Tenis: Bianca Andreescu, eliminată în optimi de finală la Berlin (WTA)

Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTA de la Berlin, fiind învinsă în trei seturi, 6-4, 2-6, 7-6 (9/7), de Karolina Pliskova din Cehia, favorita numărul 4, într-o partidă disputată miercuri.
Andreescu, campioană la US Open în 2019, a servit pentru meci, la scorul de 5-4 în favoarea sa, în setul decisiv, dar s-a înclinat în final la tiebreak, după 2 ore şi 11 minute de joc.
Pliskova va juca în sferturile de finală cu câştigătoarea duelului dintre americanca Cori Gauff, finalistă luna aceasta la Roland Garros, şi chinezoaica Xinyu Wang.
Gauff, cap de serie numărul 7, a disputat miercuri primul ei meci după finala pierdută pe 4 iunie la Paris, în faţa polonezei Iga Swiatek, reuşind să o elimine în două seturi, 6-2, 7-6 (7/2), pe americanca Ann Li, în primul tur al competiţiei din capitala Germaniei.
Rusoaica Daria Kasatkina a acces în sferturi la Berlin după ce s-a impus cu 5-7, 6-1, 6-1 în faţa compatrioatei sale Ekaterina Alexandrova şi urmează să o înfrunte pentru un loc în semifinale pe grecoaica Maria Sakkari, favorita numărul 2, învingătoare cu 6-1, 7-5 în partida cu australianca Daria Saville.
Rezultate:
Turul 1
Cori Gauff (SUA/N.7) - Ann Li (SUA) 6-2, 7-6 (7/2)
Turul 2
Aliaksandra Sasnovici (Belarus) - Andrea Petkovic (Germania) 6-4, 6-4
Karolina Pliskova (Cehia/N.4) - Bianca Andreescu (Canada) 6-4, 2-6, 7-6 (9/7)
Daria Kasatkina (Rusia/N.6) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 5-7, 6-1, 6-1
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Alexander Zverev, învins în optimi la Madrid (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit, a fost învins de argentinianul Francisco Cerundolo (21 ATP), cu 7-5, 6-3, marți, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro. Zverev, în prezent numărul doi mondial, a fost învins de sud-american și la ediția de a
Tenis: Arina Sabalenka s-a calificat în sferturi la Madrid (WTA)
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro, marți, după ce a întrecut-o pe americanca Peyton Stearns cu 6-2, 6-4. Sabalenka (26 ani) a câștigat după o oră și 19 minute duelul cu Stearns (44 WTA).
Fotbal: Liga Campionilor - 'Misiune îndeplinită în această seară', a afirmat Luis Enrique după succesul de la Londra
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a subliniat că elevii săi și-au îndeplinit obiectivul de a câștiga prima manșă a duelului cu formația Arsenal Londra din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal, marți seara, pe Emirates Stadium (scor 1-0). 'Misiune îndeplinită în această seară. Dar singurul nostr
Fotbal: Liga Campionilor - Trebuie să mergem la Paris pentru a câștiga, a declarat antrenorul echipei Arsenal Londra
Echipa Arsenal Londra este 'mai mult decât capabilă' să întoarcă soarta calificării în duelul cu Paris Saint-Germain, a declarat antrenorul 'tunarilor', Mikel Arteta, după eșecul suferit pe teren propriu de echipa sa (scor 1-0), marți seara, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor. 'Suntem la pauza' celo
Fotbal: PSG a învins-o pe Arsenal (1-0), la Londra, în semifinalele Ligii Campionilor
Paris Saint-Germain a învins-o pe Arsenal cu scorul de 1-0 (1-0), marți seara, la Londra, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal. PSG a luat o opțiune importantă pentru finală, grație golului marcat de Ousmane Dembele (4).
