UPDATE Fotbal - CM 2022: Croaţia învinge Brazilia la loviturile de departajare (4-2) şi se califică în semifinale
Selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, a învins formaţia Braziliei cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, vineri, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1 (0-0, 0-0), după prelungiri.
Cvintupla campioană mondială a fost echipa care şi-a creat mai multe ocazii de gol, dar Croaţia a reuşit să se impună din nou la loviturile de departajare, demonstrând un psihic de fier.
Neymar (105+1) a deschis scorul în prelungiri pentru Selecao, dar Bruno Petkovic (117) a egalat, pentru ca la loviturile de departajare să rateze Rodrygo şi Marquinhos, în timp ce croaţii au transformat tot, prin Nikola Vlasic, Lovro Majer, Luka Modric şi Mislav Orsic.
Foto: (c) Dylan Martinez / REUTERS
Brazilia a ratat o nouă şansă de a lupta pentru un trofeu pe care nu l-a mai câştigat de 20 de ani (2002), deşi a făcut un meci bun, a avut ocazii şi a deschis scorul, însă o neatenţie în apărare a făcut să fie egalată după ce a deschis scorul.
Echipa antrenată de Tite, care făcuse o primă repriză entuziasmantă cu Coreea de Sud în optimi (4-1), a avut câteva oportunităţi bune în prima parte, dar fără mari probleme pentru Livakovic: Vinicius Junior (5, 20) şi Neymar (41).
''Vatreni'', foarte bine organizaţi şi dispuşi la efort, au apărut periculos în careul lui Alisson în două rânduri, în min. 13, când Juranovic şi Perisic au luftat la centrarea lui Pasalic, şi în min. 30, când Perisic a tras mult peste poartă din colţul careului.
Foto: (c) Lee Smith / REUTERS
Deşi Croaţia a avut destule momente în care a împins echipa Braziliei în propria sa treime, sud-americanii au avut multe ocazii clare de gol în repriza secundă.
Livakovic, care se dovedeşte a fi cel mai bun portar al turneului final din Qatar, a apărat mingea deviată de Gvardiol la centrarea lui Eder Militao (47), l-a blocat pe Vinicius la 7 metri, un minut mai târziu. Portarul lui Dinamo Zagreb a intervenit providenţial de două ori faţă în faţă cu Neymar (55, 76), dar a reuşit să îl blocheze salvator şi pe Lucas Paqueta (66), după o neînţelegere între Lovren şi Gvardiol. Livakovic a fost la post şi la şutul lui Lucas Paqueta de la 15 metri (80), în timp ce Eder Militao (86) a avut un şut din careu, deviat însă în corner.
În prelungiri, croaţii au avut o contră tăioasă în doi (103), însă Brozovic a tras mult peste poartă de la 16 metri la pasa lui Petkovic.
Foto: (c) Suhaib Salem / REUTERS
În min. 105+1, Brazilia a deschis scorul după o fază de geniu a lui Neymar, care a reuşit un-doiuri cu Rodrygo şi Paqueta, iar apoi a marcat sub transversală după ce a driblat şi portarul.
Cu acest gol, al 77-lea (în 124 de selecţii), Neymar a egalat recordul deţinut de Pele la echipa naţională a Braziliei.
Neymar marcase o dublă pentru Selecao în meciul cu Croaţia din grupe, la CM 2014.
Foto: (c) Matthew Childs / REUTERS
Brazilia a părut în control, însă a fost surprinsă avansată în min. 117 şi Bruno Petkovic a marcat de la 15 metri din centrarea lui Orsic, şutul fiind deviat de Marquinhos. A fost singurul şut al croaţilor pe poartă în 120 de minute.
Prelungirile s-au încheiat cu o nouă intervenţie a lui Livakovic, la şutul lui Casemiro (120+2), la colţul scurt.
Brazilia a ratat din punctul cu var de două ori, prin Rodrygo, al cărui şut slab a fost apărat de Livakovic, şi prin Marquinhos, care a nimerit bara. Pentru Croaţia au transformat Nikola Vlasic, Lovro Majer, Luka Modric şi Mislav Orsic, în timp ce pentru selecţionata Canarinha au fructificat Casemiro şi Pedro.
Foto: (c) Fabrizio Bensch / REUTERS
Echipa Braziliei a atins cel puţin sferturile de finală al ultimele sale opt Cupe Mondiale, cucerind trofeul în 1994 şi 2002 (finală în 1998).
În cinci meciuri jucate în Qatar, Croaţia are doar o victorie în 90 de minute, 4-1 cu Canada, remizând cu Maroc şi Belgia, înainte de a trece de Japonia la loviturile de departajare (considerat meci egal).
