Tenis: Boris Becker a negat faptul că nu ar fi cooperat cu autorităţile pentru faliment
Fostul mare tenisman german Boris Becker, 52 de ani, a negat faptul că nu ar fi colaborat cu autorităţile pentru faliment cu ocazia unei înfăţişări la o instanţă de judecată din Londra, scrie dpa.
Becker a pledat ''nevinovat'' pentru toate cele 28 de acuzaţii la audierea care a avut loc la Southwark Crown Court şi care a durat 45 de minute.
El a menţionat că este conştient de faptul că poate fi emis un mandat de arestare pe numele său dacă se va sustrage cercetărilor în perioada eliberării pe cauţiune şi i s-a cerut să notifice autorităţile statului în legătură cu posibilele sale călătorii.
Oficiul pentru insolvenţă l-a acuzat pe Becker că nu a cooperat suficient în legătură cu procedura sa de faliment, însă el a negat acest lucru.
Data procesului a fost stabilită pentru septembrie 2021 şi ar putea dura patru săptămâni. Dacă va fi condamnat, Becker ar putea face până la şapte ani
închisoare.
Becker, care a câştigat şase titluri de Mare Şlem în carieră, a fost declarat în insolvenţă de un tribunal britanic în 2017.
Procedurile pentru faliment în Marea Britanie pot fi încheiate după doar un an. În cazul lui Becker, condiţiile legate de falimentul său au fost prelungite până la 12 ani, lucru care înseamnă că trebuie să se supună unor restricţii până pe 16 octombrie 2031.
Becker este suspectat că nu a raportat tranzacţii care datează dinaintea şi după demararea procedurilor de insolvenţă. Oficiul pentru insolvenţă face o anchetă în activitatea fostului sportiv, deoarece acesta nu a conlucrat cu autorităţile aşa cum prevedeau condiţiile stabilite. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Darja Vidmanova și Kristina Liutova, calificate în premieră în sferturile unui turneu WTA
Darja Vidmanova și Kristina Liutova s-au calificat, în premieră, în sferturile unui turneu de tenis WTA, joi, după ce au obținut victorii în optimile competiției WTA 250 de la Memphis (Tennessee), dotată cu premii totale de 283.347 de dolari.
Tenis: Alex De Minaur și Ben Shelton s-au calificat în sferturi la Washington (ATP)
Australianul Alex De Minaur și americanul Ben Shelton, principalii favoriți, s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 2.469.450 de dolari. Alex De Minaur (1), campion la Washington în 2025 și finalist în 2018, s-a impus fără probleme în fața
Ciclism: Spaniolul Markel Beloki a câștigat Tour de l'Ain
Ciclistul spaniol Markel Beloki (EF Education - EasyPost) a câștigat cursa Tour de l'Ain, reușind să-și păstreze avansul de 52 de secunde obținut în etapa a doua și să rămână în frunte și după etapa a treia și ultima, câștigată joi de francezul Axel Mariault (CIC Pro Cycling Academy), informează EFE. Axel Mari
Tenis: Ana Kalinskaia, calificată în sferturi la Washington (WTA) după ce a salvat două mingi de meci
Jucătoarea rusă de tenis Ana Kalinskaia, finalistă anul trecut, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 1.637.982 de dolari, joi, după ce a salvat două mingi de meci în confruntarea cu indoneziana Janice Tjen, de care a dispus cu 1-6, 6-3, 7-6 (9/7). Kalinskaia a anula
Fotbal: Legendarul Franco Baresi a decedat la 66 de ani (FOTO/VIDEO)
Legendarul fundaș italian Franco Baresi, căpitan emblematic al echipei de fotbal AC Milan în anii 80-90, cu care a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni și șase titluri în Serie A, a încetat din viață la 66 de ani, a anunțat clubul lombard, vineri, citat de AFP.
