Handbal masculin: IHF a mărit la 20 numărul de jucători pentru participantele la Mondialul din Egipt
Cele 32 de selecţionate participante la viitoarea ediţie a Campionatului Mondial de handbal masculin, care va avea loc anul viitor în Egipt, vor putea conta pe câte 20 de jucători la competiţia respectivă, în loc de 18, aşa cum era prevăzut iniţial, a anunţat Federaţia Internaţională de Handbal (IHF), citată de EFE.
Însă, fiecare echipă va putea înscrie un număr maxim de 16 jucători pe foaia de joc, la fiecare meci, precizează IHF.
Conform Federaţiei internaţionale, decizia a fost adoptată "pentru a oferi echipelor un grup mai mare de jucători, precum şi pentru a avea mai mulţi jucători la dispoziţie, în eventualitatea unor probleme de sănătate care ar putea apărea".
După cum subliniază IHF, măsura, care va fi valabilă doar pentru Mondialul din Egipt, are ca scop "prevenirea accidentărilor jucătorilor ca urmare a reducerii numărului şedinţelor de pregătire şi a meciurilor, din cauza pandemiei de coronavirus".
De asemenea, va creşte de la trei la cinci numărul de schimbări pe care fiecare echipă le va putea face în lot pe parcursul turneului, care se va disputa între 13 şi 31 ianuarie 2021.
Toate aceste modificări nu vor implica niciun cost suplimentar pentru echipele participante, subliniază IHF.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Antrenorul Eddie Howe s-a despărțit de Newcastle United (oficial)
Antrenorul echipei de fotbal Newcastle United, Eddie Howe, a renunțat la funcție, punând astfel capăt unei perioade de cinci ani la conducerea echipei, a anunțat vineri clubul din Premier League, informează Reuters. În perioada în care a condus echipa, antrenorul în vârstă de 48 de ani a ghidat-o pe Newcastle către primul său trof
Fotbal: Suspendarea pentru dopaj a lui Mihailo Mudrik (Chelsea) a fost ridicată
Suspendarea pentru dopaj a lui Mihailo Mudrik, fotbalistul ucrainean al echipei Chelsea Londra, a fost ridicată, informează vineri cotidianul belgian Le Soir. Mihailo Mudrik poate reveni în competiție pentru Chelsea, la un an și jumătate după ce a fost suspendat pentru dopaj. Extrema ucraineană în vârstă de 25 de ani primise o suspendare de p
Fotbal: Platini l-a felicitat pe Ceferin după ce UEFA a amenințat cu boicotarea Cupei Mondiale
Michel Platini, fost președinte al UEFA, l-a felicitat pe actualul președinte al forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, după ce această organizație a amenințat cu boicotarea viitoarelor ediții ale Cupei Mondiale, opunându-se planului FIFA de a crea o entitate comercială deschisă investitorilor privați, scrie L'Equipe. În ciuda numero
Fotbal: Clubul Chelsea a fost amendat cu 10 milioane de lire sterline
Clubul Chelsea Londra a fost amendat cu 10 milioane de lire sterline (13,4 milioane de dolari) și a primit o interdicție de transfer pentru două perioade de mercato, cu suspendare, după o audiere de apel privind sancțiunea primită pentru încălcarea regulilor Federației engleze de fotbal (FA) referitoare la agenți, transmite DPA. Clubul a primit inițial o
Fotbal: Proiectul FIFA a creat o 'situație foarte serioasă', a declarat președinta Federației norvegiene
Propunerea FIFA de a vinde o participație la Cupa Mondială a creat o 'situație foarte serioasă' pentru acest sport, a declarat vineri președinta Federației norvegiene de fotbal, Lise Klaveness, citată de Reuters. 'Este o situație foarte serioasă pentru fotbalul norvegian și cel internațional. Este o situație foarte dramatică', le-a spus Klavene
Fotbal: Infantino 'este persoana nepotrivită' pentru a conduce FIFA, consideră premierul britanic
Premierul britanic Andy Burnham a declarat vineri că Gianni Infantino este 'persoana nepotrivită pentru a conduce' FIFA, în urma anunțării unui plan de a deschide forul conducător al fotbalului mondial către investitori privați, transmite AFP. 'A fost o propunere scandaloasă. Simplul fapt că a putut fi luată în considerare demonstrează,
Fotbal: FIFA caută o agenție independentă care să evalueze extinderea Cupei Mondiale la 64 de echipe
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) caută o agenție independentă care să evalueze extinderea Cupei Mondiale masculine la 64 de echipe, potrivit unor documente consultate de Press Association, scrie DPA. Președintele FIFA, Gianni Infantino, se confruntă cu o presiune tot mai mare pe fondul opoziției crescânde față de planurile de a atrage investiții
Fotbal: Spaniolul Santi Denia este noul selecționer al Cehiei
Santi Denia, fost antrenor al echipelor de juniori și tineret ale Spaniei, a fost numit selecționer al naționalei Cehiei, a anunțat vineri Federația cehă de fotbal (FACR), informează Reuters. Spaniolul în vârstă de 52 de ani devine primul antrenor străin care conduce naționala Cehiei și a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire.
