logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Înot: ISL anunţă un sezon al doilea condensat şi concentrat timp de cinci săptămâni la Budapesta

Imagine din galeria Agerpres

Liga Internaţională de Înot (ISL), o competiţie nouă şi lucrativă pe echipe, va avea un al doilea sezon al său condensat şi concentrat într-o perioadă de cinci săptămâni, la Budapesta, începând de la mijlocul lunii octombrie, cu o finală programată poate la Tokyo, în decembrie, din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat, miercuri, organizatori, citaţi de AFP.

Sezonul inaugural a avut şapte etape, dar ISL a fost nevoită să schimbe formatul cu 30 de etape în perioada septembrie 2020-iunie 2021, pe care îl avea în vedere.

Organizatorii intenţionează să reunească aproximativ 300 de înotători care formează zece echipe, cu două mai mult decât în 2019 (una reprezentând Tokyo, iar alta Toronto), timp de cinci săptămâni, la Budapesta, între 16 octombrie şi 22 noiembrie, aceştia urmând să să antreneze şi să concureze pe rând în bazine scurte, în zece meciuri, urmate de două semifinale. Nu vor exista spectatori, din cauza restricţiilor sanitare, dar premiile în bani vor fi generoase, de circa şapte milioane de dolari, în creştere faţă de anul trecut.

Potrivit organizatorilor, faptul că Ungaria şi-a închis frontierele pentru străini de la 1 septembrie nu este un obstacol.

''Am securizat venirea tuturor sportivilor, a staff-urilor şi echipelor de producţie din toată lumea. Avem un protocol medical strict pentru intrarea în Ungaria, dar este totul stabilit'', a asigurat directorul comercial al ISL, Hubert Montcoudiol.

În legătură cu finala competiţiei, anunţată pentru ultima săptămână din decembrie, ''negocierile sunt în curs''. Întrebat dacă există un eventual plan B, având în vedere situaţia sanitară la nivel mondial, creatorul ISL, omul de afaceri ucrainean Konstantin Gregorişin, a recunoscut că nu poate prevedea totul. ''Lucrăm cu un protocol medical, o bulă securizată, pentru a proteja înotătorii cât mai bine posibil. Însă, în acest stadiu, suntem încrezători că această competiţie va avea loc în Ungaria'', a afirmat el.

O veste bună pentru ISL este că, exceptând-o pe campioana americană Katie Ledecky, nume mare ale înotului mondial, precum Florent Manaudou, Caeleb Dressel, Federica Pellegrini, Adam Peaty, Sarah Sjoestroem sau Katinka Hosszu, au confirmat participare.

Directorul tehnic al ISL, Apostolos Tsagkarakis, a precizat că fiecare persoană va trebui să aibă două teste negative consecutive la coronavirus şi unul negativ la sosire. Alte teste vor fi efectuate la un interval de 48 de ore şi la fiecare cinci zile. Înotătorii vor sta în camere single în hoteluri izolate de pe Insula Margareta.

Budapesta trebuia să găzduiască în mai Campionatele Europene de înot, dar acesta au fost amânate pentru 2021 din cauza pandemiei.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 31-07-2026 20:00

Fotbal: AS Roma încearcă să-i împrumute pe Endrick și Mastantuono de la Real Madrid

Directorul sportiv al clubului AS Roma, Tony D'Amico, a plecat să solicite clubului Real Madrid un împrumut dublu, vizându-i pe Endrick și Franco Mastantuono, ambii dornici să beneficieze de timp de joc, scrie site-ul Football Italia. Giallorossi au un buget de transferuri foarte limitat, în ciuda calificării în Liga Campionilor. As

Sport Extern 31-07-2026 19:45

Fotbal: Trump a declarat că nu a discutat cu Infantino despre posibilitatea ca FIFA să ofere participații unor investitori externi

Președintele SUA, Donald Trump, le-a declarat vineri jurnaliștilor, la Camp David, că nu a discutat cu președintele FIFA, Gianni Infantino, despre posibilitatea ca forul fotbalului mondial să ofere participații unor investitori externi, transmite Reuters. Gianni Infantino și-a anunțat miercuri planul de a crea FIFA Forward Enterprise (FFE), o filială evaluată

Sport Extern 31-07-2026 19:13

Fotbal: Antrenorul Eddie Howe s-a despărțit de Newcastle United (oficial)

Antrenorul echipei de fotbal Newcastle United, Eddie Howe, a renunțat la funcție, punând astfel capăt unei perioade de cinci ani la conducerea echipei, a anunțat vineri clubul din Premier League, informează Reuters. În perioada în care a condus echipa, antrenorul în vârstă de 48 de ani a ghidat-o pe Newcastle către primul său trof

Sport Extern 31-07-2026 19:12

Fotbal: Suspendarea pentru dopaj a lui Mihailo Mudrik (Chelsea) a fost ridicată

Suspendarea pentru dopaj a lui Mihailo Mudrik, fotbalistul ucrainean al echipei Chelsea Londra, a fost ridicată, informează vineri cotidianul belgian Le Soir. Mihailo Mudrik poate reveni în competiție pentru Chelsea, la un an și jumătate după ce a fost suspendat pentru dopaj. Extrema ucraineană în vârstă de 25 de ani primise o suspendare de p

