Tenis: Alexander Zverev va juca la turneul de la Hamburg
Tenismanul german Alexander Zverev, campionul olimpic de la Tokyo, va juca în luna iulie la turneul din oraşul său natal, Hamburg, au anunţat marţi organizatorii, citaţi de DPA,
"Sunt încântat să mă întorc la Hamburg European Open pentru prima dată din 2019. Câştigarea turneului este un vis uriaş al meu din copilărie. Sper că publicul va fi alături de mine şi sunt sigur că vom avea o săptămână minunată de tenis împreună", a declarat Zverev într-un comunicat al turneului.
Turneul de la Hamburg va avea loc între 23 şi 30 iulie.
Confirmarea lui Zverev a venit la câteva zile după ce el a recunoscut, în urma înfrângerii suferite în primul tur la Munchen, că în ultima perioadă i se pare greu să joace în ţara sa.
"În ultimii ani, mi-a fost greu să fac faţă presiunii de a juca în Germania. Sunt super nervos", a spus el.
Zverev, care joacă în această săptămână la Masters 1.000 de la Madrid, încearcă să revină în formă după ce a suferit o gravă accidentare la gleznă în luna iunie la Roland Garros, din cauza căreia nu a mai jucat până la sfârşitul anului trecut.
Cel mai bun rezultat al său în acest an este o semifinală la Dubai. Fostul număr 2 mondial este acum pe locul 16 în clasamentul ATP.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Atletico Madrid a smuls remiza împotriva lui Villarreal în La Liga
Condusă cu 2-1 și rămasă în inferioritate numerică, Atletico Madrid a smuls un egal dramatic, scor 2-2, duminică, în meciul din etapa a doua a campionatului de fotbal al Spaniei împotriva lui Villarreal, disputat pe stadionul Metropolitano, partidă în care atacantul argentinian Julian Alvarez a revenit în mijlocul fluierăturilor, informe
Gimnastică artistică: Marea Britanie, campioană europeană pe echipe
Marea Britanie și-a păstrat titlul european pe echipe la gimnastică artistică masculină, devansând la limită, duminică, la Zagreb, echipa Rusiei care a concurat sub drapel neutru, informează AFP. Condusă de campionul european la bară fixă Joe Fraser, care a cucerit și medalia de bronz la paralele, și de medaliații cu bronz Harry Hepworth
Ciclism: Britanicul Matthew Brennan a câștigat etapa a doua a Turului Spaniei, Pogacar rămâne lider la general
Ciclistul britanic Matthew Brennan a câștigat la sprint etapa a doua a Turului Spaniei, duminică, în localitatea franceză Manosque, unde Tadej Pogacar a sosit al treilea, slovenul păstrându-și tricoul roșu de lider, relatează AFP. Sprinterul de 21 de ani de la Visma s-a impus cu ușurință într-un sprint în ascensiu
Fotbal: Manchester City a învins-o cu mare dificultate pe Bournemouth în etapa inaugurală din Premier League
Manchester City a marcat două goluri în ultimele minute, reușind să întoarcă rezultatul în meciul cu Bournemouth (2-1) și să-i ofere noului antrenor Enzo Maresca prima victorie, în etapa de debut a sezonului în campionatul de fotbal al Angliei, duminică, pe teren propriu, transmite AFP. Succesorul lui Pep Guardiol
UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Olandei
Britanicul Lando Norris (McLaren), campionul mondial en-titre, plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Olandei, disputat duminică pe circuitul Zandvoort, fiind urmat de cei doi piloți de la Mercedes, italianul Kimi Antonelli și britanicul George Russell, transmite AFP. Această ultimă ediție a Marelui Premiu al
Ciclism: Turul Renewi s-a încheiat cu victoria belgianului Jasper Philipsen
Ciclistul belgian Jasper Philipsen a câștigat duminică Turul Renewi (fostul Tur al Beneluxului), la Leuven, în urma victoriei din a cincea și ultima etapă, al treilea său succes în cele cinci zile de cursă din această săptămână, transmite AFP. Sprinterul echipei Alpecin-Premier Tech, după ce câștigase deja etape j
