Ciclism: Slovenul Primoz Roglic se va opera la umărul drept
Ciclistul sloven Primoz Roglic, care şi-a încheiat sezonul după o căzătură dură în Turul Spaniei la începutul lunii septembrie, se va opera la umărul drept pentru a evita alte luxaţii în viitor, informează AFP.
''Nu este un secret pentru nimeni că mi-am luxat umărul de mai multe ori. Am ajuns la un punct în care trebuie să-l repar. Nu este o operaţie simplă. Vor trebui să decupeze o bucată de os pentru a-l plasa acolo unde umărul este luxat'', a declarat campionul sloven pentru radio Val 202, al cărui braţ va fi imobilizat între şase şi opt săptămâni.
În ultimii ani, triplul câştigător al Turului Spaniei (2019-2021) a fost implicat în numeroase căzături. În iulie, el a suferit o luxaţie în Turul Franţei, după ce a căzut în etapa a 5-a. El şi-a pus singur umărul la loc, dar a abandonat câteva zile mai târziu. O altă accidentare la umăr în care a fost implicat campionul olimpic de contratimp a avut loc în Paris-Nisa din 2021.
În Turul Spaniei, el a căzut rău pe ultimii metri ai etapei a 16-a, când era favorit la victorie, şi a fost obligat să abandoneze şi să-şi încheie prematur sezonul.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Fundașul francez Lucas Digne va semna cu PSG după Cupa Mondială 2026
Fundașul francez Lucas Digne va semna cu Paris Saint-Germain după Cupa Mondială de fotbal 2026, informează luni L'Equipe. Fundașul stânga al lui Aston Villa va reveni după zece ani la PSG, el acceptând un contract pe trei ani cu câștigătoarea ultimelor două ediții ale Ligii Campionilor. Digne va semna înțelegerea după Cupa Mondială,
Federația Internațională de Tenis de Masă pune capăt restricțiilor la competițiile internaționale pentru sportivii ruși
Sportivii ruși pot reveni în competițiile internaționale fără niciun fel de restricții și sub simbolurile lor naționale, precum drapelul și imnul, a stabilit luni Federația Internațională de Tenis de Masă (ITTF), citată DPA. ITTF a anunțat faptul că a luat în calcul o recomandare a Comitetului Internațional Olimpic (CIO) de ridicare a restricțiilor
Fotbal: Inter Milano 'nu se teme de nimeni' în Serie A sau Europa, a insistat Cristian Chivu
Inter Milano 'nu se teme de nimeni' în Serie A sau Europa, a insistat antrenorul român Cristian Chivu, care este hotărât să facă tabula rasa după ce echipa a realizat eventul în sezonul trecut, scrie site-ul Football Italia. Sezonul trecut a fost prima campanie completă a lui Chivu în Serie A, pe care a încheiat-o c&
Fotbal: Slaven Bilic este noul selecționer al Croației
Fostul internațional Slaven Bilic a fost numit luni selecționer al Croației, în urma demisiei lui Zlatko Dalic survenite după eliminarea echipei în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, a anunțat Federația croată de fotbal (HNS), citată de AFP. Bilic, în vârstă de 57 de ani, va conduce echipa națională pentru a doua oar
Fotbal - CM 2026: Cartonașul roșu al lui Balogun a fost anulat de un singur membru al Comisiei de disciplină a FIFA
Cartonașul roșu primit de fotbalistul american Folarin Balogun a fost anulat de o singură persoană, președintele Comisiei de disciplină a FIFA, ceilalți membri ai comisiei nefiind consultați, scrie ziarul britanic The Times, citat de site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Deși Statele Unite au fost eliminate încă din optimile de finală de către Belgia
Fotbal: UEFA ar putea fi periculoasă pentru Infantino, a declarat un fost responsabil al FIFA
Elvețianul Mark Pieth, fost președinte al Comisiei de guvernanță a FIFA, a îndemnat asociațiile membre, în special pe cele din Europa, să ia atitudine împotriva președintelui forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, relatează DPA. Într-un interviu acordat luni cotidianului german Tagesspiegel, Pieth, expert în drept penal, a
