Tenis: Clasamentul ATP - Nicio schimbare în top 10
Nicio schimbare nu s-a petrecut faţă de săptămâna trecută în primele zece poziţii ale clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dat publicităţii luni.
Sârbul Novak Djokovic se menţine în frunte, cu un avans mai mare de 1.200 de puncte faţă de rusul Daniil Medvedev, în timp ce pe poziţia a treia se află în continuare germanul Alexander Zverev, la alte circa 1.700 de puncte.
Djokovic, care este anunţat la turneul de la Dubai (21-26 februarie), ar putea fi detronat de Medvedev pe 28 februarie, însă pentru aceasta trebuie îndeplinite mai multe condiţii.
Norvegianul Casper Ruud îşi păstrează locul 8 după titlul obţinut la Buenos Aires, canadianul Felix Auger-Aliassime se menţine pe 9, în urma câştigării turneului de la Rotterdam, iar americanul Reilly Opelka, învingător la Dallas, a urcat trei locuri şi se află pe locul 20.
Marius Copil rămâne în continuare cel mai bun jucător român la simplu, menţinându-se pe locul 270.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 10.875 puncte
2 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 9.635
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 7.865
4 (4). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 7.355
5 (5). Rafael Nadal (Spania) 6.875
6 (6). Matteo Berrettini (Italia) 5.018
7 (7). Andrei Rublev (Rusia) 4.700
8 (8). Casper Ruud (Norvegia) 4.065
9 (9). Felix Auger-Aliassime (Canada) 4.018
10 (10). Jannik Sinner (Italia) 3.429
.........................................................
270 (270). Marius Copil 202
313 (313). Filip Cristian Jianu 159
416 (417). Nicholas David Ionel 95
538 (538). Bogdan Ionuţ Apostol 60
559 (604). Cezar Creţu 56
622 (629). Nicolae Frunză 44
649 (648). Ştefan Paloşi 42
662 (661). Alexandru Jecan 40
...
Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Mate Pavic (Croaţia) 9.785 puncte
2 (2). Nikola Mektic (Croaţia) 9.510
3 (3). Joe Salisbury (Marea Britanie) 9.440
4 (4). Rajeev Ram (SUA) 9.213
5 (5). Nicolas Mahut (Franţa) 7.520
6 (6). Horacio Zeballos (Argentina) 7.440
7 (7). Marcel Granollers (Spania) 7.283
8 (9). Filip Polasek (Slovacia) 6.770
9 (8). Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6.500
10 (10). John Peers (Australia) 5.525
...........................................................
18 (18). Horia Tecău 4.320
216 (219). Victor Vlad Cornea 384
297 (298). Florin Mergea 233
376 (381). Alexandru Jecan 170
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nicolae Stanciu și Alex Ioniță II au marcat în Cupa Chinei
Fotbaliștii români Nicolae Stanciu și Alexandru Ioniță II au marcat pentru echipele lor și au pus umărul, marți, la calificarea în sferturile de finală ale Cupei Chinei la fotbal. Stanciu a deschis scorul pentru Dalian Yingbo (9), în meciul din deplasare cu Henan Songshan Longmen, pe care a învins-o pe 6-5 la loviturile
Fotbal: Real Madrid reevaluează cazul Rodri (presă)
Clubul Real Madrid reevaluează cazul lui Rodri, fotbalistul lui Manchester City, care a impresionat în victoria Spaniei la Cupa Mondială 2026, scrie site-ul eurosport.fr. Viitorul lui Rodri este mai incert ca niciodată. Deși Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, exclusese transferul mijlocașului de la Manchester City în t
Ciclism: Remco Evenepoel a încheiat victorios în etapa a 16-a a Turului Franței
Ciclistul belgian Remco Evenepoel (Red Bull - Bora - Hansgrohe) a câștigat marți etapa a 16-a a Turului Franței, un contratimp de 26,1 kilometri între Evian și Thonon-les-Bains, înregistrând cel mai bun timp în fața slovenului Tadej Pogacar (UAE Emirates), purtătorul tricoului galben, și a danezului Mattias Skjelmose (Lidl-Trek), transmi
Fotbal: Arbitrul englez Anthony Taylor, prezent la CM 2026, și-a anunțat retragerea din activitate
Arbitrul englez Anthony Taylor, prezent la Cupa Mondială de fotbal 2026, și-a anunțat retragerea cu efect imediat, subliniind impactul presiunii 'intense' asociate acestui rol, informează marți BBC. Taylor, în vârstă de 47 de ani, a avut o carieră de 20 de ani, cuprinzând 831 de meciuri, ultimul dintre acestea fiind v
Fotbal: Francezul Manu Kone, între tristețe și mândrie după prima sa Cupă Mondială
