JO 2022 - Patinaj artistic: Aur pentru rusoaica Anna Şcerbakova; Kamila Valieva, locul 4

Rusoaica Anna Şcerbakova a devenit campioană olimpică la patinaj artistic, joi, la Jocurile de la Beijing, unde compatrioata sa Kamila Valieva, aflată în centrul unei stânjenitoare afaceri de dopaj, a clacat şi a încheiat pe poziţia a 4-a, transmite AFP.
În frunte după programul scurt, Valieva, în vârstă de 15 ani, autorizată să concureze în ultimul minut, a ratat mai multe sărituri în timpul programului liber şi a totalizat doar 224,09 puncte. Şcerbakova, campioana mondială en titre, a avut un total de 255,95 puncte, fiind urmată pe podium de altă rusoaică, Aleksandra Trusova (251,73), şi de japoneza Kaori Sakamoto (233,13).
Foto: (c) Aleksandra Szmigiel / REUTERS
Valieva, care era neînvinsă până acum la seniori, a fost depistată pozitiv la trimetazidină la un control antidoping efectuat pe 25 decembrie în cursul Campionatelor Rusiei, de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA).
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a primit permisiunea de a concura marţi seara în programul scurt, în urma unei hotărâri a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care a fost de acord cu decizia RUSADA de a ridica suspendarea provizorie dictată împotriva patinatoarei.
Foto: (c) Aleksandra Szmigiel / REUTERS
Dacă Valieva s-ar fi clasat pe unul dintre primele trei locuri în concursul feminin, ceremonia de decernare a medaliilor nu ar fi avut loc în timpul actualelor Jocuri Olimpice, ci ar fi fost amânată până la încheierea competiţiei din China, aşa cum s-a întâmplat şi cu ceremonia concursului pe echipe, din 7 februarie.
Eşecul teribil al Kamilei Valieva le va permite primelor trei clasate să-şi primească medaliile.
Clasamentul:
1. Anna Şcerbakova (Comitetul Olimpic Rus) 255,95 puncte
2. Aleksandra Trusova (Comitetul Olimpic Rus) 251,73
3. Kaori Sakamoto (Japonia) 233,13
4. Kamila Valieva (Comitetul Olimpic Rus) 224,09
5. Wakaba Higuchi (Japonia) 214,44
6. You Young (Coreea de Sud) 213,09
7. Alysa Liu (SUA) 208,95
8. Loena Hendrickx (Belgia) 206,79
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Mbappe, autorul unei duble, a adus o ultimă victorie lui Real Madrid în acest sezon din La Liga
Starul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble, a oferit o ultimă victorie în acest sezon echipei Real Madrid, care s-a impus cu scorul de 2-0 în fața lui Real Sociedad, sâmbătă pe propriul teren, într-un meci din etapa a 38-a a campionatului de fotbal al Spaniei, ultima a sezonului, informează AFP. Într-un meci
Fotbal: Victorie pentru Genoa în ultima etapă din Serie A
Genoa, echipa patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, s-a impus cu scorul de 3-1 pe terenul lui Bologna, sâmbătă, într-un meci din etapa a 38-a și ultima a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. Golurile oaspeților au fost înscrise de Vitinha (min.17) și Venturino (min.26, 43), în timp ce gazdele
Tenis: Novak Djokovic a câștigat turneul de la Geneva (ATP), al 100-lea titlu din carieră
Tenismanul sârb Novak Djokovic a câștigat al 100-lea titlu din cariera sa, impunându-se sâmbătă în finala turneului ATP pe zgură de la Geneva (Elveția), dotat cu premii totale în valoare de 596.035 de euro, în fața polonezului Hubert Hurkacz în trei seturi, 5-7, 7-6 (7/2), 7-6 (7/2), după peste trei ore de joc, informea
Fotbal: Alexandru Maxim a marcat un gol pentru Gaziantep, în Turcia
Mijlocașul român Alexandru Maxim a marcat un gol pentru Gaziantep FK în meciul terminat la egalitate, 2-2, cu Kasimpașa, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 37-a, penultima, a primei ligi de fotbal din Turcia. Maxim a deschis scorul din penalty (24), după care senegalezul Badou Ndiaye (45+5), a majorat diferența
Fotbal: PSG a cucerit Cupa Franței pentru al doilea an la rând
Paris Saint-Germain a cucerit Cupa Franței la fotbal pentru al doilea an la rând, după ce a învins-o pe Stade Reims cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, în finala desfășurată pe Stade de France din Saint-Denis. Bradley Barcola a reușit dubla (16, 19), ambele goluri marcate din pasele lui Desire Doue, după care a furni
Atletism: Alin Firfirică, medaliat cu argint la disc, în reuniunea de la Zagreb
Atletul român Alin Alexandru Firfirică a obținut medalia de argint în proba de aruncare a discului, sâmbătă, la cea de-a 75-a ediție a Memorialului Boris Hanzekovic, desfășurată la Zahreb. Victoria a revenit slovenului Kristjan Ceh, cu 72,34 metri, urmat de Firfirică, 64,80 metri, și de cehul Marek Barta, 63,08 metri.
