Tenis: Surorile Iastremska au povestit cum au părăsit Ucraina asediată şi au ajuns în România
Daiana Iastremska, nr. 128 mondial la simplu, şi sora sa mai mică Ivana, în vârstă de 15 ani, au povestit luni fuga lor din Ucraina în România şi bucuria de a putea participa la turneul WTA de la Lyon, în ciuda înfrângerii suferite în primul tur la dublu, informează AFP.
Cele două jucătoare, care au beneficiat de o invitaţie, au cedat cu 2-6, 4-6 în faţa cuplului hispano-elveţian Georgina Garcia/Xenia Knoll.
"Ne-am bucurat mult să putem juca la dublu împreună şi mulţumim WTA şi conducerii turneului pentru invitaţii. Sunt mândră de sora mea, dar în acelaşi timp, nu am avut suficientă energie din cauza problemelor din Ucraina", a relatat Daiana în cursul unei conferinţe de presă.
Iastremska şi sora sa au purtat drapelul Ucrainei pe umeri la întâlnirea cu presa.
"Miercuri, eram la Odesa (sudul Ucrainei). Am petrecut ceva timp cu familia înainte de a face această călătorie spre Lyon cu tatăl meu. Seara a fost normală, dar dimineaţă ne-am trezit sub bombe", a adăugat aceasta.
"Nu realizam ce se întâmplă. Este tragic. Nu este film şi nici joc video. Am fost şocate. Am părăsit apartamentul pentru a ne ascunde într-o parcare subterană în timp ce bombele continuau să explodeze", a mai spus jucătoarea, care a povestit periplul său pentru a ajunge în România, după ce tatăl său, rămas în Ucraina, a decis ca soţia şi cele două fiice să plece.
"Traseul a durat patru ore pentru a ajunge la Dunăre, la frontiera cu România. Ne era frică de bombe şi să nu ne întâlnim cu tancurile ruseşti. Era o lungă coadă de maşini la frontieră şi am luat-o pe jos. Aici ne-am luat rămas bun de la părinţi, pentru că mama a rămas şi ea în cele din urmă. De cealaltă parte a frontierei ne-au aşteptat oameni buni, care ne-au dat să bem şi să mâncăm. Iar la Bucureşti am putut lua avionul spre Lyon'', a relatat Daiana Iastremska.
Daiana Iastremska va juca marţi contra româncei Ana Bogdan, în primul tur la simplu, însă mărturiseşte că are dificultăţi de concentrare: ''Nu pot să mă concentrez total pe tenis, însă sunt motivată pentru ţara mea, pentru locuitorii ei, care încearcă să-şi salveze vieţile''.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal feminin: Campioana mondială Jenni Hermoso revine la Atletico Madrid, la vârsta de 36 de ani
Campioana mondială spaniolă la fotbal Jenni Hermoso, în vârstă de 36 de ani, a semnat, joi, un contract valabil un sezon cu Atletico Madrid, clubul unde s-a format ca jucătoare, pentru ceea ce se anunță a fi ultima provocare a carierei sale, relatează AFP. ''Bine ai revenit acasă, Jenni!'', a scris Atletico pe contu
Tenis: Au fost stabiliți semifinaliștii turneului ATP de la Winston Salem
Jucătorul peruan de tenis Ignacio Buse s-a calificat joi în semifinalele turneului ATP 250 de la Winston Salem (Statele Unite), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, la capătul unei meci câștigat în trei seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 6-2, în fața argentinianului Juan Manuel Cerundolo. Buse (22 ani), favoritul numărul t
Tenis: Elise Mertens, calificată în semifinalele turneului de la Monterrey (WTA)
Belgianca Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în semifinalele turneului feminin de tenis de la Monterrey (Mexic), de categoria WTA 500, dotat cu premii totale de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o în două seturi, 6-1, 6-4, pe ucraineanca Iulia Starodubțeva. Mertens, aflată pe locul 24 în clasamentul mon
Fotbal: FC Barcelona, la a doua victorie consecutivă în campionatul Spaniei
Echipa FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a obținut a doua sa victorie consecutivă în noua ediție din LaLiga, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației Athletic Bilbao, într-un meci disputat joi seară. Catalanii au deschis scorul în minutul 37, prin brazilianul Raphinha, care a fo
Fotbal: MLS - Inter Miami, în pană de rezultate, s-a despărțit de antrenorul Guillermo Hoyos
Inter Miami, echipa starului argentinian Lionel Messi, a anunțat, joi, despărțirea de antrenorul Guillermo Hoyos, în contextul în care clubul traversează o perioadă dificilă în liga nord-americană de fotbal (MLS), fără nicio victorie în ultimele cinci meciuri, informează AFP. Antrenorul argentinian va fi înlocuit
