Fotbal - CM 2022: Nu meritam să suferim aşa de mult, a spus selecţionerul Argentinei, după calificarea în sferturi
Selecţionerul naţionalei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni a declarat, sâmbătă seara, după calificarea echipei în sferturile de finală ale CM 2022 din Qatar în urma victoriei, în optimi, cu 2-1 în faţa Australiei, că echipa sa nu merita "să sufere atât de mult", scrie AFP.
"Suntem mulţumiţi. A fost un meci foarte greu, australienii au pus multă presiune în prima repriză, dar golul lui Messi a deblocat meciul. În repriza secundă, ne-am îmbunătăţit jocul şi am corectat câteva lucruri, dar nu cred că echipa a meritat să sufere aşa cum a suferit, ar fi meritat să obţină o victorie la un scor mai mare. Dar a fost un meci tipic de Cupă Mondială. Ne-am confruntat cu un adversar foarte dur, iar fanii trebuie să înţeleagă că la Cupa Mondială dificultatea este maximă. Am stat bine şi fizic. Am avut mai puţin de 72 de ore de la meciul cu Polonia în care nu am odihnit niciun jucător. Acum vom avea un adversar şi mai dificil şi sperăm să evoluăm bine. Înfruntarea cu Olanda lui Louis van Gaal este şi una a orgoliilor. Jucam la La Coruna când el a antrenat Barca. El este un antrenor top, ştim tot ce a făcut pentru fotbal. Acestea sunt plăcerile pe care ţi le oferă fotbalul. Olanda este o echipă care are idei foarte clare de joc, care are puncte tari dar şi puncte slabe, de care vom încerca să profităm. Va fi un meci foarte bun între două mari naţionale. Din păcate, una va trebui să plece acasă. Noi sperăm ca până atunci să putem să-l recuperăm pe Di Maria", a spus Scaloni.
Selecţionata Argentinei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan.
Selecţionata Albiceleste a câştigat meritat, prin golurile marcate de Lionel Messi (35) şi Julian Alvarez (57), dar Australia a luptat până la final, după ce a redus din diferenţă prin autogolul lui Enzo Fernandez (77).
Argentina a jucat de nouă ori în optimile de finală ale Cupei Mondiale de la introducerea formatului actual şi nu a pierdut decât de două ori, în 1994, în faţa României, şi în urmă cu patru ani, în faţa Franţei, care apoi a câştigat trofeul.
Messi a marcat sâmbătă primul său gol în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale şi al nouălea în cinci turnee finale ale competiţiei.
În sferturile de finală, Argentina va întâlni Olanda, pe 9 decembrie (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00). AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: F1 - Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istorie; Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea)
Hochei: Corona Brașov, singura echipă românească victorioasă în Erste Liga
Corona Brașov a învins-o pe DVTK Jegesmedvek cu scorul de 4-3 (3-0, 0-0, 0-3, 1-0), după prelungiri, duminică, în deplasare, într-un meci din Erste Liga la hochei pe gheață. Jared Michael Van Wormer, Balazs Gajdo (2) și Colby William McAuley au marcat pentru brașoveni. Celelalte trei echipe românești au p
Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat titlul la Viena (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câștigat turneul ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro, duminică, după ce l-a învins în finală pe australianul Alex de Minaur (10 ATP), cu 6-1, 6-4, transmite AFP. Alcaraz (23 ani) a obținut victoria după o oră și jumătate de joc (1 h 27 min).
