Tenis: ''Totul merge bine'', a asigurat Djokovic înaintea debutului la Roma (ATP)
"Totul merge bine", a afirmat Novak Djokovic, joi, la Roma, în ajunul intrării sale în ultimul mare turneu de pregătire pentru Roland Garros, după ce a fost afectat în ultimele săptămâni de o durere de cot, informează AFP.
"Totul merge bine. Sunt întotdeauna mici lucruri, pe ici, pe colo, care te jenează, dar este ceva normal. Şi apoi, când nu mai ai 25 de ani, eu cred că resimţi altfel lucrurile. Trebuie mai mult timp pentru recuperare. Dar mă simt bine. Competiţia îmi lipseşte. Istoric vorbind, Roma este un turneu care mi-a reuşit bine, am obţinut victorii frumoase, am jucat multe finale. Este turneul cel mai important pe zgură înainte de Roland Garros. Sper că şi anul ăsta îmi va servi drept trambulină pentru Paris", a spus jucătorul sârb.
"Voi schimba locul de număr 1 mondial cu Alcaraz după turneul de la Roma, indiferent ce se întâmplă acolo. Este oarecum suprinzător, pentru că nu am mai jucat împreună de peste un an, dar acest lucru se datorează unor circumstanţe, atât la el, cât şi la mine. Şi, în plus, merită. El joacă un tenis impresionant. Dar este un jucător de învins pe această suprafaţă, fără îndoială. Însă, evident, totul depinde de prezenţa sau nu a lui Nadal la Roland Garros. Dar Alcaraz este unul din principalii favoriţi, fără îndoială. Şi dacă ne vom întâlni aici, va fi doar în finală. Sperăm să ajungem amândoi în finală", a adăugat actualul lider mondial.
"În privinţa lui Nadal, o absenţă a lui la Roland Garros nu va schimba cu nimic pregătirea mea. Şi fac totul pentru a juca la cel mai bun nivel al meu. Dar, în mod evident, absenţa sa de la Roland Garros ar fi o pierdere pentru tenis şi pentru istoria acestui turneu, pentru ce a reuşit în cariera lui şi pentru impactul pe care îl are asupra sportului. Dar eu sunt convins că va face totul pentru a fi acolo", a conchis Djokovic
Novak Djokovic, care are şase titluri câştigate la Foro Italico, ultimul în 2022, este calificat direct în turul secund la Roma, unde va primi replica argentinianului Tomas Etcheverry (61 ATP).
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Calificare incredibilă a Argentinei în sferturi, după 3-2 cu Egipt
Selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, a reușit o calificare incredibilă în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Egiptului cu scorul de 3-2 (0-1), marți, pe Atlanta Stadium, într-un meci din optimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada, deși în minutul 78 era
Tenis: Karolina Muchova va fi adversara americancei Coco Gauff în semifinale la Wimbledon
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Muchova, numărul 9 mondial, a învins-o marți pe japoneza Naomi Osaka, numărul 14 mondial, în două seturi, 7-6 (7/4), 6-4, și s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Cele două jucătoare au fost adversare și în urmă cu zece zile, în finala turneului pe
Tenis: Alexander Zverev, pentru prima oară în sferturi de finală la Wimbledon
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, va disputa primul său sfert de finală la Wimbledon după ce l-a învins, marți, pe cehul Jiri Lehecka, numărul 14 mondial, în patru seturi, 6-4, 7-5, 3-6, 7-6 (8/6), într-un meci întrerupt în ziua precedentă, informează AFP. După ce și-a adjudecat primele două s
Fotbal - CM 2026: Argentina - Egipt 0-1, la pauză
Selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, este condusă de echipa Egiptului cu scorul de 1-0, la pauza meciului care are loc marți, pe Atlanta Stadium, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Yasser Ibrahim (15) a marcat cu o lovitură de cap, din centrarea lui Marawa
Ciclism: Mads Pedersen a câștigat etapa a 4-a a Turului Franței; norvegianul Traeen, noul lider la general
Ciclistul danez Mads Pedersen (Lidl-Trek) a câștigat marți etapa a 4-a a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 181,9 km între Carcassonne - Foix, pe o căldură intensă, în timp ce norvegianul Torstein Traeen (Uno-X) a devenit lider la general, detronându-l pe slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates), informează AFP. M
