ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 6 SEPTEMBRIE
* Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (19 ani), numărul 15 mondial, şi ''veterana'' americană Serena Williams (8 WTA), sextuplă campioană la Flushing Meadows, se vor întâlni în finala turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după victoriile obţinute, joi, în semifinale. Andreescu, după ce până acum nu depăşise turul al doilea la vreun Grand Slam, a dispus în penultimul act de elveţianca Belinda Bencic (12 WTA), cu 7-6 (7/3), 7-5. Serena Williams va juca a zecea sa finală la US Open, după ce a trecut fără probleme de ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA), cu 6-3, 6-1.
* Tânărul jucător român Nicholas David Ionel s-a calificat, alături de polonezul Wojciech Marek, în semifinalele probei de dublu a juniorilor la turneul de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, în urma victoriei reuşite joi, la New York, cu 6-3, 6-1, în faţa cehilor Jonas Forejtek/Jiri Lehecka.
* Arbitrul croat Duje Strukan va conduce meciul dintre selecţionatele de fotbal ale României şi Maltei, care va avea loc duminică, de la ora 19:00, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti, în preliminariile EURO 2020, potrivit site-ului FRF.
* România va fi reprezentată de patru sportivi la ediţia a XX-a a Campionatelor Mondiale de box pentru seniori de la Ekaterinburg (Rusia), competiţie programată între 8 şi 21 septembrie la opt categorii olimpice, cu participarea a 467 pugilişti din circa 90 de ţări.
* Fostul internaţional Andrei Prepeliţă a semnat, vineri dimineaţa, un contract cu echipa de fotbal FC Argeş, a anunţat clubul de ligă secundă pe pagina sa de Facebook.
* Căpitanul naţionalei de fotbal a Spaniei, Sergio Ramos, a declarat, joi seara, pentru canalul Teledeporte, citat de AFP, că victoria ibericilor în faţa reprezentativei României, cu scorul de 2-1, este una meritată, însă selecţionata spaniolă trebuie să fie mai atentă în viitor cu acest gen de meciuri.
* Fundaşul Jordi Alba a remarcat nivelul ridicat de joc al selecţionatei Spaniei în meciul cu România (2-1) de la Bucureşti, în preliminariile EURO 2020 la fotbal, dar a recunoscut că ibericii au suferit la finalul meciului, relatează EFE.
* Kepa Arrizabalaga, portarul clubului englez Chelsea şi al naţionalei de fotbal a Spaniei, unul dintre artizanii victoriei cu România (2-1) cu două parade în ultimele minute de joc, joi, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, a evidenţiat "relaţia bună" şi atmosfera relaxată de la echipa reprezentativă cu David de Gea şi Pau Lopez, informează agenţia EFE.
* Legenda fotbalului Diego Armando Maradona va antrena echipa de primă divizie Gimnasia La Plata, a anunţat, joi, clubul argentinian pe contul său de Twitter, citat de AFP.
* Fostul mare fotbalist Ronaldinho, campion mondial cu Selecaso din 2002, a fost numit, joi, ambasador al turismului în Brazilia, dar fostul internaţional "auriverde" este privat de paşaportul său, informează cotidianul L'Equipe.
* Atleta sud-africană Caster Semenya, dublă campioană olimpică în proba de 800 m, căreia i-a fost interzisă participarea la competiţii de către Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), a semnat un contract cu echipa de fotbal JVW din Africa de Sud, informează AFP.
* Japoneza Naomi Osaka, campioana din 2019, şi argentinianul Diego Schwartzman au fost distinşi cu Premiul Sportivităţii la US Open 2019, ultimul Grand Slam de tenis al sezonului, relatează EFE.
* Selecţionata Somaliei a reuşit prima sa victorie din istorie în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, 1-0 cu Zimbabwe, joi în primul tur preliminar al campaniei pentru Qatar 2022, transmite Reuters.
* Selecţionata Statelor Unite, după ce a fost aproape de un eşec umilitor în faţa Turciei, a surclasat Japonia cu scorul de 98-45, joi, în ultimul său meci din prima fază a grupelor, la Cupa Mondială de baschet masculin din China.
* Perechea columbiană Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, campioană în această vară la Wimbledon, s-a calificat, joi, în finala probei masculine de dublu la turneul de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după 7-6 (5), 7-6 (8) în semifinala cu britanicii Jamie Murray/Neal Skupski.
* Pugilistul britanic Anthony Joshua a afirmat că a făcut "schimbări drastice" şi a promis să fie "mult mai inteligent" în revanşa cu americanul Andy Ruiz, care l-a deposedat, spre surprinderea generală, de titlurile WBA, IBF şi WBO la categoria grea în luna iunie, informează AFP.
* Ciclistul francez Thibaut Pinot (FDJ-Groupama), care a abandonat în Turul Franţei 2019 în timp ce avea mari şanse la victoria finală, a anunţat, joi, că a decis să pună punct actualului sezon competiţional, informează AFP.
* Selecţionatele de fotbal ale Argentinei, fără Lionel Messi, şi Chile au terminat la egalitate, 0-0, joi, într-un meci amical desfăşurat pe stadionul Memorial Coliseum din Los Angeles.
* Atacantul galez Gareth Bale, de care Real Madrid a încercat să se despartă în această vară, a revenit, joi, asupra perioadei dificile petrecute în ultima perioadă la clubul madrilen de fotbal, care a ales în cele din urmă să-l păstreze, explicând că această perioadă nu a fost "ideală'', dar l-a făcut probabil ''mai puternic", relatează AFP.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.













