Tenis: Simona Halep şi Irina Bara s-au calificat în turul secund la Wimbledon
Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Irina Bara s-au calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon după victorii obţinute marţi în două seturi.
Halep (30 ani, 18 WTA), care este la prima sa participare la All England Club după titlul cucerit în 2019, a dispus de Karolina Muchova (Cehia) cu 6-3, 6-2, după 65 de minute.
Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a bifat astfel a opta victorie consecutivă în Grand Slam-ul pe iarbă, în faţa unei adversare care a atins sferturile de finală al ultimele două ediţii.
Halep a dominat jocul şi a condus aproape permanent, cu excepţia începutului de meci, în care Muchova (25 ani, 81 WTA) a avut 1-0. Simona a reuşit apoi trei ghemuri consecutive şi a închis setul cu un al doilea break (6-3).
Halep a fost şi mai autoritară în actul secund, reuşind alte două break-uri, care i-au adus victoria cu 6-2.
Românca a încheiat cu procentaje excelente la serviciu, 79% la primul şi 75% la al doilea, nepermiţându-i adversarei să îşi creeze vreo minge de break. Simona a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 16-11, şi mai puţine erori neforţate, 9-24.
Irina Bara (27 ani, 122 WTA) a obţinut victoria, 6-2, 6-4 cu jucătoarea franceză Chloe Paquet (27 ani, 106 WTA), la primul său meci pe tabloul principal la Wimbledon.
Bara s-a impus într-o oră şi 19 minute. Bara a reuşit o serie remarcabilă în primul set, de la 1-2 la 6-2. Românca a început bine şi setul secund, a condus cu 2-0, dar Paquet a câştigat trei ghemuri consecutive. La 3-3, Bara a făcut un nou break, iar acesta s-a dovedit a fi decisiv, deşi a fost nevoită să salveze o minge de break la 5-4, după o decizie controversată a arbitrului de scaun.
Irina Bara a fost net superioară la punctele cu primul serviciu (87%), iar Paquet a fost mai bună la cele cu al doilea serviciu. Franţuzoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 20-12, dar şi mai multe erori neforţate, 37-17.
Ambele românce şi-au asigurat câte 78.000 de lire sterline fiecare.
Halep va juca în turul secund cu învingătoarea dintre belgianca Kirsten Flipkens (36 ani, 190 WTA), care a dispus de australianca Jaimee Fourlis cu 7-5, 6-2. Halep a câştigat toate cele cinci meciuri directe, ultimul la US Open în 2016, cu 6-0, 6-2, în primul tur. Una dintre victorii s-a înregistrat pe iarbă, în 2013, în finala de la 's-Hertogenbosch, cu 6-4, 6-2.
Bara va avea o adversară foarte dificilă, pe spaniola Paula Badosa (24 ani, 4 WTA), a patra favorită. Iberica s-a impus în ambele meciuri directe, în 2018 la Valencia şi în 2019 la Burnie (Australia), de fiecare dată în trei seturi.
Şase din cele şapte românce prezente pe tabloul de simplu la Wimbledon s-au calificat în turul secund, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu, doar Gabriela Ruse fiind eliminată, însă de o jucătoare de top, Coco Gauff (SUA/N.11), în trei seturi.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: PAOK și Glasgow Rangers, eliminate din Conference League, dar au reprezentante Gibraltar și Andorra
Echipe precum PAOK Salonic și Glasgow Rangers au fost eliminate din competiția de fotbal Conference League, în schimb Gibraltar (Lincoln Red Imps) și Andorra (Inter Club d'Escaldes), aceasta în premieră, vor avea reprezentante în faza principală, în urma rezultatelor din manșa secundă a play-off-ului. Freiburg, fina
Fotbal: Tragere la sorți dificilă în Liga Campionilor pentru PSG, FC Barcelona și Manchester City
Paris Saint-Germain, deținătoarea trofeului, va avea adversare dificile în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, conform tragerii la sorți efectuate, joi seara,la Grimaldi Forum din Monte Carlo, transmite Reuters. PSG le va întâlni pe FC Barcelona, Manchester City, AS Roma, Aston Villa, Galatasaray, Villarreal, Slova
Fotbal: Marius Corbu a marcat și s-a calificat cu Ferencvaros în faza principală a Europa League
Ferencvaros s-a calificat în faza principală a Europa League la fotbal, după ce a surclasat-o Trabzonspor cu scorul de 4-0, joi seara, în la Budapesta, în manșa secundă a play-off-ului, într-un meci în care mijlocașul român Marius Corbu și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Fradi, care câștigase și
Baschet masculin: România a debutat cu o victorie în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a debutat cu o victorie, 89-78 (22-10, 16-23, 27-20, 24-25), joi seara, la Farum, în Grupa D din turul secund al precalificărilor pentru Campionatul European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii, la primul meci sub comanda selecționerului american de origine română Jonah Herscu, au condus tot m
