Fotbal: România, învinsă de Franţa cu 2-1, la Campionatul European Under-19
Selecţionata României a fost învinsă de echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-0), marţi seara, la Dunajska Streda, într-un meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-19 din Slovacia.
Pentru Franţa, care câştigase cu 5-0 meciul de debut cu Slovacia, au marcat Loum Tchaouna (12) şi Martin Adeline (20), iar Andrei Coubiş (82) a înscris golul echipei României.
Tricolorii, după 1-2 cu Italia la debut, au fost dominaţi categoric în prima repriză, primind două goluri în primele 20 de minute, fapt care lăsa să se întrevadă un posibil scor categoric.
Tchaouna a deschis scorul (12), din centrarea lui Alan Virginius, lansat foarte bine de Ba. După ce Popa a respins şutul lui Doukoure (15), Franţa şi-a majorat diferenţa (20), prin Adeline, care a reluat simplu centrarea lui Semedo Varela.
Francezii au mai avut şi ale ocazii clare în prima repriză, dar Popa s-a opus în două rânduri (38, 44) la şuturile lui Bonny, respectiv Tchaouna, Adeline (30) a tras razant cu transversala, iar Toure a fost blocat de Dănuleasă (41).
România, depăşită total din punct de vedere fizic de masiva echipă franceză, nu a avut niciun şut la poartă în prima repriză.
Jucătorii antrenaţi de Adrian Văsîi au avut mai mult curaj după pauză şi au legat mai bine jocul, însă cei care au ratat au fost tot francezii, prin Tchaouna (48), blocat de Gergely, şi Da Silva (58), al cărui şut a fost respins de Popa.
Radaslavescu (60) a semnat prima acţiune periculoasă la poarta Franţei, dar şutul său la colţul lung s-a dus puţin alături de ţintă.
Franţa a avut o ocazie bună prin Virginius (64), dar şutul său a fost blocat de un coechipier, Bonny. Popa a fost din nou la post la reluarea din voleu a lui Ben Seghir (81).
Finalul a aparţinut echipei României, care a reuşit să înscris surprinzător prin fundaşul dreapta Andrei Coubiş, legitimat la AC Milan, cu un şut la colţul lung din marginea careului (82). A fost prima minge trimisă pe poartă de România.
România a reuşit să înscris din nou în min. 86, dar golul a fost anulat pentru o presupusă poziţie de ofsaid la Rareş Ilie.
România a trecut pe lângă egalare în min. 90+1, când fundaşul Dănuleasă a avansat şi a şutat la colţul scurt, dar portarul a respins în corner. La lovitura de colţ, încercările de reluare ale lui Coubiş şi Chiriţoiu au fost blocate (90+2).
Italia a învins Slovacia cu 1-0 în celălalt meci al zilei.
Franţa şi Italia, cu câte şase puncte, şi-au asigurat calificarea în semifinale. Cele două echipe se vor înfrunta pe 24 iunie, când va avea loc şi partida dintre cele două echipe fără vreun punct câştigat, România şi Slovacia. România poate încheie pe locul al treilea cu rezultat de egalitate.
Echipele clasate pe locul al treilea în cele două grupe ale turneului final vor juca un baraj având ca miză calificarea la Cupa Mondială Under-20 de anul viitor, din Indonezia. Semifinalistele europene sunt calificate direct la competiţie.
România - Franţa 1-2 (0-2)
Au marcat: Andrei Coubiş (82), respectiv Loum Tchaouna (12), Martin Adeline (20).
DAC Arena, Dunajska Streda
Campionatul European Under-19 - Grupa A
Au evoluat echipele:
România: 1. Robert Popa (căpitan) - 14. Andrei Coubiş, 4. Botond Gergely, 3. Gabriel Dănuleasă, 2. Alexandru Pantea (5. Sergiu Pîrvulescu, 53) - 8. Andrei Pandele, 6. Dan Sîrbu (19. Aurelian Ciuciulete, 25) - 21. Doru Andrei (11. Ştefan Bodişteanu, 73), 20. Nicolas Popescu (7. Eduard Radaslavescu, 53), 10. Rareş Ilie - 15. Luca Andronache (9. Andreas Chiriţoiu, 53). Selecţioner: Adrian Văsîi.
Rezerve neutilizate: 12. Alexandru Borbei - 16. Denis Radu, 17. Răzvan Tănasă, 18. Enes Sali.
Franţa: 1. Thimothee Lo-Tutala - 2. Banhie Zoukrou, 4. Ismael Doukoure, 5. Souleymane Toure (căpitan), 18. Jordan Semedo Varela - 17. Abdoullah Ba (20. Ousmane Camara, 86), 6. Martin Adeline (14. Andy Diouf, 68), 15. Florent Da Silva (19. Brayann Pereira, 86) - 7. Alan Virginius (9. Salim Ben Seghir, 75), 13. Ange-Yoan Bonny (11. Lamine Cisse, 68), 10. Loum Tchaouna. Selecţioner: Landry Chauvin.
Rezerve neutilizate: 16. Yann Lienard - 3. Jaouen Hadjam, 8. Warren Bondo, 12. Tayrik Arconte.
