Handbal: Congresul EHF a atribuit Europenele din 2026 şi 2028

Cel de-al 14-lea Congres Extraordinar al Federaţiei Europene de Handbal (EHF), desfăşurat în weekend, la Viena, a atribuit găzduirea ediţiilor din 2026 şi 2028 ale campionatelor europene de handbal feminin şi masculin.
Astfel, EHF EURO 2026 la masculin va avea loc în Danemarca, Suedia şi Norvegia (15 ianuarie-1 februarie 2026), conceptul celor trei ţări nordice fiind ''Scandinavia connect'', fiind propuse nouă oraşe pentru a găzdui meciuri, Copenhaga, Herning şi Aarhus - în Danemarca, Kristianstad şi Malmoe - în Suedia, Stavanger, Trondheim, Bergen şi Oslo - în Norvegia, potrivit site-ului EHF.
Weekend-ul final va avea loc în Jyske Bank Boxen din Herning, unde au fost decise numeroase titluri, EHF EURO 2014 la masculin, EHF EURO 2010 şi 2020 la feminin, Campionatul Mondial masculin din 2019 şi feminin din 2015.
Campionatul European feminin din 2026 va avea loc în Rusia (3-20 decembrie), aceasta fiind prima oară când găzduieşte un turneu final continental la feminin. Sloganul său este unul simplu dar puternic, ''We Can'' (Noi putem). Rusia a propus doar două oraşe şi trei arene pentru găzduirea competiţiei, Sankt Petersburg şi Moscova, VTB Arena din Moscova (12.000 de locuri) urmând să găzduiască semifinalele şi finalele.
Turneul final al Campionatului European masculin din 2028, EHF EURO 2028, va fi găzduit în comun de Portugalia, Spania şi Elveţia, în perioada 13-30 ianuarie 2028. Şapte oraşe candidează pentru găzduirea meciurilor, Lisabonba (Portugalia), Basel, Lausanne şi Zurich (Elveţia), Valencia, Barcelona şi Madrid (Spania). Pentru weekend-ul final sunt vizate Palau St. Jordi din Barcelona, Wanda Stadium şi Santiago Bernabeu, ambele din Madrid.
După Europeanul masculin din 2026, cele trei ţări scandinave vor găzdui şi Europeanul feminin din 2028 - EHF EURO 2028, doar ordinea şi ponderea lor în parteneriat fiind schimbate, Norvegia, Danemarca şi Suedia, între 30 noiembrie şi 17 decembrie 2028.
Cele nouă oraşe propuse pentru găzduirea meciurilor sunt Stavanger, Trondheim, Bergen, Oslo (Norvegia), Copenhaga, Herning şi Aarhus (Danemarca), Helsingborg şi Goeteborg (Suedia).
Weekend-ul final va avea loc în Nye Fornebu din Oslo.
În 2022, Campionatul European masculin va avea loc în Ungaria şi Slovacia (13-30 ianuarie), iar cel feminin va fi găzduit de trei ţări, Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, între 4 şi 20 noiembrie.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: EHF EURO/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Polo masculin: Un nou eșec pentru CSM Oradea în sferturile Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă în deplasare de echipa italiană RN Savona, cu scorul de 14-9 (4-1, 3-1, 2-2, 5-5), marți seara, într-un meci din Grupa B a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Echipa italiană a făcut diferența în prima jumătate a meciului, după care jocul a fost echilibrat.
Fotbal: Nu ne-am atins deocamdată niciun obiectiv, spune antrenorul Flick (FC Barcelona)
În lupta pentru o potențială triplă (La Liga, Cupa Spaniei, Liga Campionilor), FC Barcelona 'nu a reușit nimic' până acum, a amintit marți antrenorul Hansi Flick, scrie AFP. 'Echipa muncește din greu, dar încă nu am reușit nimic', a spus antrenorul german într-o conferință de presă. 'J
Fotbal: Absența lui Erling Haaland (Manchester City), între 5 și 7 săptămâni (Guardiola)
Absența atacantului norvegian Erling Haaland (Manchester City) va dura între cinci și șapte săptămâni, potrivit personalului medical, a declarat marți antrenorul 'cetățenilor', Pep Guardiola, scrie AFP. Atacantul în vârstă de 24 de ani s-a accidentat la glezna stângă în urma unei coliziuni cu un jucă
Fotbal: Fostul internațional David Beckham a organizat la Miami petrecerea dedicată aniversării vârstei de 50 de ani
Fostul internațional englez David Beckham a organizat o petrecere dedicată aniversării vârstei sale de 50 de ani, luni, la Miami, invitând o serie de vedete din fotbal și din sportul internațional, conform ESPN. Fostul star al echipelor Manchester United, Real Madrid și LA Galaxy a avut o listă impresionantă de staruri la petrecere
Rugby: Francezul Louis Bielle-Biarrey, cel mai bun jucător al Turneului celor Șase Națiuni 2025
