Mărăcineanu şi-a îndrumat fiul spre rugby, nu spre fotbal, din cauza violenţelor de pe stadioane
Ministrul Sporturilor din Franta, Roxana Mărăcineanu, a declarat, într-o emisiune a postului RMC, că a preferat să-şi îndrume fiul spre rugby şi nu spre fotbal, scrie eurosport.fr.
"Fiul meu de 5 ani joacă fotbal în fiecare sâmbătă şi vă spun că este extraordinar ceea ce trăim pe un teren în ceea ce priveşte diversitatea, copiii, această relaţie extraordinară cu antrenorii. Dar din cauza numeroaselor incidente care au avut loc pe stadioanele de fotbal din Franţa de la începutul sezonului, am preferat ca el să meargă spre rugby şi nu spre fotbal. E adevărat că de fiecare dată când merg pe stadion ca ministru, îmi spun cu bucurie că mai bine ca mi-am îndrumat copilul mai mult către sportul cu balonul oval decât către fotbal. Şi e păcat", a arătat Mărăcineanu.
După incidentele petrecute duminică seara la meciul Olympique Lyon - Olympique Marseille, Mărăcineanu a spus că nu are încredere în relaţiile pe care cluburile le stabilesc cu grupurile lor de suporteri. ''Aici trebuie să progresăm, pentru că suporterii unui club fac parte din echipa profesionistă şi trebuie luaţi în considerare, inclusiv cu abuzurile lor, în primul rând de către clubul în cauză'', a spus aceasta.
Guvernul Franţei a anunţat marţi că intenţionează modificarea regulamentelor sportive pentru a îmbunătăţi securitatea pe stadioanele de fotbal, după incidentele recente, inclusiv cel de duminică în care Dimitri Payet (Marseille) a fost lovit cu o sticlă de apă în meciul cu Olympique Lyon, transmite EFE.
Ministrul de Interne Gerald Darmanin s-a întâlnit în acest scop cu omologii săi de la justiţie şi sport, Eric Dupond-Moretti şi Roxana Mărăcineanu, şi cu reprezentanţii forurilor conducătoare ale fotbalului francez.
''Trebuie să îmbunătăţim accesul pe stadioane'', a declarat Darmanin după încheierea reuniunii în care s-a stabilit un termen de 15 zile pentru formularea unor propuneri pertinente către prim-ministrul Jean Castex.
Ministrul de Interne a opinat că este necesară accelerarea procesului de decizie care să permită întreruperea unei partide şi precizarea rolului prefecţilor, întrucât este vorba de problemă de ordine publică. Darmanin consideră că este nevoie de schimbarea regulamentelor pentru a permite evacuarea rapidă a ''minorităţii'' care provoacă altercaţii şi care ''contaminează frumuseţea spectacolului''.
Sticla aruncată în capul lui Payet, pe stadionul din Lyon, a dus la întreruperea meciului şi la creşterea indignării din fotbalul francez.
Comisia de disciplină a Ligii profesioniste de fotbal a decis închiderea stadionului din Lyon, iar pe 8 decembrie va pronunţa o decizie definitivă privind soarta acelui meci.
Uniunea Naţională a Fotbaliştilor Profesionişti (UNFP) a anunţat luni că a decis să-l denunţe pe agresorul lui Payet, să se constituie ca parte civilă ''în numele profesiei'' şi să ceară sancţiuni exemplare şi suficient de descurajante ''pentru a stopa această violenţă gratuită care pătează imaginea fotbalului profesionist francez''. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Internaționalul spaniol Alvaro Morata va juca la Leganes, în divizia a doua a campionatului țării sale
Leganes, club din divizia a doua a campionatului de fotbal al Spaniei, a anunțat vineri că l-a împrumutat pe atacantul spaniol Alvaro Morata de la echipa italiană Como, unde acesta a evoluat în sezonul trecut, informează EFE. Morata, în vârstă de 33 de ani, revine în fotbalul spaniol după perioade petrecute la AC Milan, la echipa
Canotaj: Aur pentru România la Mondiale, în proba de dublu rame feminin
România a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amterdam, vineri, în proba feminină de dublu rame. Adriana Adam și Simona Radiș au obținut aurul cu timpul de 06 min 49 sec 86/100, urmate de Franța (06:56.21) și Statele Unite (06:59.76). Româncele au stabilit un nou record mondial, doborâ
Ciclism: Andreas Leknessund s-a impus în etapa a șaptea a Turului Spaniei; Pogacar rămâne lider la general
Ciclistul norvegian Andreas Leknessund, care s-a desprins chiar de la kilometrul zero alături de belgianul Wout van Aert, a câștigat vineri en solitaire etapa a șaptea a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 149,8 km între Vall d'Alba și Aramon Valdelinares, unde slovenul Tadej Pogacar a păstrat tricoul roșu de lider la general, transmite AFP.
