JO 2020 - Canotaj: Ciprian Tudosă - Ştiam de când am ajuns aici că nu o să plec cu mâna goală

Trimisul special al AGERPRES, Teodor Ciobanu, transmite: Canotorul Ciprian Tudosă, medaliat cu argint în barca de dublu rame, alături de Marius Cozmiuc, a declarat după festivitatea de premiere că încă de când a ajuns la Tokyo ştia că o să câştige o medalie la Jocurile Olimpice.
''Este o senzaţie la care până acum doar visam, ştim de când am ajuns aici că nu o să plec cu mâna goală de la acest concurs. A venit şi ziua în care port la gât această medalie. Sunt foarte fericit că această medalie, chiar dacă ne doream foarte mult aurul, dar astăzi Croaţia a fost mai puternică. Nu ştiu dacă ar trebui să iau în considerare doar acest ciclu olimpic, dar eu consider că fiecare experienţă, fiecare concurs prin care am trecut m-au ajutat să devin mai puternic şi m-au ajutat să devin în această zi vicecampion olimpic'', a declarat Ciprian Tudosă pentru AGERPRES.
Tudosă a povestit că pe podiumul de premiere timpul s-a dilatat parcă şi a rememorat toate momentele care l-au ajutat să ajungă la Tokyo şi să câştige medalia de argint: ''Poate că la televizor pare că festivitatea de premiere este foarte scurtă, totul durează foarte puţin, dar pentru mine a părut o eternitate momentul de pe podium. Şi efectiv îmi treceau prin faţa ochilor toate antrenamentele, toate momentele grele prin care am trecut, toţi paşii pe care i-a trebuit să-i fac pentru a ajunge la această medalie''.
Înainte de finală, Ciprian Tudosă a dezvăluit că nu au fost nevoie de cuvinte mobilizatoare, pentru că se înţelege foarte bine cu colegul său şi au dat totul în cursă: ''Atuul meu şi al lui Marius este că ne simţim foarte bine unul pe celălalt şi nu trebuie să mai discutăm între noi, fiecare ştie ce are de făcut, capul în barcă, avem încredere unul în celălalt că vom da maximul şi asta s-a întâmplat. Sunt foarte mulţumit de acest rezultat pentru că până acum erau concursuri la care nu reuşeam să face cursele pe care ni le doream, să dăm maximul. Dar la această olimpiadă, de la prima cursă, în calificări şi semifinale până în finală am făcut cursele care trebuiau făcute de la început până în final. În finală a fost o cursă foarte rapidă şi mă bucur foarte mult că am făcut o cursă aşa cum ne-am dorit noi. Suntem foarte mulţumiţi de curse şi atât s-a putut în momentul de faţă''.
Marius Cozmiuc a adăugat că a fost foarte mulţumit de cursa făcută în finală şi perseverenţa sa a dat roade şi a câştigat o medalie la a treia participare olimpică: ''A fost o cursă excepţională, mie mi-a plăcut foarte mult. Am reuşit să menţinem viteza cât mai bine şi tot s-o creştem de la lovitură la lovitură, dar fraţii Sinkovic s-au ţinut destul de bine înaintea noastră, ne-au ţinut aşa să zic aşa la control, dar în final s-a terminat cu bine. Până acum ne calificam cu greu, dar nu aveam nicio şansă la finala A şi uitaţi acum că cu muncă am intrat în finală şi am obţinut şi medalia. Să nu cedezi niciodată, să lupţi pentru visul tău tot timpul şi fără regrete''.
Cozmiuc şi Tudosă sunt vicecampioni mondiali în 2018 la Plovdiv şi campioni europeni la Poznan, în 2020. Este prima medalie a unui echipaj masculin la dublu rame din 1998, la Seul, când Dănuţ Dobre şi Dragoş Nicolae au cucerit tot argintul.
România a obţinut astfel a patra medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi a treia la canotaj, una de aur (dublu vâsle feminin - Ancuţa Bondar, Simona Radiş) şi trei de argint (Ana-Maria Popescu - spadă feminin, Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari - patru rame masculin, Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă - dublu rame masculin).
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
*** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Polo masculin: Un nou eșec pentru CSM Oradea în sferturile Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă în deplasare de echipa italiană RN Savona, cu scorul de 14-9 (4-1, 3-1, 2-2, 5-5), marți seara, într-un meci din Grupa B a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Echipa italiană a făcut diferența în prima jumătate a meciului, după care jocul a fost echilibrat.
