Fotbal: Real Madrid s-a calificat fără emoţii în semifinalele Ligii Campionilor, după 2-0 cu Chelsea
Real Madrid, deţinătoarea trofeului, s-a calificat fără emoţii în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Chelsea cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, la Londra, în manşa secundă a sferturilor de finală.
Real, care câştigase cu 2-0 şi în prima manşă, s-a impus pe Stamford Bridge prin dubla lui Rodrygo (58, 80).
Chelsea a avut un început bun de meci şi a ratat şansa de a deschiderii scorului prin Ngolo Kante (11), care a fost imprecis dintr-o poziţie ideală.

Foto: (c) TOLGA AKMEN/EPA
Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a avut o bară prin Rodriygo (20), apoi Luka Modric a trecut şi el pe lângă gol (32), însă Kepa Arrizabalaga a parat şutul croatului.
Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie a londonezilor (45+1), Courtois, fost portar al echipei Chelsea, apărând providenţial mingea trimisă de Cucurella din cinci metri.
Chelsea a fost periculoasă şi în debutul reprizei secunde, dar Eder Militao a blocat şutul lui Kante (52), iar Courtois a fost la post la mingea expediată de Havertz (57).
Imediat, Real Madrid a deschis scorul (58), prin Rodrygo, la capătul unei acţiuni pe care tot el o iniţiase.

Foto: (c) TOLGA AKMEN/EPA
Courtois şi-a făcut din nou datoria (65), la şutul lui Enzo Fernandez, iar la poarta cealaltă Arrizabalaga (66) s-a opus la mingea trimisă de Benzema.
Real Madrid a încheiat conturile în min. 80, după o fază care a sancţionat degringolada de la Chelsea, Rodrygo înscriind simplu din pasa lui Fede Valverde.
Chelsea a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în toate competiţiile.
Kroos (Real) a jucat marţi seara meciul său cu numărul 150 în cupele europene.
Real Madrid o va înfrunta în penultimul act pe câştigătoarea dintre Manchester City şi Bayern Munchen (3-0 pentru echipa lui Pep Guardiola în tur). Madrilenii nu vor putea conta în primul meci pe Eder Militao, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Pe Stamford Bridge, în faţa a 39.453 spectatori, au evoluat echipele:
Chelsea: Arrizabalaga - Wesley Fofana, Thiago Silva (căpitan), Chalobah - Reece James, Kante, Enzo Fernandez (Raheem Sterling 67), M. Kovacic, Cucurella (Mudrik, 68) - Conor Gallagher (Joao Felix, 67), Havertz (Mount, 77). Antrenor: Frank Lampard.
Real Madrid: Courtois - Dani Carvajal (Nacho Fernandez, 81), Eder Militao, Alaba (Rudiger, 46), Camavinga - Modric, Fede Valverde, Toni Kroos (Ceballos, 76) - Rodrygo (Marco Asensio, 82), Benzema (căpitan; Tchouameni, 71), Vinicius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti.
Arbitru: Daniele Orsato (Italia).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Fotbal: AC Milan a remizat cu Napoli (1-1) şi s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polo masculin: CSM Oradea, învinsă de Pro Recco, în Liga Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de valoroasa echipă italiană Pro Recco, cu scorul de 15-10 (3-4, 4-2, 5-3, 3-1), marți seara, la Genova, în Grupa B a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Orădenii au dat o replică bună în prima jumătate a meciului, care campioana Italiei și cea mai titrată echipă din istoria polo-ului european
Baschet masculin: O nouă înfrângere pentru U-BT Cluj-Napoca în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de Skyliners Frankfurt, cu scorul de 113-97 (30-29, 32-22, 28-22, 23-24), marți seara, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. Campioana României a suferit al treilea eșec în cinci etape, la capătul unui meci în care ''U'
Lupte: Kateryna Zelenykh învinsă în preliminarii la Mondialele de la Astana
Sportiva română de origine ucraineană Kateryna Zelenykh a fost învinsă de indianca Rajnita Rajnita, marți, în preliminariile cat. 68 kg, la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana (Kazahstan). Pentru România vor mai evolua la feminin Andreea Ana (cat. 53 kg) și Alexandra Anghel (cat. 72 kg). Multipla
Tenis: Carlos Alcaraz, în optimi la Viena (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (3 ATP), favorit nr. 2, s-a calificat marți în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro, după ce a trecut în două seturi, 6-4, 7-6 (7/5), de rusul Karen Hacianov (24 ATP). Alcaraz, septuplu campion în turneele de Grand Slam, car
Fotbal: Atacantul Joao Pedro (Chelsea), indisponibil câteva săptămâni, după o accidentare la coapsă
