Tenis: Finalele turneului Australian Open se vor desfăşura cu spectatori în proporţie de 80% din capacitate
Organizatorii turneului de tenis Australian Open au primit aprobarea ca finalele programate în weekend la Melbourne să se desfăşoare cu arenele deschise publicului la capacitate de 80%, transmite DPA.
Primul Grand Slam al anului a început iniţial cu o capacitate de 50%, înainte de a se ajunge la 65%, iar vineri s-a luat decizia ca la finale numărul de spectatori să ajungă la 80% din capacitatea arenelor.
Prima finală, la simplu feminin, le va opune sâmbătă pe australianca Ashleigh Barty, nr. 1 mondial, şi americanca Danielle Collins (30 WTA).
Martin Pakula, ministrul pentru marile evenimente şi sport din guvernul statului Victoria, a anunţat pe Twitter că, luând în considerare cererea Tennis Australia de a mări numărul biletelor pentru finale, capacitatea arenelor a fost crescută la 80%.
Barty se va bucura astfel de o mai largă susţinere în tentativa de a aduce ţării sale primul titlu la Australian Open după 1978.
În finala masculină, programată duminică, se vor înfrunta Rafael Nadal şi învingătorul din semifinala Daniil Medvedev - Stefanos Tsitsipas.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Tenis: Ashleigh Barty, calificată în premieră în finala turneului Australian Open
Tenis: Danielle Collins, adversara australiencei Ashleigh Barty în finala turneului Australian Open
Tenis: Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului Australian Open
Tenis: Rusul Daniil Medvedev va fi adversarul lui Rafael Nadal, în finala turneului Australian Open
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Fostul internațional brazilian Marcelo și-a anunțat retragerea din activitate
Fundașul brazilian Marcelo, care a petrecut 16 ani la clubul Real Madrid, și-a anunțat, joi, retragerea din fotbal, transmite Reuters. Marcelo a jucat la Real din 2007 până în 2022 și a cucerit cu clubul madrilen 25 de trofee, inclusiv cinci Ligi ale Campionilor și șase titluri în LaLiga, două Cupe ale Spaniei, cinci Supercup
Olimpice: Italia este pregătită, a afirmat președintele CIO cu un an înaintea JO 2026
'Italia este pregătită, Italia este pregătită să scrie un nou capitol din marea sa istorie olimpică', a afirmat președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi la Milano, cu exact un an înaintea startului Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina (6-22 februarie 2016), informează AFP.
Fotbal: Neymar susține că este fericit la Santos
Atacantul brazilian Neymar, care miercuri a disputat primele sale 45 de minute după revenirea la clubul Santos, a afirmat că este fericit cu fotbalul pe care l-a arătat după mai multe luni, dar a afirmat că nu crede că va rezista atât de mult sau că va putea alerga atât de mult, informează EFE. Fostul jucător al Barcelonei și al lui Paris Saint-Ger
Fotbal: România, în grupă cu Spania și Kosovo, în preliminariile Campionatului European Under-21 din 2027
Selecționata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru și San Marino, în preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027, potrivit tragerii la sorți efectuate joi, la Nyon. România, Spania și Finlanda sunt calificate și la turneul final de anul acesta, din Slovacia.
