Fotbalul rus, interzis din toate competiţiile, contraatacă în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS)
Federaţia de fotbal din Rusia (FUR), exclusă din toate competiţiile internaţionale până la noi ordine, a sesizat marţi Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, primul contraatac al sportului rus împotriva cascadei de sancţiuni care i-a fost impusă după invadarea Ucrainei, informează AFP.
Va reveni, aşadar, justiţiei sportive să tranşeze acest litigiu inedit, într-un context politic care a anihilat în câteva zile neutralitatea mult timp revendicată de lumea sportului.
În viitorul imediat, TAS va trebui să se pronunţe asupra cererii FUR de a suspenda excluderea decretată săptămâna trecută de FIFA şi UEFA, pentru a permite selecţionatei Rusiei să participe la play-off-ul Cupei Mondiale 2022, programat la sfârşitul lunii martie.
Pe fond, TAS a deschis "două proceduri separate", care vizează FIFA, respectiv UEFA, asociind aproximativ 15 federaţii naţionale care refuză să îi înfrunte pe ruşi, conform unui comunicat al tribunalului sportiv.
Este, în special, cazul polonezilor, adversarii naţionalei ruse în semifinalele play-off-ului pentru calificarea la turneul final din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie), şi care au exclus participarea la această confruntare chiar înainte de decizia FIFA.
TAS urmează să comunice "în zilele următoare" mai multe detalii despre calendarul şi modalităţile acestor contestaţii, precum şi despre posibilele efecte suspensive ale acestora.
Dincolo de mizele imediate pentru echipele şi cluburile ruseşti de fotbal, aceasta este prima soluţie împotriva ploii de sancţiuni care a lovit sportul din Rusia începând de săptămâna trecută.
La recomandarea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi după câteva zile de amânare, autorităţile fotbalistice au suspendat echipele şi cluburile ruseşti "până la noi ordine", lunea trecută.
Pe lângă naţionala masculină, sfertfinalistă la Cupa Mondială 2018, găzduită de Rusia, şi privată de următoarea ediţie, selecţionata feminină a Rusiei este aşadar exclusă de la Campionatul European din Anglia, programat în iulie, iar echipa Spartak Moscova din Europa League.
Lapidar, comunicatul comun de presă al UEFA şi FIFA nu a menţionat nicio justificare extrasă din statutul lor, declanşând o dezbatere juridică asupra regularităţii acestor sancţiuni.
Cele două organizaţii au subliniat doar că "Biroul Consiliului FIFA şi Comitetul Executiv al UEFA" sunt "cele mai înalte organe de decizie ale acestor organizaţii atunci când este vorba de probleme urgente".
"Această decizie încalcă drepturile fundamentale ale Federaţiei Ruse" şi a fost luată "sub presiunea oponenţilor săi direcţi", a răspuns FUR, denunţând sancţiuni "discriminatorii" şi inechitabile pentru sportivi.
După declanşarea conflictului armat, ruşii şi parţial bieloruşii - al căror teritoriu a fost folosit pentru a invada Ucraina - au fost interzişi de la competiţiile internaţionale de atletism, hochei pe gheaţă, rugby, baschet, ciclism, schi alpin sau alpinism.
Rusia a a fost exclusă de la Jocurile Paralimpice de iarnă care se desfăşoară începând de vineri la Beijing, în ajunul ceremoniei de deschidere, ca urmare a tensiunilor din Satul Sportivilor şi a ameninţărilor cu boicotarea venite din partea altor naţiuni.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Elise Mertens, calificată în semifinalele turneului de la Monterrey (WTA)
Belgianca Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în semifinalele turneului feminin de tenis de la Monterrey (Mexic), de categoria WTA 500, dotat cu premii totale de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o în două seturi, 6-1, 6-4, pe ucraineanca Iulia Starodubțeva. Mertens, aflată pe locul 24 în clasamentul mon
Fotbal: FC Barcelona, la a doua victorie consecutivă în campionatul Spaniei
Echipa FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a obținut a doua sa victorie consecutivă în noua ediție din LaLiga, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației Athletic Bilbao, într-un meci disputat joi seară. Catalanii au deschis scorul în minutul 37, prin brazilianul Raphinha, care a fo
Fotbal: MLS - Inter Miami, în pană de rezultate, s-a despărțit de antrenorul Guillermo Hoyos
Inter Miami, echipa starului argentinian Lionel Messi, a anunțat, joi, despărțirea de antrenorul Guillermo Hoyos, în contextul în care clubul traversează o perioadă dificilă în liga nord-americană de fotbal (MLS), fără nicio victorie în ultimele cinci meciuri, informează AFP. Antrenorul argentinian va fi înlocuit
Atletism: Două noi recorduri mondiale stabilite la reuniunea de la Zurich, în Liga de Diamant
Spectatorii prezenți joi seară în tribunele stadionului Letzigrund din Zurich au avut parte de o seară fantastică în prima etapă din acest sezon a circuitului atletic Diamond League (Liga de Diamant), marcată de stabilirea a două noi recorduri mondiale, informează AFP. Americanca Masai Russell, campioana olimpică en titre la 100 m