Fotbal: Trent Alexander-Arnold continuă să fie insultat de fani ai lui Liverpool
Fotbalistul Trent Alexander-Arnold a afirmat că încă speră la 'o oarecare înțelegere' din partea fanilor lui Liverpool, după ce a dezvăluit că este în continuare ținta insultelor la 14 luni de la plecarea de pe Anfield la Real Madrid, informează BBC. După un prim sezon marcat de probleme în Spania și după ce nu
Auto - F1: Max Verstappen a abandonat în primul tur al Marelui Premiu al Olandei după un accident
Cvadruplul campion mondial olandez Max Verstappen a fost nevoit să abandoneze duminică, în urma unui accident violent în care a fost implicat monopostul său Red Bull chiar în primul tur al Marelui Premiu al Olandei de Formula 1, în fața a zeci de mii de fani ai săi, transmite AFP. 'Sunt OK', a spus imediat la radio pilotul &icir
Fotbal: Harry Kane a fost ales jucătorul anului 2026 în Germania în fața lui Michael Olise
Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, a fost ales duminică 'Fotbalistul anului 2026 în Germania' de către jurnaliștii sportivi germani, devansându-l pe internaționalul francez Michael Olise, colegul său la formația bavareză, în timp ce Vincent Kompany a fost numit antrenorul anului, transmite AFP. Cei 695 de membri ai as
Rugby: Noua Zeelandă a învins Africa de Sud cu 33-16
Sub arcadele în stil brutalist ale stadionului Ellis Park din Johannesburg, naționala de rugby a Africii de Sud, dublă campioană mondială en-titre, a părut sâmbătă în mod evident ieșită din formă, fiind învinsă de Noua Zeelandă (33-16) în ceea ce a reprezentat prima sa înfrângere pe teren propriu din ultimii patru ani, transmite AFP.
Gimnastică artistică: Ucraineanul devenit croat Illia Kovtun, campion european la paralele
La trei zile după ce a câștigat titlul la individual compus, Illia Kovtun, gimnast ucrainean devenit croat, a fost încoronat sâmbătă campion european la paralele, chiar la el acasă, la Zagreb, marcând astfel prima sa competiție sub drapelul Croației, informează AFP. După ce și-a reprezentat țara natală, Ucraina, până în 2024
Fotbal: Bayern Munchen a învins-o pe Borussia Dortmund în Supercupa Germaniei
Bayern Munchen a învins-o sâmbătă pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-1 în Supercupa Germaniei, fotbalistul francez Michael Olise reușind un gol și o pasă decisivă pentru echipa antrenată de Vincent Kompany, transmite AFP. Câștigătoarea ultimelor două ediții ale Bundesligii, Bayern pornește în noul sezon drept mare favorită la cuc
Tenis: Gauff și Pegula vor disputa la Cincinnati (WTA) o finală sută la sută americană
Jucătoarele de tenis Coco Gauff și Jessica Pegula vor disputa la Cincinnati prima finală sută la sută americană din ultimii 56 de ani, după ce s-au impus în semifinalele acestei competiții dotate cu premii totale de 7.433.076 de dolari, transmite DPA. Gauff, cap de serie numărul 4, s-a impus fără probleme în confruntarea cu Sara Bejlek, învin
Tenis: Arthur Fils și Frances Tiafoe vor juca finala turneului de la Cincinnati (ATP)
Francezul Arthur Fils și americanul Frances Tiafoe vor juca finala turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite AFP. În semifinale, Arthur Fils, cap de serie numărul 21, l-a învins pe favoritul numărul 7, italianul Flavio Cobolli, cu 6-3, 6-4, reușind să se califice în premier
BTA: Peste 110 cicliști vor acoperi un traseu de 740 km la a 13-a ediție a Ultra Odiseei Dunării
Cea de-a 13-a ediție a Ultra Odiseei Dunării va reuni peste 110 cicliști care vor încerca să parcurgă un traseu de 740 km între Vidin, pe Dunăre, și satul Durankulak, în nord-estul Bulgariei, a declarat, miercuri, pentru BTA, organizatorul evenimentului, Boris Begamov. Evenimentul, care va debuta pe 30 august, nu este o cursă