Rusia dorește să participe cu imn și drapel național la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026
Kremlinul a precizat miercuri că speră ca Rusia să participe cu simbolurile sale naționale, imnul și drapelul, la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc în 2026 în Italia, la Milano-Cortina, informează EFE. 'Vom continua contactele cu Comitetul Internațional Olimpic (CIO) pentru a apăra interesele sportivilor noștri și ale echipei noastre
Tenis: Taylor Fritz a debutat cu dreptul la Dallas (ATP )
Tenismanul american Taylor Fritz, principalul favorit, a debutat cu dreptul în turneul ATP 500 de la Dallas (Texas), dotat cu premii totale de 2,76 milioane de dolari, prin victoria cu 6-4, 6-2 reușită în fața francezului Arthur Rinderknech, într-un meci din prima rundă. Fritz, care a jucat finala în 2016, îl va întâln
Tenis: Victor Cornea s-a calificat în sferturile probei de dublu la Lille (challenger)
Perechea româno-spaniolă Victor Cornea/Sergio Martos Gornes s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Lille (Franța), dotat cu premii totale de 181.250 de dolari, miercuri seara, după ce a întrecut cuplul Dan Added (Franța)/Vasil Kirkov (SUA), cu 6-4, 4-6, 10-5. Cornea și partener
Fotbal: Real Madrid s-a calificat în semifinalele Cupei Spaniei
Echipa Real Madrid s-a calificat în semifinalele Cupei Spaniei la fotbal, după ce s-a impus la limită, cu scorul de 3-2, pe terenul 'vecinei' Leganes, într-un meci disputat miercuri seara. Fără vedetele Kylian Mbappe și Jude Bellingham, Real a condus cu 2-0 după 25 de minute de joc, grație golurilor lui Luka Modric (18) și Endrick (25), &ic
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă la Salonic, s-a calificat în play-off-ul EuroCup
U-BT Cluj-Napoca s-a calificat în play-off-ul competiției masculine de baschet EuroCup, miercuri seara, după ce a învins în deplasare echipa greacă Aris Midea Salonic, cu scorul de 89-74 (21-23, 32-19, 19-13, 17-19), în ultimul său meci din Grupa B. ''U'' era obligată să câștige acest meci pentru a
Baschet masculin: CSM Oradea a câștigat în Estonia, dar a ratat calificarea în sferturile FIBA Europe Cup
CSM CSU Oradea a învins categoric în deplasare cu formația estoniană BC Kalev/Cramo, cu 94-66 (23-22, 32-13, 22-13, 17-18), miercuri seara, în Grupa M a competiției masculine de baschet FIBA Europe Cup, dar a ratat calificarea în sferturile de finală. Vicecampioana României avea nevoie de o victorie în Eston
Tenis: Elena Rîbakina, principala favorită, în sferturi de finală la Abu Dhabi (WTA)
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina (5 WTA, principala favorită) s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari, după ce a trecut în optimi, în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-4, de Katie Volynets (SUA, 68 WTA). R&ic
MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin și-a fracturată o mână și un picior în timpul testelor de la Sepang
Pilotul spaniol Jorge Martin, campionul mondial en titre din MotoGP, a suferit fracturi la mâna dreaptă și la piciorul stâng după căzăturile suferite miercuri, în prima zi a testelor care se desfășoară la Sepang (Malaezia), urmând să revină în Spania pentru a fi operat, informează EFE. Martin a suferit cele două a
Fotbal: Contractul lui Harry Kane cu Bayern include o clauză de reziliere (presă)
Atacantul englez Harry Kane are o clauză de reziliere în contractul său cu clubul german de fotbal Bayern Munchen care expiră în vara lui 2027, conform revistei Bild de miercuri, citată de DPA. Conform sursei, Bayern a acceptat o asemenea clauză pentru căpitanul Angliei care a fost transferat în 2023 pentru 100 de milioane de
Futsal: Victorie cu emoții pentru România, cu Cipru, în preliminariile EURO 2026
Naționala României a învins cu emoții echipa Ciprului, cu scorul de 3-2 (1-0), miercuri, la Nicosia, în Grupa 1 a preliminariilor Campionatului European de futsal - EURO 2026. Tricolorii au condus cu 3-0 la un moment dat, dar au încasat trei goluri în decurs de un minut și jumătate, gazdele restabilind egalitatea
Fotbal: Manchester City a cheltuit în acest mercato mai mult decât campionatele Spaniei, Germaniei și Franței
Echipa Manchester City, campioana en titre a Angliei, care traversează o perioadă mai puțin fastă pe plan sportiv, a investit aproape 260 de milioane de euro în recrutarea de jucători în acest mercato, sumă mai mare decât cele cheltuite de trei dintre cele mai puternice campionate de fotbal din Europa, cele ale Spaniei, Germaniei și Franței, informe