Fotbal: Doar norocul nu te poate face să străluceşti în Europa, spune antrenorul Ancelotti (Real Madrid)
Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a respins ideea că echipa sa "a avut noroc" în ediţia trecută a Ligii Campionilor, când a şi cucerit trofeul, menţionând că "doar norocul nu te poate face să străluceşti în Europa", scrie DPA.
Real Madrid a cucerit, ediţia trecută, pentru a 14-a oară trofeul în Liga Campionilor, iar în prezent este pe primul loc în Grupa F a celei mai importante competiţii europene intercluburi, în timp ce în La Liga este pe locul 2, la egalitate de puncte, 19, cu liderul FC Barcelona.
"Pentru a avea astfel de rezultate trebuie să faci totul bine, nu se poate vorbi doar de noroc. O echipă nu poate ajunge atât de sus numai prin noroc. Eu întotdeauna îmi doresc să câştig Liga Campionilor. Sigur, şi campionatul intern este important, dar nu ca Liga. Nu e vorba deci doar de noroc sau ghinion. Uneori, a vorbi despre noroc ascunde problemele pe care le ai şi meritul adversarului tău. Dacă spun că am avut ghinion cu Osasuna (în remiza de duminică 1-1, în La Liga), înseamnă că ascund problemele pe care le-am avut la nivelul posesei balonului şi nu recunosc jocul bun practicat de Osasuna. Orice detaliu este important, în special în Liga Campionilor. Cred că micile detalii pot fi controlate dacă ai o mentalitate foarte puternică. Real
Madrid a fost echipa care a avut grijă la cele mai mărunte detalii. De asemenea, istoria şi tradiţia acestui club au un rol foarte important pentru noi, ne gândim mereu la ce echipă de renume jucăm", a spus Ancelotti.
Real Madrid va întâlni marţi seara, în deplasare, pe Şahtior Doneţk, în etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor. Şahtior este pe locul 2, cu 4 puncte, în timp ce madrilenii sunt lideri, cu 6 puncte. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Pogacar a câștigat etapa a 6-a a Turului Spaniei și și-a consolidat poziția de lider la general
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat joi etapa a șasea a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 177,4 km de la Alcossebre la Castellon, bifând astfel a treia sa victorie în ediția din acest an a cursei și consolidându-și poziția de lider în clasamentul general, informează EFE. Pogacar, aflat înt
Fotbal: UEFA pregătește o plângere pentru 'administrare neloială' împotriva lui Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) pregătește o plângere în baza legislației elvețiene împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru 'administrare neloială', din cauza planului său abandonat de a deschide Cupa Mondială către investitori privați, a declarat joi o sursă apropiată situației, informează AFP. Derulat în secr
Fotbal: Ousmane Dembele este un jucător-cheie pentru PSG, a spus antrenorul Luis Enrique
Fotbalistul Ousmane Dembele 'a fost, este și va fi un jucător-cheie' pentru PSG, a declarat antrenorul campioanei Europei, Luis Enrique, citat de site-ul eurosport.fr. Absent de la deplasarea la Lille după ce a fost menajat de PSG, Ousmane Dembele s-a aflat în centrul atenției de când a fost înlocuit la pauza meciului cu Rennes, din p
Fotbal: Kevin De Bruyne lasă să planeze îndoiala în privința viitorului carierei sale
Fotbalistul belgian Kevin De Bruyne, ajuns la 35 de ani, știe că sfârșitul carierei sale se apropie încet și ia deja în serios în calcul viitorul său de după retragerea din activitate, scrie ziarul Le Soir. După un prim sezon complicat la Napoli, marcat în special de o accidentare la ischiogambieri și de o relație tensionată cu an
Fotbal: Arabia Saudită îl susține pe Gianni Infantino
Arabia Saudită, gazda Cupei Mondiale masculine de fotbal din 2034, și-a exprimat joi sprijinul pentru președintele FIFA, Gianni Infantino, în timp ce acesta continuă să se confrunte cu critici legate de eșecul controversatei propuneri 'FIFA Forward Enterprise' a forului mondial, informează Reuters. Într-un comunicat, Federația de Fotbal din
Fotbal: Consiliul de administrație al lui Atletico Madrid exclude transferul lui Julian Alvarez la FC Barcelona