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în semifinale la Augsburg (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului challenger de la Augsburg (Germania), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe germanul Marvin Moeller, cu 6-4, 6-3. Crețu (25 ani, 289 ATP), al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 33 de minute în fața lui Moeller (27
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean, calificat în Finala A la canoe-1 pe 200 metri la Mondiale
Sportivul român Ilie Sprîncean s-a calificat în Finala A a probei masculine de canoe simplu pe 200 de metri, joi, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia), după ce s-a clasat pe locul al treilea în prima semifinală. Sprîncean a fost cronometrat cu timpul de 43 sec 05/100, fiind devansat de ru
Fotbal: PAOK și Glasgow Rangers, eliminate din Conference League, dar au reprezentante Gibraltar și Andorra
Echipe precum PAOK Salonic și Glasgow Rangers au fost eliminate din competiția de fotbal Conference League, în schimb Gibraltar (Lincoln Red Imps) și Andorra (Inter Club d'Escaldes), aceasta în premieră, vor avea reprezentante în faza principală, în urma rezultatelor din manșa secundă a play-off-ului. Freiburg, fina
Fotbal: Tragere la sorți dificilă în Liga Campionilor pentru PSG, FC Barcelona și Manchester City
Paris Saint-Germain, deținătoarea trofeului, va avea adversare dificile în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, conform tragerii la sorți efectuate, joi seara,la Grimaldi Forum din Monte Carlo, transmite Reuters. PSG le va întâlni pe FC Barcelona, Manchester City, AS Roma, Aston Villa, Galatasaray, Villarreal, Slova
Fotbal: Marius Corbu a marcat și s-a calificat cu Ferencvaros în faza principală a Europa League
Ferencvaros s-a calificat în faza principală a Europa League la fotbal, după ce a surclasat-o Trabzonspor cu scorul de 4-0, joi seara, în la Budapesta, în manșa secundă a play-off-ului, într-un meci în care mijlocașul român Marius Corbu și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Fradi, care câștigase și
Baschet masculin: România a debutat cu o victorie în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a debutat cu o victorie, 89-78 (22-10, 16-23, 27-20, 24-25), joi seara, la Farum, în Grupa D din turul secund al precalificărilor pentru Campionatul European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii, la primul meci sub comanda selecționerului american de origine română Jonah Herscu, au condus tot m
Canotaj: Alte trei echipaje românești s-au calificat în Finalele A la Mondiale
Trei echipaje românești au obținut, joi, calificarea în Finalele A la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. La patru rame feminin, România (Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu și Geanina Juncanariu) a ocupat locul secund în semifinala a doua (06:42.06), după Statele Unite (06:34.05). Echipajul masculin
Volei feminin: România a pierdut cu Portugalia (2-3) și a ratat calificarea în optimile Campionatului European
Naționala României a ratat calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de volei feminin (21 august-6 septembrie) din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia, după ce a fost învinsă de Portugalia cu scorul de 3-2 (15-25, 26-24, 20-25, 27-25, 15-13), joi, la Baku, în Grupa C. Tricolorele au cedat după două ore și 23 de minut
Fotbal: Universitatea Craiova, învinsă dramatic de Ararat-Armenia (1-0), va juca în Conference League
Universitatea Craiova a fost învinsă dramatic de Ararat-Armenia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Republican ''Vazghen Sargsian'' din Erevan, în manșa secundă a play-off-ului Europa League la fotbal, astfel că va juca în Conference League. După 1-1 în Bănie, Universitatea a pierdut din nou incre
Fotbal: Internaționalul german Leon Goretzka a semnat cu Aston Villa
Aston Villa l-a transferat pe mijlocașul german Leon Goretzka din postura de fotbalist liber de contract, după plecarea sa de la Bayern Munchen în această vară, a anunțat joi clubul din Premier League, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 31 de ani sosește după opt sezoane la Bayern, unde a bifat 312 apariții, a marcat 51 de goluri și a
UPDATE Fotbal: UEFA a suspendat amenințarea de a boicota competițiile organizate de FIFA în sezonul actual
UEFA a suspendat joi amenințarea de a boicota competițiile organizate de FIFA în sezonul actual, o amenințare formulată inițial în urma dezvăluirii planului abandonat al președintelui forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, de a deschide Cupa Mondială către investitori privați, informează AFP. 'FIFA a confirmat în scris către UEFA













