Fotbal - CM 2022: Giroud (Franţa) - Sper că voi mai marca goluri şi să ajungem cât mai departe
Atacantul francez Olivier Giroud, autorul primului gol al meciului cu Polonia (3-1) din optimile Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, speră că va înscrie şi alte goluri care să ajute Franţa să ajungă cât ai departe în competiţie, transmite AFP.
''Aventura continuă. Ne-am spus la vestiar că pentru a trăi magnific împreună această experienţă, trebuie să fim solidari, uniţi şi să fim ca unul. La rândul nostru, am găsit cuvintele potrivite. Suntem o bandă grozavă de prieteni, ne înţelegem foarte bine şi asta se vede. Sunt mulţumit pentru echipă care a fost recompensată de eforturile ei. Drumul este încă lung, dar nu ne va strica plăcerea noastră din seara asta'', a declarat Giroud, autor a trei goluri la acest Mondial, după meci.
Giroud, 36 ani, de la AC Milan, a devenit cel mai bun marcator din istoria selecţionatei de fotbal a Franţei, după ce a înscris al 52-lea său gol în tricoul Les Bleus, depăşindu-l cu o lungime pe fostul internaţional Thierry Henry, care deţinea acest record din 2009: ''Este genial, era un vis din copilărie să-l pot bate pe 'Titi' (Henry - n.red.). Este o mândrie imensă. Dar sper că voi continua şi voi mai marca goluri pentru a ajunge cât mai departe posibil. Obsesia mea este să merg cât mai departe cu echipa. M-am gândit imediat la familia mea, la copii, la prieteni. Este un lucru extraordinar să poţi face asta la o Cupă Mondială. Totul merge bine, nu este nimic de semnalat şi nu am nicio grijă''.
Franţa va juca în sferturile de finală contra Angliei, pe 10 decembrie (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00).
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MotoGP: Marc Marquez a câștigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, duminică pe circuitul Sachsenring. Marquez a egalat astfel recordul de victorii în aceeași cursă de la clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, stabilit de legendarul pilot italian Giacomo Agostini, î
Fotbal - CM 2026: Messi i-a oferit tricoul său lui Roberto Baggio după victoria Argentinei
Lionel Messi, căpitanul selecționatei Argentinei, i-a dăruit legendei fotbalului italian Roberto Baggio tricoul alb-albastru pe care l-a purtat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026 împotriva Elveției,
Fotbal - CM 2026: Franța, considerată favorită la câștigarea Cupei Mondiale
Selecționata Franței este considerată principala favorită la câștigarea actualei ediții a Cupei Mondiale de fotbal, conform firmei britanice de analiză sportivă Opta, citată de L'Equipe. Pe lângă nivelul lor de joc uimitor, Les Bleus au de partea lor inclusiv statisticile, care îi plasează înaintea celorlalte trei semifinali
Rugby: Africa de Sud, la a doua victorie în Campionatul Națiunilor
Selecționata Africii de Sud, campioana mondială en titre, a învins cu scorul de 42-28 echipa Scoției, într-un meci din etapa a doua Campionatului Națiunilor la rugby, disputat sâmbătă la Pretoria. Gazdele s-a impus prin eseurile lui Embrose Papier (17), Evan Roos (19), Elrigh Louw (58), Damian Willemse (60), Zach Porthen (66) și Jesse Kriel (
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Elveției - Am fost pedepsiți din cauza unei reguli inacceptabile
Selecționerul Elveției, Murat Yakin, a descris regula din spatele eliminării lui Breel Embolo ca fiind ''inacceptabilă'', după ce Argentina a marcat de două ori în prelungiri, în superiori
Fotbal - CM 2026: Lionel Messi, fericit după 'victoria foarte dificilă' a Argentinei în fața Elveției
Starul Lionel Messi s-a declarat foarte fericit după calificarea selecționatei Argentinei în semifinalele Cupei Mondiale 2026, la capătul unui meci solicitant, câștigat cu scorul de 3-1 după prelungiri, &
Fotbal - CM 2026: Argentina 'a suferit' în meciul cu Elveția, recunoaște selecționerul Lionel Scaloni
Selecționerul Argentinei, Lionel Scaloni, a recunoscut că echipa sa 'a suferit' în fața naționalei Elveției, pe care a reușit să o învingă cu scorul de 3-1 după prelungiri, sâmbătă la Kansas
Fotbal - CM 2026: Am pus Norvegia pe hartă, a afirmat Erling Haaland
Atacantul norvegian Erling Haaland a lăudat parcursul istoric al echipei sale la Cupa Mondială 2026, care a pus Norvegia 'pe hartă', în ciuda eliminării în sferturile de finală, în fața
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Stale Solbakken, mândru de odiseea Norvegiei la Cupa Mondială
Selecționerul Norvegiei, Stale Solbakken, a vărsat lacrimi de mândrie după ce echipa sa a fost învinsă la limită de Anglia (scor 1-2) după prelungiri și a ratat calificarea în semifinalele
Fotbal - CM 2026: Echipa Angliei 'refuză pur și simplu să piardă', afirmă selecționerul Thomas Tuchel
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, a salutat victoria echipei sale în fața Norvegiei (scor 2-1), la capătul unui meci dificil disputat sâmbătă la Miami, în sferturile de finală ale Cupei
Fotbal - CM 2026: FIFA vinde bucăți din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecție
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife din East Rutherford (New Jersey), va fi vândut de FIFA în piese mici de colecție, la prețul de 450 de dolari, informează EFE. Magazinul online al FIFA a început să ofere fragmente de iarbă colecționarilor și fa
UPDATE Fotbal - CM 2026: Argentina se califică în semifinale după prelungiri, 3-1 cu Elveția
Selecționatele Argentinei s-a calificat cu emoții în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, printr-o victorie în fața Elveției, cu 3-1 (1-0, 1-1), după prelungiri, sâmbătă, pe Kansas City Stadium, în ultimul sfert de finală al turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Campioana mondială a câștigat un
UPDATE Fotbal - CM 2026: Anglia a învins Norvegia după prelungiri (2-1) și s-a calificat în semifinale
Selecționata Angliei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie muncită în fața Norvegiei, cu 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, sâmbătă, pe Miami Stadium, în sferturile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Vicecampioana europeană s-a impus prin dubla lui Jude Bellingham
Lupte: Darius Sas se va bate pentru bronz la Europenele Under-20
Sportivul român Darius Sas va disputa un meci pentru medalia de bronz, duminică, la cat. 92 kg, stilul liber, la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord). Sas l-a învins în optimi pe belarusul Aleksei Kulakov, în sferturi s-a impus în fața nord-macedoneanului Omer Memedi, dar a pier
Înot: Diana Stiger, locul 6 în proba de 800 m la Europenele de juniori
Sportiva română Diana Stiger s-a clasat pe locul 6 în finala probei de 800 m liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Munchen. Stiger, cronometrată în finală în 8 min 45 sec 34/100, încheiase seriile cu al treilea timp (8:42.24). La 100 m spate feminin, Daria














