Moto: Raliul Dakar 2022 - Van Beveren revine la conducerea cursei cu două etape înainte de final

Francezul Adrien Van Beveren (Yamaha) a revenit în fotoliul de lider al clasamentului general al Raliului Dakar 2022, la categoria moto, cu două zile înainte de încheierea acestei curse, după etapa a 10-a desfăşurată miercuri şi câştigată de australianul Toby Price (KTM).
Van Beveren, triplu câştigător al Enduropale, cea mai puternică competiţie de acest gen din Europa, dar care nu a câştigat niciodată Raliul Dakar, are acum un avans de 4 min 15 sec faţă de ocupantul locului secund, chilianul Pablo Quintanilla (Honda), în timp ce pe poziţia a treia se află britanicul Sam Sunderland (Gas Gas), la 5 min 59 sec.
Toby Price s-a impus în etapa de miercuri, derulată între Wadi Ad Dawasir şi Bisha, pe distanţa de 759 km, dintre care 375 km cronometraţi, cu timpul de cu timpul de 3 h 05 min 32 sec.
El a fost urmat la 2 min 09 sec de argentinianul Luciano Benavides (Husqvarna) şi la 3 min 31 sec de spaniolul Joan Barreda Bort (Honda). Adrien Van Beveren a ocupat poziţia a patra, la 3 min 35 sec.
Etapa a fost marcată de mari erori de navigaţie şi de abandonul campionului en titre, argentinianul Kevin Benavides (KTM), din cauza unei probleme mecanice, în timp ce fostul lider al clasamentului general, austriacul Matthias Walkner (KTM), a trecut linia de sosire cu o întârziere de peste 15 minute.
Penultima etapă, cu startul şi sosirea la Bisha, programată joi pe distanţa de 501 km (din care 346 km cronometraţi), va fi fără îndoială decisivă pentru stabilirea învingătorului, în condiţiile în care ultima specială de vineri este cea mai scurtă de la actuala ediţie a Raliului Dakar (164 km).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Chelsea a câștigat Conference League, după 4-1 în finala cu Betis Sevilla
Echipa engleză de fotbal Chelsea a cucerit trofeul Conference League, după ce a învins-o pe Betis Sevilla cu scorul de 4-1 (0-1), miercuri seara, în finala desfășurată la Wroclaw (Polonia). Conduși la pauză cu 1-0, prin golul marcat de Abdessamad Ezzalzouli (9), londonezii au făcut o repriză secundă excelentă, înscriind de pa
Fotbal: Autoritățile britanice au prelungit mandatul de reținere a autorului accidentului de la parada echipei Liverpool
Autoritățile britanice au prelungit mandatul de reținere a șoferului care a condus un autovehicul în mulțimea care sărbătorea în stradă câștigarea titlului de către echipa engleză de fotbal Liverpool, potrivit DPA.
Tenis: Jaqueline Cristian o va întâlni pe Iga Swiatek în turul al treilea la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, miercuri seara, în runda a treia a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, în care o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, campioana en titre. Jaqueline Cristian (26 ani, 60 WTA), finalistă sâmbătă la turneul WTA 250 de la Rabat, a învins-o
Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al doilea al probei feminine de dublu la Roland Garros
Perechea româno-belgiană Irina Begu/Yanina Wickmayer s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu la turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, miercuri, după ce a învins cuplul Kimberly Birrell (Australia)/Harriet Dart (Marea Britanie), cu 7-6 (7/5), 3-6, 6-2. Begu (34 ani) și Wickmay
Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în turul 3 la Roland Garros; Casper Ruud, eliminat
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (2 ATP), deținătorul trofeului, s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, în timp ce norvegianul Casper Ruud (8 ATP), dublu finalist pe zgura pariziană (2022, 2023), a fost eliminat. Alcaraz, al doilea favorit, s-a impus &icir
Alejandro Blanco, reales în fruntea Comitetului Olimpic Spaniol
