Fotbal: Tatăl lui Messi a dezminţit zvonurile despre plecarea jucătorului argentinian în Arabia Saudită
Tatăl lui Lionel Messi, Jorge, a dezminţit marţi zvonurile despre plecarea fotbalistului argentinian în Arabia Saudită, informează RMC Sport.
Într-un comunicat, Jorge Messi a dezminţit zvonurile despre un eventual acord cu Arabia Saudită. El a adăugat că o decizie va fi luată după încheierea sezonului cu Paris Saint-Germain.
Jorge Messi a reacţionat după ce AFP a afirmat marţi dimineaţă că atacantul lui PSG şi-a dat acordul pentru un contract "enorm" în Arabia Saudită.
"Nu există absolut nimic. Decizia nu va fi luată până când Lionel nu va termina campionatul cu PSG. Odată terminat sezonul, va fi timpul să analizăm şi să vedem ce este, iar apoi vom lua o decizie", a spus tatăl fotbalistului care a câştigat de şapte ori Balonul de Aur.
În comunicatul său, tatăl lui Messi regretă "numeroasele zvonuri" despre fiul său, care nu a ajuns la un acord "cu nimeni". "Nici verbal, nici semnat, nici convenit şi nu va exista până la sfârşitul sezonului", a adăugat el.
Jorge Messi i-a criticat pe acei ziarişti care sunt "lipsiţi de respect", pe "cei care se angajează în mod conştient şi deliberat, fără să aducă dovada acestor afirmaţii, şi caută să transforme în informaţie orice zvon rău intenţionat sau îndreptat către cineva în favoarea intereselor sale".
Potrivit AFP, Lionel Messi va juca în Arabia Saudită din sezonul viitor, după cum a afirmat marţi o sursă saudită apropiată negocierilor, descriind contractul ca unul "enorm".
Plecarea fotbalistului argentinian în bogatul regat din Golf este "o afacere încheiată. El va juca în Arabia Saudită", a afirmat sursa sub acoperirea anonimatului.
Presa a relatat în ultima vreme că Messi, care în iunie va împlini 36 ani, s-ar putea întoarce la echipa la care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a carierei, FC Barcelona, altă posibilă destinaţie fiind Major League Soccer, mai precis clubul Inter Miami, deţinut de fostul internaţional englez David Beckham.
Lionel Messi a fost suspendat şase zile de clubul Paris Saint-Germain după ce nu s-a prezentat la antrenamente, plecând în Arabia Saudită, pentru o acţiune de promovare turistică a acestei ţări.
Rivalul lui Messi, portughezul Cristiano Ronaldo a semnat în decembrie pentru gruparea saudită Al-Nassr, contractul aducându-i circa 220 de milioane de dolari pe an.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Englezul Harry Kane a câștigat 'Balonul de Aur'
Atacantul englez Harry Kane a câștigat trofeul ''Balonul de Aur'', pentru cel mai bun jucător al sezonului, luni seara, într-o gală organizată de revista Fra
VIDEO Fotbal: Alexia Putellas a câștigat 'Balonul de Aur' la feminin pentru a treia oară
Internaționala spaniolă Alexia Putellas, care joacă la London City Lionesses, a câștigat, luni seara, trofeul ''Balonul de Aur'' pentru a treia oară, în cadr
Fotbal: Harry Kane și-a adjudecat Trofeul Gerd Muller pentru a doua oară
Atacantul Harry Kane, golgheterul echipei Bayern Munchen și al naționalei de fotbal a Angliei, a obținut, luni seara, la gala ''Balonului de Aur'' de la Londra, Trofeul
VIDEO Fotbal: Unai Simon, primul spaniol care obține premiul de cel mai bun portar (Iașin)
Unai Simon, portarul echipei Athletic Bilbao și al naționalei Spaniei, campioana mondială, a devenit luni primul spaniol care obține premiul de cel mai bun goalkeeper al sezonului, care poartă numele Lev Iașin, decernat de revista France Football în cadrul
VIDEO Fotbal: Luis de la Fuente, premiat cu Trofeul Johan Cruyff, pentru cel mai bun antrenor al sezonului
Luis de la Fuente, selecționerul care a condus naționala Spaniei la câștigarea Cupei Mondiale de fotbal din America de Nord, a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului în cadrul
VIDEO Fotbal: Lamine Yamal a câștigat Trofeul Kopa
Atacantul Lamine Yamal, campion al Spaniei cu FC Barcelona și campion mondial cu naționala Spaniei, a obținut pentru al treilea an consecutiv Trofeul Kopa, care este acordat celui mai bun fotbalist sub 21 de ani al sezonului, luni seara, la
VIDEO Fotbal: Kane, Yamal și Mbappe, prezentați drept câștigători ai Balonului de Aur pe site-ul trofeului
Ceremonia de acordare a trofeului ''Balonul de Aur'' celui mai bun fotbalist al sezonului de către revista France Football, luni seara, la Londra, a luat o turnură bizară după ce site-ul oficial al distincției a publicat articole separate în care erau prezentați drept câștigători principalii favoriți, Harry Kane (Bayern Munchen), Lamine Ya
Fotbal: FC Copenhaga a remizat cu Odense, în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a terminat la egalitate cu OB Odense, 1-1, luni seara, pe teren propriu, în etapa a 12-a a Superligii daneze de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin germanul Noah Ganaus (34), dar FC Copenhaga a egalat pe final, prin norvegianul Birger Meling (77).