Croaţia a câştigat toate meciurile care au avut lovituri de departajare la Cupa Mondială, învingând Danemarca (optimi), Rusia (sferturi) în 2018, Japonia (optimi) şi Brazilia (sferturi) în 2022, condusă de inepuizabilul Luka Modric (37 ani).
Foto: (c) Fabrizio Bensch / REUTERS
În semifinale, pe 13 decembrie, Croaţia va întâlni învingătoarea dintre Argentina şi Olanda, sfert de finală care are loc vineri seara (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00).
Croaţia - Brazilia 1-1 (0-0, 0-0), după prelungiri; 4-2, la loviturile de departajare
Au marcat: Bruno Petkovic (117), respectiv Neymar (105+1).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Nikola Vlasic 1-0 (gol), Rodrygo 1-0 (ratare - apără Dominik Livakovic), Lovro Majer 2-0 (gol), Casemiro 2-1 (gol), Luka Modric 3-1 (gol), Pedro 3-2 (gol), Mislav Orsic 4-2 (gol), Marquinhos 4-2 (ratare - bară).
Doha, Education City Stadium: 43.893 spectatori
Cupa Mondială 2022 - sferturi de finală
Foto: (c) Hannah Mckay / REUTERS
Au evoluat echipele:
Croaţia: 1. Dominik Livakovic - 22. Josip Juranovic, 6. Dejan Lovren, 20. Josko Gvardiol, 19. Borna Sosa (17. Ante Budimir, 110) - 10. Luka Modric (căpitan), 11. Marcelo Brozovic (18. Mislav Orsic, 114), 8. Mateo Kovacic (7. Lovro Majer, 106) - 15. Mario Pasalic (13. Nikola Vlasic, 72), 9. Andrej Kramaric (16. Bruno Petkovic, 72), 4. Ivan Perisic. Selecţioner: Zlatko Dalic.
Rezerve neutilizate: 12. Ivo Grbic, 23. Ivica Ivusic - 2. Josip Stanisic, 3. Borna Barisic, 5. Martin Erlic, 14. Marko Livaja, 21. Domagoj Vida, 24. Josip Sutalo, 25. Luka Sucic, 26. Kristijan Jakic.
Brazilia: 1. Alisson Becker - 14. Eder Militao (6. Alex Sandro, 106), 4. Marquinhos, 3. Thiago Silva (căpitan), 2. Danilo - 5. Casemiro, 7. Lucas Paqueta (8. Fred, 106) - 11. Raphinha (19. Antony, 56), 10. Neymar, 20. Vinicius Junior (21. Rodrygo, 64) - 9. Richarlison (25. Pedro, 84). Selecţioner: Tite.
Rezerve neutilizate: 12. Weverton, 23. Ederson - 13. Daniel Alves, 15. Fabinho, 17. Bruno Guimaraes, 22. Everton Ribeiro, 24. Bremer, 26. Gabriel Martinelli.
Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Gary Beswick (toţi din Anglia); al patrulea oficial: Mustapha Ghorbal (Algeria)
Cartonaşe galbene: Danilo (25), Brozovic (31), Casemiro (68), Marquinhos (77), Petkovic (117).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editori online: Anda Badea, Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat titlul la Viena (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câștigat turneul ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro, duminică, după ce l-a învins în finală pe australianul Alex de Minaur (10 ATP), cu 6-1, 6-4, transmite AFP. Alcaraz (23 ani) a obținut victoria după o oră și jumătate de joc (1 h 27 min).
