a 54.224 de spectatori, informează EFE. Barca a deschis scorul în minutul 30, prin tânărul atacant egiptean Hamza
Tenis: Principalii favoriți de la Cincinnati (ATP), Alexander Zverev și Felix Auger-Aliassime, s-au oprit în optimi
Principalii favoriți ai turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, germanul Alexander Zverev și canadianul Felix Auger-Aliassime, s-au oprit, miercuri, în optimile de finală. Zverev, numărul trei mondial și principalul favorit, nu a reușit să fructifice o minge de meci și a fost învi
Fotbal: Atletico Madrid, debut victorios în noua ediție a campionatului Spaniei
Echipa Atletico Madrid a debutat cu o victorie în noua ediție a campionatului de fotbal al Spaniei, învingând pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația Malaga, într-un meci disputat miercuri seara. Fără atacantul argentinian Julian Alvarez, aflat în conflict cu conducerea clubului madrilen, care îi refuză transferul la FC
Gimnastică artistică: Ucraineanul devenit croat Illia Kovtun a cucerit aurul european la indvidual compus
La prima sa competiție sub culorile Croației, gimnastul ucrainean Illia Kovtun a devenit campion european la individual compus, terminând miercuri, la Zagreb, cu doar 0,001 puncte în fața rusului Arsenii Duhno, informează AFP. După ce și-a reprezentat țara natală, Ucraina, până în 2024, Kovtun, în vârstă de 23 de ani, a &ici
Tenis: Arina Sabalenka, eliminată de Sara Bejlek în optimi la Cincinnati (WTA)
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, a fost învinsă de cehoaica Sara Bejlek, cu 7-6 (9/7), 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, transmite AFP. Câștigătoarea trofeului la Cincinnati în 2024, Sabalenka a fost pusă
Fotbal: Messi a înscris primul său gol pentru Inter Miami de la decesul tatălui său
Atacantul argentinian Lionel Messi a înscris, miercuri, primul său gol de la decesul tatălui său, aducând-o pentru scurt timp pe Inter Miami în avantaj, înainte ca echipa din Florida să încheie la egalitate, 2-2, meciul cu Philadelphia Union din liga profesionistă nord-americană de fotbal - Major League Soccer (MLS), informează AFP.
Fotbal: Harry Kane a primit Gheata de Aur pentru a doua oară în cariera sa
Internaționalul englez Harry Kane, atacantul echipei Bayern Munchen, a primit pentru a doua oară în cariera sa trofeul Gheata de Aur, rezervat celui mai bun marcator din fotbalul european, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri în capitala Bavariei. Kane (32 ani) a fost recompensat pentru cele 36 de goluri marcate în ediția t
Fotbal: AC Milan l-a recrutat pe internaționalul belgian Diego Moreira
Internaționalul belgian Diego Moreira s-a transferat de la echipa franceză de fotbal RC Strasbourg la formația italiană AC Milan, au anunțat miercuri seară cele două cluburi, fără să dezvăluie valoarea tranzacției, informează AFP. Conform presei sportive internaționale, AC Milan an urma să plătească până la 50 de milioane de euro în schimbul lui Mo
Fotbal: Celtic și Bodo/Glimt, aproape de faza principală a Ligii Campionilor
Celtic Glasgow și Bodo/Glimt au făcut pași mari spre calificarea în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după victoriile obținute, miercuri seara, în prima manșă a play-off-ului. Celtic a dispus cu 3-0 de LASK Linz, la Glasgow, prin golurile marcate de Benjamin Nygren (26) și Camilo Duran (38, 67).
Lupte: Diana Voiculescu a ratat medalia de bronz la Mondialele U20
Sportiva română Diana Luminița Voiculescu a fost învinsă de uzbeca Nilufar Nurmuhamadova într-un meci pentru medalia de bronz la cat. 50 kg, miercuri, la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia), astfel că s-a clasat pe locul al cincilea. Marți, Voiculescu a învins-o în optimi pe cubanez
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Jessica Pegula în optimi la Cincinnati (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-2, 4-6, 7-5, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari. Cîrstea (36 ani, 19 WTA), a 15-a favorită, s-a înclinat du
Auto - F1: Pilotul Carlos Sainz Jr va continua la Williams
Pilotul spaniol Carlos Sainz Jr a pus capăt speculațiilor privind viitorul său în Formula 1, acceptând să rămână la Williams, informează DPA. Fostul pilot de la Ferrari și McLaren a semnat un nou contract 'pe mai mulți ani', la o zi după ce echipa britanică a confirmat că îl va păstra pe coechipierul său Alex Al
Fotbal: Harry Kane a dat de înțeles că vrea să-și prelungească înțelegerea cu Bayern
Harry Kane, fotbalistul lui Bayern, a lăsat să se înțeleagă că dorește să rămână și după acest sezon la echipa din Munchen, după ce a primit miercuri Gheata de Aur pentru titlul de cel mai bun marcator din campionatele europene în stagiunea trecută, cu 36 de goluri în Bundesliga, scrie DPA. 'Aș dori să le mulțumesc
Fotbal: Unul dintre vicepreședinții Consiliului FIFA și-a retras susținerea pentru Infantino
Ungurul Sandor Csanyi, unul dintre cei opt vicepreședinți ai Consiliului FIFA, a anunțat că își retrage sprijinul pentru președintele forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, care a fost aspru criticat din cauza planului său, ulterior abandonat, de a deschide organizația către investitori privați, informează AFP. Într-o scris
Tenis: Adrian Boitan, calificat în sferturile turneului challenger de la Roehampton
Tenismanul român Adrian Boitan s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roehampton (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe britanicul Alastair Gray cu 4-6, 6-3, 6-2. Boitan (27 ani, 441 ATP), care a reușit 8 ași, a avut nevoie de mai bine de două














