Relaţia cu tenisul va continua şi după retragere, afirmă Serena Williams
Serena Williams (40 ani) se pregăteşte să spună adio tenisului, însă povestea sa de dragoste cu acest sport va continua, a asigurat jucătoarea americană cu 23 de titluri de Mare Şlem în palmares, luni, după calificarea în turul secund la US Open, care ar putea fi ultimul turneu din cariera sa, informează Reuters.
Cea mai mică dintre surorile Williams a semnalat intenţia sa de retragere într-un articol din revista Vogue, în luna august, iar acum a confirmat, la capătul unei seri care a "emoţionat-o foarte mult", dorinţa sa de "a evolua către altceva" decât tenisul, rămânând însă în continuare "vagă" în privinţa momentului şi locului retragerii sale efective.
"Prefer cuvântul 'evoluţie' (în loc de 'retragere'), pentru că eu consider că sunt într-un moment al vieţii în care nu mă retrag neapărat. Pur şi simplu evoluez în raport cu tenisul. Îmi place să fiu pe terenuri. Cu cât joc mai multe turnee, cu atât simt că acesta este locul meu. Aşa că nu este uşor să pleci, ştiind că cu cât joci mai mult, cu atât poţi străluci mai bine. Dar este timpul să evoluez către altceva. Cred că este important, pentru că sunt atât de multe lucruri pe care doresc să le fac", a declarat Serena Williams după victoria în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, în faţa muntenegrencei Danka Kovicic, în primul tur la US Open.
"O să rămân în continuare destul de vagă în privinţa retragerii, pentru că nu se ştie niciodată. Îmi place tenisul şi simt că mi-a dat atât de mult. Mi-a oferit o platformă pe care eu nici măcar nu m-am gândit că o voi avea. Nu mă văd nefăcând parte din acest sport. Nu ştiu cum voi fi parte din tenis de acum înainte, dar ştiu că am ajuns prea departe împreună pentru a nu mai avea nimic de-a face cu asta", a adăugat campioana americană, în vârstă de 40 de ani, care a fost încurajată din tribune de numeroase personalităţi, printre care şi fostul preşedinte american Bill Clinton.
Serena Williams o va înfrunta în turul secund la US Open pe estoniana Anett Kontaveit, care a eliminat-o pe românca Jaqueline Adina Cristian (6-3, 6-0).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei feminin: România a pierdut cu Portugalia (2-3) și a ratat calificarea în optimile Campionatului European
Naționala României a ratat calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de volei feminin (21 august-6 septembrie) din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia, după ce a fost învinsă de Portugalia cu scorul de 3-2 (15-25, 26-24, 20-25, 27-25, 15-13), joi, la Baku, în Grupa C. Tricolorele au cedat după două ore și 23 de minut
Fotbal: Universitatea Craiova, învinsă dramatic de Ararat-Armenia (1-0), va juca în Conference League
Universitatea Craiova a fost învinsă dramatic de Ararat-Armenia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Republican ''Vazghen Sargsian'' din Erevan, în manșa secundă a play-off-ului Europa League la fotbal, astfel că va juca în Conference League. După 1-1 în Bănie, Universitatea a pierdut din nou incre
Fotbal: Internaționalul german Leon Goretzka a semnat cu Aston Villa
Aston Villa l-a transferat pe mijlocașul german Leon Goretzka din postura de fotbalist liber de contract, după plecarea sa de la Bayern Munchen în această vară, a anunțat joi clubul din Premier League, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 31 de ani sosește după opt sezoane la Bayern, unde a bifat 312 apariții, a marcat 51 de goluri și a
UPDATE Fotbal: UEFA a suspendat amenințarea de a boicota competițiile organizate de FIFA în sezonul actual
UEFA a suspendat joi amenințarea de a boicota competițiile organizate de FIFA în sezonul actual, o amenințare formulată inițial în urma dezvăluirii planului abandonat al președintelui forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, de a deschide Cupa Mondială către investitori privați, informează AFP. 'FIFA a confirmat în scris către UEFA
Fotbal: Tottenham Hotspur l-a împrumutat pe Omar Marmoush de la Manchester City (oficial)
Tottenham Hotspur l-a transferat pe Omar Marmoush de la Manchester City sub formă de împrumut pentru un sezon, a anunțat joi clubul din Premier League, înțelegerea incluzând obligația de a transforma transferul fotbalistului egiptean într-unul definitiv în vara viitoare, informează Reuters. Presa britanică a relatat că obligația d