Hochei: SUA și Elveția vor juca finala Campionatului Mondial 2025
Echipele Statelor Unite și Elveției vor juca finala Campionatului Mondial masculin de hochei pe gheață, după ce s-au impus fără probleme în semifinalele desfășurate sâmbătă la Stockholm (Suedia). Echipa SUA, care fără starurile din NHL nu a câștigat titlul mondial din 1933 și nu a jucat finala din 1950, a dispus în penu
Fotbal: VfB Stuttgart a câștigat fără emoții Cupa Germaniei
VfB Stuttgart a câștigat fără emoții Cupa Germaniei la fotbal după ce a învins formația de liga a treia Arminia Bielefeld cu scorul de 4-2 (3-0), sâmbătă seara, în finala găzduită de Olympiastadion din Berlin, transmit agențiile internaționale de presă. Șvabii au obținut trofeul pentru a patra oară, după cele din 1954,
Rugby: Bordeaux-Begles a cucerit în premieră Cupa Campionilor
Echipa franceză Union Bordeaux-Begles a cucerit Cupa Campionilor la rugby, sâmbătă, după ce a învins în finală echipa engleză Northampton Saints, cu scorul de 28-20 (20-20), pe Principality Stadium din Cardiff, transmite AFP. Echipa din Hexagon a obținut primul său trofeu de la crearea sa, în 2006. Pentru
Fotbal feminin: Arsenal a câștigat pentru a doua oară Liga Campionilor
Arsenal Londra a câștigat pentru a doua oară Liga Campionilor la fotbal feminin, după ce a învins-o pe deținătoarea trofeului, FC Barcelona, cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în finala disputată pe Stadionul ''Jose Alvalade'' din Lisabona. Londonezele au obținut trofeul la 18 ani de la primul lor triumf.
Sărituri în apă: Nicoleta-Angelica Muscalu, locul 6 în proba de platformă la Europene
Sportiva română Nicoleta-Angelica Muscalu s-a clasat pe locul al șaselea în finala probei de platformă (10 metri), sâmbătă, la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru seniori de la Antalya (Turcia). Muscalu, care a fost a opta în calificări (244,10 puncte), a fost notată cu 274,30 puncte. Ioana-Andreea C&a
Canotaj: Șapte echipaje românești s-au calificat în finalele pentru medalii la Europenele Under-19
Șapte echipaje românești s-au calificat, sâmbătă, în finalele A din cadrul Campionatelor Europene de canotaj Under-19, de la Kruszwica (Polonia). La dublu rame feminin, Teodora Lehaci și Denisa Mihaela Vasilică s-au calificat în Finala A după ce au câștigat seria. În proba masculină de patru r
Rugby: Echipa engleză Bath a câștigat Cupa Challenge
Echipa engleză Bath Rugby a câștigat Cupa Challenge, după ce a învins formația franceză Lyon Olympique Universitaire cu scorul de 37-12, în finala desfășurată vineri seara pe Principality Stadium din Cardiff. Bath a obținut al doilea său trofeu în această competiție, după cel din 2008. Lyon a condus &icir
Ciclism: Danezul Kasper Asgreen, învingător în etapa a 14-a a Turului Italiei; Del Toro rămâne lider la general
Ciclistul danez Kasper Asgreen (EF Education) a câștigat, en solitaire, cea de-a 14-a etapă a Turului a Italiei, sâmbătă între Treviso și Nova Gorica (Slovenia), marcată de un final haotic după o cădere masivă, în timp ce mexicanul Isaac del Toro (UAE Team Emirates) se menține lider la general, informează AFP. Asgreen a
VIDEO/Fotbal: Suporterii lui Real Madrid au adus un omagiu 'legendelor' Modric și Ancelotti
Suporterii echipei de fotbal Real Madrid au adus, sâmbătă, un vibrant omagiu 'legendelor' lor, Luka Modric și Carlo Ancelotti, care vor părăsi clubul madrilen cu care au câștigat totul, cu ocazia ultimului meci al sezonului din La Liga cu Real Sociedad, informează AFP. 'Mulțumim legendă', de o parte, 'Mulțumim C