Volei feminin: România a încheiat Campionatul European cu o victorie, 3-0 cu Spania
Naționala României a învins Spania, cu scorul de 3-0 (25-19, 25-22, 25-20), vineri, la Baku, în ultimul lor meci din Grupa C a Campionatului European de volei feminin din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia. Tricolorele au obținut singura lor victorie de la această ediție, după o oră și 26 de minute. Ambele ec
Fotbal: Emery a confirmat plecarea lui Ollie Watkins și venirea lui Nicolas Jackson la Aston Villa
Antrenorul echipei de fotbal Aston Villa, Unai Emery, a confirmat vineri plecarea atacantului englez Ollie Watkins în Arabia Saudită și sosirea senegalezului Nicolas Jackson pentru a-l înlocui, relatează AFP. Gruparea din Birmingham, câștigătoarea ultimei ediții a Europa League, se desparte de un alt jucător-cheie, după Lucas Digne, E
Fotbal: Steaua Roșie Belgrad a stârnit un val de indignare după un omagiu adus generalului Ratko Mladic
Suporterii echipei de fotbal Steaua Roșie Belgrad au afișat un banner în onoarea generalului Ratko Mladic, supranumit 'Măcelarul din Balcani', iar clubul a distribuit acest omagiu pe canalele sale de socializare, informează cotidianul elvețian Le Matin. Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, a încetat din viață joi,
Fotbal: AC Milan le va întâlni pe Benfica Lisabona și Olympiakos în Europa League
Benfica Lisabona, Olympiakos Pireu și Ferencvaros, echipa fotbalistului român Marius Corbu, vor fi printre adversarele lui AC Milan în faza principală a Europa League, conform tragerii la sorți efectuate vineri la Grimaldi Forum din Monte Carlo. AC Milan le va întâlni de asemenea pe Ararat-Armenia și Levski Sofia, formații care au elimi
Fotbal: Adversare dificile pentru Universitatea Craiova în Conference League
Universitatea Craiova va avea o serie de adversare dificile, precum FC Copenhaga, Brighton sau Getafe, în faza principală a competiției de fotbal Conference League, conform tragerii la sorți efectuate vineri la Monte Carlo. Universitatea va juca acasă cu FC Copenhaga, cu Getafe și cu Egnatia, campioana Albaniei. Campioana Româ
Atletismul trebuie să rămână sportul olimpic numărul unu, afirmă Sebastian Coe, președintele World Athletics
Președintele Federației internaționale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe, a declarat că este foarte optimist în ceea ce privește viitorul atletismului, afirmând că acesta trebuie să-și mențină statutul de sport olimpic numărul unu, informează agenția Xinhua. 'Există doar două sporturi cu adevărat globale, unul este fotbalul ș
Tenis: Misiune dificilă pentru Gabriela Ruse în primul tur la US Open
Jucătoarea română Gabriela Ruse va avea o misiune dificilă în primul tur al probei de simplu feminin de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem din circuitul profesionist de tenis, urmând să o înfrunte pe americanca Jessica Pegula, favorita numărul 3, conform tragerii la sorți care a avut loc la Flushing Meadows (New York).
Fotbal: Mamadou Sarr, primul transfer al lui Real Sociedad pentru sezonul 2026-2027
Fundașul internațional senegalez Mamadou Sarr a devenit, vineri, oficial primul transfer al echipei Real Sociedad, sub formă de împrumut, pentru sezonul 2026-2027, informează EFE. Gruparea din LaLiga EA Sports (prima ligă spaniolă) a anunțat oficial sosirea fundașului central african, împrumutat pentru un sezon de la clubul englez
Fotbal: Vor fi opt meciuri foarte dificile, a declarat Chivu după tragerea la sorți a Ligii Campionilor
Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, se așteaptă la ''opt meciuri foarte dificile'' în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce și-a aflat viitoarele adversare în urma tragerii la sorți care a avut loc joi seară la Monte Carlo. Inter va juca în prima etapă din Champions League 2026-20
Fotbal: Portarul argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez semnează cu Chelsea Londra
Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a ajuns la un acord pentru transferul portarului argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez de la rivala Aston Villa, în schimbul sumei de 7,5 milioane de lire sterline (8,75 milioane euro), anunță mass-media britanică, citată de DPA. Martinez, în vârstă de 33 de ani, vine pe
Fotbal: Rodri, aclamat la debutul său pe Spotify Camp Nou
Internaționalul spaniol Rodrigo Hernandez ''Rodri'', desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada, și-a făcut debutul oficial pentru Barcelona, joi, în cursul meciului câștigat cu 2-0 de echipa blaugrana în fața lui Athletic Bilbao, pe stadionul Spotify Camp Nou, într-un meci din L
Fotbal: UEFA a solicitat autorizația de a-l cita pe fratele ginerelui președintelui Donald Tump
UEFA s-a adresat joi unei instanțe federale din Manhattan pentru a solicita autorizația de a-l cita pe omul de afaceri Joshua Kushner, fratele ginerelui președintelui american Donald Trump, și fondul de investiții al acestuia, Thrive Capital, pentru a obține documente legate de proiectul comercial eșuat al FIFA de privatizare a unora dintre drepturile sale comerciale













