Tenis: Şapte românce în calificări la Roland Garros
Nu mai puţin de şapte jucătoare române se vor alinia la startul calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Elena Gabriela Ruse, Laura Ioana Paar şi Gabriela Talabă.
Buzărnescu (32 ani, 127 WTA) este a cincea favorită a tabloului preliminar şi va juca în primul tur cu britanica Harriet Dart (24 ani, 150 WTA). Singura lor confruntare s-a încheiat cu victoria britanicei, în 2016, la Saguenay (Canada), cu 6-2, 4-6, 6-1, în primul tur.
Niculescu (32 ani, 141 WTA), cap de serie numărul 14, o va înfrunta pe japoneza Chihiro Muramatsu (22 ani, 208 WTA).
Bara (25 ani, 163 WTA) va juca în prima rundă contra croatei Tereza Mrdeza (29 ani, 242 WTA). Mrdeza are 4-2 în meciurile directe, câştigând ultimul duel, în februarie, la Cairo, în optimi, cu 6-4, 6-4.
Jaqueline Cristian (22 ani, 166 WTA) va primi replica slovacei Jana Cepelova (27 ani, 176 WTA) în primul tur.
Ruse (22 ani, 178 WTA) o va întâlni în primul tur pe rusoaica Victoria Kan (25 ani, 221 WTA).
Laura Paar (32 ani, 199 WTA) o va avea ca adversară în primul tur pe franţuzoaica Margot Yerolymos (23 ani, 310 WTA).
Talabă (25 ani, 240 WTA) va juca în primul tur contra danezei Clara Tauson (17 ani, 196 WTA).
Cinci românce au intrat direct pe tabloul principal, Simona Halep (cap de serie numărul 1), Patricia Ţig, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: ROLAND-GARROS/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Australianul Nick Kyrgios, suspendat o lună pentru consum de cocaină
Starul australian al tenisului Nick Kyrgios a fost suspendat pentru o lună și a intrat într-un program de reabilitare după ce a fost testat pozitiv la cocaină, a anunțat joi Agenția internațională pentru integritatea tenisului (ITIA), citată de AFP. Jucătorul în vârstă de 31 de ani, finalist la Wimbledon în 2022, a fost testat pozitiv l
Tenis: Elena Rîbakina s-a calificat în turul al treilea la US Open
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, numărul doi mondial, a învins-o joi în două seturi, 6-2, 6-4 pe spaniola Jessica Bouzas (locul 105 WTA) și s-a calificat în turul al treilea la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al sezonului. Rîbakina, campioana en titre de la Australian Open, s-a impus în doar 68 de minute de jo
Fotbal: FC Copenhaga, noul lider al ligii daneze
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, este noul lider al Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Nordsjaelland cu scorul de 2-0, joi seara, pe teren propriu, într-un meci restant din etapa a treia. Gazdele s-au impus prin golurile marcate de brazilianul Robert (8) și de ceh
Fotbal: Vlad Dragomir a câștigat Supercupa Ciprului cu FC Pafos
Internaționalul român Vlad Dragomir a câștigat Supercupa Ciprului la fotbal cu FC Pafos, după ce aceasta a învins-o pe campioana Omonia Nicosia cu scorul de 1-0, joi seara, la Limassol. Unicul gol al partidei a fost înscris de brazilianul Lele (74). Dragomir a primit un cartonaș galben (8) și a fost integ
Judo: Vanessa Tolea, învinsă în recalificări la Europenele de juniori din Muntenegru
Sportiva română Vanessa Tolea s-a oprit în recalificările cat. 57 kg, joi, în prima zi a Campionatelor Europene de judo pentru juniori de la Podgorica (Muntenegru). Tolea a intrat direct în optimile de finală, fază în care a fost învinsă de israelianca Hili Zakroisky, ulterior medaliată cu bronz.