'Să văd dezamăgirea din ochii voștri îmi frânge inima', a declarat fotbalistul francez Manu Kone, la o săptămână după ce 'les Bleus' au fost eliminați de Spania în semifinalele Cupei Mondiale 2026, relatează L'Equipe. Prețios pentru linia de mijloc a Franței, la primul său turneu final, Manu Kone a p
Fotbal: Cristian Chivu i-a arătat mare încredere lui Nicolo Barella încă din prima zi
Antrenorul Cristian Chivu i-a arătat mare încredere lui Nicolo Barella încă din prima zi, a dezvăluit mijlocașul lui Inter Milano într-un interviu pentru La Gazzetta dello Sport, la câteva zile după ce echipa a început pregătirile pentru noul sezon, scrie site-ul Football Italia. Nerazzurrii au realizat eventul pe
Fotbal: 'Serie A ocupă un loc special în inima mea', a spus Radu Drăgușin
'Serie A ocupă un loc special în inima mea', a declarat fotbalistul român Radu Drăgușin, care s-a transferat recent de la Tottenham Hotspur la Fiorentina, relatează site-ul TuttoMercatoWeb. 'Impresiile sunt foarte pozitive, băieții m-au primit foarte bine. Deoarece îi cunoșteam deja pe mulți dintre ei și vorbeam l
Fotbal: Kevin Keegan, omagiat de clubul SV Hamburg și de Alex Ferguson
Jucătorii și antrenorii echipei germane de fotbal SV Hamburg au ținut marți un moment de reculegere în cantonamentul de dinaintea sezonului, desfășurat la Langenfeld (Austria), în memoria legendelor clubului Kevin Keegan și Uwe Seeler, relatează DPA. Fost selecționer și vedetă a Angliei, Keegan, care a jucat pentru Hamburg în
Fotbal - Argentina: Messi a sosit la Rosario pentru o vacanță în familie
Căpitanul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a sosit marți în țara sa pentru a se odihni alături de familie în orașul său natal, Rosario, după ce a pierdut duminică finala Cupei Mondiale 2026 în fața Spaniei, au confirmat pentru AFP surse din cadrul autorităților provinciale. Legenda fotbalului argentinian a sos
Fotbal: Portarul Emiliano Martinez își pune întrebări în privința viitorului său la naționala Argentinei
Portarul naționalei de fotbal a Argentinei, Emiliano 'Dibu' Martinez, se întreabă dacă 'este momentul să facă un pas în spate' după înfrângerea suferită duminică în fața Spaniei în finala Cupei Mondiale, într-un mesaj postat marți pe contul său de Instagram, relatează AFP. 'Am visat
Fotbal: Belgianul Amadou Onana, accidentat la CM 2026, va fi indisponibil nouă luni
Amadou Onana, mijlocașul belgian al echipei engleze de fotbal Aston Villa, a fost operat marți, la Lyon, pentru o ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la genunchiul drept și va lipsi de pe teren timp de nouă luni, potrivit unor surse medicale, informează AFP. Jucătorul în vârstă de 24 de ani, care a mai evoluat pentr
Fotbal: Courtois își va prezenta platforma sa de investiții la WFS din Madrid
Portarul echipei Real Madrid și al echipei naționale a Belgiei, Thibaut Courtois, își va prezenta platforma de investiții la a zecea ediție a World Football Summit (WFS), una dintre cele mai importante conferințe internaționale din industria fotbalului, care va avea loc pe 15 și 16 septembrie la La Nave din Madrid, transmite EFE. Așa cum
Fotbal: Șase țări, în frunte cu Spania, deținătoarea trofeului, sunt deja calificate la Cupa Mondială din 2030
Șase țări, în frunte cu Spania, deținătoarea trofeului, sunt deja calificate la viitoarea ediție a Cupei Mondiale de fotbal, care va avea loc în 2030, informează L'Equipe. Spania, împreună cu Maroc și Portugalia au asigurată prezența la turneul final în calitate de țări organizatoare ale Mondialului programa
Fotbal: Fostul internațional Alan Shearer a adus un omagiu fostului său prieten Kevin Keegan
Fostul internațional Alan Shearer a adus un omagiu fostului său prieten și erou Kevin Keegan după moartea acestuia la vârsta de 75 de ani, relatează DPA. Keegan a fost la conducerea băncii tehnice a echipei Newcastle atunci când gruparea de pe St. James' Park a plătit o sumă record de 15 milioane de lire pentru obținerea semnăt
Fotbal: Barcelona îl prezintă miercuri pe germanul Adeyemi
Joan Laporta, președintele Barcelonei, a confirmat la sosirea sa de la New York, unde a urmărit finala Cupei Mondiale, în care Spania a învins Argentina (1-0), că mijlocașul german Karim Adeyemi, cel mai recent transfer, va fi prezentat oficial miercuri, scrie EFE. ''Se va întâmpla mâine'', a spus Laporta succint,














