Tenis: Simona Halep va fi audiată de TAS în februarie
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat pe site-ul său oficial că o va audia pe jucătoarea română de tenis Simona Halep în perioada 7-9 februarie în procesul acesteia împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului.
Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) de la Lausanne în data de 24 octombrie, împotriva suspendării sale pe patru ani pentru dopaj.
''Tribunalul de Arbitraj Sportive (TAS-CAS) a înregistrat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei luate de tribunalul Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 22 septembrie, în care a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 7 octombrie 2022 şi cu descalificarea rezultatelor obţinute în perioada 29 august 2022 - 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani'', se arăta în comunicatul publicat atunci de TAS.
Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ''să fie redusă''.
''Procedurile de arbitraj aşe TAS au început. În concordanţă cu Codul sportiv de arbitraj (Codul TAS-CAS), părţile fac schimb de acte depuse în scris, iar panelul de arbitri va decide constituirea cazului. Apoi, panelul va dispune direcţii procedurale pentru următoarea fază a procesului, inclusiv stabilirea unei audieri. După audiere, panelul va delibera şi va emite o decizie de arbitraj care va cuprinde hotărârea sa în acest caz şi motivarea ei. În acest moment nu este posibilă indicarea unei perioade de timp pentru durata procesului şi emiterea deciziei. Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile'', a precizat TAS.
Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).
ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).
Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.
Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ''violări intenţionale'' ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.
Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.
Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ''puternica opinie'' unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că "probabil dopajul" este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.
Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.
''După un proces complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să îl ia în considerare, în ambele speţe, a fost unul substanţial. ITIA a urmat procesul corect, aşa cum face în cazul oricărui individ, în concordanţă cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-şi scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul unei competiţii curate, în numele sportului'', a declarat directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse.
Tribunalul independent a menţionat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiinţific din partea jucătoarei şi a ITIA.
Halep a reacţionat imediat după anunţul deciziei, declarându-se ''şocată şi dezamăgită''.
''Azi, un tribunal independent sub Programul Antidoping din Tenis a anunţat o tentativă de decizie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai dificil meci din viaţa mea şi, din nefericire, lupta continuă. Mi-am dedicat viaţa frumosului joc de tenis. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am luat niciodată, cu bună ştiinţă sau nu, o substanţă interzisă. Refuz să accept decizia lor de suspendare pe patru ani. Într-un raport de 126 de pagini, tribunalul a găsit că mă fac vinovată de ambele acuzaţii formulate de Agenţia pentru Integritatea Tenisului (ITIA) - un test pozitiv la o mostră de urină prelevată în timpul competiţiei şi o încălcare a Programului Paşaportului Biologic Sportiv. Reprezentanţii mei şi cu mine am prezentat tribunalului dovezi convingătoare în apărarea mea, inclusiv numeroase întrebări legitime privind concluziile legate de testele din paşaportul meu biologic (ABP). Deşi sunt recunoscătoare că am un verdict după numeroase amânări nefondate şi sentimentul că trăiesc într-un purgatoriu de un an, sunt în acelaşi timp şocată şi dezamăgită de decizie'', a scris Halep în aceeaşi zi într-un comunicat publicat pe Instagram.
''Cred într-un sport curat şi în aproape două decenii ca jucătoare profesionistă de tenis, la sute de turnee şi după două titluri de Mare Şlem, am făcut 200 de teste de sânge şi urină pentru a fi verificată împotriva substanţelor interzise şi le-am trecut cu bine pe toate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului de hard din 2022, la recomandarea echipei şi fizioterapeutului în care am încredere, mi-am ajustat suplimentele nutriţionale. Niciunul dintre ingredientele listate nu includeau substanţe interzise, însă, acum ştim, iar tribunalul a recunoscut asta, unul dintre ele a fost contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul pozitiv iniţial până la începutul anului 2023 şi de fiecare dată am ieşit negativă'', a relatat fosta campioană de Mare Şlem.
Halep a acuzat că doi dintre experţii ITIA şi-au schimbat opiniile legate de paşaportul său biologic după ce au aflat că este vorba de ea.
''În ciuda acestei probe, ITIA a venit cu acuzaţia legată de paşaportul biologic doar după ce grupul său de experţi mi-a aflat identitatea, iar doi din cei trei experţi şi-au schimbat, brusc, opinia în favoarea acuzaţiilor ITIA. ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experţi care au studiat doar parametrii sângelui meu şi pe care i-am menţinut mai mult de zece ani în aceeaşi sferă. Acest grup a ignorat faptul că nicio substanţă interzisă nu a fost găsită vreodată în sângele sau urina mea, cu excepţia testului pozitiv din 29 august la roxadustat, care a fost prezent într-o cantitate extrem de mică şi care, luând în considerare testul meu negativ de cu trei zile înainte, putea fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat'', a comentat Halep.
