ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 10 SEPTEMBRIE
* Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a declarat, pentru AGERPRES, că obiectivul României la Campionatele Mondiale de lupte, programate în perioada 14-22 septembrie la Nur-Sultan (Kazahstan), este obţinerea unei medalii şi calificarea a doi sau trei sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
* Jucătoarele române de tenis Mihaela Buzărnescu şi Patricia Ţig s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Hiroshima (Japonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Buzărnescu a dispus în primul tur de bulgăroaica Viktoria Tomova cu 6-1, 6-4, după o oră şi 14 minute de joc. Patricia Maria Ţig, venită din calificări, s-a impus în faţa japonezei Ayano Shimizu (21 ani, 251 WTA), beneficiara unui wild-card, cu 6-4, 6-2.
* Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Sara Sorribes Tormo, cap de serie numărul şapte, cu 6-2, 3-6, 6-2, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Hiroshima (Japonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
* Fostul finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea a cerut marţi la Judecătoria Sectorului 4 să fie eliberat condiţionată din penitenciar, susţinând că a muncit "non-stop" şi a participat la cursuri şi programe în închisoare. Judecătoria Sectorului 4 a dezbătut marţi cererea lui Cristian Borcea de a fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava.
* Fostul campion german de Formula 1 Michael Schumacher a fost internat în spitalul Georges-Pompidou din Paris, luni după-amiaza, ''pentru a fi tratat în cel mai mare secret'', potrivit cotidianului Le Parisien, citat de AFP.
* Jarzinho Saul Emmanuel Pieter, portarul de rezervă al naţionalei de fotbal a Curacao, a fost găsit mort, luni, în camera sa dintr-un hotel din Port-au-Prince, în Haiti, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. Potrivit explicaţiilor ministrului haitian al Sporturilor, oferite France Presse, fotbalistul în vârstă de 31 de ani avea probleme cardiace.
* Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic va dezveli pe 8 octombrie o statuie cu efigia sa, în oraşul natal Malmoe, a anunţat, luni, fotbalistul echipei Los Angeles Galaxy, citat de AFP.
* Selecţionata de fotbal a Ţării Galilor a învins formaţia Belarus cu scorul de 1-0, luni, la Cardiff, într-un meci amical, transmite EFE. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel James (17).
* Cinci fotbalişti cubanezi au părăsit echipa lor naţională care întâlnea echipa Canadei în Liga Naţiunilor CONCACAF, un fenomen recurent la turneele internaţionale la care participă sportivii din insulă, a anunţat, luni, o televiziune locală, citată de AFP. Cei cinci jucători sunt Yordan Santa Cruz, Andy Baquero, David Urgelles, Orlendiz Benitez şi Alejandro Portal, a precizat postul de televiziune.
* Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), Noel Le Graet, a declarat că e momentul perfectării unui meci amical între selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, şi Algeria, campioana Africii, transmite AFP.
* Tenismanul brazilian Diego Matos, aflat în prezent pe locul 343 în clasamentul ATP de dublu, a fost suspendat pe viaţă din acest sport, din cauza faptului că ar fi influenţat rezultatele mai multor meciuri, şi a fost condamnat la plata unei amenzi de 125.000 de dolari de către Unitatea pentru integritatea tenisului (TIU), transmite AFP.
* Selecţionata Franţei nu a reuşit să evite puternica formaţie a Statelor Unite în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de baschet masculin, după ce a pierdut meciul cu Australia, 98-100, luni, la Nankin, relatează AFP.
* Atletul belarus Maksim Nedasekov a stabilit cea mai bună performanţă mondială a anului la săritura în înălţime, cu 2,35 m, luni, în timpul meciului care opune selecţionatele Europei şi Statelor Unite, la Minsk, transmite AFP.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.













