JO 2024: Ceremonia de deschidere, în centrul unor negocieri intense
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, care ar putea avea loc pe Sena, continuă să fie în centrul unor negocieri intense între organizatori şi forţele de ordine, scrie AFP.
Nu există nicio îndoială că subiectul va fi discutat la întâlnirea dintre Tony Estanguet, preşedintele Comitetului de organizare a JO de la Paris (COJO), şi reprezentanţii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), sosiţi marţi pentru două zile în capitala Franţei ca să facă un bilanţ al pregătirilor în vederea Jocurilor.
Ceremonia de deschidere ar putea prevedea părăsirea stadionului. Ideea ca delegaţiile să defileze pe ambarcaţiuni pe Sena, cu public pe cheiuri ridică "numeroase întrebări în materie de securitate", a explicat un responsabil al poliţiei pariziene.
Pe de o parte, organizatorii JO şi primăria Parisului, al căror proiect este susţinut de Emmanuel Macron, care doresc să marcheze spiritele cu o "sărbătoare populară", potrivit primarului Anne Hidalgo, reunind cât mai multă lume, "în jur de 2 milioane în proiectul iniţial", aminteşte o sursă apropiată de municipalitatea pariziană.
Pe de altă parte, poliţia pariziană, care se va ocupa de securitatea evenimentului, pledează pentru limitarea publicului, departe de ambiţiile organizatorilor. Două puncte de vedere până acum ireconciliabile.
În urmă cu câteva luni, poliţia pariziană şi-a exprimat rezervele cu ocazia unei întâlniri cu Anne Hidalgo, Tony Estanguet şi Michel Cadot, delegatul interministerial la JO (DIJOP). Poliţia a indicat că doreşte limitarea publicului la 250.000 de persoane.
O estimare care nu a fost deloc pe gustul lui Hidalgo, ce a remarcat că la festivităţile organizate cu ocazia zilei naţionale a Franţei, capitala a primit aproape un milion de oameni.
În urmă cu mai mult de o săptămână, premierul Jean Castex i-a cerut ministrului de Interne propuneri referitoare la securitatea ceremoniei "până la sfârşitul anului".
Din punct de vedere tehnic, cheiurile mai joase, care sunt mai aproape de nivelul Senei, ar putea fi amenajate cu tribune pentru a permite publicului să se aşeze şi să se bucure de ceremonie. O zonă în care ar putea fi instalaţi oficialii şi VIP-urile.
"Problema sunt cheiurile înalte, unde ar putea sta publicul fără bilet. Aici sunt puncte de vedere diferite în legătură cu ce trebuie făcut. Trebuie ca lumea să poată fi controlată. Închipuiţi-vă că un terorist se infiltrează în mulţime, trebuie să putem preveni un astfel de scenariu", a asigurat un responsabil al poliţiei.
Poliţia pledează pentru stabilirea unei zone tampon de mai mult de un metru cincizeci, pentru ca oamenii să nu cadă şi publicul să poată vedea ambarcaţiunile defilând pe Sena. În orice caz, proiectul nu este pus în discuţie, în ciuda rezervelor forţelor de ordine.
"Ştiţi, lucrurile se pot schimba repede: este de ajuns ca Emmanuel Macron să nu fie reales peste patru luni şi ca noul preşedinte să se răzgândească în privinţa acestui subiect", a afirmat o sursă apropiată discuţiilor.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu
VIDEO Fotbal: Atanas Trică a înscris pentru AEK Larnaca, în Cipru
Atacantul român Atanas Trică a marcat un gol pentru AEL Larnaca, în victoria cu 4-1 cu Karmiotissa, vineri, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Ciprului. Trică, intrat pe teren în min. 64, a închis tabela în min. 90+2. Celelalte goluri ale gazdelor au fost însc
Hochei: România, învinsă de Estonia în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 4-1 (0-0, 1-1, 3-0), vineri seara, la Tallinn (Estonia), în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Szilard Rokaly a marcat golul tricolorilor, iar pentru gazde au punctat Nikita Puzakov (2) și David Timofejev (2). În
JOT 2026: Înotătorul Luca Marinescu, clasat pe 7 la 200 m liber
Înotătorul român Luca Marinescu s-a clasat pe locul 7 în finala probei masculine de 200 m liber, vineri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). Marinescu a fost cronometrat cu timpul de 1 min 53 sec 42/100, în condițiile în care medaliatul cu bronz a fost mai rapid cu circa patru secunde.
Fotbal: Mbappe, Tchouameni, Konate și Thuram revin în lotul Franței pentru meciurile din Liga Națiunilor
Căpitanul Kylian Mbappe, mijlocașul Aurelien Tchouameni și fundașul Ibrahima Konate, toți refăcuți după accidentări, alături de atacantul Marcus Thuram, au revenit în echipa națională a Franței, conform lotului anunțat vineri de selecționerul Zinedine Zidane, în timp ce atacantul Pablo Pagis este la prima sa convocare din carieră, scrie AFP.
Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)
Discuțiile privind prelungirea contractului lui Ousmane Dembele cu clubul de fotbal Paris Saint-Germain până în 2030 sunt într-un stadiu avansat, deși nu s-a ajuns încă la un acord oficial, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată negocierilor. 'Discuțiile dintre clubul parizian și atacantul francez sunt extre
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente
Fotbal: 'Harry Kane este un jucător extraordinar', spune selecționerul Angliei, Thomas Tuchel
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, i-a adus laude generoase lui Harry Kane, descriindu-l drept un jucător 'extraordinar', în timp ce căpitanul naționalei 'Three Lions' se pregătește să devină fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria țării sale, la scurt timp după ce a câștigat Balonul de Aur, scrie DPA.
Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, și-a prezentat vineri lotul pentru a marca începutul unei noi etape, care debutează cu următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, în urma anunțului privind retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional, scrie AFP. Calificată deja în sferturile de finală, programate pent
Fotbal: Trei debutanți în lotul Spaniei pentru meciurile cu Cehia și Anglia, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, a convocat trei jucători noi pentru următoarele meciuri ale echipei 'La Roja' în Liga Națiunilor, împotriva Angliei și a Cehiei, scrie, vineri, AFP. Fundașul Jacobo Ramon (Como), portarul echipei Real Betis Sevilla, Alvaro Valles, și coechipierul său, mijlocaș
Fotbal: Marocanul Achraf Hakimi, menajat de PSG înaintea ferestrei internaționale
Fundașul dreapta Achraf Hakimi a fost lăsat în repaus pentru meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa sâmbătă în Ligue 1, împotriva formației Troyes, urmând ca luni să se alăture naționalei Marocului, a anunțat, vineri, clubul parizian de fotbal, citat de AFP. 'De comun acord cu antrenorul și con
Fotbal: Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la golul etapei din Conference League
Golul marcat de căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, în meciul câștigat cu Egnatia (2-0), joi seara, a fost nominalizat de UEFA pe site-ul său pentru titlul de cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției Conference League. Bancu a marcat cu un șut de la circa 25 de metri, al doilea gol al campioa