Francezul Louis Bielle-Biarrey a fost votat cel mai bun jucător al ediției 2025 a Turneului celor Șase Națiuni la rugby, scrie AFP. Cu opt eseuri reușite în cinci meciuri, el a primit 65% din cele 121.400 de voturi exprimate online de public, depășindu-i pe englezul Tommy Freeman, italianul Tommaso Menoncello (cel mai bun jucător al Turn
Fotbal: Bodyguard-ul lui Messi (Inter Miami) nu va mai putea fi prezent pe marginea terenului la meciurile argentinianului
Bodyguard-ului vedetei Lionel Messi, Yassine Cheuko, i s-a interzis prezența pe marginea terenului pentru a-l supraveghea pe atacantul argentinian în timpul meciurilor lui Inter Miami, scrie Reuters. Fost pușcaș marin, Cheuko apărea frecvent pe marginea suprafeței de joc la meciurile lui Messi de unde monitoriza cu atenție tribunele pent
Tenis: Feliciano Lopez, director al fazelor finale ale Cupei Davis pentru următorii trei ani
Fostul tenismen spaniol Feliciano Lopez va fi director al fazelor finale finale ale Cupei Davis, care vor avea loc la Bologna (Italia), în următorii trei ani, anunță EFE. Lopez, de patru ori câștigător al Cupei Davis cu echipa Spaniei, a fost deja director în edițiile din 2023 și 2024, care s-au disputat la Malaga, și o va fa
Tenis: 'Nu prea am avut de ales', a afirmat rusoaica Daria Kasatkina, care va juca sub culorile Australiei
Jucătoarea rusă de tenis Daria Kasatkina a afirmat că 'nu prea a avut de ales', ținând cont de orientarea sa sexuală, atunci când a cerut - și a obținut - să joace sub culorile Australiei, informează AFP. 'Cu tot ceea ce se întâmplă în țara mea natală, nu am avut de ales. Ca homosexuală asumată, dacă vreau să f
Fotbal: Cristian Chivu, mulțumit de cele șase puncte obținute cu Parma în cinci meciuri
Antrenorul român Cristian Chivu s-a arătat mulțumit de cele șase puncte câștigate cu Parma în cinci meciuri, după remiza cu Hellas Verona, 0-0, de luni seara, în deplasare, în etapa a 30-a a primei ligi italiene de fotbal. Chivu a spus că echipa nu se teme să nu piardă, după ce a înregistrat remize în
Fotbal: Haaland (Manchester City), indisponibil pe termen nelimitat din cauza unei accidentări la gleznă
Internaționalul norvegian Erling Haaland, atacantul echipei engleze de fotbal Manchester City, riscă să rateze cea mai mare parte a acestui final de sezon, în urma unei accidentări la gleznă pe care a suferit-o duminică, în cursul meciului cu Bournemouth (2-1), din sferturile de finală ale Cupei Angliei, scrie cotidianul britanic The Sun. Clubul Ma
Fotbal: Portarul echipei Las Palmas, la spital după un traumatism abdominal suferit la meciul cu Celta Vigo
Portarul echipei Las Palmas, olandezul Jasper Cillessen, care a fost înlocuit în cursul meciului de luni cu Celta Vigo, din campionatul de fotbal al Spaniei, în urma unei coliziuni puternice cu atacantul Borja Iglesias, a suferit un 'traumatism abdominal' cu posibilă 'afectare intestinală' și se află în stare 'stabilă', sub sup
Tenis: Surorile Kudermetova, calificate în turul al doilea la Charleston (WTA)
Surorile ruse Polina și Veronika Kudermetova s-au calificat, luni, în runda a doua a turneului de tenis WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari. Dacă mezina Polina Kudermetova a învins-o pe românca Irina Begu, cu 6-3, 6-4, Veronika, sora mai mare, a dispus de americanca de origin
Fotbal: Celta Vigo, ținută în șah pe teren propriu de Las Palmas (1-1), în campionatul Spaniei
Echipa Celta Vigo, implicată în lupta pentru calificarea în viitoarea ediție a cupelor europene, a fost ținută în șah pe teren propriu, scor 1-1, de penultima clasată, Las Palmas, luni seara, în ultimul meci al etapei a 29-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Celta a deschis scorul în timpul suplimentar al primei reprize, prin
Tenis: Irina Begu, învinsă în primul tur la Charleston (WTA)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Polina Kudermetova, cu 6-3, 6-4, luni, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari. Begu (34 ani, 76 WTA), care a comis 5 duble greșeli, s-a înclinat după o oră și 42 de minute.
Președintele Banka și vicepreședintele Yang vor candida pentru noi mandate în fruntea Agenției Mondiale Antidoping
Actualul președinte al Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA), polonezul Witold Banka, și vicepreședintele organizației, chinezul Yang Yang, vor candida pentru un al treilea mandat cu prilejul alegerilor din luna mai, conform agenției Xinhua. AMA/WADA a făcut acest anunț, luni, menționând faptul că Banka și Yang sunt singurii candidați