Box: World Boxing a ridicat restricțiile vizând pugiliștii ruși
Federația Internațională de box (World Boxing), recunoscută de CIO, a anunțat, joi, că a autorizat pugiliștii ruși să participe la competițiile sale sub culorile naționale și cu imnul național, relatează AFP. ''Comitetul Executiv a decis că sportivii ruși pot participa acum la competițiile World Boxing la fel ca boxerii din orice altă
Fotbal: CONCACAF respinge planul FIFA de deschidere către capitalul privat
CONCACAF, organismul care regrupează 41 de federații naționale de fotbal din America de Nord, America Centrală și Caraibe, a respins oficial, joi, planul FIFA de a-și deschide operațiunile către investitori privați, a anunțat această organizație la finalul unei reuniuni a membrilor săi, informează AFP. ''În timpul întâ
Fotbal: Tânărul atacant spaniol Carlos Espi a semnat pe cinci ani cu Real Madrid
Echipa de fotbal Real Madrid a anunțat, joi, transferul atacantului spaniol în vârstă de 21 de ani Carlos Espi, de la Levante, relatează AFP. Desemnat cel mai bun jucător sub 23 de ani din La Liga în sezonul trecut, Espi a semnat un contract pe cinci ani, valabil până în 2031, a precizat clubul într-un comun
Fotbal: FIFA își va continua planul de deschidere către investitorii privați, în ciuda criticilor
Federația internațională de fotbal (FIFA) a anunțat vineri că intenționează să-și continue planul de a crea o entitate comercială deschisă investitorilor privați, în ciuda criticilor și amenințărilor de boicot din partea națiunilor europene, informează AFP și Reuters. ''Procesul nostru de consultare planificat a fost perturbat de
Fotbal: Fundașul John Stones a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano
Fundașul central englez John Stones a semnat un contract pe două sezoane cu Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, după un deceniu petrecut la Manchester City, cu care a câștigat 20 de trofee, a anunțat campioana Italiei, citată de AFP. Stones, în vârstă de 32 de ani, jucător cu 94 de selecții la nați
VIDEO Fotbal: Calificare spectaculoasă pentru Zalgiris Vilnius în turul al treilea preliminar al Conference League
Zalgiris Vilnius, echipa românilor Grigore Turda și Liviu Antal, s-a calificat spectaculos în turul al treilea preliminar al competiției de fotbal Conference League, după ce a surclasat-o pe Dinamo Tbilisi cu 7-2, joi, pe teren propriu, în manșa secundă a turului al doilea preliminar. Georgienii au câștigat prima manșă
VIDEO Fotbal: FC Pafos, calificată dramatic în turul al treilea preliminar al Europa League
Echipa cipriotă FC Pafos s-a calificat dramatic în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Hajduk Split cu scorul de 4-0, după prelungiri, joi seara, pe teren propriu, în manșa secundă a turului al doilea preliminar al competiției. Hajduk Split a dispus de FC Pafos cu 2-0 în primul
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj, eliminată din Conference League de Brann Bergen
Universitatea Cluj a fost eliminată din competiția de fotbal Conference League de echipa norvegiană SK Brann Bergen, care a câștigat cu scorul de 3-1 (2-1), joi seara, pe Brann Stadion din Bergen, în manșa secundă a turului al doilea preliminar. După 2-2 în prima manșă, la Sfântu Gheorghe, ''U'' a primit
UPDATE Fotbal: FCSB, învinsă cu 4-1 de FK Auda și eliminată din Conference League
FCSB a fost eliminată din Conference League de echipa letonă FK Auda, care s-a impus cu scorul de 4-1 (1-0), joi seara, pe Stadionul Skonto din Riga, în manșa secundă a turului al doilea preliminar al competiției de fotbal. FCSB, învinsă și la București, cu 3-2, a fost umilită în Letonia de golurile marcate de Barthelemy Died
Fotbal: Belgianul Hans Vanaken a înscris golul de la cea mai mare distanță de la Cupa Mondială 2026
Fotbalistul belgian Hans Vanaken a înscris golul de la cea mai mare distanță la Cupa Mondială 2026, el trimițând mingea în poartă de la 31,7 m în meciul cu Statele Unite din optimile de finală, câștigat de 'diavolii roșii' cu scorul de 4-1, informează site-ul radioteleviziunii RTBF. Hans Vanaken a participat în aceas














