Fotbal: Am fi meritat un punct cu România, a declarat selecţionerul Austriei
Selecţionerul echipei de fotbal a Austriei, germanul Franco Foda, a declarat că formaţia pe care o pregăteşte ar fi meritat un punct în meciul cu România, pierdut cu scorul de 2-3, luni seara, la Klagenfurt, în Liga Naţiunilor la fotbal.
"Am început rău meciul. Am meritat golul egalării şi ar fi trebuit să preluăm conducerea pe tabelă. Apoi am făcut greşeli individuale. Am fi meritat un punct. Nu punem presiune pe noi să câştigăm fiecare meci'', a declarat Foda după meci, citat de site-ul UEFA.
La rândul său, portarul Alexander Schlager a spus: "Am adormit în primele minute şi din nefericire am fost conduşi. Am reacţionat bine şi am egalat, întorcând sensul jocului. Apoi am primit două goluri pe care nu trebuia să le luăm, dintr-o fază fixă şi după o greşeală individuală. Trebuie să jucăm mai bine data viitoare."
Căpitanul echipei Austriei, Julian Baumgartlinger, a apreciat că România a fost o echipă eficientă: "Finalizarea noastră a suferit. România a fost o echipă foarte eficientă şi a acceptat cadourile noastre. Totul e încă deschis în grupă. Sper că vom recupera unii jucători pentru meciurile din octombrie."
Fundaşul Martin Hinteregger a declarat că golurile primite de echipa sa au venit în momente nepotrivite: "Per total, am controlat jocul. Nu ştiu cum au marcat trei goluri. Cred că am făcut un joc bun, dar golurile au venit în momente nepotrivite. România poate juca doar când conduce - şi au făcut asta în cea mai mare parte a jocului."
Naţionala de fotbal a României a învins echipa Austriei cu scorul de 3-2 (1-1), luni seara, pe Woerthersee Stadion din Klagenfurt, în Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor.
Tricolorii au făcut un meci foarte bun şi au reuşit să câştige în faţa favoritei grupei prin golurile marcate de Denis Alibec (3), Dragoş Grigore (51) şi Alexandru Maxim (70), respectiv Christoph Baumgartner (17), Karim Onisiwo (81).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Fotbal: Lionel Messi a câștigat din nou Gheata de Aur în MLS
Lionel Messi, fotbalistul argentinian al echipei americane Inter Miami, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Gheata de Aur în MLS, sâmbătă, în ultima etapă a sezonului regulat, la finalul căreia deținătoarea titlului a încheiat pe locul al doilea în Conferința de Est, transmite AFP. Messi nu a marcat &i
Baschet - NBA: San Antonio Spurs, la a opta victorie consecutivă
San Antonio Spurs a obținut sâmbătă a opta victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu scorul de 125-103 în fața lui Portland Trail Blazers, datorită unui nou meci foarte bun al lui Victor Wembanyama, informează AFP. Wembanyama a înscris 29 de puncte în 24 de m
Fotbal: PSG, victorie la limită în Ligue 1 în fața lui Troyes
Paris Saint-Germain a obținut o victorie la limită în fața nou-promovatei Troyes (1-0) — suficientă, totuși, pentru a-și consolida poziția în fruntea campionatului de fotbal al Franței — sâmbătă, pe Parc des Princes, în cadrul etapei a 10-a, informează AFP. Un gol cu capul marcat de fundașul Ilia Zabarn&icir
Fotbal: Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în China cu Dalian Yingbo
Mijlocașul român Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în Superliga chineză de fotbal (CSL) cu Dalian Yingbo, cupă ce a învins-o pe Tianjin Tiger cu 3-1, iar fostul lider Chengdu Rongcheng a pierdut cu 2-3 în deplasare cu Shandong Taishan, duminică, în ultima etapă. Mingrui Yang (5), Jintao Liao (70)
Fotbal: Manchester City a suferit a treia înfrângere consecutivă în Premier League