Fotbal: Nu ne-am atins deocamdată niciun obiectiv, spune antrenorul Flick (FC Barcelona)
În lupta pentru o potențială triplă (La Liga, Cupa Spaniei, Liga Campionilor), FC Barcelona 'nu a reușit nimic' până acum, a amintit marți antrenorul Hansi Flick, scrie AFP. 'Echipa muncește din greu, dar încă nu am reușit nimic', a spus antrenorul german într-o conferință de presă. 'J
Fotbal: Absența lui Erling Haaland (Manchester City), între 5 și 7 săptămâni (Guardiola)
Absența atacantului norvegian Erling Haaland (Manchester City) va dura între cinci și șapte săptămâni, potrivit personalului medical, a declarat marți antrenorul 'cetățenilor', Pep Guardiola, scrie AFP. Atacantul în vârstă de 24 de ani s-a accidentat la glezna stângă în urma unei coliziuni cu un jucă
Fotbal: Fostul internațional David Beckham a organizat la Miami petrecerea dedicată aniversării vârstei de 50 de ani
Fostul internațional englez David Beckham a organizat o petrecere dedicată aniversării vârstei sale de 50 de ani, luni, la Miami, invitând o serie de vedete din fotbal și din sportul internațional, conform ESPN. Fostul star al echipelor Manchester United, Real Madrid și LA Galaxy a avut o listă impresionantă de staruri la petrecere
Rugby: Francezul Louis Bielle-Biarrey, cel mai bun jucător al Turneului celor Șase Națiuni 2025
Francezul Louis Bielle-Biarrey a fost votat cel mai bun jucător al ediției 2025 a Turneului celor Șase Națiuni la rugby, scrie AFP. Cu opt eseuri reușite în cinci meciuri, el a primit 65% din cele 121.400 de voturi exprimate online de public, depășindu-i pe englezul Tommy Freeman, italianul Tommaso Menoncello (cel mai bun jucător al Turn
Fotbal: Bodyguard-ul lui Messi (Inter Miami) nu va mai putea fi prezent pe marginea terenului la meciurile argentinianului
Bodyguard-ului vedetei Lionel Messi, Yassine Cheuko, i s-a interzis prezența pe marginea terenului pentru a-l supraveghea pe atacantul argentinian în timpul meciurilor lui Inter Miami, scrie Reuters. Fost pușcaș marin, Cheuko apărea frecvent pe marginea suprafeței de joc la meciurile lui Messi de unde monitoriza cu atenție tribunele pent
Tenis: Feliciano Lopez, director al fazelor finale ale Cupei Davis pentru următorii trei ani
Fostul tenismen spaniol Feliciano Lopez va fi director al fazelor finale finale ale Cupei Davis, care vor avea loc la Bologna (Italia), în următorii trei ani, anunță EFE. Lopez, de patru ori câștigător al Cupei Davis cu echipa Spaniei, a fost deja director în edițiile din 2023 și 2024, care s-au disputat la Malaga, și o va fa
Tenis: 'Nu prea am avut de ales', a afirmat rusoaica Daria Kasatkina, care va juca sub culorile Australiei
Jucătoarea rusă de tenis Daria Kasatkina a afirmat că 'nu prea a avut de ales', ținând cont de orientarea sa sexuală, atunci când a cerut - și a obținut - să joace sub culorile Australiei, informează AFP. 'Cu tot ceea ce se întâmplă în țara mea natală, nu am avut de ales. Ca homosexuală asumată, dacă vreau să f
Fotbal: Cristian Chivu, mulțumit de cele șase puncte obținute cu Parma în cinci meciuri
Antrenorul român Cristian Chivu s-a arătat mulțumit de cele șase puncte câștigate cu Parma în cinci meciuri, după remiza cu Hellas Verona, 0-0, de luni seara, în deplasare, în etapa a 30-a a primei ligi italiene de fotbal. Chivu a spus că echipa nu se teme să nu piardă, după ce a înregistrat remize în
Fotbal: Haaland (Manchester City), indisponibil pe termen nelimitat din cauza unei accidentări la gleznă
Internaționalul norvegian Erling Haaland, atacantul echipei engleze de fotbal Manchester City, riscă să rateze cea mai mare parte a acestui final de sezon, în urma unei accidentări la gleznă pe care a suferit-o duminică, în cursul meciului cu Bournemouth (2-1), din sferturile de finală ale Cupei Angliei, scrie cotidianul britanic The Sun. Clubul Ma
Fotbal: Portarul echipei Las Palmas, la spital după un traumatism abdominal suferit la meciul cu Celta Vigo
Portarul echipei Las Palmas, olandezul Jasper Cillessen, care a fost înlocuit în cursul meciului de luni cu Celta Vigo, din campionatul de fotbal al Spaniei, în urma unei coliziuni puternice cu atacantul Borja Iglesias, a suferit un 'traumatism abdominal' cu posibilă 'afectare intestinală' și se află în stare 'stabilă', sub sup
Tenis: Surorile Kudermetova, calificate în turul al doilea la Charleston (WTA)
Surorile ruse Polina și Veronika Kudermetova s-au calificat, luni, în runda a doua a turneului de tenis WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari. Dacă mezina Polina Kudermetova a învins-o pe românca Irina Begu, cu 6-3, 6-4, Veronika, sora mai mare, a dispus de americanca de origin
Fotbal: Celta Vigo, ținută în șah pe teren propriu de Las Palmas (1-1), în campionatul Spaniei
Echipa Celta Vigo, implicată în lupta pentru calificarea în viitoarea ediție a cupelor europene, a fost ținută în șah pe teren propriu, scor 1-1, de penultima clasată, Las Palmas, luni seara, în ultimul meci al etapei a 29-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Celta a deschis scorul în timpul suplimentar al primei reprize, prin
Tenis: Irina Begu, învinsă în primul tur la Charleston (WTA)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Polina Kudermetova, cu 6-3, 6-4, luni, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari. Begu (34 ani, 76 WTA), care a comis 5 duble greșeli, s-a înclinat după o oră și 42 de minute.
Președintele Banka și vicepreședintele Yang vor candida pentru noi mandate în fruntea Agenției Mondiale Antidoping
Actualul președinte al Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA), polonezul Witold Banka, și vicepreședintele organizației, chinezul Yang Yang, vor candida pentru un al treilea mandat cu prilejul alegerilor din luna mai, conform agenției Xinhua. AMA/WADA a făcut acest anunț, luni, menționând faptul că Banka și Yang sunt singurii candidați