Fotbal - CM 2026: Fostul internațional Thomas Helmer critică lipsa de atitudine a jucătorilor Germaniei la Cupa Mondială
Jucătorilor echipei naționale a Germaniei le-au lipsit atitudinea și pasiunea pe durata Cupei Mondiale de fotbal, a spus fostul internațional Thomas Helmer, relatează DPA. ''Ceea ce m-a alarmat nu este faptul că nu avem cei mai buni jucători în ceea ce privește performanța sau forța, ci mai degrabă în ceea ce privește atitudinea, determinar
Fotbal - CM 2026: Norvegianul Alexander Soerloth, ținta abuzurilor online după înfrângerea cu Anglia
Atacantul norvegian Alexander Soerloth a fost subiectul unor abuzuri online după eliminarea scandinavilor de către Anglia în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din SUA, Mexic și Canada, transmite DPA. Partenera lui Soerloth, Lena Selnes, a postat pe contul ei de Instagram câteva dintre comentariile abuzive care au ajuns la ea după meciul de s&
Fotbal: Arsenal forțează transferul atacantului argentinian Julian Alvarez (Atletico Madrid)
Clubul englez de fotbal Arsenal Londra încearcă să finalizeze cât mai rapid posibil transferul atacantului argentinian Julian Alvarez de la formația spaniolă Atletico Madrid, pentru a-l avea la dispoziție pe fotbalistul sud-american chiar de la startul pregătirilor, scrie The Independent. Alvarez, aflat în prezent la Cupa Mondială cu selecțio
Tenis: Roberto Bautista, eroul Spaniei la Cupa Davis din 2019, și-a încheiat cariera
Tenismanul spaniol Roberto Bautista, originar din regiunea Castellon, a disputat în acest weekend ultimul său turneu profesionist, punând astfel capăt unei cariere îndelungate, de peste două decenii, un parcurs în care a devenit eroul victoriei Spaniei în finala Cupei Davis din 2019, printre alte realizări importante, relatează EFE.
Fotbal - CM 2026: Primele patru clasate în ierarhia FIFA vor disputa semifinalele Cupei Mondiale, o premieră
Primele patru echipe din clasamentul mondial FIFA au ajuns pentru prima dată în semifinalele Cupei Mondiale, iar progresul Spaniei (nr. 1), Argentinei (nr. 2), Franței (nr. 3) și Angliei (nr. 4) a fost ajutat de o modificare a Federației internaționale de fotbal pentru ediția care se desfășoară în prezent în America de Nord, scrie BBC.
Fotbal - CM 2026: Francezul Ibrahima Konate, înaintea semifinalei cu Spania - Nu trebuie să te temi de nimeni
Franța nu se teme de Spania, campioana Europei, în semifinala de marți a Cupei Mondiale de fotbal 2026, a declarat duminică fundașul Ibrahima Konate, care va purta tricoul lui Real Madrid din sezonul viitor, dar este conștient de calitatea adversarilor și de linia lor defensivă aproape perfectă, scrie Reuters. Spania a încasat un s
Fotbal - CM 2026: Albumul turneului reunește mii de fani în Mexic, în încercarea de a stabili un record mondial Guinness
Pe măsură ce Cupa Mondială din 2026 se apropie de etapa finală, mii de fani s-au reunit, duminică, în Ciudad de Mexico și Guadalajara, pentru a face schimb de abțibilduri care le lipseau din albumul oficial Panini, încercând totodată să doboare un record mondial Guinness, relatează EFE. Deși atenția este concentrată asupra se
Fotbal - CM 2026: Messi, starul Argentinei, pregătit pentru primul său duel cu Anglia
Starul argentinian Lionel Messi își croiește de peste două decenii drum prin fotbalul internațional, înfruntând fiecare națiune câștigătoare a Cupei Mondiale, de la Brazilia la Franța, dar un adversar notabil a lipsit întotdeauna de pe listă: Anglia, comentează Reuters. Acest lucru se va schimba miercuri, câ
Tenis: Jannik Sinner și-a consolidat poziția de lider în clasamentul ATP; Alexander Zverev a urcat pe 2
Tenismanul italian Jannik Sinner și-a consolidat poziția de lider în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat al doilea său titlu consecutiv la Wimbledon. Sinner are acum un avans de aproape 5.000 de puncte față de următorul clasat, germanul Alexander Zverev, nimeni altul decât














