Fotbal: Clubul Inter Milano, vizat de o anchetă privind posibile fraude contabile

Clubul italian de fotbal Inter Milano, la care evoluează şi portarul român Ionuţ Radu, a anunţat, marţi, că este vizat de o ''anchetă preliminară'' privind posibile fraude contabile legate de transferurile de jucători, în timp ce Juventus Torino se află deja în colimatorul justiţiei pentru suspiciuni similare, informează AFP.
Inter, campioana en titre a Italiei, a precizat că "a furnizat documentaţia solicitată privind cedarea anumitor jucători în sezoanele 2017/2018 şi 2018/2019'' la cererea Parchetului din Milano, care a dispus percheziţii la sediul clubului.
În cadrul acestei "anchete preliminare", parchetul doreşte să "verifice regularitatea evidenţelor contabile privind veniturile'' obţinute din aceste vânzări, a explicat Inter, asigurând că "bilanţurile clubului sunt întocmite în respectul principiilor contabile cele mai riguroase".
În afara birourilor de la Inter, brigada financiară a poliţiei italiene a recuperat documente de la sediul Ligii italiene de fotbal, precum şi de la cele situate la Milano, a indicat parchetul din Milano, care a deschis această anchetă preliminară pentru "comunicări frauduloase".
Conform agenţiei italiene ANSA, valoarea globală a câştigurilor la care face referire justiţia se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro în cei doi ani vizaţi şi s-ar referi la vânzarea a zece jucători.
Aceste percheziţii survin la mai puţin de o lună după cele care au vizat-o pe Juventus, bănuită că ar fi comunicat informaţii false investitorilor şi că ar fi produs facturi pentru tranzacţii inexistente, conform Parchetului din Torino.
Verificările în cazul clubului "bianconero" se referă la venituri de aproximativ 282 de milioane de euro, iar preşedintele Andrea Agnelli şi alţi oficiali sunt şi ei vizaţi.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Paradă preconizată duminică pe Champs-Elysees în cazul unei victorii a lui PSG în Liga Campionilor
O paradă va fi organizată, duminică, pe bulevardul Champs-Elysees în cazul unei victorii a echipei Paris Saint-Germain în finala Ligii Campionilor la fotbal, sâmbătă seară, cu Inter Milano la Munchen, a anunțat, miercuri, o sursă din cadrul primăriei pariziene, citată de AFP. Champs-Elysees va fi, de asemenea, închis circulației sâ
Tenis: Sabalenka s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, miercuri, după ce a dispus de elvețianca Jil Teichmann (97 WTA), cu 6-3, 6-1. Sabalenka, triplă campioană de Mare Șlem, la Australian Open (2023, 2024) și US Open (2024), nu depășit niciodată semifinalele pe zgur
Fotbal: Câștigarea Conference League, 'un punct de plecare' pentru Chelsea, consideră antrenorul Enzo Maresca
Cucerirea trofeului Conference League poate fi 'un punct de plecare' pentru tânăra echipă de fotbal Chelsea pe care o antrenează, a afirmat Enzo Maresca după
Fotbal: Lionel Messi și Luis Suarez au reușit duble pentru Inter Miami în MLS
Argentinianul Lionel Messi și uruguayanul au marcat duble pentru Inter Miami, care a învins-o pe Impact Montreal cu scorul de 4-2, miercuri, pe teren propriu, într-un meci din liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), transmite AFP. Messi (37 de ani) a deschis scorul în min. 27, după care l-a servit pe Suarez (68), atacantul uruguaya
Fotbal: Chelsea a câștigat Conference League, după 4-1 în finala cu Betis Sevilla
Echipa engleză de fotbal Chelsea a cucerit trofeul Conference League, după ce a învins-o pe Betis Sevilla cu scorul de 4-1 (0-1), miercuri seara, în finala desfășurată la Wroclaw (Polonia). Conduși la pauză cu 1-0, prin golul marcat de Abdessamad Ezzalzouli (9), londonezii au făcut o repriză secundă excelentă, înscriind de pa
Fotbal: Autoritățile britanice au prelungit mandatul de reținere a autorului accidentului de la parada echipei Liverpool
Autoritățile britanice au prelungit mandatul de reținere a șoferului care a condus un autovehicul în mulțimea care sărbătorea în stradă câștigarea titlului de către echipa engleză de fotbal Liverpool, potrivit DPA.
