Fotbal: Ancelotti recunoaşte că a avut contacte cu Federaţia braziliană
Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, italianul Carlo Ancelotti, a recunoscut, marţi, că a avut contacte cu Confederaţia braziliană (CBF) pentru a prelua "Selecao", dar s-a declarat "foarte încântat" că în cele din urmă şi-a prelungit contractul cu clubul spaniol până în iunie 2026, informează AFP.
"Toată lumea ştie că am avut contacte cu preşedintele Federaţiei braziliene de la acea vreme, Ednaldo Rodrigues. Vreau să-i mulţumesc pentru afecţiunea şi interesul pe care le-a manifestat faţă de mine", a declarat tehnicianul în vârstă de 64 de ani, cu ocazia unei conferinţe de presă dinaintea meciului cu Mallorca, de miercuri, în etapa a 19-a din Primera Division.
Prezentat ca viitor selecţioner al Braziliei, Ancelotti a ales în cele din urmă să rămână la cârma echipei madrilene, de 14 ori campioana Europei, prelungindu-şi contractul cu doi ani, până pe 30 iunie 2026.
"Carletto" a subliniat că este "foarte bucuros'' să rămână încă doi la Madrid, a explicând că negocierile cu CBF au luat o turnură diferită atunci când Ednaldo Rodrigues a fost destituit din funcţia de preşedinte în luna decembrie, după ce un tribunal din Rio a apreciat că un acord între club şi Ministerul Public, care i-a permis să fie ales, era invalid.
"El nu mai este preşedinte, iar lucrurile s-au petrecut aşa cum doream, pentru că pot rămâne aici", a adăugat tehnicianul italian, pentru care poarta "Selecao" nu prezintă nicio garanţie că s-ar putea redeschide pe viitor: "Nu ştiu dacă mă vor vrea în 2026 şi nici nu ştiu dacă vor fi bucuroşi pentru această decizie".
Noul contract al tehnicianului italian a pus capăt astfel speculaţiilor potrivit cărora Ancelotti va prelua naţionala Braziliei în vara lui 2024.
Ancelotti, 64 ani, se află la al doilea său mandat la Real Madrid, începând din 2021, după cel din perioada 2013-2015. În cinci sezoane la Real Madrid, Ancelotti are în palmares 10 trofee: un titlu (2022), Cupa Spaniei (2014, 2023), Supercupa Spaniei (2022), Liga Campionilor (2014, 2022), Supercupa Europei (2014, 2022) şi Cupa Mondială a Cluburilor (2014, 2022).
Ancelotti este singurul antrenor care a câştigat patru trofee în Liga Campionilor şi a obţinut cele mai multe victorii în istoria acestei competiţii (118), fiind şi primul tehnician care a cucerit titlul în cele cinci mari ligi europene (Italia, Anglia, Franţa, Germania şi Spania).
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Tottenham a ajuns la un acord pentru transferul lui Sandro Tonali (Newcastle), pentru o sumă record
Tottenham Hotspur, echipa internaționalului român Radu Drăgușin, a ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului Sandro Tonali de la rivala Newcastle, în schimbul a 100 de milioane de lire sterline (aproximativ 116 milioane de euro), inclusiv bonusuri, cea mai mare sumă plătită vreodată de clubul londonez pentru recrutarea unui fotbalist, informează ma
Fotbal - CM 2026: Căldura extremă și furtunile amenință meciul Franța-Paraguay
Căldura extremă și furtunile puternice anunțate de meteorologii americani amenință buna desfășurare a meciului dintre selecționatele Franței și Paraguayului, din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, programat pe 4 iulie la Philadelphia, conform presei franceze. O mare parte din teritoriul Statelor Unite a fost cuprins de un val de căldu
Tenis: Novak Djokovic, pus pe glume la turneul de la Wimbledon
Novak Djokovic a fost extrem de relaxat la meciul pe care l-a câștigat fără probleme în fața grecului Stefanos Tsitsipas, miercuri la Wimbledon, permițându-și chiar să-i facă o farsă uneia dintre fetele de pe marginea terenului, însărcinată cu recuperarea mingilor, în timp ce aceasta îi urma ordinele de a tăia cu o foarfecă o parte
Fotbal - CM 2026: Cel puțin patru morți în Mexic după calificarea echipei naționale în optimile de finală
Cel puțin patru persoane au murit miercuri în zori, în timpul unor festivități de amploare desfășurate la Ciudad de Mexico pentru a sărbători calificarea Mexicului în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026, au anunțat autoritățile municipale, citate de AFP. Două femei, în vârstă de 19 și 48 de an
Fotbal: Mijlocașul Ismael Saibari a semnat cu Bayern Munchen până în 2031
