Tenis: Simona Halep s-a calificat fără probleme în turul al treilea la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat fără emoţii în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia cu 6-2, 6-0, joi, la Melbourne.
Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, a obţinut o victorie clară, în doar 66 de minute.
Fostul lider mondial, care anul trecut a atins sferturile la Melbourne, a avut o evoluţie remarcabilă, în faţa unei jucătoare de forţă, a rezistat foarte bine în raliuri lungi şi a fost inspirată.
Halep a început excelent şi a condus cu 3-0 în primul set, pe care l-a câştigat în cele din urmă cu 6-2. Actul secund a fost fără istoric, jucătoarea sud-americană având o singură şansă (ratată) de a obţine un ghem.
Simona Halep a fost net superioară la serviciu, Haddad Maia (25 ani, 83 WTA) nereuşind să îşi creeze nicio minge de break.
Sursa foto: Morgan Sette / REUTERS
Halep a încheiat cu 15 mingi direct câştigătoare, iar Haddad Maia a avut doar 5. La erori neforţate, Halep, finalistă la Australian Open în 2018, a totalizat 12, în timp ce brazilianca a avut 22.
Halep şi Haddad Maia s-au întâlnit până acum o singură dată, în 2017, în turul al doilea la Wimbledon, românca impunându-se cu 7-5, 6-3.
Românca şi-a asigurat un cec de 221.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe Danka Kovinic (Muntenegru), care a dispus de Emma Răducanu cu 6-4, 4-6, 6-3.
Halep şi Kovinic (27 ani, 98 WTA) au avut o singură confruntare, în 2016, în sferturile turneului WTA de la Bucureşti, câştigată cu 6-4, 6-2 de Simona, care îşi adjudeca ulterior titlul (6-0, 6-0 în finala cu Anastasija Sevastova).
Halep este a doua româncă ajunsă în turul al treilea la Australian Open în acest an, după Sorana Cîrstea, care a dispus joi de Kristina Kucova (Slovacia), cu 6-2, 6-4.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Alexandru Maxim a marcat un gol pentru Gaziantep, în Turcia
Mijlocașul român Alexandru Maxim a marcat un gol pentru Gaziantep FK în meciul terminat la egalitate, 2-2, cu Kasimpașa, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 37-a, penultima, a primei ligi de fotbal din Turcia. Maxim a deschis scorul din penalty (24), după care senegalezul Badou Ndiaye (45+5), a majorat diferența
Fotbal: PSG a cucerit Cupa Franței pentru al doilea an la rând
Paris Saint-Germain a cucerit Cupa Franței la fotbal pentru al doilea an la rând, după ce a învins-o pe Stade Reims cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, în finala desfășurată pe Stade de France din Saint-Denis. Bradley Barcola a reușit dubla (16, 19), ambele goluri marcate din pasele lui Desire Doue, după care a furni
Atletism: Alin Firfirică, medaliat cu argint la disc, în reuniunea de la Zagreb
Atletul român Alin Alexandru Firfirică a obținut medalia de argint în proba de aruncare a discului, sâmbătă, la cea de-a 75-a ediție a Memorialului Boris Hanzekovic, desfășurată la Zahreb. Victoria a revenit slovenului Kristjan Ceh, cu 72,34 metri, urmat de Firfirică, 64,80 metri, și de cehul Marek Barta, 63,08 metri.
Hochei: SUA și Elveția vor juca finala Campionatului Mondial 2025
Echipele Statelor Unite și Elveției vor juca finala Campionatului Mondial masculin de hochei pe gheață, după ce s-au impus fără probleme în semifinalele desfășurate sâmbătă la Stockholm (Suedia). Echipa SUA, care fără starurile din NHL nu a câștigat titlul mondial din 1933 și nu a jucat finala din 1950, a dispus în penu
Fotbal: VfB Stuttgart a câștigat fără emoții Cupa Germaniei
VfB Stuttgart a câștigat fără emoții Cupa Germaniei la fotbal după ce a învins formația de liga a treia Arminia Bielefeld cu scorul de 4-2 (3-0), sâmbătă seara, în finala găzduită de Olympiastadion din Berlin, transmit agențiile internaționale de presă. Șvabii au obținut trofeul pentru a patra oară, după cele din 1954,
Rugby: Bordeaux-Begles a cucerit în premieră Cupa Campionilor
Echipa franceză Union Bordeaux-Begles a cucerit Cupa Campionilor la rugby, sâmbătă, după ce a învins în finală echipa engleză Northampton Saints, cu scorul de 28-20 (20-20), pe Principality Stadium din Cardiff, transmite AFP. Echipa din Hexagon a obținut primul său trofeu de la crearea sa, în 2006. Pentru
Fotbal feminin: Arsenal a câștigat pentru a doua oară Liga Campionilor
Arsenal Londra a câștigat pentru a doua oară Liga Campionilor la fotbal feminin, după ce a învins-o pe deținătoarea trofeului, FC Barcelona, cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în finala disputată pe Stadionul ''Jose Alvalade'' din Lisabona. Londonezele au obținut trofeul la 18 ani de la primul lor triumf.