Atacantul echipei Chelsea, Joao Pedro, va lipsi de pe teren timp de câteva săptămâni, după ce a suferit o accidentare la coapsă în timpul unui antrenament, a declarat marți antrenorul Xabi Alonso, înaintea confruntării echipei sale cu Liverpool în Cupa Ligii, scrie Reuters. Jucătorul brazilian în vârst
Fotbal: România a debutat cu o victorie clară în preliminariile Campionatului European U17, 4-0 cu Feroe
Selecționata României a învins echipa Insulelor Feroe cu scorul de 4-0 (2-0), marți, la Sotira (Cipru), în primul său meci din Grupa a 13-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-17 din 2027. România s-a impus prin golurile marcate de Victor Oniga (min. 33 și 36), Ștefan Nastac (min. 63) și David Loghi
Fotbal: Antrenorul Massimiliano Allegri (Napoli) a renunțat la apelul împotriva suspendării de două etape
Antrenorul lui Napoli, Massimiliano Allegri, a confirmat că a ''renunțat'' la apelul împotriva suspendării de două etape primite după recenta remiză, 3-3, a echipei Napoli în fața celor de la AS Roma, scrie football-italia.net. De asemenea, el a identificat aspectele pe care echipa sa trebuie să le îmbunătățea
Fotbal: Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano, a salutat mentalitatea echipei sale
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, consideră că elevii săi au continuat să demonstreze, în acest sezon, mentalitatea necesară pentru a ''găsi acel plus'' de care este nevoie, transmite DPA, care notează că liderul din Serie A urmărește să evite o surpriză neplăcută în deplasarea pe terenul ultimei clasate, Venezia.
Tenis: Venus Williams a suferit la Guangzhou a 16-a înfrângere consecutivă la simplu
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, în vârstă de 46 de ani, a suferit a 16-a înfrângere consecutivă la simplu, pierzând marți cu 6-2, 6-2 în fața austriecei Lilli Tagger (18 ani, locul 53 în clasamentul mondial), în meciul său de debut la turneul WTA 250 din orașul chinez Guangzhou, informează AFP.
Fotbal: Antrenorul Carrick a condus pregătirile de marți ale lui Manchester United în ciuda zvonurilor că va fi înlocuit
Michael Carrick a rămas la conducerea echipei Manchester United și marți, el coordonând antrenamentul de la Carrington; acest lucru îi oferă antrenorului - aflat sub o presiune uriașă - și jucătorilor săi o nouă șansă de a redresa un sezon care a deviat într-un mod alarmant de la cursul dorit, scrie Reuters. Viitorul lui Carr
Tenis: Naomi Osaka a învins-o pe Jasmine Paolini în prima rundă a turneului de la Tokyo (WTA)
Japoneza Naomi Osaka a învins-o pe italianca Jasmine Paolini în două seturi, 6-3, 7-6 (7/4), marți, în prima rundă a turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Naomi Osaka, fost lider mondial, acum locul 18 WTA, este cap de serie numărul 7 la turneul din capitala Japoniei. Jasmine P
Tenis: Jannik Sinner îl înlocuiește în stafful său pe Darren Cahill cu Magnus Norman din 2027
Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul ATP, va fi antrenat începând cu 2027 de suedezul Magnus Norman, actualul antrenor al lui Stan Wawrinka urmând să ia locul australianului Darren Cahill, scrie L'Equipe, care citează The Times. Suedezul, 50 de ani, fost nr. 2 mondial, va face echipă cu italianul Simone Vagnozzi &ici
Hochei: NHL - A patra victorie consecutivă pentru Calgary Flames
Echipa Calgary Flames a învins pe propriul patinoar, cu scorul de 5-2, formația Toronto Maple Leafs, luni seara, într-un meci din sezonul regulat al Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL). Rusul Matvei Gridin a reușit o dublă și un asist pentru Flames, care a obținut cu această ocazie a patra sa victorie conse
Fotbal: Mbappe ''regretă'' declarațiile la adresa unui fost lider chinez și își prezintă ''scuzele''
Fotbalistul francez Kylian Mbappe a declarat, marți, că îi pare ''sincer rău'' și și-a cerut ''scuze'', recunoscând că ''afirmațiile sale nefericite'' despre fostul lider Mao Zedong au stârnit un val de indignare în China și au dus la rezilierea unor contracte publicitare, relatează AFP.
Tenis: Elena Rîbakina, la o singură victorie de primul loc în clasamentul mondial la finalul lui 2026
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina mai are nevoie de o singură victorie pentru a-și asigura primul loc în clasamentul mondial la finalul anului 2026, precizează WTA Tour. Săptămâna trecută, Rîbakina a dominat turneul de la Ningbo, cedând un singur set pe parcursul competiției din China, unde a obținut primu