Rusia a salutat ridicarea restricțiilor impuse sportivilor săi de către CIO
Rusia a salutat marți ridicarea restricțiilor impuse sportivilor săi de către Comitetul Internațional Olimpic (CIO) în urma declanșării conflictului din Ucraina, insistând ca sportul să ''rămână în afara politicii'', transmite AFP. ''Mai sunt multe de făcut pentru a pune în aplicare decizii
Comitetul Internațional Olimpic i-a reintegrat pe ruși, fără imn și drapel
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a ridicat marți restricțiile impuse sportivilor ruși, permițându-le să revină în sporturile de echipă și să participe la calificările pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, fără imn și drapel, transmite AFP. Această reintegrare graduală, recomandată acum federațiilor internațional
Olimpice: Freeride-ul și patinajul sincron își vor face debutul la JO 2030
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a inclus marți noi probe de schi și snowboard freeride și patinaj sincron în programul Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2030, eliminând în același timp combinata nordică, o probă istorică a Jocurilor de iarnă, transmite AFP. În total, viitoarea ediție din Alpii Francezi va atinge par
Tenis: Jannik Sinner, semifinalist la Wimbledon
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, s-a calificat marți în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, unde este deținătorul titlului, după o victorie în trei seturi în fața germanului Jan-Lennard Struff, 7-5, 7-6 (7/4), 6-3. Jannik Sinner a obținut victoria după ceva mai mult de două ore și jumătate
Tenis: Coco Gauff s-a calificat în semifinale la Wimbledon
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 7 mondial, s-a calificat marți în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon după ce a trecut de compatrioata sa Jessica Pegula, numărul 4 mondial, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3. Coco Gauff (7 WTA), dublă campioană de Mare Șlem, s-a impus după o oră și 48 de minute de joc.
Fotbal - CM 2026: O stație de metrou din Londra a fost redenumită temporar ''Jude Bellingham''
Mijlocașul englez Jude Bellingham a văzut o stație de metrou din Londra redenumită în onoarea sa până la sfârșitul săptămânii, în urma prestației sale de duminică împotriva Mexicului, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, informează L'Equipe. Jude Bellingham și-a pus amprenta asupra c
Volei masculin: România a debutat cu o victorie la Campionatul European Under-18
Echipa României a învins formația Olandei cu scorul de 3-1 (25-23, 21-25, 25-15, 25-22), marți, la Cisterna din Latina, în meciul său de debut în Grupa a II-a a Campionatului European de volei masculin Under-18 din Italia. Tricolorii au obținut victoria la capătul a două ore de joc.
Fotbal - CM 2026: Croația a trimis o scrisoare FIFA, denunțând anularea golului său egalizator împotriva Portugaliei
Federația croată de fotbal a trimis o scrisoare către FIFA pentru a denunța anularea golului său egalizator împotriva Portugaliei, în meciul din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, câștiga
Tenis: Serena Williams ''ar dori să joace la un turneu înainte de US Open'', a asigurat antrenoarea sa
Revenită în circuit la vârsta de 44 de ani, Serena Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin, ''ar dori să joace la un turneu înainte de US Open'', a declarat marți antrenoarea sa, Rennae Stubbs, la o săptămână după înfrângerea suferită de americancă în primul tur la Wimbledon, primul său meci de sim
Fotbal - CM 2026: Cristiano Ronaldo și selecționerul Roberto Martinez, criticați după eliminarea Portugaliei
Deși Cristiano Ronaldo a fost criticat de presă în urma eliminării suferite luni în fața Spaniei (0-1) în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, cele mai dure atacuri au fost &ic