Canotaj: Alte trei echipaje românești s-au calificat în Finalele A la Mondiale
Trei echipaje românești au obținut, joi, calificarea în Finalele A la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. La patru rame feminin, România (Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu și Geanina Juncanariu) a ocupat locul secund în semifinala a doua (06:42.06), după Statele Unite (06:34.05). Echipajul masculin
Volei feminin: România a pierdut cu Portugalia (2-3) și a ratat calificarea în optimile Campionatului European
Naționala României a ratat calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de volei feminin (21 august-6 septembrie) din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia, după ce a fost învinsă de Portugalia cu scorul de 3-2 (15-25, 26-24, 20-25, 27-25, 15-13), joi, la Baku, în Grupa C. Tricolorele au cedat după două ore și 23 de minut
Fotbal: Universitatea Craiova, învinsă dramatic de Ararat-Armenia (1-0), va juca în Conference League
Universitatea Craiova a fost învinsă dramatic de Ararat-Armenia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Republican ''Vazghen Sargsian'' din Erevan, în manșa secundă a play-off-ului Europa League la fotbal, astfel că va juca în Conference League. După 1-1 în Bănie, Universitatea a pierdut din nou incre
Fotbal: Internaționalul german Leon Goretzka a semnat cu Aston Villa
Aston Villa l-a transferat pe mijlocașul german Leon Goretzka din postura de fotbalist liber de contract, după plecarea sa de la Bayern Munchen în această vară, a anunțat joi clubul din Premier League, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 31 de ani sosește după opt sezoane la Bayern, unde a bifat 312 apariții, a marcat 51 de goluri și a
UPDATE Fotbal: UEFA a suspendat amenințarea de a boicota competițiile organizate de FIFA în sezonul actual
UEFA a suspendat joi amenințarea de a boicota competițiile organizate de FIFA în sezonul actual, o amenințare formulată inițial în urma dezvăluirii planului abandonat al președintelui forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, de a deschide Cupa Mondială către investitori privați, informează AFP. 'FIFA a confirmat în scris către UEFA
Fotbal: Tottenham Hotspur l-a împrumutat pe Omar Marmoush de la Manchester City (oficial)
Tottenham Hotspur l-a transferat pe Omar Marmoush de la Manchester City sub formă de împrumut pentru un sezon, a anunțat joi clubul din Premier League, înțelegerea incluzând obligația de a transforma transferul fotbalistului egiptean într-unul definitiv în vara viitoare, informează Reuters. Presa britanică a relatat că obligația d
Ciclism: Pogacar a câștigat etapa a 6-a a Turului Spaniei și și-a consolidat poziția de lider la general
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat joi etapa a șasea a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 177,4 km de la Alcossebre la Castellon, bifând astfel a treia sa victorie în ediția din acest an a cursei și consolidându-și poziția de lider în clasamentul general, informează EFE. Pogacar, aflat înt
Fotbal: UEFA pregătește o plângere pentru 'administrare neloială' împotriva lui Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) pregătește o plângere în baza legislației elvețiene împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru 'administrare neloială', din cauza planului său abandonat de a deschide Cupa Mondială către investitori privați, a declarat joi o sursă apropiată situației, informează AFP. Derulat în secr
Fotbal: Ousmane Dembele este un jucător-cheie pentru PSG, a spus antrenorul Luis Enrique
Fotbalistul Ousmane Dembele 'a fost, este și va fi un jucător-cheie' pentru PSG, a declarat antrenorul campioanei Europei, Luis Enrique, citat de site-ul eurosport.fr. Absent de la deplasarea la Lille după ce a fost menajat de PSG, Ousmane Dembele s-a aflat în centrul atenției de când a fost înlocuit la pauza meciului cu Rennes, din p
Fotbal: Kevin De Bruyne lasă să planeze îndoiala în privința viitorului carierei sale
Fotbalistul belgian Kevin De Bruyne, ajuns la 35 de ani, știe că sfârșitul carierei sale se apropie încet și ia deja în serios în calcul viitorul său de după retragerea din activitate, scrie ziarul Le Soir. După un prim sezon complicat la Napoli, marcat în special de o accidentare la ischiogambieri și de o relație tensionată cu an
Fotbal: Arabia Saudită îl susține pe Gianni Infantino
Arabia Saudită, gazda Cupei Mondiale masculine de fotbal din 2034, și-a exprimat joi sprijinul pentru președintele FIFA, Gianni Infantino, în timp ce acesta continuă să se confrunte cu critici legate de eșecul controversatei propuneri 'FIFA Forward Enterprise' a forului mondial, informează Reuters. Într-un comunicat, Federația de Fotbal din