Ciclism: Pogacar a câștigat etapa a 6-a a Turului Spaniei și și-a consolidat poziția de lider la general
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat joi etapa a șasea a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 177,4 km de la Alcossebre la Castellon, bifând astfel a treia sa victorie în ediția din acest an a cursei și consolidându-și poziția de lider în clasamentul general, informează EFE. Pogacar, aflat înt
Fotbal: UEFA pregătește o plângere pentru 'administrare neloială' împotriva lui Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) pregătește o plângere în baza legislației elvețiene împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru 'administrare neloială', din cauza planului său abandonat de a deschide Cupa Mondială către investitori privați, a declarat joi o sursă apropiată situației, informează AFP. Derulat în secr
Fotbal: Ousmane Dembele este un jucător-cheie pentru PSG, a spus antrenorul Luis Enrique
Fotbalistul Ousmane Dembele 'a fost, este și va fi un jucător-cheie' pentru PSG, a declarat antrenorul campioanei Europei, Luis Enrique, citat de site-ul eurosport.fr. Absent de la deplasarea la Lille după ce a fost menajat de PSG, Ousmane Dembele s-a aflat în centrul atenției de când a fost înlocuit la pauza meciului cu Rennes, din p
Fotbal: Kevin De Bruyne lasă să planeze îndoiala în privința viitorului carierei sale
Fotbalistul belgian Kevin De Bruyne, ajuns la 35 de ani, știe că sfârșitul carierei sale se apropie încet și ia deja în serios în calcul viitorul său de după retragerea din activitate, scrie ziarul Le Soir. După un prim sezon complicat la Napoli, marcat în special de o accidentare la ischiogambieri și de o relație tensionată cu an
Fotbal: Arabia Saudită îl susține pe Gianni Infantino
Arabia Saudită, gazda Cupei Mondiale masculine de fotbal din 2034, și-a exprimat joi sprijinul pentru președintele FIFA, Gianni Infantino, în timp ce acesta continuă să se confrunte cu critici legate de eșecul controversatei propuneri 'FIFA Forward Enterprise' a forului mondial, informează Reuters. Într-un comunicat, Federația de Fotbal din
Fotbal: Consiliul de administrație al lui Atletico Madrid exclude transferul lui Julian Alvarez la FC Barcelona
Consiliul de administrație al lui Atletico Madrid a susținut joi, în unanimitate, poziția clubului cu privire la fotbalistul argentinian Julian Alvarez, excluzând orice discuții cu Barcelona și precizând că nu s-a luat absolut deloc în calcul un transfer la gruparea catalană, informează Reuters. Comunicatul a venit la o zi după ce preșe
Fotbal: Manchester City va avea răbdare cu Ayyoub Bouaddi, a spus antrenorul Maresca
Antrenorul echipei de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, l-a lăudat joi pe noul venit Ayyoub Bouaddi, dar a precizat că gruparea va adopta o abordare prudentă față de acest tânăr foarte promițător, pe măsură ce el se adaptează la viața în Anglia, informează Reuters. Miercuri, City l-a transferat pe mijlocașul în vârstă de 18 ani de l
Fotbal: Musiala a revenit la antrenamentele echipei Bayern Munchen, după ce a leșinat de două ori pe teren
Internaționalul german Jamal Musiala a revenit la antrenamentele colective ale echipei Bayern Munchen, după ce a leșinat de două ori pe teren, în cursul unor meciuri amicale, ceea ce l-a făcut să rateze Supercupa Germaniei, câștigată sâmbătă de bavarezi în fața rivalilor de la Borussia Dortmund (2-1), informează EFE. Antrenorul lui Baye
Fotbal: UEFA caută un consens asupra unui candidat din afara Europei care să-l concureze pe Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) depune eforturi pentru a găsi un candidat alternativ la Gianni Infantino pentru președinția FIFA la alegerile de anul viitor, având ca obiectiv inițial ajungerea la un consens cu celelalte confederații asupra unei personalități din afara Europei, relatează EFE. Reunite la Monte Carlo pentru tragerile la sorți ale ediții
Fotbal: FC Barcelona l-a recrutat pe portarul croat Dominik Livakovic
Dominik Livakovic, portarul titular al selecționatei Croației la Cupa Mondială 2026, s-a despărțit de echipa turcă Fenerbahce Istanbul și a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2030 cu FC Barcelona, a anunțat joi campioana en titre Spaniei, citată de EFE. Conform cotidianului catalan Sport, Barca a acceptat să plătească două milio














