Fotbal: FCSB a învins-o pe ŢSKA 1948 cu 1-0, la Sofia, în preliminariile Europa Conference League
FCSB a învins formaţia bulgară ŢSKA 1948 cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul Naţional ''Vasil Levski'' din Sofia, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa Conference League la fotbal.
FCSB a obţinut o victorie preţioasă, prin golul marcat de Florinel Coman (28), care a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Naumov, la şutul-centrare al lui Olaru.
Vicecampioana României a fost echipa mai bună, a construit mai mult în prima repriză şi şi-a creat ocazii bune de gol.
Prima oportunitate a venit în min. 17, când Şut a tras de la 25 m, dar Naumov a respins.
Gazdele au replicat în min. 21, prin Pedrinho, care a trimis din lovitură liberă de la 25 m, dar Târnovanu a fost la post.
După ce a deschis scorul, FCSB a avut şansa de a se desprinde, dar Olaru a tras puţin alături de la circa 25 de metri (36).
Bulgarii au fost aproape de egalare (37), după o eroare a lui Ov. Popescu, dar Dawa l-a blocat foarte bine pe Pedrinho.
Bucureştenii au mai ratat o dată prin Olaru (40), cu un şut imprecis din marginea careului.
Repriza secundă a fost una mai echilibrată, dar cu multe greşeli de ambele părţi.
FCSB a avut ocazia de a se desprinde pe tabelă, dar Coman a şutat pe lângă ţintă de la 20 de metri (55).
O gafă mare a lui Creţu i-a pus pe contraatac pe sofioţi, dar în cele din urmă Târnovanu s-a opus golului la şutul din unghi al lui Vutov (65).
FCSB şi-a mai creat o situaţie bună, prin Edjouma (81), al cărui şut de la 17 metri a fost blocat de Petrov.
Ultima ocazie notabilă a gazdelor a fost ratată de Thalis (90), al cărui şut din întoarcere a fost prins de Târnovanu.
În min. 72, arbitrul a întrerupt jocul pentru circa cinci minute, din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă.
Partida din manşa secundă va avea loc pe 3 august, la Bucureşti, pe Stadionul ''Arcul de Triumf'' (21:30), urmând să fie condusă de albanezul Juxhin Xhaja.
Dacă va trece de bulgarii de la ŢSKA 1948, FCSB va avea o adversară dificilă în turul al treilea preliminar al competiţiei, vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjaelland, roş-albaştrii urmând să joace primul meci pe teren propriu, în data de 10 august, iar manşa secundă în deplasare, pe 17 august.
ŢSKA 1948 - FCSB 0-1 (0-1)
A marcat: Florinel Coman (28).
Sofia, Stadionul Naţional ''Vasil Levski''
Europa Conference League - turul al doilea preliminar (prima manşă)
Au evoluat echipele:
ŢSKA 1948: 29. Daniel Naumov - 24. Erdenis Gurishta, 87. Simeon Petrov, 5. Heliton (căpitan), 4. Miki Oracev - 22. Reian Daskalov, 21. Emil Ţenov (7. Thalis, 46) - 10. Gheorghi Rusev (11. Birsent Karagaren, 60), 13. Stoian Stoicikov (20. Antonio Vutov, 60), 8. Pedrinho (99. Radoslav Kirilov, 79) - 9. Vidar Kjartansson (19. Rooney Wankewai, 79). Antrenor: Miroslav Kosev.
Rezerve neutilizate: 1. Aleksandar Madjarov, 33. Ghenadi Ganev - 23. Emil Viaciki, 31. Tom Rapnouil, 39. Parvizcion Umarboev, 92. Pierre-Daniel Nguinda.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 23. Ovidiu Popescu (2. Valentin Creţu, 62), 5. Joyskim Dawa, 6. Denis Haruţ, 33. Risto Radunovic - 25. Alexandru Băluţă (10. Octavian Popescu, 46), 8. Adrian Şut, 27. Darius Olaru (80. Eduard Radaslavescu, 86) - 98. Andrei Cordea (18. Malcom Edjouma, 46), 9. Andrea Compagno, 7. Florinel Coman (11. David Miculescu, 86). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 3. Ionuţ Panţîru, 16. Mihai Lixandru, 22. Valentin Gheorghe, 28. Alexandru Pantea.
Arbitru: Luca Pairetto; arbitri asistenţi: Marco Bresmes, Pasquale Capaldo; al patrulea oficial: Giovanni Ayroldi (toţi din Italia)
Observator UEFA pentru arbitri: Kenneth William Clark (Scoţia); Delegat UEFA: Per Svaerd (Suedia)
Cartonaşe galbene: Băluţă (20), Petrov (58), Gurishta (66), Radunovic (83).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: FCSB/facebook.com
Citiţi şi:
Fotbal: Florinel Coman (FCSB) - În retur nu trebuie să le dăm nicio şansă celor de la ŢSKA 1948
Fotbal: Charalambous (FCSB) - Rezultatul e de partea noastră, însă nimic nu e decis în această dublă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Robert-Zsolt Buzas și Ioan Șerban Stoica au pierdut în optimi la Mondialele Under-19
Pugiliștii români Robert-Zsolt Buzas și Ioan Șerban Stoica au pierdut meciurile susținut, joi, în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru). Robert-Zsolt Buzas a fost învins la puncte (1-4) de azerul Șahin Aslanov în optimile cat. 65 kg. Ioan Șerban Stoica a pi
VIDEO Fotbal: Remize pentru Brighton, FC Copenhaga, Egnatia în Conference League
Trei viitoare adversare ale Universității Craiova au înregistrate remize, joi seara, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League: Brighton, FC Copenhaga și Egnatia. Brighton, una dintre cele mai în formă echipe din Premier League, a încheiat nedecis pe terenul echipei cehe FK Jablonec, 0-0.