Tenis: Filip Jianu s-a calificat în optimile turneului challenger de la Ostrava
Tenismanul român Filip Cristian Jianu s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Ostrava (Cehia), dotat cu premii totale de 91.250 de euro, după ce l-a învins, marți, pe germanul Rudolf Molleker cu 6-4, 6-4. Jianu (23 ani, 229 ATP) a avut nevoie de o oră și 22 de minute pentru a obține victoria î
Tenis: Americanca Madison Keys, adversara polonezei Swiatek în sferturi, la Madrid (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Madison Keys (5 WTA) va fi adversara polonezei Iga Swiatek, deținătoarea trofeului, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro. Marți seara, Keys s-a impus în optimi, în două seturi, cu 6-2, 6-3, în fața croatei Donna Vekic (19
Fotbal: RB Leipzig, decisă să întârzie încoronarea lui Bayern Munchen campioană în Bundesliga
Fotbalistul David Raum spune că echipa RB Leipzig va face tot posibilul pentru a o împiedica pe Bayern Munchen să-și asigure trofeul în Bundesliga încă de sâmbătă, din etapa a 32-a, o victorie a bavarezilor pe Red Bull Arena însemnând practic un nou titlu pentru echipa antrenată de Vincent Kompany, scrie DPA.
Fotbal: Sezon încheiat pentru Alessandro Buongiorno, fundașul lui Napoli
Alessandro Buongiorno, fundașul lui Napoli, nu va mai juca în acest sezon după ce a suferit o accidentare la coapsa dreaptă, a anunțat marți clubul care este lider în campionatul de fotbal al Italiei când mai sunt patru etape. Buongiorno, internațional italian, a fost înlocuit, din cauza accidentării, în minutul 6
Fotbal: Meciurile rămase, cele mai importante ale carierei, spune antrenorul lui Nottingham Forest
Antrenorul echipei engleze de fotbal Nottingham Forest, Nuno Espirito Santo, spune că cele cinci meciuri rămase din campania echipei sale din Premier League sunt ''cele mai importante ale carierei'', scrie DPA. ''Toate meciurile vor fi foarte, foarte importante pentru multe echipe și noi vrem să jucăm cât mai bine
Fotbal: Paul Pogba, în vizorul echipei americane DC United (presă)
Paul Pogba, campion mondial cu naționala Franței în 2018, este în vizorul echipei DC United din campionatul nord-american de fotbal, Major League Soccer (MLS), scrie Washington Post, citat de site-ul
Fotbal: Justiția braziliană a respins cererea lui Neymar de suspendare a unui podcast
Un tribunal din statul Sao Paulo a respins cererea atacantului Neymar de a suspenda publicarea unui podcast care prezintă viața și controversele legate de starul fotbalului brazilian, tribunalul considerând cererea o ''cenzură prealabilă odioasă'', informează AFP. Un prim episod de 44 de minute al podcastului intitulat
Triatlonistul german Priester va participa la concursul Ironman Veneția-Jesolo, după atacul de cord suferit anul trecut
Triatlonistul german Lasse Nygaard Priester va concura la concursul Ironman, de duminică, de la Veneția-Jesolo, la doar un an de la atacul de cord suferit în timpul unui eveniment în China, relatează DPA. ''Există desigur un strop de entuziasm'', a declarat el pentru agenția DPA. ''Din când în c&
Fotbal: FC Barcelona, și mai motivată pentru meciul cu Inter după succesul cu Real Madrid, spune Flick
FC Barcelona a învins rivala Real Madrid și a câștigat Cupa Spaniei în weekend, ceea ce va oferi o motivație suplimentară și nu va fi nicidecum o distragere a atenției atunci când va înfrunta pe Inter Milano, miercuri seara, în semifinala Ligii Campionilor, a declarat marți antrenorul Hansi Flick, scrie Reuters.
Ciclism: Ultima etapă a Turului Italiei va traversa Vaticanul în semn de omagiu adus Papei Francisc
Traversarea Vaticanului în timpul celei de-a 21-a etape, ultima a Turului Italiei 2025 (9 mai - 1 iunie), de mult planificată, va fi o formă de omagiu adus Papei Francisc, care a murit pe