Tenis: Gabriela Ruse și Marta Kostiuk, calificate în turul secund al probei feminine de dublu la US Open
Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins cuplul Panna Udvardy (Ungaria)/Laura Pigossi (Brazilia), cu 6-3, 6-4, joi, la New York. Ruse și Kostiuk s-au impus după o oră ș
Fotbal: Real Madrid va avea un 'sezon extraordinar', a spus Carlo Ancelotti
Italianul Carlo Ancelotti, antrenorul cu cele mai multe trofee din istoria echipei de fotbal Real Madrid, în prezent selecționer al Braziliei, și-a exprimat convingerea că actuala campanie va fi un 'sezon extraordinar' pentru fostul său club, pregătit acum de Jose Mourinho, cu care are o 'relație bună', informează EFE. 'Echipa a &icir
Fotbaliștii care au participat la CM 2026 au generat peste 3,3 miliarde de dolari din taxe de transfer internațional
Fotbaliștii care au participat la Cupa Mondială din 2026 au generat peste 3,3 miliarde de dolari din taxe de transfer internațional în timpul mercato de vară, încheiat recent, a anunțat FIFA joi, informează Reuters. Peste 260 de jucători care au participat la Cupa Mondială, provenind din 47 de țări, și-au schimbat clubul în această perioadă d
Auto - F1: Kimi Antonelli a ignorat speculațiile despre trecerea sa la Ferrari
Liderul campionatului de Formula 1, Kimi Antonelli, a ignorat speculațiile tot mai intense privind o posibilă trecere la Ferrari în viitor, relatează DPA. 'Ca italian, știu din proprie experiență cât de emotivi putem fi, uneori chiar exagerat de entuziaști. Vor exista mereu astfel de zvonuri. Pur și simplu trebuie să învăț să trăiesc cu a
Fotbal: Raul Asencio (Real Madrid), exonerat de justiție în cazul distribuirii unui videoclip cu caracter sexual
Raul Asencio, fundașul spaniol al echipei de fotbal Real Madrid, care a fost vizat de proceduri disciplinare și acțiuni în justiție pentru distribuirea unui videoclip cu conținut sexual explicit în care era implicată o minoră, a fost exonerat joi de Înalta Curte de Justiție din Las Palmas (Insulele Canare), informează AFP. Într-un comun
Fotbal: Nico Schlotterbeck ar urma să fie din nou disponibil pentru Dortmund peste două săptămâni
Antrenorul echipei de fotbal Borussia Dortmund, Niko Kovac, plănuiește să-l aibă la dispoziție pe fundașul german Nico Schlotterbeck pentru meciurile de peste două săptămâni, informează DPA. Schlotterbeck a reluat antrenamentele miercuri, după ce s-a refăcut în urma unei accidentări la gleznă suferite la Cupa Mondială, și urmează să fie apt de joc
Fotbal: 'Un jucător al lui PSG' trebuie să câștige Balonul de Aur, a spus antrenorul Luis Enrique
Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, a declarat joi că un fotbalist al parizienilor ar trebui să câștige Balonul de Aur în acest sezon, după ce echipa a triumfat din nou în Liga Campionilor, informează AFP. 'Nu mă interesează cine câștigă Balonul de Aur. Dar, în opinia mea, ar trebui să fie un jucător de la PSG', a afirmat jo
Fotbal: Luis Enrique 'nu e preocupat de momentul' în care PSG 'va fi la cel mai înalt nivel'
Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, a declarat că 'nu este preocupat de momentul' în care echipa sa 'va fi la cel mai înalt nivel', în ajunul meciului cu Monaco, după două remize în campionatul de fotbal al Franței, împotriva lui Rennes și Lille (2-2), relatează AFP. Întrebat, într-o conferință de presă,
Fotbal: Khephren Thuram (Juventus) a fost operat la genunchiul drept și nu va mai juca în acest an
Khephren Thuram, fotbalistul lui Juventus Torino și al naționalei Franței, a fost operat la genunchiul drept joi, după cum a anunțat clubul său, și va fi indisponibil cel puțin până la începutul anului 2027, potrivit presei italiene, informează AFP. 'În această dimineață (joi), Khephren Thuram a fost supus unei intervenții pentru tratarea
Fotbal: Bradley Barcola ar putea debuta vineri la Liverpool, a spus antrenorul Iraola
Fotbalistul Bradley Barcola ar putea debuta pentru Liverpool vineri, în meciul cu Ipswich, după ce a efectuat primele antrenamente alături de clubul englez, a declarat joi tehnicianul Andoni Iraola, lăudând mentalitatea extremei franceze, informează AFP. 'A lucrat bine cu noi și, dacă totul decurge conform planului la antrenamentul de astăzi (j












