Handbal feminin: Norvegia şi Franţa vor juca finala Campionatului Mondial 2023
Selecţionatele Norvegiei şi Franţei vor juca finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia, duminică, după ce s-au impus, vineri, în semifinale.
Va fi pentru a cincea oară când cele două echipe se înfruntă în finala Campionatului Mondial, bilanţul acestor dueluri fiind de 3-1 pentru scandinave, care au devenit campioane în 1999, 2011 şi 2021, în timp ce Franţa a cucerit titlul în 2017. Norvegia are patru titluri mondiale în palmares, unul fiind obţinut în 2015, în faţa Olandei.
În prima semifinală, Norvegia, campioana mondială en titre, a câştigat dramatic în faţa Danemarcei, la Herning, cu 29-28 (9-14, 14-9, 6-5), după prelungiri, printr-un gol marcat Henny Reistad în ultima secundă de ''over-time''. Reistad a încheiat meciul cu 15 goluri, marcând mai mult decât jumătate din reuşitele echipei sale.
Danemarca a condus la la pauză cu 14-9, dar Norvegia a avut o repriză secundă remarcabilă, danezele trimiţând meciul în prelungiri printr-un gol înscris de Kristina Jorgensen când mai erau patru secunde din timpul regulamentar. În finalul prelungirilor, Danemarca egalase din nou prin Jorgensen (28-28), după ce jocul fusese întrerupt mai multe minute din cauza unei probleme de cronometru, situaţie ''rarisimă la acest nivel'', după cum notează AFP.
Pentru daneze au marcat Burgaard (4 goluri), Anne Mette Hansen (5), Hojlund (3), Friis (3), Heindahl (4), Haugsted (1), Jorgensen (7), Rikke Iversen (1).
Golurile echipei Norvegiei au fost reuşite de Oftedal (5), Skogrand (1), Aardahl (1), Reistad (15), Herrem (2), Mork (3), Solberg-Isaksen (1), Deila (1).
În cealaltă semifinală, campioana olimpică Franţa a dispus de Suedia cu 37-28 (19-11) şi vizează al treilea său titlu mondial, după cele din 2003 şi 2017.
''Les Bleues'' au tranşat soarta meciului încă din prima repriză, încheiată cu un avantaj de opt goluri (19-11).
Tamara Horacek a fost cea mai bună marcatoare a Franţei, cu 9 goluri. Laura Flippes (CSM Bucureşti) a reuşit 3 goluri, Pauletta Foppa 5, Estelle Nze Minko 4, Chloé Valentini 4, Alicia Toublanc 3, Léna Grandveau 3, Orlane Kanor (CS Rapid Bucureşti) 2, Grace Zaadi Deuna (CSM Bucureşti) 1, Sarah Bouktit 1, Lucie Granier 1, Coralie Lassource 1.
Portarul Laura Glauser (CSM Bucureşti) a încheiat cu 12 intervenţii (36%).
Pentru scandinave au înscris Nathalie Hagman (SCM Râmnicu Vâlcea) 5 goluri, Jenny Carlson 4, Linn Blohm 4, Jamina Roberts 3, Kristin Thorleifsdottir 3, Tyra Axner 2, Elin Hansson 2, Nina Koppang 1, Emma Lindqvist 1, Mathilda Lundstrom 1, Olivia Mellegard 1, Carin Stromberg 1.
Germania şi Olanda vor juca pentru locurile 5-6, iar Cehia şi Muntenegru se vor înfrunta pentru poziţiile 7-8.
În primele meciuri din turneul 5-8, Germania a dispus de Cehia cu 32-26, iar Olanda a trecut de Muntenegru cu 28-25.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică artistică: Echipa feminină a României, locul 8 la Mondiale după prima zi a calificărilor
Echipa feminină a României ocupă ultimul loc, opt, cu 151,996 puncte, după primele trei subdiviziuni ale calificărilor, desfășurate duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam. În clasamentul provizoriu la individual compus, Alexia Blănaru se află pe 19, cu 50,132 puncte, după ce a primit 13,666 la să
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa sârbă Spartak Office Shoes Subotica, cu scorul de 89-75 (27-17, 24-17, 16-20, 22-21), duminică seara, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League. Campioana României a suferit al doilea său eșec în Liga Adriatică în trei meciuri jucate
Fotbal: Brighton a continuat seria victoriilor, 5-0 cu Crystal Palace
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o clar pe Crystal Palace cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a șaptea a primei ligi engleze de fotbal. Brighton a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile, în cinci dintre acestea nu a primit gol
Hochei: Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale
Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheață, duminică, după ce a învins-o pe Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 4-2 (1-0, 2-2, 1-0), la Kohtla-Jarve (Estonia), și a câștigat Grupa B a competiției. Vicecampioana României s-a impus prin golurile marcate de Jeremy Welsh
Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat în Belgia, în EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a învins echipa belgiană Derdaele Sporting Pelt, cu scorul de 29-27 (15-13), duminică, la Neerpelt, în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. Potaissa a început bine, a condus cu 3-1, dar apoi a încasat șase goluri consecutive (7-3), însă la pauză tu
Tenis: Radu Papoe a pierdut finala turneului challenger de la Catania
Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a fost învins de italianul Gianluca Cadenasso, cu 6-4, 3-6, 6-4, duminică, în finala turneului challenger de la Catania (Italia), dotat cu premii totale de 56.700 de euro. Papoe (24 ani, 326 ATP), care a jucat în premieră într-o finală de turneu challenger, s-a încli
Ciclism: Olandezul Harri Lavreysen, campion mondial la sprint la Mondialele de la Shanghai
Olandezul Harrie Lavreysen a cucerit cel de-al optulea său titlu mondial în proba de sprint, consolidându-și și mai mult statutul de rege incontestabil al vitezei, duminică, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe velodrom de la Shanghai, un titlu întărit de medaliile de aur obținute, de asemenea, în probele de viteză pe echipe și keirin.
