Fotbal: Leonardo neagă orice legătură între plecarea sa de la PSG şi prelungirea contractului lui Mbappe

Brazilianul Leonardo, fostul director sportiv al clubului de fotbal Paris Saint-Germain, demis din funcţie la finele lunii mai, a negat orice legătură între demiterea sa şi anunţul, din aceeaşi zi, privind prelungirea contractului atacantului Kylian Mbappe, conform unui interviu publicat vineri de cotidianul L'Equipe, informează AFP.
Întrebat în legătură cu eventuala "legătură cauză şi efect" între plecarea sa şi alegerea de a rămâne la Paris a starului fotbalului francez, dorit de Real Madrid, Leonardo a răspuns: "Nu. A fost finalul campionatului şi poate era momentul să se decidă lucrurile pe viitor".
"Nu vreau să intru în detalii, dar faptul că PSG a păstrat un jucător de acest nivel, francez şi parizian, este important pentru club şi pentru Ligue 1", a adăugat brazilianul în vârstă de 52 de ani, în primul interviu de după demiterea sa din funcţie, pe 21 mai.
"Anumite lucruri care se spun în interior trebuie să rămână în interior. Când vor să renunţe la tine, nu există o manieră potrivită de a se spune că s-a încheiat", a adăugat Leonardo, care a mai părăsit postul de director sportiv al lui PSG în iulie 2013.
Fostul internaţional brazilian, care a jucat un sezon la clubul parizian (1996-1997), a ocupat prima oară funcţia de director sportiv timp de doi ani, încheind-o cu o demisie, după suspendarea sa pe nouă luni ca urmare a unei busculade cu arbitrul meciului cu Valenciennes, Alexandre Castro. Sancţiunea a fost ulterior anulată de tribunalul administrativ.
Revenit în 2019, Leonardo a reuşit mişcări importante pe piaţa transferurilor, aducându-i pe portarul italian Gianluigi Donnarumma şi, mai ales, pe Lionel Messi.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Auto: Ferrari, învingătoare în Cursa de 24 de Ore de la Le Mans (WEC)
Echipa Ferrari, cu monopostul numărul 83, avându-l drept lider pe fostul pilot polonez de Formula 1 Robert Kubica, a câștigat, duminică, cea de-a 93-a ediție a tradiționalei Curse de 24 de Ore de la Le Mans, etapă din Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), oferind mărcii italiene o fabuloasă triplă, după succesele din 2023 și 2024, informează AFP.
Atletism: Armand Duplantis a doborât din nou recordul mondial la săritura cu prăjina - 6,28 m
Atletul suedez Armand Duplantis și-a îmbunătățit recordul mondial la săritura cu prăjina pentru a 12-a oară în cariera sa, trecând peste ștacheta înălțată la 6,28 metri, duminică, în fața propriului public, cu ocazia reuniunii atletice de la Stockholm din cadrul circuitul Ligii de Diamant, informează AFP. După ce
Tenis: Alcaraz debutează în sezonul pe iarbă la Queen's (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care a sărbătorit la Ibiza al doilea său triumf la Roland Garros, va începe sezonul pe iarbă la turneul ATP 500 de la Queen's, scrie AFP. ''M-am distrat de minune, doar trei nopți, trei zile, și cred că a fost mai mult decât suficient. Probabil cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut
Fotbal: PSG a învins-o pe Atletico Madrid fără drept de apel (4-0), la Cupa Mondială a Cluburilor
Paris Saint-Germain, campioana Europei, a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 4-0 (2-0), duminică, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa B a competiției de fotbal Cupa Mondială a Cluburilor, găzduită de Statele Unite. Echipa franceză s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Fabian Ruiz (19), Vitinha (45+
Auto - F1: George Russell (Mercedes) a câștigat Marele Premiu al Canadei
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) a câștigat Marele Premiu al Canadei, etapa a zecea a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul ''Gilles Villeneuve'' din Montreal, după o cursă marcată de un acroșaj între cele două monoposturi ale echipei McLaren, cu câteva tururi înainte de sosire, transmite AFP.