Ciclism: Jonas Vingegaard exclude zvonurile privind o retragere
'Mai sunt multe curse pe care nu le-am câștigat!', a spus ciclistul danez Jonas Vingegaard, respingând atfel zvonurile privind retragerea sa din activitate, după abandonul din Turul Franței, relatează L'Equipe. Forțat să abandoneze în urma unei căzături grave suferite în etapa a 15-a a Turului Franței, rutierul echipei Visma
Fotbalul italian îi aduce un omagiu legendarului Franco Baresi
De la Paolo Maldini la Dino Zoff, anunțul decesului lui Franco Baresi, făcut vineri, a stârnit o emoție profundă în întreaga comunitate a fotbalului italian, precum și la cele mai înalte niveluri ale statului, relatează publicația L'Equipe. După anunțarea decesului lui Franco Baresi, AC Milan i-a adus un omagiu emoț
Polo feminin: România s-a clasat pe locul 21 la Campionatul Mondial Under-16
Selecționata României s-a clasat pe locul 21 la Campionatul Mondial de polo pe apă feminin Under-16 de la Zagreb, după ce a învins dramatic echipa Braziliei, cu scorul de 9-8 (1-3, 3-1, 2-2, 3-2), vineri, în meciul pentru pozițiile 21-22. Tricolorele au început greoi și au fost conduse cu 4-1, dar au reușit să revină și
Fotbal: FC Barcelona deplânge dispariția lui Franco Baresi, ''o legendă a Italiei''
FC Barcelona și-a exprimat, vineri, condoleanțele în urma decesului fostului fotbalist italian Franco Baresi, căpitanul marii echipe AC Milan din anii '80 și '90, alături de care a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni și șase titluri în Serie A. Prin intermediul rețelelor de socializare, clubul catalan a depl&a
Fotbal: Croatul Patrik Kolaric va arbitra meciul CFR Cluj - Tromso IL, din Conference League
Croatul Patrik Kolaric va conduce meciul dintre CFR Cluj și formația norvegiană Tromso IL, care va avea loc în data de 6 august, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, de la ora 20:00, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal, potrivit site
Tenis: Campioana de la Wimbledon, Linda Noskova, liderul echipei Cehiei la faza finală a Cupei Billie Jean King
Campioana en titre de la Wimbledon, Linda Noskova, va fi liderul echipei Cehiei la faza finală a Cupei Billie Jean King, competiția feminină de tenis pe echipa naționale, programată în perioada 22-27 septembrie la Shenzhen (China), informează Reuters. Noskova o va avea alături pe învinsa sa din finala disputată luna aceasta la All
Fotbal: Arbitri din Cehia și Serbia la dubla dintre Universitatea Craiova și KuPS Kuopio, din Europa League
Brigăzi de arbitri din Cehia, respectiv Serbia au fost delegate la dubla dintre Universitatea Craiova și echipa finlandeză KuPS Kuopio, din turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Meciul din prima manșă va avea loc pe 6 august, pe stadionul Kuopion K