Sărituri în apă: Nicoleta-Angelica Muscalu, locul 6 în proba de platformă la Europene
Sportiva română Nicoleta-Angelica Muscalu s-a clasat pe locul al șaselea în finala probei de platformă (10 metri), sâmbătă, la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru seniori de la Antalya (Turcia). Muscalu, care a fost a opta în calificări (244,10 puncte), a fost notată cu 274,30 puncte. Ioana-Andreea C&a
Canotaj: Șapte echipaje românești s-au calificat în finalele pentru medalii la Europenele Under-19
Șapte echipaje românești s-au calificat, sâmbătă, în finalele A din cadrul Campionatelor Europene de canotaj Under-19, de la Kruszwica (Polonia). La dublu rame feminin, Teodora Lehaci și Denisa Mihaela Vasilică s-au calificat în Finala A după ce au câștigat seria. În proba masculină de patru r
Rugby: Echipa engleză Bath a câștigat Cupa Challenge
Echipa engleză Bath Rugby a câștigat Cupa Challenge, după ce a învins formația franceză Lyon Olympique Universitaire cu scorul de 37-12, în finala desfășurată vineri seara pe Principality Stadium din Cardiff. Bath a obținut al doilea său trofeu în această competiție, după cel din 2008. Lyon a condus &icir
Ciclism: Danezul Kasper Asgreen, învingător în etapa a 14-a a Turului Italiei; Del Toro rămâne lider la general
Ciclistul danez Kasper Asgreen (EF Education) a câștigat, en solitaire, cea de-a 14-a etapă a Turului a Italiei, sâmbătă între Treviso și Nova Gorica (Slovenia), marcată de un final haotic după o cădere masivă, în timp ce mexicanul Isaac del Toro (UAE Team Emirates) se menține lider la general, informează AFP. Asgreen a
VIDEO/Fotbal: Suporterii lui Real Madrid au adus un omagiu 'legendelor' Modric și Ancelotti
Suporterii echipei de fotbal Real Madrid au adus, sâmbătă, un vibrant omagiu 'legendelor' lor, Luka Modric și Carlo Ancelotti, care vor părăsi clubul madrilen cu care au câștigat totul, cu ocazia ultimului meci al sezonului din La Liga cu Real Sociedad, informează AFP. 'Mulțumim legendă', de o parte, 'Mulțumim C
Tenis: Italianul Flavio Cobolli a câștigat turneul de la Hamburg (ATP)
Italianul Flavio Cobolli (35 ATP) a câștigat, sâmbătă, turneul de tenis ATP 500 de la Hamburg, dotat cu premii totale de 2.158.560 de euro, întrecându-l în finală în două seturi, 6-2, 6-4, pe rusul Andrei Rublev, numărul 17 mondial, informează AFP. La 23 de ani, Cobolli și-a trecut în cont al doilea ti
Tenis: Jaqueline Cristian a pierdut finala turneului de la Rabat (WTA)
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2, sâmbătă, în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute. Cristian, care a co
Fotbal: Egipteanul Mohamed Salah, desemnat cel mai bun jucător al sezonului în Premier League
Egipteanul Mohamed Salah, atacantul echipei FC Liverpool, a fost ales, sâmbătă, cel mai bun jucător al sezonului în Premier League pentru a doua oară în carieră, informează AFP. Premiul pentru jucătorul sezonului este decernat în urma unui vot la care participă publicul și un grup de experți. Internaționalul egiptean a