JO 2022: Temperaturile la Beijing vor fi scăzute, dar va fi mai puţin frig decât la PyeongChang (FIS)
Vremea nu va fi la fel de rece pe durata Jocurilor Olimpice de la Beijing (4-20 februarie) ca în 2018 la PyeongChang (Coreea de Sud), unde vânturile siberiene au perturbat activitatea sportivilor, dar va rămâne rece, a anunţat Federaţia internaţională de schi (FIS).
"Temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod normal în Europa centrală, iar previziunile meteo indică o vreme rece, dar stabilă", a precizat purtătoarea de cuvânt a FIS, Jenny Wiedeke, citată de AFP.
Temperaturile în situl de la Yanqing (schi alpin), unde aerul este în mod special mai rece, se situează în jurul valorii de -16 grade, conform serviciului meteo oficial al Jocurilor.
"Suntem foarte departe de condiţiile meteo schimbătoare de la Vancouver (2010) sau Soci (2014), unde am avut diferenţe mari de temperaturi între înaltul pârtiei şi partea de finiş", a spus Yann Amice, meteorolog şi fost consultant al echipelor Franţei pentru JO de iarnă.
În situl de la Zhangjiakou (schi de fond, biatlon, snowboard, schi artistic, sărituri cu schiurile), mercurul coboară ziua la -16 grade, iar pe alocuri la -25 grade.
În privinţa zăpezii, condiţiile de ninsoare se anunţă reduse în situl pentru schi alpin, care va folosi tunurile de zăpadă artificială.
Pentru ceremonia de deschidere, prevăzută vineri la Beijing, în faimosul stadion "Cuib de pasăre" inaugurat pentru JO de vară din 2008, temperatura se va situa în jurul valorii de -6 grade.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruștei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Misiune dificilă pentru Gabriela Ruse în primul tur la US Open
Jucătoarea română Gabriela Ruse va avea o misiune dificilă în primul tur al probei de simplu feminin de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem din circuitul profesionist de tenis, urmând să o înfrunte pe americanca Jessica Pegula, favorita numărul 3, conform tragerii la sorți care a avut loc la Flushing Meadows (New York).
Fotbal: Mamadou Sarr, primul transfer al lui Real Sociedad pentru sezonul 2026-2027
Fundașul internațional senegalez Mamadou Sarr a devenit, vineri, oficial primul transfer al echipei Real Sociedad, sub formă de împrumut, pentru sezonul 2026-2027, informează EFE. Gruparea din LaLiga EA Sports (prima ligă spaniolă) a anunțat oficial sosirea fundașului central african, împrumutat pentru un sezon de la clubul englez
Fotbal: Portarul argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez semnează cu Chelsea Londra
Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a ajuns la un acord pentru transferul portarului argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez de la rivala Aston Villa, în schimbul sumei de 7,5 milioane de lire sterline (8,75 milioane euro), anunță mass-media britanică, citată de DPA. Martinez, în vârstă de 33 de ani, vine pe
Fotbal: Rodri, aclamat la debutul său pe Spotify Camp Nou
Internaționalul spaniol Rodrigo Hernandez ''Rodri'', desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada, și-a făcut debutul oficial pentru Barcelona, joi, în cursul meciului câștigat cu 2-0 de echipa blaugrana în fața lui Athletic Bilbao, pe stadionul Spotify Camp Nou, într-un meci din L
Fotbal: UEFA a solicitat autorizația de a-l cita pe fratele ginerelui președintelui Donald Tump
UEFA s-a adresat joi unei instanțe federale din Manhattan pentru a solicita autorizația de a-l cita pe omul de afaceri Joshua Kushner, fratele ginerelui președintelui american Donald Trump, și fondul de investiții al acestuia, Thrive Capital, pentru a obține documente legate de proiectul comercial eșuat al FIFA de privatizare a unora dintre drepturile sale comerciale
Fotbal feminin: Campioana mondială Jenni Hermoso revine la Atletico Madrid, la vârsta de 36 de ani