Consiliul de administrație al lui Atletico Madrid a susținut joi, în unanimitate, poziția clubului cu privire la fotbalistul argentinian Julian Alvarez, excluzând orice discuții cu Barcelona și precizând că nu s-a luat absolut deloc în calcul un transfer la gruparea catalană, informează Reuters. Comunicatul a venit la o zi după ce preșe
Fotbal: Manchester City va avea răbdare cu Ayyoub Bouaddi, a spus antrenorul Maresca
Antrenorul echipei de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, l-a lăudat joi pe noul venit Ayyoub Bouaddi, dar a precizat că gruparea va adopta o abordare prudentă față de acest tânăr foarte promițător, pe măsură ce el se adaptează la viața în Anglia, informează Reuters. Miercuri, City l-a transferat pe mijlocașul în vârstă de 18 ani de l
Fotbal: Musiala a revenit la antrenamentele echipei Bayern Munchen, după ce a leșinat de două ori pe teren
Internaționalul german Jamal Musiala a revenit la antrenamentele colective ale echipei Bayern Munchen, după ce a leșinat de două ori pe teren, în cursul unor meciuri amicale, ceea ce l-a făcut să rateze Supercupa Germaniei, câștigată sâmbătă de bavarezi în fața rivalilor de la Borussia Dortmund (2-1), informează EFE. Antrenorul lui Baye
Fotbal: UEFA caută un consens asupra unui candidat din afara Europei care să-l concureze pe Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) depune eforturi pentru a găsi un candidat alternativ la Gianni Infantino pentru președinția FIFA la alegerile de anul viitor, având ca obiectiv inițial ajungerea la un consens cu celelalte confederații asupra unei personalități din afara Europei, relatează EFE. Reunite la Monte Carlo pentru tragerile la sorți ale ediții
Fotbal: FC Barcelona l-a recrutat pe portarul croat Dominik Livakovic
Dominik Livakovic, portarul titular al selecționatei Croației la Cupa Mondială 2026, s-a despărțit de echipa turcă Fenerbahce Istanbul și a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2030 cu FC Barcelona, a anunțat joi campioana en titre Spaniei, citată de EFE. Conform cotidianului catalan Sport, Barca a acceptat să plătească două milio
Fotbal: Atacantul Liam Delap (Chelsea) a semnat cu Nottingham Forest
Echipa engleză de fotbal Nottingham Forest a anunțat joi transferul atacantului Liam Delap de la formația Chelsea Londra, în schimbul sumei de 45 milioane de lire sterline (52,5 milioane euro), ceea ce reprezintă un nou record pentru 'pădurari', informează DPA. Delap, în vârstă de 23 de ani, a semnat un contract pe ci
Atletism: Recordmenul mondial Sebastian Sawe nu își va apăra titlul la maratonul de la Berlin
Kenyanul Sebastian Sawe, primul alergător din istorie care a parcurs distanța de 42,195 km în mai puțin de două ore, a anunțat că nu își va apăra titlul la maratonul de la Berlin, luna viitoare, din cauza unei accidentări, informează DPA. 'Cu inima grea trebuie să vă informez că sunt forțat să mă retrag de la maratonul de la Be
Fotbal: FC Liverpool, acord de 140 milioane euro pentru transferul atacantului Bradley Barcola de la PSG
FC Liverpool a ajuns la un acord de principiu pentru transferul atacantului francez Bradley Barcola de la Paris Saint-Germain, care urmează să ajungă la clubul englez în schimbul sumei de 120 de milioane de lire sterline (140 milioane euro), inclusiv bonusuri, anunță Sky Sports. Conform sursei citate, acordul între cele două clubur
Fotbal :Foști jucători din Argentina și Paraguay și-au exprimat susținerea pentru președintele FIFA
Fostul portar argentinian Nery Pumpido, campion mondial în 1986 și responsabil al Confederației sud-americane de fotbal (CONMEBOL), și-a exprimat miercuri sprijinul pentru președintele FIFA, Gianni Infantino, o poziție împărtășită și de compatrioții săi Oscar Ruggeri, Jorge Burruchaga și Sergio Batista, precum și de paraguayenii Nelson Haedo Valdez și Roq
Fotbal: Andres Iniesta debutează vineri în cariera de antrenor, pe banca lui Gulf United
Andres Iniesta va debuta în calitate de antrenor vineri la Gulf United FC, primul său rol de acest gen de la încheierea carierei de jucător în 2024, marcând astfel începutul unui nou capitol profesional în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE. Campionul mondial cu naționala Spaniei și legendă a Barcelonei &i