Arbitru: Matthew De Gabriele (Malta); arbitri asistenţi: Luke Portelli (Malta), Pedro Martins (Portugalia); al patrulea oficial: Antonio Nobre (Portugalia)
Cartonaşe galbene: Sîrbu (25), Tchaouna (32), Andrei (45+2), Ciuciulete (55), Dănuleasă (78), Diouf (84).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Echipa națională de fotbal a României/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nimeni nu îți dă nimic gratis în Europa League, afirmă Ionuț Radu (Celta Vigo)
Internaționalul român Ionuț Radu, portarul echipei spaniole de fotbal Celta Vigo, a regretat ocaziile ratate de coechipierii săi în meciul de pe teren propriu cu formația belgiană Union Saint-Gilloise (scor 1-2), disputat miercuri seara în cadrul competiției Europa League. Celta a deschis scorul prin Pablo Duran (11), dar sue
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut categoric în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă categoric de echipa spaniolă La Laguna Tenerife, cu scorul de 113-73 (36-19, 23-22, 28-11, 26-21), joi seara, în Tenerife, în Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit cea mai drastică înfrângere în competiție și ocupă ultimul loc &icir
VIDEO Fotbal: Brighton și FC Copenhaga, victorioase în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, viitoare adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Brighton, revelația sezonului în Premier League, a învins-o pe Getafe, fosta adversară a campioanei României, cu 1-0, chiar la Madrid. Unicul gol al partidei
Fotbal: AC Milan, învinsă de Ferencvaros pe San Siro, în Europa League
Ferencvaros a produs surpriza serii de joi în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0, chiar pe San Siro. Vicecampioana Ungariei s-a impus prin golurile marcate de haitianul Lenny Joseph (52, 66), deși a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, după elimina
Handbal masculin: România, învinsă de Franța cu 34-27, în preliminariile EURO 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Franței, cu scorul de 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin din 2028 - EHF EURO 2028. La meci
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, joi, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 27 sec 93/100. Silișteanu a realizat un nou record național de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. <ifram
Hochei: TAS a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale de hochei pe gheață, însă a reiterat, joi, că decizia s-a bazat exclusiv pe probele prezentate, informează Reuters. Pe 30 octombrie, TAS a admis apelurile formulate de Fed
MotoGP: Spaniolul Raul Fernandez (Aprilia) revine, după o accidentare, la MP al Qatarului
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia RS-GP) — care a fost nevoit să se retragă de la Marele Premiu de MotoGP al Malaeziei din cauza unor dureri la mâna dreaptă, dar care a fost acum declarat apt pentru a concura în Marele Premiu al Qatarului — a subliniat că cel mai important aspect este faptul că osul s-a vindecat, scrie EFE. 'D
Vladimir Putin a criticat dur țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional
Vladimir Putin a criticat dur, joi, țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional, după ce mai multe echipe europene au anunțat că vor refuza să înfrunte Rusia la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, din cauza războiului din Ucraina, informează AFP. Vladimir Putin a subliniat că Comitetul Internațional Olimpic (CIO), fed
Fotbal: Jack Grealish, indisponibil pentru meciul lui Everton cu Coventry City, din Premier League
Jack Grealish rămâne indisponibil pentru meciul echipei Everton cu Coventry City, din Premier League, programat vineri, a confirmat antrenorul David Moyes, scrie BBC. Mijlocașul împrumutat de la Manchester City, în vârstă de 31 de ani, a ratat ultimele două partide ale 'caramelelor' - împotriva lui Newcastle United, î
Fotbal: 'Cristiano Ronaldo a atins borne de performanță care poate nu vor fi niciodată egalate', spune Infantino
'Puțini jucători au reușit vreodată să atingă inimile fanilor fotbalului din întreaga lume așa cum a făcut-o Cristiano. O carieră definită printr-un talent extraordinar, o determinare neîncetată și o dorință neclintită de a depăși limitele a ceea ce este posibil', a spus președintele FIFA, Gianni Infantino, despre
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe americanca de origine română Mary Stoiana, cu 7-5, 6-1. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită a turneului, s-a impus după o or
Fotbal: Kane, cel mai bine plătit jucător din istoria Bundesligii după ce a prelungit cu Bayern
Atacantul Harry Kane devine cel mai bine plătit fotbalist din istoria Bundesligii, în urma prelungirii contractului său cu Bayern Munchen până în 2029, informează L'Equipe. În ultima vreme, Harry Kane a fost în centrul atenției. La zece zile după ce a câștigat Balonul de Aur, căpitanul naționalei Angliei și-a pre
Fotbal: FIFA și UEFA au omagiat activitatea lui Cristiano Ronaldo
FIFA și UEFA au trecut în revistă momentele glorioase ale lui Cristiano Ronaldo, care și-a anunțat retragerea de la echipa națională a Portugaliei, joi, într-un videoclip emoționant, scrie EFE. FIFA a publicat un mesaj în care se precizează că 'o singură persoană a marcat la șase ediții diferite ale Cupei Mondiale FIFA — iar acea pe
Tenis - ATP: Carlos Alcaraz, în sferturi de finală la Paris după ce Matteo Berrettini a declarat forfait
Tenismanul italian Matteo Berrettini, locul 43 mondial, accidentat la un braț, a declarat forfait joi pentru meciul împotriva lui Carlos Alcaraz, din cadrul turneului ATP Paris Masters 1.000 de la Paris, spaniolul calificându-se astfel în sferturile de finală fără a mai fi nevoit să joace, informează AFP și EFE. Alcaraz, locul 3 mondial și ca