Tenis: Jaqueline Cristian o va întâlni pe Iga Swiatek în turul al treilea la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, miercuri seara, în runda a treia a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, în care o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, campioana en titre. Jaqueline Cristian (26 ani, 60 WTA), finalistă sâmbătă la turneul WTA 250 de la Rabat, a învins-o
Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al doilea al probei feminine de dublu la Roland Garros
Perechea româno-belgiană Irina Begu/Yanina Wickmayer s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu la turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, miercuri, după ce a învins cuplul Kimberly Birrell (Australia)/Harriet Dart (Marea Britanie), cu 7-6 (7/5), 3-6, 6-2. Begu (34 ani) și Wickmay
Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în turul 3 la Roland Garros; Casper Ruud, eliminat
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (2 ATP), deținătorul trofeului, s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, în timp ce norvegianul Casper Ruud (8 ATP), dublu finalist pe zgura pariziană (2022, 2023), a fost eliminat. Alcaraz, al doilea favorit, s-a impus &icir
Alejandro Blanco, reales în fruntea Comitetului Olimpic Spaniol
Alejandro Blanco a fost reales, miercuri, în funcția de președinte al Comitetului Olimpic Spaniol (COE), pentru al șaselea mandat consecutiv, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, în care a obținut 157 de voturi din 165 exprimate, scrie EFE. 'Am parcurs un drum lung, dar cel mai important lucru este ceea ce ne așteap
Suedeza Petra Soerling, realeasă președintă a Federației Internaționale de Tenis de Masă
Suedeza Petra Soerling, membră a CIO din Suedia, a fost realeasă președintă a Federației Internaționale de Tenis de Masă (ITTF), într-un vot organizat, marți, la Doha, al cărui rezultat a fost contestat de adversarul ei, qatarianul Khalil al-Mohannadi, scrie EFE. Soerling a primit 104 voturi, cu două mai multe decât contracandidatu
Tenis: Serena Williams, onorată cu Premiul Prințesa de Asturia pentru sport
Fosta mare jucătoare americană Serena Williams a fost onorată cu Premiul Prințesa de Asturia pentru sport pentru cariera sa ''stelară'', au anunțat organizatorii spanioli, miercuri, citați de AP. Williams (43 ani) a obținut în carieră 73 de titluri la simplu, dintre care 23 de Mare Șlem. Serena a câștigat Premiul La
Fotbal: Șoferul care a intrat în mulțime la parada lui Liverpool, bănuit că ar fi consumat droguri
Șoferul arestat după ce a intrat în mulțime cu un automobil, luni, la parada echipei engleze de fotbal FC Liverpool este bănuit de 'tentativă de ucidere' și de ''conducere sub influența drogurilor', a anunțat, marți, poliția engleză, în timp ce cele 11 persoane sunt în continuare spitalizate în 'stare stabilă', info
Fotbal: Bayern Munchen a făcut o nouă ofertă pentru a-l păstra pe Leroy Sane
Echipa de fotbal Bayern Munchen este pregătită să își ajusteze oferta de contract pentru Leroy Sane și să mărească salariul de bază al extremei germane, reducând în același timp bonusurile de obiectiv, a relatat ziarul Sport Bild de marți. După ce și-a schimbat recent agentul, jucătorul în vârstă de 29 de ani a re
Rafael Nadal participă la turneul de golf 'The Battle of Stars' cu scopuri caritabile
Campionul spaniol de tenis Rafael Nadal va concura în ''The Batttle of Stars'', un turneu de golf prevăzut între 11 și 13 iunie, cu scop caritabil de susținere a luptei împotriva sclerozei multiple și a sclerozei laterale amiotrofică, care va fi organizat la Mallorca, scrie EFE. Nadal, 38 ani, cu 22 de titluri