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a adus României prima medalie la Dakar
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a adus delegației României prima medalie la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), argint în proba de 100 m fluture feminin, cu timpul de 1 min 00 sec 31/100, duminică. Aurul a fost obținut de rusoaica Serafima Fokina, în 59 sec 81/100, iar medalia de bronz
Baschet feminin: Golden State Valkyries a câștigat în premieră titlul în WNBA
Golden State Valkyries, condusă de franco-americanca Gabby Williams, a câștigat în premieră titlul în liga profesionistă nord-americană de baschet feminin (WNBA), după ce a învins-o pe Dream Atlanta cu 68-63, sâmbătă seara, la San Franscisco, în ultimul meci al finalei, transmite AFP. Golden State Valkyries
Moto: Marc Marquez, învingător în Marele Premiu al Malaeziei, la un pas de al 8-lea titlu mondial
Pilotul spaniol Marc Marquez, la ghidonul Ducati-ului său, a făcut un pas uriaș către al optulea titlu mondial MotoGP duminică, după victoria crucială din Marele Premiu al Malaeziei, beneficiind de absența rivalului său Jorge Martin (Aprilia), care a suferit o fractură la încheietura mâinii, scrie AFP. Marc Marquez a câștigat pe circuitul de
Fotbal: Bayern Munchen - Dortmund 2-2, în Der Klassiker din Bundesliga
Der Klassiker, derby-ul Bundesligii dintre Bayern Munchen și Borussia Dortmund, prevăzut sâmbătă în etapa a 8-a, s-a încheiat nedecis, 2-2 pe terenul campioanei Germaniei. Bavarezii au punctat prin Laimer (38) și Upamecano (66), în timp ce Dortmund a marcat prin Guirassy (60) și Silva (89). Rezultate din etapa a 8
Fotbal: Chelsea - Manchester United 2-0, în etapa a 9-a din Premier League
Chelsea Londra a învins Manchester United cu scorul de 2-0, sâmbătă, într-un meci disputat în etapa a 9-a a Premier League, în timp ce liderul Manchester City a pierdut acasă cu Brighton (0-1). Chelsea s-a impus prin golurile lui Morgan Rogers (50) și Col Palmer (64, din penalty). La faza loviturii de la 11 m, portarul lui
Fotbal: AC Milan a câștigat cu 3-1 derby-ul cu Inter în Serie A
AC Milan s-a impus cu 3-1 în derby-ul cu Inter Milano, care a suferit prima înfrângere din acest sezon al Serie A, în meciul disputat sâmbătă în etapa a 10-a, scriu agențiile de presă. Rossoneri s-au impus prin golurile lui Christian Pulisic (min. 4), Adrien Rabiot (10) și Diego Moreira (43), în timp ce pentru echipa l
Auto-F1: Hamilton va lua startul din pole position în Marele Premiu al Mexicului
Pilotul britanic Lewis Hamilton va lua startul din pole position în Marele Premiu al Mexicului, după ce sâmbătă a fost cel mai rapid în calificările de pe circuitul Autodromo Hermanos Rodriguez, din capitala mexicană, scrie Reuters. Este primul pole position pentru Ferrari de la Marele Premiu al Ungariei de anul trecut și o premieră pentru Ha
Tenis: Alcaraz și De Minaur, în finală la Viena (ATP)
Tenismenii Carlos Alcaraz, favorit 2, și Alex De Minaur, favorit 5, vor juca duminică finala turneului ATP 500 de la Viena (Austria), dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro. În semifinalele de sâmbătă, Alcaraz (3 ATP) l-a învins pe rusul Daniil Medvedev (5 ATP) cu 6-4, 7-6 (2) după o oră și 36 de minute, în timp ce australianul De
Tenis: Finală Lehecka-Vacherot la Basel (ATP)
Cehul Jiri Leheka (21 ATP) și francezul Valentin Vacherot (31 ATP) vor juca duminică finala turneului de tenis ATP 500 de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro. În semifinalele de sâmbătă, Lehecka l-a eliminat pe pe germanul Jan-Lennard Struff (47 ATP) cu 3-6, 7-5, 6-4, în timp ce Vacherot l-a învins pe america
Tenis: Rusoaica Shnaider a triumfat la Tokyo (WTA)
Rusoaica Diana Shnaider (13 WTA) a câștigat primul său titlu al sezonului, al șaselea din carieră, învingând-o pe canadianca Leylah Fernandez (23 mondial) cu 6-4, 5-7, 6-2 în finala turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Shnaider, 22 de ani, s-a impus fără probleme în primul set, dar
Fotbal: Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca
Atacantul român Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca, în meciul terminat la egalitate cu Krasava, 2-2, sâmbătă, în deplasare, în etapa a opta a campionatului de fotbal al Ciprului. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de francezul Yacine Bahassa (ex-FCU Craiova), după ce a ra
Fotbal: Kairat a remizat în ultima etapă a sezonului în Kazahstan
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a obținut doar un rezultat de egalitate cu Altai Oskemen, 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 30-a și ultima a primei ligi de fotbal din Kazahstan. Finlandezul Jaakko Oksanen (55) a marcat pentru Kairat, iar Elisei Gorșunov a î
Judo: Alex Creț, învins în runda a doua la turneul Grand Slam de la Abu Dhabi
Sportivul român Alex Creț a fost învins în runda a doua a cat. 90 kg, sâmbătă, la turneul de judo Grand Slam de la Abu Dhabi (EAU). Creț a intrat direct în turul al doilea, unde a pierdut în fața kazahului Aidar Arapov. Tot sâmbătă, la cat. +78 kg, feminin, Alis Alecu a pierdut în
Fotbal: Vladislav Blănuță a reușit o dublă în liga a doua poloneză
Atacantul român Vladislav Blănuță a marcat două goluri pentru Lechia Gdandsk, care a învins-o pe Unia Skierniewice cu scorul de 3-2, sâmbătă, în etapa a 13-a a ligii secunde poloneze de fotbal. Blănuță a marcat primele două goluri ale gazdelor (24, 69) și a fost integralist. Ucraineanul Artur Șah (84) a închis tab














