Rugby: Avem o naţională tânără, dar cu o voinţă puternică, spune internaţionalul român Marius Antonescu
Internaţionalul român Marius Antonescu, component al echipei franceze de rugby Bourg-en-Bresse, spune că naţionala României este pregătită pentru anul competiţional 2022, an la finele căruia "Stejarii" ar putea obţine biletele pentru Cupa Mondială din Franţa din 2023.
Într-un scurt interviu pentru site-ul rugbyeurope.eu, cu o săptămână înainte de primul meci din Rugby Europe Championship (REC) 2022, de sâmbătă, de la Bucureşti, contra Rusiei, Antonescu spune că prima reprezentativă a tricolorilor este "una tânără, dar cu o voinţă puternică".
"Avem o echipă tânără, dar cu o voinţă puternică iar asta s-a văzut anul trecut în meciurile din REC, chiar dacă am debutat cu o înfrângere în deplasare contra Rusiei. S-a văzut asta în meciurile care au urmat, ne-am îmbunătăţit atât forma fizică, dar şi tehnica. Meciul-test contra Argentinei din iulie a fost unul bun pentru noi, chiar dacă am pierdut, pentru că a arătat tuturor că putem concura cu unele dintre echipele de top. Întotdeauna am avut jucători buni în România, dar uneori ne-au lipsit îndrumarea şi sfaturile adecvate, iar aceste lucruri sunt acum oferite de echipa de pe banca tehnică (antrenori Andy Robinson, Steve Scott şi Sosene Anesi). Ei ne cer să fim mai rapizi, mai fizici şi mai precişi. Am fost puţin îngrijorat după 2019 pentru că mulţi jucători s-au retras. A fost o schimbare de generaţie şi ne-eu lipsit jucătorii cu experienţă. Cu toate acestea, am reuşit să găsim mijloacele pentru a depăşi toate obstacolele şi să ajungem unde suntem acum'', a spus Antonescu (29 ani), jucător de linia a doua.
El a apreciat faptul că Federaţia Română de Rugby (FRR) a adus la naţională antrenori care au ştiut să construiască o echipă competitivă şi ambiţioasă.
''Este o mare satisfacţie să faci parte din această echipă, să o vezi cum progresează de la meci la meci. Antrenorii sunt foarte buni în a folosi avantajele şi punctele noastre forte. În prezent, ne concentrăm pe mişcarea în moluri şi antrenamentele fizice. Avem încredere în noi şi asta ne ajută să fim din ce în ce mai buni", a arătat internaţionalul român.
El a subliniat că obiectivul final este accederea la CM 2023 din Franţa.
''Ştim că va fi dificil, dar este un obiectiv realizabil. Vrem să începem anul cu o victorie împotriva Rusiei, având în vedere rezultatul de anul trecut când ne-a învins. Rusia este unul dintre adversarii noştri direcţi pentru calificarea la Cupa Mondială, aşa că va veni cu cea mai bună echipă a sa şi va încerca să obţină un rezultat bun. Depinde de noi să-i oprim şi să ne apropiem de obiectivul nostru. Vom avea trei meciuri acasă anul acesta în REC şi ştim că şi alte naţionale vor veni în România hotărâte să câştige. Totuşi, vom juca mereu la victorie şi suntem cu toţii încântaţi să avem şansa de a ne reprezenta din nou ţara", a spus Antonescu.
În REC 2022, România va disputa pe teren propriu meciurile contra Rusiei (5 februarie), Portugaliei (12 februarie) şi cu Georgia (12 martie), iar în deplasare cu Spania (27 februarie) şi Olanda (19 martie).
Anul trecut, la Soci, Rusia a învins România cu 18-13.
''Stejarii" ocupă în prezent locul 15 în ierarhia internaţională, ruşii fiind pe poziţia 25. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu
VIDEO Fotbal: Atanas Trică a înscris pentru AEK Larnaca, în Cipru
Atacantul român Atanas Trică a marcat un gol pentru AEL Larnaca, în victoria cu 4-1 cu Karmiotissa, vineri, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Ciprului. Trică, intrat pe teren în min. 64, a închis tabela în min. 90+2. Celelalte goluri ale gazdelor au fost însc
Hochei: România, învinsă de Estonia în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 4-1 (0-0, 1-1, 3-0), vineri seara, la Tallinn (Estonia), în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Szilard Rokaly a marcat golul tricolorilor, iar pentru gazde au punctat Nikita Puzakov (2) și David Timofejev (2). În
JOT 2026: Înotătorul Luca Marinescu, clasat pe 7 la 200 m liber
Înotătorul român Luca Marinescu s-a clasat pe locul 7 în finala probei masculine de 200 m liber, vineri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). Marinescu a fost cronometrat cu timpul de 1 min 53 sec 42/100, în condițiile în care medaliatul cu bronz a fost mai rapid cu circa patru secunde.
Fotbal: Mbappe, Tchouameni, Konate și Thuram revin în lotul Franței pentru meciurile din Liga Națiunilor
Căpitanul Kylian Mbappe, mijlocașul Aurelien Tchouameni și fundașul Ibrahima Konate, toți refăcuți după accidentări, alături de atacantul Marcus Thuram, au revenit în echipa națională a Franței, conform lotului anunțat vineri de selecționerul Zinedine Zidane, în timp ce atacantul Pablo Pagis este la prima sa convocare din carieră, scrie AFP.
Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)
Discuțiile privind prelungirea contractului lui Ousmane Dembele cu clubul de fotbal Paris Saint-Germain până în 2030 sunt într-un stadiu avansat, deși nu s-a ajuns încă la un acord oficial, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată negocierilor. 'Discuțiile dintre clubul parizian și atacantul francez sunt extre
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente
Fotbal: 'Harry Kane este un jucător extraordinar', spune selecționerul Angliei, Thomas Tuchel
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, i-a adus laude generoase lui Harry Kane, descriindu-l drept un jucător 'extraordinar', în timp ce căpitanul naționalei 'Three Lions' se pregătește să devină fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria țării sale, la scurt timp după ce a câștigat Balonul de Aur, scrie DPA.
Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, și-a prezentat vineri lotul pentru a marca începutul unei noi etape, care debutează cu următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, în urma anunțului privind retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional, scrie AFP. Calificată deja în sferturile de finală, programate pent
Fotbal: Trei debutanți în lotul Spaniei pentru meciurile cu Cehia și Anglia, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, a convocat trei jucători noi pentru următoarele meciuri ale echipei 'La Roja' în Liga Națiunilor, împotriva Angliei și a Cehiei, scrie, vineri, AFP. Fundașul Jacobo Ramon (Como), portarul echipei Real Betis Sevilla, Alvaro Valles, și coechipierul său, mijlocaș
Fotbal: Marocanul Achraf Hakimi, menajat de PSG înaintea ferestrei internaționale
Fundașul dreapta Achraf Hakimi a fost lăsat în repaus pentru meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa sâmbătă în Ligue 1, împotriva formației Troyes, urmând ca luni să se alăture naționalei Marocului, a anunțat, vineri, clubul parizian de fotbal, citat de AFP. 'De comun acord cu antrenorul și con
Fotbal: Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la golul etapei din Conference League
Golul marcat de căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, în meciul câștigat cu Egnatia (2-0), joi seara, a fost nominalizat de UEFA pe site-ul său pentru titlul de cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției Conference League. Bancu a marcat cu un șut de la circa 25 de metri, al doilea gol al campioa