Atletism: Două noi recorduri mondiale stabilite la reuniunea de la Zurich, în Liga de Diamant
Spectatorii prezenți joi seară în tribunele stadionului Letzigrund din Zurich au avut parte de o seară fantastică în prima etapă din acest sezon a circuitului atletic Diamond League (Liga de Diamant), marcată de stabilirea a două noi recorduri mondiale, informează AFP. Americanca Masai Russell, campioana olimpică en titre la 100 m
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în semifinale la Augsburg (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului challenger de la Augsburg (Germania), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe germanul Marvin Moeller, cu 6-4, 6-3. Crețu (25 ani, 289 ATP), al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 33 de minute în fața lui Moeller (27
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean, calificat în Finala A la canoe-1 pe 200 metri la Mondiale
Sportivul român Ilie Sprîncean s-a calificat în Finala A a probei masculine de canoe simplu pe 200 de metri, joi, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia), după ce s-a clasat pe locul al treilea în prima semifinală. Sprîncean a fost cronometrat cu timpul de 43 sec 05/100, fiind devansat de ru
Fotbal: PAOK și Glasgow Rangers, eliminate din Conference League, dar au reprezentante Gibraltar și Andorra
Echipe precum PAOK Salonic și Glasgow Rangers au fost eliminate din competiția de fotbal Conference League, în schimb Gibraltar (Lincoln Red Imps) și Andorra (Inter Club d'Escaldes), aceasta în premieră, vor avea reprezentante în faza principală, în urma rezultatelor din manșa secundă a play-off-ului. Freiburg, fina
Fotbal: Tragere la sorți dificilă în Liga Campionilor pentru PSG, FC Barcelona și Manchester City
Paris Saint-Germain, deținătoarea trofeului, va avea adversare dificile în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, conform tragerii la sorți efectuate, joi seara,la Grimaldi Forum din Monte Carlo, transmite Reuters. PSG le va întâlni pe FC Barcelona, Manchester City, AS Roma, Aston Villa, Galatasaray, Villarreal, Slova
Fotbal: Marius Corbu a marcat și s-a calificat cu Ferencvaros în faza principală a Europa League
Ferencvaros s-a calificat în faza principală a Europa League la fotbal, după ce a surclasat-o Trabzonspor cu scorul de 4-0, joi seara, în la Budapesta, în manșa secundă a play-off-ului, într-un meci în care mijlocașul român Marius Corbu și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Fradi, care câștigase și
Baschet masculin: România a debutat cu o victorie în precalificările EuroBasket 2029
Naționala României a debutat cu o victorie, 89-78 (22-10, 16-23, 27-20, 24-25), joi seara, la Farum, în Grupa D din turul secund al precalificărilor pentru Campionatul European de baschet masculin - EuroBasket 2029. Tricolorii, la primul meci sub comanda selecționerului american de origine română Jonah Herscu, au condus tot m
Canotaj: Alte trei echipaje românești s-au calificat în Finalele A la Mondiale
Trei echipaje românești au obținut, joi, calificarea în Finalele A la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. La patru rame feminin, România (Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu și Geanina Juncanariu) a ocupat locul secund în semifinala a doua (06:42.06), după Statele Unite (06:34.05). Echipajul masculin
Volei feminin: România a pierdut cu Portugalia (2-3) și a ratat calificarea în optimile Campionatului European
Naționala României a ratat calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de volei feminin (21 august-6 septembrie) din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia, după ce a fost învinsă de Portugalia cu scorul de 3-2 (15-25, 26-24, 20-25, 27-25, 15-13), joi, la Baku, în Grupa C. Tricolorele au cedat după două ore și 23 de minut
Fotbal: Universitatea Craiova, învinsă dramatic de Ararat-Armenia (1-0), va juca în Conference League
Universitatea Craiova a fost învinsă dramatic de Ararat-Armenia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Republican ''Vazghen Sargsian'' din Erevan, în manșa secundă a play-off-ului Europa League la fotbal, astfel că va juca în Conference League. După 1-1 în Bănie, Universitatea a pierdut din nou incre













