ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 6 AUGUST
* Românca Simona Halep a fost votată cea mai bună jucătoare din circuitul profesionist feminin în luna iulie, într-o anchetă realizată pe site-ul WTA, după ce a câştigat turneul de Mare Şlem de a Wimbledon.
* Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Ţig a câştigat ancheta pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iulie în circuitul profesionist feminin, realizată pe site-ul WTA.
* Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 4 mondial şi deţinătoarea trofeului, o va avea ca adversară pe americanca Jennifer Brady în meciul de debut la turneul WTA de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 2,83 milioane dolari.
* Pugilistul român Ioan Rareş Moldovan s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale cat. 54 kg la Campionatele Europene de box pentru şcolari de la Tbilisi (Georgia), după ce l-a învins la puncte (4-1) pe turcul Abdulsamet Eroglu.
* Antrenorul echipei de fotbal Celtic Glasgow, Neil Lennon, a declarat, luni, că meciul de miercuri cu CFR Cluj, din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, va fi cel mai important test din acest debut de sezon pentru campioana Scoţiei, potrivit site-ului oficial al clubului.
* Mijlocaşul Ciprian Deac s-a arătat optimist în privinţa şanselor campioanei României, CFR Cluj, de a trece de celtic Glasgow, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
* Sportivele române Antonia-Mihaela Pavel şi Nicoleta-Angelica Muscalu au ratat calificarea în finala probei feminine de platformă, marţi, la Campionatele Europene de sărituri în apă de la Kiev. Pavel a ocupat locul 16 din 19 sportive, cu 208,60 puncte, iar Muscalu s-a clasat pe 17, cu 204,80 puncte.
* Echipa feminină de handbal CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud, medaliată cu bronz în ediţia trecută a Ligii Naţionale, a fost învinsă de naţionala Angolei cu scorul de 28-20, marţi, în primul meci al turneului de la Busan (Coreea de Sud), potrivit paginii de Facebook a clubului.
* Spaniolul Ambros Martin, fostul selecţioner al echipei feminine de handbal a României, a fost numit la cârma naţionalei Rusiei, în locul legendarului antrenor Evgheni Trefilov, a anunţat Federaţia rusă de handbal într-un comunicat.
* Germanul Pascal Ackermann (Bora-Hansgrohe) a fost desemnat învingător în etapa a 3-a a Turului ciclist al Poloniei, după ce organizatorii cursei au decis să-l declaseze pe olandezul Fabio Jakobsen, câştigătorul iniţial, pentru încălcarea regulamentului la sprintul final, informează AFP.
* Cea de-a patra etapă a Turului ciclist al Poloniei, programată marţi între Jaworzno şi Kocierz, va fi neutralizată după decesul ciclistului belgian Bjorg Lambrecht, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.
* Ciclistul olandez Tom Dumoulin, învingător în Giro d'Italia 2017, nu se va reface la timp după accidentarea pe care a suferit-o la genunchi şi nu va lua parte la ediţia din acest an a Turului Spaniei, după ce a ratat şi Turul Franţei, din acelaşi motiv, anunţă presa batavă, citată de AFP.
* Câştigătorul Turului ciclist al Franţei 2019, columbianul Egan Bernal, a sosit luni pe aeroportul internaţional El Dorado, din Bogota, şi s-a îmbarcat la bordul unui elicopter care l-a transportat la Zipaquira, localitatea sa natală, unde miercuri va avea loc o ceremonie în onoarea sa, informează agenţia spaniolă EFE.
* Tenismanul elveţian Stan Wawrinka l-a învins în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, pe bulgarul Grigor Dimitrov, luni într-o partidă din primul tur al turneului ATP Masters 1.000 de la Montreal, dotat cu premii totale în valoare de 5.701.945 dolari.
* Australianca Sally Pearson, campioană olimpică în 2012 şi mondială în 2011 şi 2017 în proba de 100 m garduri, şi-a anunţat retragerea la vârsta de 32 de ani, cu mai puţin de un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din cauza unor accidentări repetate, informează AFP.
* Legendarul atlet american Carl Lewis l-a criticat pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, pe care l-a catalogat drept "rasist" şi "misogin", luni la Lima, unde fostul sportiv a fost invitat să asiste la Jocurile Panamericane 2019, informează AFP.
* Fostul fundaş internaţional englez Gary Cahill, fără club după despărţirea de Chelsea Londra, în această vară, a semnat un contract pe doi ani cu o altă echipă din prima ligă engleză de fotbal, Crystal Palace, informează AFP.
* Atacantul internaţional italian Mario Balotelli, aflat fără echipă de la finalul contractului cu Olympique Marseille, ar fi "interesat" de ideea de a juca la Flamengo, a anunţat, luni, preşedintele clubului brazilian de fotbal, citat de AFP.
* Neal Maupay, atacantul francez al echipei engleze de divizie secundă Brentford, va evolua în Premier League la Brighton, unde s-a angajat pentru patru sezoane, a anunţat, luni, clubul de fotbal din sudul Angliei la care va fi coleg cu românii Tudor Băluţă şi Florin Andone, citat de AFP.
* Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a anunţat, luni, că a ridicat suspendarea parţială a laboratorului antidoping al universităţii Karolinska, din regiunea Stockholm, care a fost sancţionat în august 2018 pentru că a utilizat o metodă de testare neomologată, informează AFP.
* Pilotul francez Sebastien Loeb, câştigătorul a nouă titluri de campion mondial de raliuri, nu va fi prezent la startul Raliului Germaniei, a zecea etapă a sezonului din World Rally Championship, care va avea loc între 22 şi 25 august, a anunţat marţi echipa Hyundai, citată de AFP.
* Selecţionata masculină de handbal a Argentinei şi-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, după ce a învins cu 31-27 reprezentativa Chile în finala Jocurilor Panamericane, ediţia 2019, disputată luni la Lima.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele