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a adus României prima medalie la Dakar
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a adus delegației României prima medalie la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), argint în proba de 100 m fluture feminin, cu timpul de 1 min 00 sec 31/100, duminică. Aurul a fost obținut de rusoaica Serafima Fokina, în 59 sec 81/100, iar medalia de bronz
Baschet feminin: Golden State Valkyries a câștigat în premieră titlul în WNBA
Golden State Valkyries, condusă de franco-americanca Gabby Williams, a câștigat în premieră titlul în liga profesionistă nord-americană de baschet feminin (WNBA), după ce a învins-o pe Dream Atlanta cu 68-63, sâmbătă seara, la San Franscisco, în ultimul meci al finalei, transmite AFP. Golden State Valkyries
Moto: Marc Marquez, învingător în Marele Premiu al Malaeziei, la un pas de al 8-lea titlu mondial
Pilotul spaniol Marc Marquez, la ghidonul Ducati-ului său, a făcut un pas uriaș către al optulea titlu mondial MotoGP duminică, după victoria crucială din Marele Premiu al Malaeziei, beneficiind de absența rivalului său Jorge Martin (Aprilia), care a suferit o fractură la încheietura mâinii, scrie AFP. Marc Marquez a câștigat pe circuitul de
Fotbal: Bayern Munchen - Dortmund 2-2, în Der Klassiker din Bundesliga
Der Klassiker, derby-ul Bundesligii dintre Bayern Munchen și Borussia Dortmund, prevăzut sâmbătă în etapa a 8-a, s-a încheiat nedecis, 2-2 pe terenul campioanei Germaniei. Bavarezii au punctat prin Laimer (38) și Upamecano (66), în timp ce Dortmund a marcat prin Guirassy (60) și Silva (89). Rezultate din etapa a 8
Fotbal: Chelsea - Manchester United 2-0, în etapa a 9-a din Premier League
Chelsea Londra a învins Manchester United cu scorul de 2-0, sâmbătă, într-un meci disputat în etapa a 9-a a Premier League, în timp ce liderul Manchester City a pierdut acasă cu Brighton (0-1). Chelsea s-a impus prin golurile lui Morgan Rogers (50) și Col Palmer (64, din penalty). La faza loviturii de la 11 m, portarul lui
Fotbal: AC Milan a câștigat cu 3-1 derby-ul cu Inter în Serie A
AC Milan s-a impus cu 3-1 în derby-ul cu Inter Milano, care a suferit prima înfrângere din acest sezon al Serie A, în meciul disputat sâmbătă în etapa a 10-a, scriu agențiile de presă. Rossoneri s-au impus prin golurile lui Christian Pulisic (min. 4), Adrien Rabiot (10) și Diego Moreira (43), în timp ce pentru echipa l
Auto-F1: Hamilton va lua startul din pole position în Marele Premiu al Mexicului
Pilotul britanic Lewis Hamilton va lua startul din pole position în Marele Premiu al Mexicului, după ce sâmbătă a fost cel mai rapid în calificările de pe circuitul Autodromo Hermanos Rodriguez, din capitala mexicană, scrie Reuters. Este primul pole position pentru Ferrari de la Marele Premiu al Ungariei de anul trecut și o premieră pentru Ha
Tenis: Alcaraz și De Minaur, în finală la Viena (ATP)
Tenismenii Carlos Alcaraz, favorit 2, și Alex De Minaur, favorit 5, vor juca duminică finala turneului ATP 500 de la Viena (Austria), dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro. În semifinalele de sâmbătă, Alcaraz (3 ATP) l-a învins pe rusul Daniil Medvedev (5 ATP) cu 6-4, 7-6 (2) după o oră și 36 de minute, în timp ce australianul De
Tenis: Finală Lehecka-Vacherot la Basel (ATP)
Cehul Jiri Leheka (21 ATP) și francezul Valentin Vacherot (31 ATP) vor juca duminică finala turneului de tenis ATP 500 de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro. În semifinalele de sâmbătă, Lehecka l-a eliminat pe pe germanul Jan-Lennard Struff (47 ATP) cu 3-6, 7-5, 6-4, în timp ce Vacherot l-a învins pe america
Tenis: Rusoaica Shnaider a triumfat la Tokyo (WTA)
Rusoaica Diana Shnaider (13 WTA) a câștigat primul său titlu al sezonului, al șaselea din carieră, învingând-o pe canadianca Leylah Fernandez (23 mondial) cu 6-4, 5-7, 6-2 în finala turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Shnaider, 22 de ani, s-a impus fără probleme în primul set, dar
Fotbal: Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca
Atacantul român Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca, în meciul terminat la egalitate cu Krasava, 2-2, sâmbătă, în deplasare, în etapa a opta a campionatului de fotbal al Ciprului. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de francezul Yacine Bahassa (ex-FCU Craiova), după ce a ra
Fotbal: Kairat a remizat în ultima etapă a sezonului în Kazahstan
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a obținut doar un rezultat de egalitate cu Altai Oskemen, 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 30-a și ultima a primei ligi de fotbal din Kazahstan. Finlandezul Jaakko Oksanen (55) a marcat pentru Kairat, iar Elisei Gorșunov a î














