Auto - F1: Fernando Alonso, operat pentru îndepărtarea plăcilor de titan fixate pe maxilar
Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea plăcilor de titan care i-au fost fixate pe maxilar, după un accident în care a fost implicat în luna februarie a anului trecut, informează Reuters.
Alonso, aflat în prezent sub contract cu echipa Alpine, şi-a fracturat maxilarul după o coliziune cu o maşină, în timp se plimba cu bicicleta pe un drum aflat în apropierea locuinţei sale din Elveţia, în februarie.
Pilotul iberic anunţase încă de la jumătatea lunii trecute că va fi supus unei operaţii pentru îndepărtarea plăcilor respective, iar în weekend a confirmat că a efectuat intevenţia chirurgicală în cursul săptămânii precedente.
Fernando Alonso a spus recent că trebuie să se pregătească mai bine pentru noua campanie decât în 2021, când a revenit în Marele Circ după o pauză de doi ani.
"Accidentul din luna februarie, cu bicicleta, nu a ajutat. Trebuie să mergem la testele de iarnă cu un program bun, fizic, dar şi în maşină. Trebuie să mă pregătesc puţin mai bine decât anul trecut", a declarat el.
Fernando Alonso, în vârstă de 40 ani, va fi cel mai experimentat pilot de pe grila de start în 2022, după retragerea finlandezului Kimi Raikkonen.
Spaniolul a reuşit o singură clasare pe podium în recent încheiatul Campionat Mondial de Formula 1, terminând pe locul al treilea în Marele Premiu al Qatarului. El a ocupat poziţia a zecea în clasamentul general al piloţilor.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Adversare dificile pentru Universitatea Craiova în Conference League
Universitatea Craiova va avea o serie de adversare dificile, precum FC Copenhaga, Brighton sau Getafe, în faza principală a competiției de fotbal Conference League, conform tragerii la sorți efectuate vineri la Monte Carlo. Universitatea va juca acasă cu FC Copenhaga, cu Getafe și cu Egnatia, campioana Albaniei. Campioana Româ
Atletismul trebuie să rămână sportul olimpic numărul unu, afirmă Sebastian Coe, președintele World Athletics
Președintele Federației internaționale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe, a declarat că este foarte optimist în ceea ce privește viitorul atletismului, afirmând că acesta trebuie să-și mențină statutul de sport olimpic numărul unu, informează agenția Xinhua. 'Există doar două sporturi cu adevărat globale, unul este fotbalul ș
Tenis: Misiune dificilă pentru Gabriela Ruse în primul tur la US Open
Jucătoarea română Gabriela Ruse va avea o misiune dificilă în primul tur al probei de simplu feminin de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem din circuitul profesionist de tenis, urmând să o înfrunte pe americanca Jessica Pegula, favorita numărul 3, conform tragerii la sorți care a avut loc la Flushing Meadows (New York).