Alejandro Blanco a fost reales, miercuri, în funcția de președinte al Comitetului Olimpic Spaniol (COE), pentru al șaselea mandat consecutiv, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, în care a obținut 157 de voturi din 165 exprimate, scrie EFE. 'Am parcurs un drum lung, dar cel mai important lucru este ceea ce ne așteap
Suedeza Petra Soerling, realeasă președintă a Federației Internaționale de Tenis de Masă
Suedeza Petra Soerling, membră a CIO din Suedia, a fost realeasă președintă a Federației Internaționale de Tenis de Masă (ITTF), într-un vot organizat, marți, la Doha, al cărui rezultat a fost contestat de adversarul ei, qatarianul Khalil al-Mohannadi, scrie EFE. Soerling a primit 104 voturi, cu două mai multe decât contracandidatu
Tenis: Serena Williams, onorată cu Premiul Prințesa de Asturia pentru sport
Fosta mare jucătoare americană Serena Williams a fost onorată cu Premiul Prințesa de Asturia pentru sport pentru cariera sa ''stelară'', au anunțat organizatorii spanioli, miercuri, citați de AP. Williams (43 ani) a obținut în carieră 73 de titluri la simplu, dintre care 23 de Mare Șlem. Serena a câștigat Premiul La
Fotbal: Șoferul care a intrat în mulțime la parada lui Liverpool, bănuit că ar fi consumat droguri
Șoferul arestat după ce a intrat în mulțime cu un automobil, luni, la parada echipei engleze de fotbal FC Liverpool este bănuit de 'tentativă de ucidere' și de ''conducere sub influența drogurilor', a anunțat, marți, poliția engleză, în timp ce cele 11 persoane sunt în continuare spitalizate în 'stare stabilă', info
Fotbal: Bayern Munchen a făcut o nouă ofertă pentru a-l păstra pe Leroy Sane
Echipa de fotbal Bayern Munchen este pregătită să își ajusteze oferta de contract pentru Leroy Sane și să mărească salariul de bază al extremei germane, reducând în același timp bonusurile de obiectiv, a relatat ziarul Sport Bild de marți. După ce și-a schimbat recent agentul, jucătorul în vârstă de 29 de ani a re
Rafael Nadal participă la turneul de golf 'The Battle of Stars' cu scopuri caritabile
Campionul spaniol de tenis Rafael Nadal va concura în ''The Batttle of Stars'', un turneu de golf prevăzut între 11 și 13 iunie, cu scop caritabil de susținere a luptei împotriva sclerozei multiple și a sclerozei laterale amiotrofică, care va fi organizat la Mallorca, scrie EFE. Nadal, 38 ani, cu 22 de titluri
Fotbal: Instanța decide joi continuarea sau nulitatea procesului în cazul Maradona, după recuzarea unui judecător
Tribunalul argentinian care anchetează cauzele morții fostului idol al fotbalului argentinian Diego Armando Maradona a amânat pentru joi o decizie de continuare sau eventuala nulitate a procesului, după scandalul care a dus, marți, la recuzarea unuia din cei judecători, bănuit că ar fi colaborat la pregătirea unui documentar în această speță, relatează AF
Fotbal: Messi se asociază cu Luis Suarez pentru a fonda un club cu vocații de formare
Atacantul uruguayan Luis Suarez a anunțat, marți, că Lionel Messi, prietenul său dintotdeauna și coechipierul său la clubul Inter Miami din Major League Soccer, se va alătura proiectului său în Uruguay, un club sportiv specializat în formare și care va evolua la categoriile de tineret și în a patra divizie a campionatului local de fotbal, informează
Tenis: 'Veteranul' Gael Monfils, calificat în turul secund la Roland Garros, după o victorie în cinci seturi
Tenismanul francez Gael Monfils (42 ATP) s-a calificat în runda a doua a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, după o victorie în cinci seturi în fața bolivianului Hugo Dellien (90 ATP), cu 4-6, 3-6, 6-1, 7-6 (7/4), 6-1. Monfils (38 ani) le-a dat emoții spectatorilor de pe terenul Philippe-Chatrier încă din primul
Fotbal: Lamine Yamal și-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2031 (club)
Tânăra speranță a fotbalului spaniol Lamine Yamal, în vârstă de 17 ani, care a încheiat un sezon spectaculos în care și-a confirmat imensul potențial, și-a prelungit, marți, contractul cu FC Barcelona până în 2031, a anunțat clubul catalan, citat de AFP. 'FC Barcelona și Lamine Yamal au ajuns la un