Tenis: Expulzarea lui Novak Djokovic din Australia, în vizorul presei internaţionale
Australia încă nu consumase, luni dimineaţă, afacerea Novak Djokovic, aflată pe prima pagină a marilor cotidiane, la fel ca şi în Serbia, unde jurnalele au denunţat o "decizie ruşinoasă", relatează AFP.
După deznodământul afacerii Novak Djokovic, duminică, Openul Australiei a debutat luni, dar în Australia, la fel ca în restul lumii, cele două săptămâni de bătălie juridică între liderul mondial şi guvern ţin în continuare capul de afiş.
La Melbourne şi în restul Australiei se aduce la cunoştinţă că afacerea a fost tratată de manieră dezastruoasă de către guvern, chiar patetic.
"Novak Djokovic, Tennis Australia, guvernul federal, guvernul statului Victoria au pierdut cu toţii din prestigiu", a scris jurnalistul Greg Baum de la cotidianul The Age.
Reputaţia Australiei, a statului Victoria, a oraşului Melbourne şi a turneului Australian Open au fost victime colaterale ale afacerii. Jurnalul din Melbourne îl afişează în continuare pe sârb pe prima pagină, titrând "Ghem, set şi meci: Djoker out".
Federaţia Australiană de Tenis (Tennis Australia) este şi ea în vizorul presei şi, în special, a trimisului special al publicaţiei The Guardian, Emma Kemp. "Tennis Australia are dat nişte răspunsuri în afara scurtului său comunicat (publicat duminică). Craig Tiley, aflat în căutarea unei breşe, pentru a primit un jucător nevaccinat, urmărind al 21-ea său trofeu de Mare Şlem, l-a făcut pe Djokovic mai important decât turneul pe care îl conduce".
În Statele Unite, afacerea este tratată mai mult din punct de vedere sportiv, conform New York Times. "Un moment de cotitură pentru un campion?", se întreabă publicaţia.
În Serbia, afacerea Djokovic este, aşa cum era firesc, în atenţia tuturor cotidianelor şi a site-urilor. "Nole" este aşteptat să aterizeze la Belgrad şi periplul întoarcerii sale este relatat în detaliu de presa sârbă, care nu conteneşte cu cuvintele dure la adresa Australiei.
"Novak expulzat ca şi cum ar fi un criminal", a titrat Informer, principalul cotidian din Serbia. "Australienii l-au scuipat, l-au umilit şi hărţuit pe Novak Djokovic timp de 12 zile, iar în final l-au expulzat din ţară şi acum, dintr-o dată, schimbă tonul!".
Publicaţia Kurir denunţă, la rândul ei, "o decizie ruşinoasă" şi "11 zile de detenţie şi hărţuire mediatică".
Novak Djokovic a aterizat în zorii zilei de luni la Dubai, după ce a fost expulzat din Australia, în urma anulării vizei sale de către autorităţile din această ţară.
Djokovic trebuia să fie capul de afiş al zilei inaugurale a Openului Australiei, luni, la Melbourne, însă sârbul, nevaccinat împotriva Covid-19, nu îşi va apăra titlul după ce Curtea Federală din Australia a respins apelul său împotriva anulării vizei, ceea ce a condus la expulzarea sa din "Ţara Cangurilor".
Jucătorul sârb plecat de la Melbourne împreună cu antrenorii săi, fără să se ştie care va fi destinaţia sa finală.
Această plecare fără glorie, în momentul în care spera să lupte pentru al zecelea său trofeu de campion la Australian Open şi al 21-lea titlu din Mare Şlem din carieră, sinonim cu un record, este epilogul unei telenovele de unsprezece zile, în care s-au amestecat politica şi diplomaţia, pe fondul opoziţiei faţă de vaccinarea anti-Covid.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu
VIDEO Fotbal: Atanas Trică a înscris pentru AEK Larnaca, în Cipru
Atacantul român Atanas Trică a marcat un gol pentru AEL Larnaca, în victoria cu 4-1 cu Karmiotissa, vineri, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Ciprului. Trică, intrat pe teren în min. 64, a închis tabela în min. 90+2. Celelalte goluri ale gazdelor au fost însc
Hochei: România, învinsă de Estonia în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 4-1 (0-0, 1-1, 3-0), vineri seara, la Tallinn (Estonia), în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Szilard Rokaly a marcat golul tricolorilor, iar pentru gazde au punctat Nikita Puzakov (2) și David Timofejev (2). În
JOT 2026: Înotătorul Luca Marinescu, clasat pe 7 la 200 m liber
Înotătorul român Luca Marinescu s-a clasat pe locul 7 în finala probei masculine de 200 m liber, vineri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). Marinescu a fost cronometrat cu timpul de 1 min 53 sec 42/100, în condițiile în care medaliatul cu bronz a fost mai rapid cu circa patru secunde.
Fotbal: Mbappe, Tchouameni, Konate și Thuram revin în lotul Franței pentru meciurile din Liga Națiunilor
Căpitanul Kylian Mbappe, mijlocașul Aurelien Tchouameni și fundașul Ibrahima Konate, toți refăcuți după accidentări, alături de atacantul Marcus Thuram, au revenit în echipa națională a Franței, conform lotului anunțat vineri de selecționerul Zinedine Zidane, în timp ce atacantul Pablo Pagis este la prima sa convocare din carieră, scrie AFP.
Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)
Discuțiile privind prelungirea contractului lui Ousmane Dembele cu clubul de fotbal Paris Saint-Germain până în 2030 sunt într-un stadiu avansat, deși nu s-a ajuns încă la un acord oficial, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată negocierilor. 'Discuțiile dintre clubul parizian și atacantul francez sunt extre
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente
Fotbal: 'Harry Kane este un jucător extraordinar', spune selecționerul Angliei, Thomas Tuchel
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, i-a adus laude generoase lui Harry Kane, descriindu-l drept un jucător 'extraordinar', în timp ce căpitanul naționalei 'Three Lions' se pregătește să devină fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria țării sale, la scurt timp după ce a câștigat Balonul de Aur, scrie DPA.
Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, și-a prezentat vineri lotul pentru a marca începutul unei noi etape, care debutează cu următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, în urma anunțului privind retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional, scrie AFP. Calificată deja în sferturile de finală, programate pent
Fotbal: Trei debutanți în lotul Spaniei pentru meciurile cu Cehia și Anglia, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, a convocat trei jucători noi pentru următoarele meciuri ale echipei 'La Roja' în Liga Națiunilor, împotriva Angliei și a Cehiei, scrie, vineri, AFP. Fundașul Jacobo Ramon (Como), portarul echipei Real Betis Sevilla, Alvaro Valles, și coechipierul său, mijlocaș
Fotbal: Marocanul Achraf Hakimi, menajat de PSG înaintea ferestrei internaționale
Fundașul dreapta Achraf Hakimi a fost lăsat în repaus pentru meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa sâmbătă în Ligue 1, împotriva formației Troyes, urmând ca luni să se alăture naționalei Marocului, a anunțat, vineri, clubul parizian de fotbal, citat de AFP. 'De comun acord cu antrenorul și con
Fotbal: Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la golul etapei din Conference League
Golul marcat de căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, în meciul câștigat cu Egnatia (2-0), joi seara, a fost nominalizat de UEFA pe site-ul său pentru titlul de cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției Conference League. Bancu a marcat cu un șut de la circa 25 de metri, al doilea gol al campioa