Halep a anunţat încă de atunci că va face apel împotriva suspendării dictate de tribunalul independent şi le-a mulţumit tuturor pentru susţinere: ''Sunt foarte recunoscătoare pentru susţinerea pe care am primit-o din partea familiei, a prietenilor, fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzaţii false şi să revin pe teren. Intenţionez să fac apel împotriva acestei decizii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză''.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică artistică: Echipa feminină a României, locul 8 la Mondiale după prima zi a calificărilor
Echipa feminină a României ocupă ultimul loc, opt, cu 151,996 puncte, după primele trei subdiviziuni ale calificărilor, desfășurate duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam. În clasamentul provizoriu la individual compus, Alexia Blănaru se află pe 19, cu 50,132 puncte, după ce a primit 13,666 la să
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa sârbă Spartak Office Shoes Subotica, cu scorul de 89-75 (27-17, 24-17, 16-20, 22-21), duminică seara, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League. Campioana României a suferit al doilea său eșec în Liga Adriatică în trei meciuri jucate
Fotbal: Brighton a continuat seria victoriilor, 5-0 cu Crystal Palace
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o clar pe Crystal Palace cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a șaptea a primei ligi engleze de fotbal. Brighton a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile, în cinci dintre acestea nu a primit gol
Hochei: Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale
Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheață, duminică, după ce a învins-o pe Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 4-2 (1-0, 2-2, 1-0), la Kohtla-Jarve (Estonia), și a câștigat Grupa B a competiției. Vicecampioana României s-a impus prin golurile marcate de Jeremy Welsh
Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat în Belgia, în EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a învins echipa belgiană Derdaele Sporting Pelt, cu scorul de 29-27 (15-13), duminică, la Neerpelt, în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. Potaissa a început bine, a condus cu 3-1, dar apoi a încasat șase goluri consecutive (7-3), însă la pauză tu
Tenis: Radu Papoe a pierdut finala turneului challenger de la Catania
Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a fost învins de italianul Gianluca Cadenasso, cu 6-4, 3-6, 6-4, duminică, în finala turneului challenger de la Catania (Italia), dotat cu premii totale de 56.700 de euro. Papoe (24 ani, 326 ATP), care a jucat în premieră într-o finală de turneu challenger, s-a încli
Ciclism: Olandezul Harri Lavreysen, campion mondial la sprint la Mondialele de la Shanghai
Olandezul Harrie Lavreysen a cucerit cel de-al optulea său titlu mondial în proba de sprint, consolidându-și și mai mult statutul de rege incontestabil al vitezei, duminică, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe velodrom de la Shanghai, un titlu întărit de medaliile de aur obținute, de asemenea, în probele de viteză pe echipe și keirin.
Tenis: Poloneza Maja Chwalinska a câștigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan, primul titlu la vârsta de 25 de ani
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska (Nr.22 mondial) a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după o confruntare care a durat aproape trei ore, cucerind astfel primul său titlu în circuitul profesionist, la vârsta de 25 de ani, informează AFP. Finalistă la ultima ediție a
Tenis: Alejandro Davidovich a câștigat la Shanghai primul său titlu Masters 1.000
Jucătorul spaniol de tenis Alejandro Davidovich (26 ATP) a câștigat o finală sută la sută spaniolă împotriva lui Rafael Jodar (13) la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, impunându-se duminică cu 1-6, 7-6 (7/5), 6-4 și adjudecându-și cel mai important titlu din carieră la vârsta de 27 de ani, i
Fotbal: Haaland, autorul unei duble pentru Manchester City în etapa a 7-a din Premier League
O dublă a lui Erling Haaland a ajutat liderul campionatului, Manchester City, să o învingă pe Ipswich cu scorul de 3-2, bifând sâmbătă a șaptea victorie în tot atâtea meciuri disputate în Premier League, informează AFP. 'Cetățenii' au lăsat în urmă înfrângerea de miercuri, 2-4, în fața lui PSG
Fotbal: Fractură de maxilar pentru Emiliano Martinez (Chelsea), indisponibil câteva saptamâni
Portarul echipei Chelsea, Emiliano Martinez, care a suferit o accidentare în urma unei coliziuni într-un meci disputat sâmbătă pe terenul lui Everton, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o fractură de maxilar, a anunțat, duminică, clubul jucătorului argentinian, care a precizat că se așteaptă să fie indisponibil timp de 'câteva săptă
Fotbal: PSG, la a patra victorie consecutivă în Ligue 1
Paris Saint-Germain, care a fost condusă în cea mai mare parte a meciului, a reușit să întoarcă soarta partidei cu Strasbourg pe final, impunându-se cu 3-1 și obținând astfel a patra victorie consecutivă în Ligue 1, sâmbătă în deplasare, într-un meci din etapa a 7-a, informează AFP. Acest rezultat o plasează prov
Lupte: Românul Gabriel Whisenhunt a pierdut meciul pentru bronz la Mondialele U23
Sportivul român Gabriel Whisenhunt a fost învins de iranianul Ebrahim Mahdi Khari, sâmbătă, într-un meci pentru medalia de bronz, la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Las Vegas (SUA). Whisenhunt, luptător american care reprezintă în premieră România la o competiție importantă, a trecut, vineri, în optimile
Fotbal: FC Barcelona, la a noua victorie în tot atâtea meciuri din La Liga
Cu trei zile înaintea confruntării cruciale împotriva echipei Paris Saint-Germain și cu o săptămână înainte de 'El Clasico' cu Real Madrid, FC Barcelona a avut de muncit, dar a reușit în cele din urmă o victorie categorică, cu scorul de 5-2, în fața lui Real Betis Sevilla, sâmbătă în deplasare, bifând astfel al no
Box: Daniel Dubois și-a păstrat titlul WBO la categoria grea, învingându-l pe Fabio Wardley
Pugilistul britanic Daniel Dubois și-a păstrat titlul mondial WBO la categoria grea, învingându-l sâmbătă, la Londra, pe compatriotul său Fabio Wardley, meciul încheindu-se prin aruncarea prosopului în ring, în runda a doua, informează AFP. În această revanșă mult așteptată după prima lor confruntare, un meci epuizant