Baschet - NBA: 'Nu am venit la Philadelphia 76ers ca să joc permanent ca pivot', spune LeBron James
LeBron James joacă pe postul de pivot pentru prima dată după mult timp și se descurcă onorabil în acest rol neobișnuit pentru Philadelphia 76ers, însă spune că acest post nu îl va păstra pentru mult timp, scrie Reuters. 'Ei bine, la naiba, avem un MVP acolo, pe acest post', a declarat James, potrivit ESPN. 'Nu sun
Tenis: Elvețianca Belinda Bencic nu va mai juca în acest sezon
Jucătoarea elvețiană de tenis Belinda Bencic a indicat, pe rețelele de socializare, că nu va mai juca în acest sezon, ea neputând participa la turneele de la Tokyo și Hong Kong, din cauza unei accidentări la piciorul drept, informează site-ul radioteleviziunii RTS. 'Este un final de sezon foarte frustrant pentru mine. Sunt at&a
Tenis: Alexander Zverev, inclus în echipa Germaniei pentru turneul Final 8 al Cupei Davis
Antrenorul Michael Kohlmann l-a inclus pe Alexander Zverev în echipa Germaniei pentru turneul Final 8 Cupei Davis de la Bologna, a anunțat luni Federația germană de tenis (DTB) pe Instagram, informează DPA. Jan-Lennard Struff, precum și perechea de dublu formată din Kevin Krawietz și Tim Puetz, au fost, de asemenea, nominalizați în
Tenis: Maja Chwalinska a declarat forfait pentru turneul de la Tokyo (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska, locul 11 mondial, finalistă în acest an la Roland Garros, s-a retras de la turneul WTA 500 de la Tokyo din această săptămână, din cauza unei accidentări la coapsă suferite la turneul WTA 1.000 de la Wuhan, competiție unde a câștigat primul său titlu în circuitul WTA, informează Reuters.
Tenis: Paula Badosa a acces în optimi de finală la Guangzhou (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa a acces luni în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Guangzhou (China), după ce a trecut de Carol Youngsuh Lee, din Statele Unite, în două seturi, 6-1, 6-4, relatează EFE. Badosa, în vârstă de 28 de ani, este locul 61 mondial, în timp ce Lee, care are 24 de ani,
Haltere: Kievul denunță atribuirea Mondialelor din 2030 Rusiei
Ucraina a calificat luni drept 'rușinoasă' decizia Federației Internaționale de Haltere (IWF) de a atribui Rusiei organizarea Campionatelor Mondiale din 2030 și și-a anunțat intenția de a depune o contestație la Comitetul Internațional Olimpic (CIO), scrie AFP. Niciun campionat mondial nu a mai avut loc în Rusia de la încep
Fotbal: Finlandezul Petteri Pennanen a înscris două goluri direct din corner în decurs de zece zile
Petteri Pennanen, fotbalistul finlandez al echipei KuPS Kuopio, campioana țării sale, a înscris două goluri direct din corner în decurs de zece zile, relatează L'Equipe. Să marchezi direct din corner poate fi considerat un eveniment rar în fotbal, dar nu și pentru Petteri Pennanen, care a reușit această performanță de dou