Campioana mondială spaniolă la fotbal Jenni Hermoso, în vârstă de 36 de ani, a semnat, joi, un contract valabil un sezon cu Atletico Madrid, clubul unde s-a format ca jucătoare, pentru ceea ce se anunță a fi ultima provocare a carierei sale, relatează AFP. ''Bine ai revenit acasă, Jenni!'', a scris Atletico pe contu
Tenis: Au fost stabiliți semifinaliștii turneului ATP de la Winston Salem
Jucătorul peruan de tenis Ignacio Buse s-a calificat joi în semifinalele turneului ATP 250 de la Winston Salem (Statele Unite), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, la capătul unei meci câștigat în trei seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 6-2, în fața argentinianului Juan Manuel Cerundolo. Buse (22 ani), favoritul numărul t
Tenis: Elise Mertens, calificată în semifinalele turneului de la Monterrey (WTA)
Belgianca Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în semifinalele turneului feminin de tenis de la Monterrey (Mexic), de categoria WTA 500, dotat cu premii totale de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o în două seturi, 6-1, 6-4, pe ucraineanca Iulia Starodubțeva. Mertens, aflată pe locul 24 în clasamentul mon
Fotbal: FC Barcelona, la a doua victorie consecutivă în campionatul Spaniei
Echipa FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a obținut a doua sa victorie consecutivă în noua ediție din LaLiga, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației Athletic Bilbao, într-un meci disputat joi seară. Catalanii au deschis scorul în minutul 37, prin brazilianul Raphinha, care a fo
Fotbal: MLS - Inter Miami, în pană de rezultate, s-a despărțit de antrenorul Guillermo Hoyos
Inter Miami, echipa starului argentinian Lionel Messi, a anunțat, joi, despărțirea de antrenorul Guillermo Hoyos, în contextul în care clubul traversează o perioadă dificilă în liga nord-americană de fotbal (MLS), fără nicio victorie în ultimele cinci meciuri, informează AFP. Antrenorul argentinian va fi înlocuit
Atletism: Două noi recorduri mondiale stabilite la reuniunea de la Zurich, în Liga de Diamant
Spectatorii prezenți joi seară în tribunele stadionului Letzigrund din Zurich au avut parte de o seară fantastică în prima etapă din acest sezon a circuitului atletic Diamond League (Liga de Diamant), marcată de stabilirea a două noi recorduri mondiale, informează AFP. Americanca Masai Russell, campioana olimpică en titre la 100 m
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în semifinale la Augsburg (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului challenger de la Augsburg (Germania), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe germanul Marvin Moeller, cu 6-4, 6-3. Crețu (25 ani, 289 ATP), al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 33 de minute în fața lui Moeller (27
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean, calificat în Finala A la canoe-1 pe 200 metri la Mondiale
Sportivul român Ilie Sprîncean s-a calificat în Finala A a probei masculine de canoe simplu pe 200 de metri, joi, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia), după ce s-a clasat pe locul al treilea în prima semifinală. Sprîncean a fost cronometrat cu timpul de 43 sec 05/100, fiind devansat de ru
Fotbal: PAOK și Glasgow Rangers, eliminate din Conference League, dar au reprezentante Gibraltar și Andorra
Echipe precum PAOK Salonic și Glasgow Rangers au fost eliminate din competiția de fotbal Conference League, în schimb Gibraltar (Lincoln Red Imps) și Andorra (Inter Club d'Escaldes), aceasta în premieră, vor avea reprezentante în faza principală, în urma rezultatelor din manșa secundă a play-off-ului. Freiburg, fina
Fotbal: Tragere la sorți dificilă în Liga Campionilor pentru PSG, FC Barcelona și Manchester City
Paris Saint-Germain, deținătoarea trofeului, va avea adversare dificile în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, conform tragerii la sorți efectuate, joi seara,la Grimaldi Forum din Monte Carlo, transmite Reuters. PSG le va întâlni pe FC Barcelona, Manchester City, AS Roma, Aston Villa, Galatasaray, Villarreal, Slova














