ŞTIRILE SERII - SPORT - 6 SEPTEMBRIE
* Antrenorul formaţiei FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că fotbaliştii naţionalei României au fost "jaloane" în prima repriză a meciului pierdut cu 1-2 în faţa Spaniei, reprezentativă care putea să conducă la pauză cu scorul de 5-0.
* Căpitanul echipei de fotbal a Spaniei, fundaşul Sergio Ramos, şi-a atras antipatia şi huiduielile publicului de pe Arena Naţională din Bucureşti, din cauza unui gest considerat dispreţuitor la adresa fanilor români, după ce a deschis scorul din penalty în partida de joi cu România (2-1) din preliminariile EURO 2020. După ce l-a învins pe Tătăruşanu, Ramos şi-a dus ambele mâini la ochi, mimând nişte ochelari. Publicul şi arbitrul german Deniz Aytekin au interpretat gestul ca o desconsiderare a fanilor români şi Ramos a primit un cartonaş galben. Fundaşul lui Real Madrid a explicat că acest gest i-a fost adresat nepotului său, care poartă ochelari.
* Preşedintele Federaţiei Române de Karate WUKF, Liviu Crişan, a declarat, pentru AGERPRES, că obiectivul delegaţiei României la Campionatele Europene WUKF, programate la Odense, Danemarca, între 25 şi 27 octombrie, este ocuparea locului 1 în clasamentul pe naţiuni.
* Selecţionata României a fost învinsă de echipa Azerbaidjanului cu scorul de 2-1, vineri, la Figueira da Foz (Portugalia), în Grupa 1 a turneului de promovare în Divizia A a ligii europene de fotbal pe plajă.
* Fotbalistul spaniol Sergio Ramos, care a marcat din penalty în victoria cu 2-1 împotriva României, în preliminariile EURO 2020, este aproape să devină fundaşul cu cele mai multe goluri la echipa naţională, cu 21 de reuşite pentru "La Roja" el fiind la un singur gol de recordul argentinianului Daniel Alberto Passarella, scrie ziarul Marca.
* România va participa cu nu mai puţin de 15 echipaje la Campionatele Europene de canotaj Under-23, care vor avea loc sâmbătă şi duminică la Ioannina (Grecia), potrivit site-ului forului mondial de specialitate.
* Portarul portughez Anthony Lopes a declarat pentru Radio Monte-Carlo că nu exclude să-şi încheie cariera la Olympique Lyon, unde este titular în dauna românului Ciprian Tătăruşanu, sosit în această vară.
* Fotbaliştii ruşi Aleksandr Kokorin (Zenit Sankt Petersburg) şi Pavel Mamaev (FC Krasnodar) au fost eliberaţi anticipat vineri, după ce au ispăşit majoritatea sentinţei de închisoare pentru agresiune şi huliganism, relatează EFE.
* "Prea multe meciuri sunt oprite" din cauza unor "idioţi", s-a plâns preşedintele Federaţiei franceze de fotbal (FFF), Noel Le Graet, care într-un interviu acordat ziarului Ouest-France, s-a arătat nemulţumit de sancţiunile colective şi a regretat deciziile luate de unii politicieni. Le Graet s-a exprimat după ce suporterii unor echipe au primit tot mai des interdicţie de a merge pe stadioane, într-un context ce a devenit tensionat după manifestările homofobe de la unele meciuri din primele două divizii.
* Atleta braziliană Andressa de Morais, una dintre favorite la o medalie în proba de aruncarea discului la Mondialele de la Doha (27 septembrie - 6 octombrie), a fost suspendat provizoriu după un test pozitiv la o substanţă anabolizantă (SARM), a anunţat vineri Unitatea de integritate a atletismului (AIU), citată de AFP.
* Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a reuşit cel mai rapid tur de circuit la Monza, vineri, în prima sesiune de antrenamente din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Italiei, la cinci zile după victoria din Belgia, relatează DPA.
* Ciclistul italian Fabio Aru, de la echipa UAE Emirates, nu s-a prezentat vineri la startul etapei a 13-a a Turului Spaniei, care se va desfăşura între Bilbao şi Los Machucos, din cauza unor probleme fizice, relatează EFE.
* Aripa australiană David Pocock, multă vreme afectată de accidentări, a anunţat, vineri, că se va retrage de la echipa naţională după Cupa Mondială de rugby din Japonia (20 septembrie - 2 noiembrie), informează AFP.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.