Bayern Munchen a oficializat miercuri transferul mijlocașului ofensiv Ismael Saibari (PSV Eindhoven), aflat în prezent la Cupa Mondială 2026 cu selecționata Marocului, care a semnat un contract pe șase ani cu clubul german, valabil până la 30 iunie 2031, informează EFE. Niciunul dintre cluburi nu a dezvăluit suma de transfer, despr
Fotbal - CM 2026: Selecționerul spaniol, optimist privind accidentații și susține că are 'cei mai buni jucători din lume'
Selecționerul echipei Spaniei, Luis De La Fuente, a oferit, miercuri, vești liniștitoare cu privire la cei trei jucători accidentați din lotul 'La Roja' - Pino, Munoz și Williams - înaintea meciului din șaisprezecimile de finală împotriva Austriei, exprimându-și totodată satisfacția de a avea la dispoziție 'cei mai buni jucători din lume
Fotbal - CM 2026: 'Este o înfrângere foarte crudă, dar meciul nu durează 85 de minute', a precizat selecționerul Senegalului
Selecționerul echipei Senegalului, Pape Thiaw, a recunoscut că înfrângerea cu 2-3 în fața Belgiei, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, după ce echipa sa condusese cu 2-0, a fost 'foarte crudă', dar a subliniat că meciurile nu durează doar 85 de minute, intervalul în care echipa sa s-a aflat la conducere, re
Fotbal - CM 2026: Astăzi am avut multe emoții, a spus selecționerul Belgiei după victoria în fața Senegalului
Selecționerul Belgiei, Rudi Garcia, a declarat după victoria dramatică cu scorul 3-2 în fața Senegalului, din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, că fotbalul 'înseamnă emoții', pe care l-e trăit din plin în meciul disputat miercuri la Seattle.
Fotbal - CM 2026: 'Trebuie să plecăm cu capul sus', a spus selecționerul Bosniei
Selecționerul echipei Bosniei, Sergej Barbarez, a declarat, miercuri, că jucătorii săi ar trebui să plece 'cu capul sus' după înfrângerea cu 2-0 suferită în fața Statelor Unite, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, relatează EFE. 'Am început bine meciul, aveam un sentiment bu
Fotbal - CM 2026: RD Congo a fost învinsă de cel mai bun atacant din lume (selecționer)
Sebastien Desabre, selecționerul RD Congo, a subliniat că Anglia a trebuit să se bazeze pe Harry Kane, 'cel mai bun atacant din lume', pentru a reveni și a câștiga meciul din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, miercuri la Altanta. Selecționata Three Lions s-a impus cu scorul de 2-1 printr-o dublă a lui Harry Kane,
Fotbal - CM 2026:'Sunt argentinian 200%, nu voi minți', a precizat selecționerul echipei SUA după calificarea în optimi
Mauricio Pochettino, selecționerul echipei Statelor Unite, a răspuns cu deplină sinceritate, miercuri, afirmând că se simte '200% argentinian' atunci când a fost întrebat dacă, după ce a calificat 'Team USA' în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, se simte fie și în mică măsură american, relatează EFE.
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Angliei a lăudat atitudinea jucătorilor săi în meciul cu RD Congo
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, a lăudat mentalitatea și reziliența jucătorilor săi după ce au revenit și au reușit să învingă RD Congo (scor 2-1), miercuri la Atlanta, asigurându-și un loc în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026. Anglia a fost condusă încă din minutul 7, însă a reușit să întoarc
Tenis: Mirra Andreeva, eliminată de la Wimbledon de Barbora Krejcikova
Jucătoarea de tenis Mirra Andreeva, numărul cinci mondial, a fost învinsă miercuri de cehoaica Barbora Krejcikova (38 WTA), cu 4-6, 7-5, 6-4, în turul secund la Wimbledon, la aproape o lună de la primul titlu de Mare Șlem obținut de rusoaică, la Roland Garros, transmite AFP. Krejcikova (38), campioană pe iarba londoneză în 20
Tenis: Victorie fără probleme pentru Novak Djokovic în turul al doilea la Wimbledon
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 8 mondial, s-a calificat fără emoții în runda a treia a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce l-a învins, miercuri, pe grecul Stefanos Tsitsipas (87 ATP) cu 6-3, 6-4, 6-2, transmite AFP. Djokovic (39 ani), care caută de ceva timp al 25-lea său titlu de Mare Șlem, va juca &icir
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de miercuri: 6 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța) 5 goluri: Erling Haaland (Norvegia), Harry Kane (Anglia) 4 goluri: Vinicius Jr (Brazi














