ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 29 AUGUST
* Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, va face parte din conducerea FIBA sub mandatul noului preşedinte ales al forului mondial, Hamane Niang, informează FRB într-un comunicat remis AGERRPES.
* Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că gazonul Arenei Naţionale, deteriorat după concertele din această vară, a fost înlocuit, cel nou costând aproximativ 240.000 de euro, iar montajul efectuându-se sub monitorizarea UEFA.
* Peste 150 de sportivi din 31 de ţări vor participa la Campionatul Mondial de Alergare 50 km care va avea loc pe 1 septembrie, la Braşov, acesta fiind cel mai mare eveniment atletic organizat vreodată în România, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
* Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, fostă numărul unu mondial, s-a calificat în turul al treilea la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, învingând-o în trei seturi, 5-7, 6-3, 6-1, pe compatrioata sa Catherine McNally (locul 121 WTA), beneficiara unui wild-card, într-o partidă disputată miercuri.
* Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în turul al treilea al Openului Statelor Unite, dotat cu premii totale în valoare de 57,24 milioane de dolari, învingându-l în trei seturi, 6-4, 7-6 (7/3), 6-1, pe argentinianul Juan Ignacio Londero, într-o partidă disputată miercuri la Flushing Meadows.
* Australianul Nick Kyrgios şi-a temperat, miercuri, criticile la adresa circuitului ATP, pe care l-a calificat într-o primă fază drept "corupt", dar rămâne sub incidenţa unei anchete a autorităţilor tenisului profesionist masculin, informează AFP.
* Meciul dintre echipele OGC Nice şi Olympique Marseille (1-2), din cadrul etapei a 3-a a campionatului de fotbal al Franţei, programat miercuri seara, a fost întrerupt aproximativ zece minute din cauza bannerelor şi scandărilor homofobe din tribune, informează AFP.
* Fostul responsabil al fotbalului sud-american, paraguayanul Nicolas Leoz, anchetat de justiţia americană pentru corupţie în cadrul scandalului "Fifagate", a decedat, miercuri, la vârsta de 90 de ani într-o clinică din Asuncion, au anunţat surse medicale, citate de AFP.
* Echipa Burnley, ocupanta locului 14 în Premier League, a fost eliminată în turul al doilea al Cupei Ligii engleze, fiind învinsă pe teren propriu, cu 3-1, de formaţia Sunderland, din al treilea eşalon al fotbalului din Albion, într-o partidă disputată miercuri.
* Clubul de fotbal Bolton Wanderers, înfiinţat în urmă cu 145 de ani, a fost salvat de la lichidare după ce a fost cumpărat de grupul Football Ventures, a anunţat miercuri gruparea care evoluează în liga a treia engleză, citată de AFP.
* Foiletonul Neymar a continuat miercuri cu discuţiile între oficialii clubului FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, dar, conform postului Radio Monte Carlo, parizienii au refuzat ultima ofertă făcută de catalani în schimbul serviciilor atacantului brazilian.
* Echipa Flamengo Rio de Janeiro s-a calificat, după o pauză de 35 de ani, în semifinalele celei mai importante competiţii rezervate cluburilor de fotbal din America de Sud, Copa Libertadores, în urma rezultatului de egalitate (1-1) înregistrat pe terenul formaţiei Internacional Porto Alegre.
* Clarisse Agbegnenou (26 ani) a devenit prima judoka din Franţa care cucereşte patru titluri de campioană a lumii, după ce a reuşit să o învingă prin waza-ari, după prelungiri, pe japoneza Miku Tashiro, miercuri, în finala categoriei 63 kg a Mondialelor 2019 care au loc la Tokyo, informează AFP.
* Ştafeta Elveţiei a cucerit pentru a treia oară consecutiv titlul mondial la cross-country pe echipe, miercuri, în prima zi a Campionatelor Mondiale de ciclism VTT din staţiunea Mont-Sainte-Anne, situată la periferia provinciei canadiene Quebec, informează AFP.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len