Fotbal: Mamadou Sarr, primul transfer al lui Real Sociedad pentru sezonul 2026-2027
Fundașul internațional senegalez Mamadou Sarr a devenit, vineri, oficial primul transfer al echipei Real Sociedad, sub formă de împrumut, pentru sezonul 2026-2027, informează EFE. Gruparea din LaLiga EA Sports (prima ligă spaniolă) a anunțat oficial sosirea fundașului central african, împrumutat pentru un sezon de la clubul englez
Fotbal: Vor fi opt meciuri foarte dificile, a declarat Chivu după tragerea la sorți a Ligii Campionilor
Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, se așteaptă la ''opt meciuri foarte dificile'' în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce și-a aflat viitoarele adversare în urma tragerii la sorți care a avut loc joi seară la Monte Carlo. Inter va juca în prima etapă din Champions League 2026-20
Fotbal: Portarul argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez semnează cu Chelsea Londra
Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a ajuns la un acord pentru transferul portarului argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez de la rivala Aston Villa, în schimbul sumei de 7,5 milioane de lire sterline (8,75 milioane euro), anunță mass-media britanică, citată de DPA. Martinez, în vârstă de 33 de ani, vine pe
Fotbal: Rodri, aclamat la debutul său pe Spotify Camp Nou
Internaționalul spaniol Rodrigo Hernandez ''Rodri'', desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada, și-a făcut debutul oficial pentru Barcelona, joi, în cursul meciului câștigat cu 2-0 de echipa blaugrana în fața lui Athletic Bilbao, pe stadionul Spotify Camp Nou, într-un meci din L
Fotbal: UEFA a solicitat autorizația de a-l cita pe fratele ginerelui președintelui Donald Tump
UEFA s-a adresat joi unei instanțe federale din Manhattan pentru a solicita autorizația de a-l cita pe omul de afaceri Joshua Kushner, fratele ginerelui președintelui american Donald Trump, și fondul de investiții al acestuia, Thrive Capital, pentru a obține documente legate de proiectul comercial eșuat al FIFA de privatizare a unora dintre drepturile sale comerciale
Fotbal feminin: Campioana mondială Jenni Hermoso revine la Atletico Madrid, la vârsta de 36 de ani
Campioana mondială spaniolă la fotbal Jenni Hermoso, în vârstă de 36 de ani, a semnat, joi, un contract valabil un sezon cu Atletico Madrid, clubul unde s-a format ca jucătoare, pentru ceea ce se anunță a fi ultima provocare a carierei sale, relatează AFP. ''Bine ai revenit acasă, Jenni!'', a scris Atletico pe contu
Tenis: Au fost stabiliți semifinaliștii turneului ATP de la Winston Salem
Jucătorul peruan de tenis Ignacio Buse s-a calificat joi în semifinalele turneului ATP 250 de la Winston Salem (Statele Unite), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, la capătul unei meci câștigat în trei seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 6-2, în fața argentinianului Juan Manuel Cerundolo. Buse (22 ani), favoritul numărul t
Tenis: Elise Mertens, calificată în semifinalele turneului de la Monterrey (WTA)
Belgianca Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în semifinalele turneului feminin de tenis de la Monterrey (Mexic), de categoria WTA 500, dotat cu premii totale de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o în două seturi, 6-1, 6-4, pe ucraineanca Iulia Starodubțeva. Mertens, aflată pe locul 24 în clasamentul mon
Fotbal: FC Barcelona, la a doua victorie consecutivă în campionatul Spaniei
Echipa FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a obținut a doua sa victorie consecutivă în noua ediție din LaLiga, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației Athletic Bilbao, într-un meci disputat joi seară. Catalanii au deschis scorul în minutul 37, prin brazilianul Raphinha, care a fo
Fotbal: MLS - Inter Miami, în pană de rezultate, s-a despărțit de antrenorul Guillermo Hoyos
Inter Miami, echipa starului argentinian Lionel Messi, a anunțat, joi, despărțirea de antrenorul Guillermo Hoyos, în contextul în care clubul traversează o perioadă dificilă în liga nord-americană de fotbal (MLS), fără nicio victorie în ultimele cinci meciuri, informează AFP. Antrenorul argentinian va fi înlocuit
Atletism: Două noi recorduri mondiale stabilite la reuniunea de la Zurich, în Liga de Diamant
Spectatorii prezenți joi seară în tribunele stadionului Letzigrund din Zurich au avut parte de o seară fantastică în prima etapă din acest sezon a circuitului atletic Diamond League (Liga de Diamant), marcată de stabilirea a două noi recorduri mondiale, informează AFP. Americanca Masai Russell, campioana olimpică en titre la 100 m
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în semifinale la Augsburg (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului challenger de la Augsburg (Germania), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe germanul Marvin Moeller, cu 6-4, 6-3. Crețu (25 ani, 289 ATP), al cincilea favorit, s-a impus după o oră și 33 de minute în fața lui Moeller (27