Sport Extern 31-07-2026 18:24

Fotbal: Platini l-a felicitat pe Ceferin după ce UEFA a amenințat cu boicotarea Cupei Mondiale

Michel Platini, fost președinte al UEFA, l-a felicitat pe actualul președinte al forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, după ce această organizație a amenințat cu boicotarea viitoarelor ediții ale Cupei Mondiale, opunându-se planului FIFA de a crea o entitate comercială deschisă investitorilor privați, scrie L'Equipe. În ciuda numero

Sport Extern 31-07-2026 18:05

Fotbal: Clubul Chelsea a fost amendat cu 10 milioane de lire sterline

Clubul Chelsea Londra a fost amendat cu 10 milioane de lire sterline (13,4 milioane de dolari) și a primit o interdicție de transfer pentru două perioade de mercato, cu suspendare, după o audiere de apel privind sancțiunea primită pentru încălcarea regulilor Federației engleze de fotbal (FA) referitoare la agenți, transmite DPA. Clubul a primit inițial o

Sport Extern 31-07-2026 16:50

Fotbal: Proiectul FIFA a creat o 'situație foarte serioasă', a declarat președinta Federației norvegiene

Propunerea FIFA de a vinde o participație la Cupa Mondială a creat o 'situație foarte serioasă' pentru acest sport, a declarat vineri președinta Federației norvegiene de fotbal, Lise Klaveness, citată de Reuters. 'Este o situație foarte serioasă pentru fotbalul norvegian și cel internațional. Este o situație foarte dramatică', le-a spus Klavene

Sport Extern 31-07-2026 16:48

VIDEO UPDATE Canotaj: Nouă echipaje românești, calificate în Finalele A la Europenele de la Varese

Nouă echipaje românești s-au calificat în Finalele A la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia), după seriile desfășurate vineri.

Sport Extern 31-07-2026 15:45

Fotbal: Infantino 'este persoana nepotrivită' pentru a conduce FIFA, consideră premierul britanic

Premierul britanic Andy Burnham a declarat vineri că Gianni Infantino este 'persoana nepotrivită pentru a conduce' FIFA, în urma anunțării unui plan de a deschide forul conducător al fotbalului mondial către investitori privați, transmite AFP. 'A fost o propunere scandaloasă. Simplul fapt că a putut fi luată în considerare demonstrează,

Sport Extern 31-07-2026 15:40

Fotbal: FIFA caută o agenție independentă care să evalueze extinderea Cupei Mondiale la 64 de echipe

Federația Internațională de Fotbal (FIFA) caută o agenție independentă care să evalueze extinderea Cupei Mondiale masculine la 64 de echipe, potrivit unor documente consultate de Press Association, scrie DPA. Președintele FIFA, Gianni Infantino, se confruntă cu o presiune tot mai mare pe fondul opoziției crescânde față de planurile de a atrage investiții

Sport Extern 31-07-2026 15:05

Fotbal: Spaniolul Santi Denia este noul selecționer al Cehiei

Santi Denia, fost antrenor al echipelor de juniori și tineret ale Spaniei, a fost numit selecționer al naționalei Cehiei, a anunțat vineri Federația cehă de fotbal (FACR), informează Reuters. Spaniolul în vârstă de 52 de ani devine primul antrenor străin care conduce naționala Cehiei și a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire.

Sport Extern 31-07-2026 14:48

Ciclism: Jonas Vingegaard exclude zvonurile privind o retragere

'Mai sunt multe curse pe care nu le-am câștigat!', a spus ciclistul danez Jonas Vingegaard, respingând atfel zvonurile privind retragerea sa din activitate, după abandonul din Turul Franței, relatează L'Equipe. Forțat să abandoneze în urma unei căzături grave suferite în etapa a 15-a a Turului Franței, rutierul echipei Visma

Sport Extern 31-07-2026 13:55

Fotbalul italian îi aduce un omagiu legendarului Franco Baresi

De la Paolo Maldini la Dino Zoff, anunțul decesului lui Franco Baresi, făcut vineri, a stârnit o emoție profundă în întreaga comunitate a fotbalului italian, precum și la cele mai înalte niveluri ale statului, relatează publicația L'Equipe. După anunțarea decesului lui Franco Baresi, AC Milan i-a adus un omagiu emoț

Sport Extern 31-07-2026 13:42

Polo feminin: România s-a clasat pe locul 21 la Campionatul Mondial Under-16

Selecționata României s-a clasat pe locul 21 la Campionatul Mondial de polo pe apă feminin Under-16 de la Zagreb, după ce a învins dramatic echipa Braziliei, cu scorul de 9-8 (1-3, 3-1, 2-2, 3-2), vineri, în meciul pentru pozițiile 21-22. Tricolorele au început greoi și au fost conduse cu 4-1, dar au reușit să revină și

Sport Extern 31-07-2026 12:57

Fotbal: FC Barcelona deplânge dispariția lui Franco Baresi, ''o legendă a Italiei''

FC Barcelona și-a exprimat, vineri, condoleanțele în urma decesului fostului fotbalist italian Franco Baresi, căpitanul marii echipe AC Milan din anii '80 și '90, alături de care a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni și șase titluri în Serie A. Prin intermediul rețelelor de socializare, clubul catalan a depl&a