Volei masculin: Victorie dramatică a României în fața Croației, la Golden League
Naționala masculină de volei a României a obținut o victorie dramatică în fața formația Croației, cu scorul de 3-2 (25-21, 25-22, 27-29, 20-25, 16-14), duminică seara, la Zadar (Croația), în Golden League. Tricolorii au obținut a patra victorie consecutivă, la capătul a două ore și 25 de minute, după ce a condus cu 2-0 la set
Handbal masculin: SC Magdeburg a cucerit trofeul Ligii Campionilor
SC Magdeburg a câștigat pentru a cincea oară trofeul Ligii Ligii Campionilor la handbal masculin, duminică, la Koln, după ce a învins în finală o altă echipă germană, Fuchse Berlin, cu scorul de 32-26 (16-12). Fuchse Berlin a ratat șansa de a-și trece în palmares și Liga Campionilor, după ce în 2023 a câștig
Fotbal: Victorie la scor pentru Bayern Munchen, la Cupa Mondială a Cluburilor, 10-0 cu Auckland City
Echipa germană de fotbal Bayern Munchen a surclasat formația neozeelandeză Auckland City FC cu scorul de 10-0 (6-0), duminică, pe TQL Stadium din Cincinnati (Ohio), în Grupa C a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de SUA. Golurile au fost înscrise de Kingsley Coman (6, 21), Sacha Boey (18), Michael Olise (20, 45+3), Th
Lupte: Românul Magor Lorincz, medaliat cu bronz la Europenele Under-17
Sportivul român Magor Lorincz a cucerit medalia de bronz la cat. 92 kg, lupte libere, duminică, la Campionatele Europene Under-17 de la Skopje (Macedonia de Nord), după ce l-a învins în meciul decisiv pe ucraineanul David Luțkov. Lorincz a debutat cu o victorie în optimi, sâmbătă, în fața turcului Said Riza,
Volei feminin: România s-a calificat la turneul Final Four al Golden League de pe primul loc
Naționala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League de pe primul loc, după ce a învins echipa Croației, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-15, 25-19), duminică, la Zadar (Croația). România a obținut victoria după o oră și 12 minute de joc. Cele mai bune jucătoare ale echipei ant
Ciclism: Tadej Pogacar a câștigat cursa Criterium du Dauphine; ultima etapă, adjudecată de francezul Lenny Martinez
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat pentru prima dată cursa Criterium du Dauphine duminică, la capătul etapei a 8-a, ultima, care a avut loc pe distanța de 133,5 km, între localitățile Val d'Arc și Val-Cenis, și adjudecată în solitar de francezul Lenny Martinez (Bahraian Victorious). Martinez a f
Tenis: Americanul Taylor Fritz a câștigat turneul de la Stuttgart (ATP)
Jucătorul american de tenis Taylor Fritz (7 ATP, favorit nr. 2) a câștigat duminică turneul ATP 250 pe iarbă de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 751.630 de euro, după ce l-a învins, în finală, în două seturi, 6-3, 7-6 (7/0), pe principalul favorit, germanul Alexander Zverev (3 ATP). Fritz, finalist la Turneul Campionil
Tenis: Gabriela Ruse a pierdut finala turneului de la la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de belgianca Elise Mertens, cu 6-3, 7-6 (7/4), duminică, în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 239.212 euro. Ruse (27 ani, 80 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 57 min).
Fotbal: 'Vom fi respectați mai mult după trofeele câștigate în acest sezon', spune Hakimi (PSG)
Fundașul hispano-marocan al lui Paris Saint-Germain, Achraf Hakimi, a declarat sâmbătă că alte cluburi 'ne vor respecta mai mult' după trofeele pe care parizienii le-au câștigat în acest sezon, în primul rând primul lor titlu în Liga Campionilor, scrie EFE. 'Este o mare responsabilitate - să fii favorit - este im
BTA: Bansko va găzdui Campionatul European de rafting (23-29 iunie)
Bansko va găzdui primul Campionat European de rafting care are loc în Bulgaria, transmite agenția BTA. Între 23 și 29 iunie 2025, participanți din peste zece țări europene vor concura în acest sport extrem, a anunțat Primăria din Bansko. Competițiile vor avea loc pe râul Struma River, în Cheile Kresna. Antrenamentel