VIDEO Fotbal: Victorii clare în deplasare pentru Real Sociedad, AZ Alkmaar, Benfica și Anderlecht în Europa League
Real Sociedad, AZ Alkmaar, Benfica și Anderlecht au obținut victorii clare în deplasare, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Europa League. Real Sociedad a surclasat formația norvegiană Lillestroem SK cu 6-0, prin golurile marcate de Sergio Gomez (2), Luka Sucic (2), Orri Oskarsson și Arsen Zaharian
Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 3-1 cu Inter Club d'Escaldes
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă, 3-1 (2-0) cu formația andorrană Inter Club d'Escaldes, joi seara, pe Estadi de la FAF din Encamp, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile Assad Al Hamlawi (3), Ștefan Baiaram (5) și Simon Elisor (86), dar a trăit peri
Tenis: Daniil Medvedev, calificare facilă în sferturi de finală Almatî (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 5 mondial, a obținut joi o calificare facilă în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), învingându-l cu 6-2, 6-1 pe japonezul Sho Shimabukuro (Japonia) în optimile acestei competiții dotate cu premii totale de 1.075.160 de dolari. Daniil Medvedev este deținătorul
Fotbal: Kairat Almatî, învinsă clar de Panathinaikos pe teren propriu, în Conference League
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova, a fost surclasată de Panathinaikos Atena cu scorul de 5-1 (2-0), joi seara, la Almatî, într-un meci din etapa a doua a competiției de fotbal Conference League. Vicente Taborda (6), Cyriel Dessers (24 - penalty, 47), Kings Kangwa (57) și Elmin Rastoder (75) au marcat
Fotbal: 'Cu FC Barcelona am câștigat totul... Și ce mod de a o face. Ne-am bucurat de fiecare joc', spune Messi
Fotbalistul argentinian Leo Messi — care va primi vineri, la Oviedo, Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport pe anul 2026, în cadrul unei ceremonii prezidate de Regele și Regina Spaniei — a vorbit joi despre perioada petrecută la FC Barcelona, un interval în care echipa a câștigat 'totul', bucurându-se, în
Fotbal: 'El Clasico' se va disputa conform programului, în ciuda unei greve a angajaților clubului, anunță FC Barcelona
FC Barcelona a confirmat joi că El Clasico din La Liga, de duminică seara, de pe Camp Nou, împotriva echipei Real Madrid, se va desfășura conform programului, în ciuda unei greve anunțate pentru acest sfârșit de săptămână de către angajații permanenți cu activitate sezonieră ai clubului, scrie EFE. Cele două părți nu au
Tenis: Carlos Alcaraz își propune să câștige titlul la Queen's anul viitor
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz va încerca să câștige un al treilea titlu la turneul ATP de la Queen's Club, vara viitoare, scrie EFE. Tenismenul spaniol a confirmat că va reveni la competiția londoneză pe care a câștigat-o pentru prima dată în 2023, precum și la ultima sa participare, în 2025.
Atletism: Etiopiana Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo (2019), suspendată șase ani pentru dopaj
Atleta etiopiană Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo din 2019, a primit joi o suspendare de șase ani din partea Unității de Integritate în Atletism (AIU), după ce a fost depistată pozitiv la metilprednisolon - o substanță interzisă - și a încercat să manipuleze procesul de control antidoping, scrie EFE. Aga, &ici
Atletism: Campionatele Europene din 2030 vor avea loc la Helsinki
Campionatele Europene de atletism din 2030 vor avea loc în capitala Finlandei, Helsinki, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Helsinki a fost preferat în detrimentul capitalei Belgiei, Bruxelles, după ce aceste orașe și-au prezentat joi argumentele finale în fața Federației europene de atletism, la Lausanne (El
Fotbal: Messi va primi, la Oviedo (Spania), Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport
Fotbalistul argentinian Leo Messi, unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport și cel mai titrat, având în palmares cele mai multe trofee, a avut parte de o primire grandioasă, joi, în orașul spaniol Oviedo, unde vineri îi va fi decernat Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport, scrie EFE. Atac
Ciclism: Turul Franței 2027 va avea un traseu de 3.479 km, între Edinburgh și Paris
Ediția 2027 a Turului ciclist al Franței, al cărei traseu a fost dezvăluit joi la Paris, va porni de la Edinburgh, pe 2 iulie, și se va încheia trei săptămâni mai târziu, pe 25 iulie, la Paris, după ce plutonul va parcurge în total 3.479 km, informează AFP. Distanța totală ar putea fi ușor corectată, însă, după ul
Ciclism: Olandeza Demi Vollering a încheiat pe primul loc în clasamentul UCI
Ciclista olandeză Demi Vollering (RDJ United Suez) a încheiat sezonul 2026 pe primul loc în clasamentul mondial individual UCI, după ce a câștigat în special Turul Italiei, Turul Franței, titlurile mondial și european pe șosea, scrie EFE. Cu un total de 9.330 puncte, Vollering domină clasamentul UCI, urmată de marele ri
Fotbal: Selecționerul Lionel Scaloni s-a înțeles pentru un nou contract cu naționala Argentinei
Selecționerul Lionel Scaloni, al cărui contract expiră pe 31 decembrie, a ajuns la un acord cu Federația argentiniană de fotbal (AFA) și urmează să conducă echipa Albiceleste până la Cupa Mondială din 2030, scrie DPA, citând presa sud-americană. Ziarul a ''La Nacion'' a relatat că ''lipsește doar semnătura