Tenis: Poloneza Maja Chwalinska a câștigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan, primul titlu la vârsta de 25 de ani
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska (Nr.22 mondial) a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după o confruntare care a durat aproape trei ore, cucerind astfel primul său titlu în circuitul profesionist, la vârsta de 25 de ani, informează AFP. Finalistă la ultima ediție a
Tenis: Alejandro Davidovich a câștigat la Shanghai primul său titlu Masters 1.000
Jucătorul spaniol de tenis Alejandro Davidovich (26 ATP) a câștigat o finală sută la sută spaniolă împotriva lui Rafael Jodar (13) la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, impunându-se duminică cu 1-6, 7-6 (7/5), 6-4 și adjudecându-și cel mai important titlu din carieră la vârsta de 27 de ani, i
Fotbal: Haaland, autorul unei duble pentru Manchester City în etapa a 7-a din Premier League
O dublă a lui Erling Haaland a ajutat liderul campionatului, Manchester City, să o învingă pe Ipswich cu scorul de 3-2, bifând sâmbătă a șaptea victorie în tot atâtea meciuri disputate în Premier League, informează AFP. 'Cetățenii' au lăsat în urmă înfrângerea de miercuri, 2-4, în fața lui PSG
Fotbal: Fractură de maxilar pentru Emiliano Martinez (Chelsea), indisponibil câteva saptamâni
Portarul echipei Chelsea, Emiliano Martinez, care a suferit o accidentare în urma unei coliziuni într-un meci disputat sâmbătă pe terenul lui Everton, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o fractură de maxilar, a anunțat, duminică, clubul jucătorului argentinian, care a precizat că se așteaptă să fie indisponibil timp de 'câteva săptă
Fotbal: PSG, la a patra victorie consecutivă în Ligue 1
Paris Saint-Germain, care a fost condusă în cea mai mare parte a meciului, a reușit să întoarcă soarta partidei cu Strasbourg pe final, impunându-se cu 3-1 și obținând astfel a patra victorie consecutivă în Ligue 1, sâmbătă în deplasare, într-un meci din etapa a 7-a, informează AFP. Acest rezultat o plasează prov
Lupte: Românul Gabriel Whisenhunt a pierdut meciul pentru bronz la Mondialele U23
Sportivul român Gabriel Whisenhunt a fost învins de iranianul Ebrahim Mahdi Khari, sâmbătă, într-un meci pentru medalia de bronz, la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Las Vegas (SUA). Whisenhunt, luptător american care reprezintă în premieră România la o competiție importantă, a trecut, vineri, în optimile
Fotbal: FC Barcelona, la a noua victorie în tot atâtea meciuri din La Liga
Cu trei zile înaintea confruntării cruciale împotriva echipei Paris Saint-Germain și cu o săptămână înainte de 'El Clasico' cu Real Madrid, FC Barcelona a avut de muncit, dar a reușit în cele din urmă o victorie categorică, cu scorul de 5-2, în fața lui Real Betis Sevilla, sâmbătă în deplasare, bifând astfel al no
Box: Daniel Dubois și-a păstrat titlul WBO la categoria grea, învingându-l pe Fabio Wardley
Pugilistul britanic Daniel Dubois și-a păstrat titlul mondial WBO la categoria grea, învingându-l sâmbătă, la Londra, pe compatriotul său Fabio Wardley, meciul încheindu-se prin aruncarea prosopului în ring, în runda a doua, informează AFP. În această revanșă mult așteptată după prima lor confruntare, un meci epuizant













