Handbal feminin: Victorie dramatică pentru SCM Râmnicu Vâlcea la Odense, în Liga Campionilor
SCM Râmnicu Vâlcea a obţinut o victorie formidabilă în deplasare cu echipa daneză Odense Handbold, scor 26-25 (13-10), duminică seara, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus dramatic într-un meci pe care l-a controlat în cea mai mare parte a sa. De remarcat că în tur, Odense a câştigat cu 30-21 la Râmnicu Vâlcea.
Odense a început mai bine şi a condus cu 2-0. Au urmat cinci goluri consecutive ale echipei vâlcene (2-5), care şi-a mărit avantajul la şase goluri, 10-4, după o altă serie de patru goluri. Echipa antrenată de Florentin Pera a intrat la pauză cu un avans de trei goluri, 13-10.
Odense a presat tot mai mult şi, pe fondul erorilor făcute de echipa vâlceană, a reuşit egalarea, 18-18 (45). Odense a avut o serie de patru goluri la rând şi a condus cu 20-18, dar Vâlcea a egalat, 20-20, iar apoi s-a mers cap la cap până la final. Kristina Liscevic Nikolic a marcat pentru 26-25, când mai erau 19 secunde, dar danezele au ratat ultimul atac, deşi au avut şi superioritate în ultimele patru secunde.
Pentru SCM au marcat Kristina Liscevic 4 goluri, Evgenija Minevskaja 6, Mireya Gonzalez Alvarez 4, Zeljka Nikolic 3, Marta Lopez Herrero 2, Cristina Florica 2, Maren Nyland Aardahl 2, Asma Elghaoui 2, Jelena Trifunovic 1.
Ambii portari ai echipei vâlcene au avut evoluţii remarcabile, Daciana Hosu a reuşit să apere 11 mingi (38% procentaj), iar Diana Ciucă 4 (36%).
Golurile echipei daneze au fost reuşite de Mie Enggrob Hoejlund 6, Cornelia Nycke Groot 6, Freja Cohrt Kyndboel 3, Rikke Iversen 3, Anne Cecilie Dornonville de la Cour 2, Lois Abbingh 2, Mia Rej Bidstrup 2, Sara Trier Hald 1.
Meciul a fost arbitrat de lituanienii Tomas Barysas şi Povilas Petrusis, iar delegat EHF a fost danezul Ole Frydkjar Petersen.
În alte meciuri din grupă, ŢSKA Moscova a învins-o pe Buducnost Podgorica cu 27-23, Podravka Vegeta Koprivnica a pierdut acasă cu Gyori Audi ETO KC, scor 15-33, iar Brest Bretagne Handball a remizat acasă cu BV Borussia 09 Dortmund, 33-33.
Clasament:
1. ŢSKA Moscova 23 puncte (13 jocuri)
2. Gyori Audi ETO KC 22 p (13 j)
3. Brest Bretagne Handball 17 p (13 j)
4. Odense Handbold 13 p (13 j)
5. Buducnost 10 p (13 j)
6. SCM Râmnicu Vâlcea 6 p (10 j)
7. BV Borussia 09 Dortmund 5 p (11 j)
8. Podravka Vegeta 2 p (12 j)
SCM Râmnicu Vâlcea va juca pe 14 februarie cu echipa Brest Bretagne Handball, pe teren propriu.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: 'Nimeni nu are dreptul să ne vândă sportul', a reacționat Blatter în legătură cu proiectul FIFA
'Nimeni nu are dreptul să ne vândă sportul', a reacționat Sepp Blatter, fost președinte al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) în legătură cu proiectul FIFA de a deschide calea investitorilor privați prin înființarea unei companii, relatează AFP. Sepp Blatter, predecesorul lui Gianni Infantino la FIFA (1998-2015), a scris pe X:
Fotbal: Federațiile europene organizează miercuri o reuniune de urgență sub egida UEFA privind proiectul FIFA
Federațiile europene de fotbal vor organiza miercuri o reuniune de urgență sub egida UEFA, în urma anunțului privind planul FIFA de a deschide calea investitorilor privați prin înființarea unei companii, a declarat ministrul francez al Sportului, Marina Ferrari, citată de AFP. 'Iau act de reuniunea de urgență desfășurată miercuri între au
Atletism: Jonathan Hilbert, vicecampion olimpic la Tokyo, vrea să revină în cursele de marș după ce a învins depresia
Atletul german Jonathan Hilbert, medaliatul olimpic la marș, a declarat că intenționează să revină în competiție după ce a depășit un alt episod depresiv major, scrie DPA. Hilbert, 31 de ani, care a câștigat medalia de argint la proba de 50 de kilometri marș la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, a vorbit deschis despre boală anul trecut și a d
Fotbal: Real Madrid va disputa un meci amical cu Schalke 04, în Germania
Echipa de fotbal Real Madrid va disputa un meci amical cu formația germană Schalke 04, pe 16 august la Gelsenkirchen, ocazie cu care antrenorul spaniolilor, Jose Mourinho, va reveni pe arena pe care a câștigat prima sa Ligă a Campionilor, informează DPA. Schalke a anunțat miercuri disputarea acestui meci, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a stadionulu
Auto: Elfyn Evans își apără poziția de lider WRC în a 75-a ediție a Raliului Finlandei
Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) se reia joi cu a 75-a ediție a Raliului Finlandei, a zecea cursă din calendar, în care britanicul Elfyn Evans (Toyota GR Yaris) își apără poziția de lider al clasamentului piloților, scrie EFE. Galezul, care a terminat pe locul șase în Estonia, are un avantaj de 25 de puncte față de coechipierul său și cel
Fotbal: Federația engleză, 'profund preocupată' de proiectul FIFA
Federația engleză de fotbal (FA) s-a alăturat, miercuri, vocilor care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați, declarându-se 'profund îngrijorată', informează AFP. 'Nu am avut nicio cunoștință despre această propunere și nu deținem detalii concrete, în special în c
Fotbal: Uniunea Europeană condamnă planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați
Uniunea Europeană a condamnat ferm miercuri planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați, argumentând că 'comercializarea nestăvilită a fotbalului' a devenit 'dăunătoare', informează AFP. 'Aceste propuneri ridică probleme semnificative în materie de drept al concurenței', a declarat comisarul europea
Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Selecționata României a fost învinsă de formația Croației cu scorul de 8-7 (2-1, 1-2, 2-2, 3-2), miercuri, într-un meci pentru locurile 17-24 la Campionatul Mondial de polo pe apă feminin de la Zagreb. Pentru România a fost al cincilea eșec consecutiv în competiție (precedentul a fost la penalty-uri).
Tenis: Denis Shapovalov a debutat cu dreptul la Los Cabos (ATP)
Tenismanul canadian Denis Shapovalov a început cu dreptul tentativa de a-și apăra titlul cucerit anul trecut la turneul ATP 250 de la Los Cabos (Mexic), dotat cu premii totale de 909.790 de dolari, marți, printr-o victorie în trei seturi în fața australianul Rinky Hijikata, cu 2-6, 6-3, 6-2. El va avea o misiune chiar mai ușo
Fotbal: AS Monaco a refuzat o ofertă de 45 milioane de euro făcută de PSG pentru Maghnes Akliouche
Echipa de fotbal AS Monaco a refuzat ultima ofertă înaintată de rivala Paris Saint-Germain, în valoare de 45 de milioane de euro, pentru transferul extremei Maghnes Akliouche pe Parc des Princes, informează L'Equipe. În ciuda acestui nou refuz, PSG este în continuare încrezătoare că-l va putea recruta pe Aklio
Ciclism: Remco Evenepoel l-a depășit pe Jonas Vingegaard în clasamentul UCI
Belgianul Remco Evenepoel a urcat pe locul secund în clasamentul Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), devansându-l pe danezul Jonas Vingegaard, în timp ce slovenul Tadej Pogacar a rămas în fotoliul de lider, după victoria obținută duminică în Turul Franței. Pogacar (UAE Emirates) conduce în ierarhia UCI cu
Fotbal: UEFA convoacă o reuniune de urgență cu membrii săi pentru a discuta propunerea FIFA
Cele 55 de federații membre ale Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) se vor reuni de urgență la sfârșitul acestei săptămâni pentru a discuta propunerile controversate ale FIFA de a vinde participații la competițiile sale majore, scrie BBC. Marți, FIFA și-a anunțat planul de a înființa o companie proprie care să gestioneze Cupa M
Fotbal: 'Cu Zidane, nu am vorbit despre bani', a afirmat Diallo, președintele Federației franceze
Faptul că Zinedine Zidane a preluat conducerea echipei naționale de fotbal a Franței a fost atât de puternic dorit de toate părțile implicate, încât fostul căpitan al 'Les Bleus' și președintele Federației, Philippe Diallo, 'nu au discutat despre bani', a declarat oficialul miercuri, a doua zi după numirea noului selecționer francez,
Fotbal: Premierul Marii Britanii contestă proiectul lui Infantino de vânzare a Cupei Mondiale
Andy Burnham, prim-ministrul Marii Britanii, s-a opus vehement planului lui președintelui FIFA, Gianni Infantino, de a vinde acțiuni ale Cupei Mondiale de fotbal către investitori privați, informează L'Equipe. După o reacție similară a UEFA, politicianul britanic a condamnat categoric ideea lui Infantino într-o postare pe rețelele sa
Fotbal: UEFA critică planul FIFA de a vinde participații la Cupa Mondială
UEFA a avertizat FIFA că există ''limite pe care instituțiile fotbalistice nu ar trebui să le depășească niciodată'', după ce forul de conducere al fotbalului a anunțat că intenționează să vândă participații la Cupa Mondială, transmite EFE. Acest nou sistem de vânzare a drepturilor la cel mai mare turneu al echipelo