Manchester City, trădată din nou de defensivă, a suferit sâmbătă a treia înfrângere consecutivă în Premier League, pe terenul codașei Nottingham Forest (1-3), o serie slabă de care profită liderul campionatului, Arsenal, relatează AFP. După zece etape, Manchester City (locul 2, 21 de puncte) se află acum la șase puncte
Fotbal - La Liga: Real Madrid, victorie la scor, într-o zi marcată de omagii aduse lui Jesus de Miguel
Învingătoare cu 3-0 la Valencia sâmbătă, în etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei, Real Madrid a ajuns, cel puțin temporar, la egalitate cu marea sa rivală, FC Barcelona, în fruntea clasamentului din La Liga, într-o zi marcată de omagii aduse atacantului de la Tenerife, Jesus de Miguel, care a încetat din viață marți, r
Tenis: Elena Rîbakina, numărul 1 mondial, a declarat forfait pentru Turneul Campioanelor
Kazaha Elena Rîbakina, numărul 1 mondial al tenisului feminin, s-a retras sâmbătă de la Turneul Campioanelor, prestigioasa competiție de final de an la care participă cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, din cauza unor probleme de sănătate, informează AFP. 'Îmi pare foarte rău să-mi informez fanii că, din păcate, tr
Auto - F1: Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei
Britanicul Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, care va avea loc duminică la Sao Paulo, în urma unei sesiuni de calificări perturbate sâmbătă de ploi torențiale, informează AFP. Campionul mondial din 2025 va lua startul alături de proaspătul campion din 2026, italianul
VIDEO Fotbal: Daniel Dos Santos a marcat cel mai frumos gol al etapei a treia din Conference League
Daniel Dos Santos, care a închis tabela în partida FC Lugano - FK Kauno Zalgiris 3-0, joi seara, a fost desemnat laureatul anchetei pentru cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției de fotbal Conference League, pe site-ul UEFA. Dos Santos a marcat cu un șut din careu, după ce a jonglat cu mingea de trei ori.
VIDEO Auto - F1: Verstappen, cel mai rapid în ultima sesiune de antrenamente din Brazilia
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a reușit cel mai bun timp din cea de-a treia și ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, sâmbătă, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, transmite AFP. După ce a fost al treilea în
UPDATE MotoGP: Marc Marquez a câștigat cursa de sprint din Qatar și s-a apropiat de titlul mondial
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, pe circuitul de la Lusail, și va avea duminică o primă ocazie de a-și asigura al optulea titlu la clasa regină, informează AFP. Catalanul, care a plecat de pe a doua poziție, a obținut victoria în fața it
Rugby: Noua Zeelandă, învingătoare în Scoția (43-21) în Campionatul Națiunilor (FOTO/VIDEO)
Noua Zeelandă, pusă inițial în dificultate, a dat dovadă de răbdare și a obținut sâmbătă în Scoția o victorie prețioasă cu punct bonus, cu scorul de 43-21, în Campionatul Națiunilor la rugby, All Blacks ținând pasul cu sud-africanii în fruntea clasamentului, informează AFP. Prin acest succes, cu șapte eseuri
Hochei masculin: România, victorioasă în fața Spaniei în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a învins greu echipa Spaniei, cu scorul de 6-5 (2-3, 3-2, 0-0, 1-0), după prelungiri, sâmbătă, la Tallinn (Estonia), în ultimul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Golurile României au fost marcate de Balazs Gajdo (2), Tamas Laday (2), Zoltan Roth
Handbal feminin: Dunărea Brăila a pierdut la un singur gol în Norvegia, în EHF European League
HC Dunărea Brăila a fost învinsă de echipa norvegiană Molde Elite, cu scorul de 30-29 (16-14), sâmbătă seara, la Molde, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Gazdele au marcat golul victoriei cu 12 secunde înainte de final, prin Tveiten, iar Dunărea a ratat














